vanzare | BSG

amanetare-vanzare-bsgAmanetarea este cea mai veche formă de împrumutare a banilor. Cu un obiect de valoare lăsat drept garanție, oamenii împrumutau banii de care aveau nevoie.

Cu siguranță există persoane care nu au avut de-a face până acum cu vreo casă de amanet și care nici nu se gândesc cât de mult le-ar putea fi de folos, atunci când au nevoie urgentă de bani împrumut.

De multe ori, atunci când întâmpinăm o problemă financiară, luăm decizia să vindem un bun de valoare pentru a ieși din impas, chiar dacă are valoare sentimentală și suntem atașați sufletește de el. De exemplu, un lănțișor primit de la bunici, sau cerceii primiți în dar de la cineva drag. Iar după ce trece acea perioadă de criză, și ne revenim financiar, am fi dorit să nu fi vândut acel obiect.

Ei bine, tocmai acesta este avantajul existenței amanetului: îți poți recupera garanția după ce treci de impasul financiar. Așadar, în situația de mai sus, amanetul ar fi o alegere mai bună decât vânzarea.

La BSG Amanet, cu o garanție din aur poți să iei un împrumut sigur și rapid, oricând ai nevoie.  Garanția poate fi una sau mai multe bijuterii, chiar dacă sunt noi, uzate sau deteriorate. De asemenea, poți amaneta orice bucată din aur, monede sau alte obiecte.

Tot la BSG poți să vinzi aurul de care nu mai ai nevoie, fără să plătești comision și fără complicații.

Cercei din aur alb si galben - linie serpuita DETALIUMajoritatea caselor de amanet au şi aur expus spre vânzare. Bijuteriile nerăscumpărate și rămase gaj, au fost curăţate şi recondiţionate şi au fost scoase la vânzare. Preţul este mai mic decât la magazinele de bijuterii, deoarece nu se mai pune în calcul manopera și pierderea.

Avantajele de a cumpăra aur de la amanet sunt multe. În mod normal, orice casă de amanet care îşi respectă clienţii, curăţă bijuteriile cu o soluţie specială şi le repară, dacă au vreun mic defect, astfel încât ele arată precum bijuteriile noi. De asemenea, bijuteriile trebuie să fie analizate şi marcate cu marca de garanţie proprie, care certifică titlul înscris pe poanson. Abia apoi le pun la vânzare. Un alt avantaj ar fi acela de a investi în aur, mai ales că preţul aurului tot creşte.

Iar dacă dorim să oferim cuiva un cadou special, dar nu ne permitem să luăm obiecte noi, la care, aproape jumătate din preţ costă manopera, e de preferat să alegem să cumpărăm aur din amanet.

Totodată, dacă ne-am săturat de bijuteriile noastre şi vrem să le schimbăm, le putem amaneta sau vinde la amanet, iar în schimbul banilor, ne putem alege alte bijuterii noi, care sunt la vânzare.

Bineînţeles că, atunci când luăm decizia asta, trebuie să fim atenţi la anumite aspecte. În primul rând, o firmă de amanet serioasă oferă bon fiscal și certificat de garanţie pentru bijuteriile pe care le vinde. În acel certificat trebuie să scrie gramajul şi caratajul bijuteriei din aur.

La BSG, toate aceste condiţii sunt îndeplinite. De la noi puteți cumpăra liniştiţi bijuterii din aur, economisind și investind în același timp.

Fides este o divinitate romană care simboliza respectarea cuvântului dat, a jurământului făcut, încrederea, cinstea şi buna-credinţă. Era înfăţişată ca o femeie foarte bătrână, cu părul alb. Emblema zeiţei avea ca simbol  două mâini care se strâng reciproc. Cultul pentru Fides a apărut probabil în timpul regalităţii romane, când poporul roman îşi constituia preceptele de bază ale societăţii sale. Zeiţa patrona atunci fidelitatea faţă de înţelegerile şi contractele încheiate. Preoţii îi aduceau sacrificii, având mâna dreaptă (simbolul înţelegerii şi asociaţiilor) înfăşurată într-o bucată de stofă. De altfel, şi monedele, având pe avers efigia zeiţei Fides, purtau pe revers acelaşi simbol al mâinii drepte, ca garanţie pentru respectarea contractelor.
Mai demult, când doi oameni băteau palma, era un act oficial.Cuvântul lor era mai presus de orice act parafat.
Respectarea cuvântului dat merge mână în mână cu încrederea. Cine nu îşi respectă cuvântul, este catalogat ca fiind un om fără onoare. Când eram mici, şi nu eram siguri de promisiunea celuilalt, întrebam: „pe cuvânt de onoare?”, iar dacă ni se răspundea: „da, pe cuvântul meu”, eram siguri că îşi va ţine promisiunea.
Acum, în loc de a bate palma sau de a ne da cuvântul de onoare, semnăm. Semnăm un contract de vânzare-cumpărare, o declaraţie sau un contract de muncă. E o dovadă scrisă că ne-am dat acordul cu privire la ceva.
Din păcate, în ziua de azi, chiar dacă oamenii au citit un contract de câteva pagini şi l-au semnat, puţini sunt cei care îl respectă în totalitate. „Sunt doar nişte hârtii!” spun unii.
Nu sunt doar nişte hârtii. E cuvântul tău, chiar dacă conţine 10 pagini. Cuvânt pe care, dacă nu îl respecţi, de la A la Z, după ce ai semnat, înseamnă nu numai că eşti infidel înţelegerii, dar nu mai eşti demn de încredere.
Societatea de azi tinde foarte mult spre superficialitate: „Ce are dacă am întârziat jumătate de oră? Am dat cuiva în cap?” sau „Ce are dacă ai stat toată ziua în casă,aşteptând telefonul meu? Pur şi simplu am uitat. Ce, a murit cineva?”
Nu, nu ai dat în cap, doar că ţi-ai încălcat cuvântul dat mie. Şi da, cineva a murit: onoarea ta.
Haideţi să încercăm să nu mai fim superficiali! Haideţi să arătăm că suntem oameni de onoare, chiar dacă societatea nu ne mai îndeamnă la asta! Haideţi să ne respectăm cuvântul dat, oricât de mic şi neînsemnat ar fi!


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate