zamolxis | BSG

daciHerodot, părintele istoriei, spune despre daci și geți, cele mai impotrante dintre triburile tracice. El spune despre țara geților astfel: „Există și o altă împărțire a țării, o împărțire mai veche, astfel că unii se numesc daci, alții geți. Geți se numesc cei de la Răsărit, care sunt la Mare, iar numele de daci se dă celor de la Apus, celor care trăiesc lângă germani…  Dacii vorbesc absolut aceeași limbă ca și geții…”

Despre credința acestora, Herodot ne spune că geții se credeau nemuritori și că se închinau zeului Zamolxis.  Mai spune că grecii vorbesc despre Zamolxis astfel: „…acest Zamolxis fiind om, a slujit la Samos ca sclav; a fost chiar rob al lui Pitagora; în urmă, câștigându-și libertatea, se spune că ar fi strâns avere mare și îmbogățindu-se, s-a întors în patria sa.” Zamolxis i-a învățat pe traci și pe geți că nici el, nici ei, nici cei ce se vor naște dintr-înșii nu vor pieri, ci vor merge într-un loc unde vor viețui de-a pururi, bucurându-se de toate cele bune. Le-a transmis multă înțelepciune. După ce i-a învățat toate acestea, Zamolxis, spun grecii că și-ar fi  săpat o locuință subterană și după ce-a terminat-o, s-ar fi făcut nevăzut pentru traci. El a rămas acolo trei ani, în timp ce tracii îl plângeau ca pe un mort, și îl regretau. Și mai spuneau grecii că în al patrulea an a ieșit, confirmându-se astfel spusele lui.

„În ce mă privește – spune Herodot – părerea mea este că Zamolxis a trăit cu mulți ani înaintea lui Pitagora. Și cred că e destul cât am spus, fie că a existat un om cu numele de Zamolxis, fie că va fi fost o divinitate indigenă de-a geților.”

Înțelepciunea lui Zalmoxis e transmisă mai departe, ajungând chiar în Atena, unde Platon îi învață pe greci despre Zamolxis. El le spune grecilor într-un discurs că a auzit în armată, de la unul din medicii lui Zamolxis că: „…după cum ochii nu se pot vindeca fără capul întreg, și nici capul fără corpul întreg, astfel nici corpul nu se poate vindeca fără suflet, dar acesta e motivul pentru care cei mai mulți din medicii greci se înșeală în privința multor boli, fiindcă nu cunosc întregul pe care ar trebui să-l vindece…”

Bibliografie: Busuioceanu, Alexandru, Zamolxis, București, editura Meridiane, 1985.

geto-daciDacilor nu le era frică de moarte. Pentru ei, moartea era o bucurie, o ușurare, o eliberare. Se bucurau de viață, dar stăteau demni în fața morții.

Iulian Apostatul, un împărat roman care a domnit între 361 – 363, spune despre împăratul Traian că a zis:

„…După ce am primit Imperiul, amorțit parcă și dezlânat de-a binelea din pricina tiraniei care îl încătușase multă vreme și de incursiunile geților, eu singur am cutezat să lovesc popoarele de dincolo de Dunăre și i-am nimicit pe geți, cei mai războinici ce-au fost vreodată, nu numai prin vlaga lor trupească, ci și datorită celor care i-a convins Zalmoxis, zeul venerat la ei. Convinși că nu mor niciodată, ci numai își schimbă lăcașul, ei înfruntă moartea mai bucuroși decât dacă ar porni într-o călătorie…”

Geograful antic Pomponius Mela nota în lucrarea “Chorographia” următoarele despre strămoșii noștri:

„Deși locuiesc într-un singur neam, tracii se deosebesc între ei prin nume și moravuri. Unii sunt crânceni și gata de moarte – mai ales geții. Acest lucru vine din credințele lor deosebite. Unii cred că sufletele celor ce mor au să se întoarcă; alții cred că, deși ele nu se întorc, nu pier, ci trec într-o altă lume, mai fericită; alții, în sfârșit, cred că ele mor de-a binelea, dar e mai bine astfel, decât să trăiască. De aceea, la unii din ei se bocește la naștere și se jelește soarta celor nou-născuți; dimpotrivă, serbează îngropăciunile și le celebrează prin cântece și jocuri ca pe niște sărbători religioase. Femeile nu sunt nici ele mai slabe de înger. Dorința lor cea mai de seamă e să fie ucise deasupra corpurilor bărbaților lor morți și să fie îngropate împreună cu ei.”

Bibliografie: Busuioceanu, Alexandru, Zamolxis, București, editura Meridiane, 1985.

 


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate