simbol | BSG

flori_aurAtunci când oferim unei persoane (apropiate sau nu) o floare sau un buchet de flori, e bine să știm semnificația acelor flori și ce simbolizează ele.

Florile, la fel ca aurul sau pietrele prețioase, au anumite proprietăți, atât fizice, cât și energetice, și pot fi folosite atunci când dorim să transmitem ceva celui/celei ce le primește, într-un mod subtil și elegant.

Primul lucru la care trebuie să fim atenți când alegem o floare este culoarea. Se știe că roșul sanguin reprezintă focul, pasiunea, galbenul solar – posesivitatea; albastrul – intelectul, prietenia, dar și visarea; albul – puritatea, movul – spiritualitatea; rozul – o iubire ascunsă, romantismul; verdele – culoarea succesului ș.a.m.d.

Apoi, ne putem lua după limbajul florilor, care ne spune că:

  • garoafa – înseamnă iubire pătimașă
  • trandafirul alb – candoare
  • gladiola – indiferență
  • crinul – iubire ideală, fără pată
  • trandafirul roșu – dragoste pasională
  • levănțică – neîncredere
  • ghiocelul – speranța la zile mai bune
  • liliacul – nașterea unor sentimente de iubire, tinerețea
  • laur – glorie
  • iasomie – amabilitate, fericire
  • iris – schimbare în bine
  • anemone – griji sentimentale
  • mac – liniște
  • zambila – bunăvoință
  • petunia – furie
  • floarea soarelui – adorație
  • busuioc – ură
  • panseluța – mă gândesc la tine
  • margareta – inocență
  • vâsc – legături primejdioase
  • lalea – iubire înșelătoare
  • trandafir galben – gelozie
  • orhideea – bogăție

De asemenea, când oferim cuiva flori, ne putem lua după zodiacul floral:

Trandafir – persoanele născute în zilele de: 9, 18, 27;

Margaretă – persoanele născute în zilele de: 8, 17, 26;

Bujor – persoanele născute în zilele de: 2, 11, 20, 29;

Albăstrea – persoanele născute în zilele de: 4, 13, 22, 31;

Iris – persoanele născute în zilele de: 5, 14, 23;

Mac – persoanele născute în zilele de: 6, 15, 24;

Orhidee – persoanele născute în zilele de: 7, 16, 25;

Floarea – soarelui – persoanele născute în zilele de: 1, 10, 19, 28;

Papucul – doamnei – persoanele născute în zilele de: 3, 12, 21, 30.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

pesteProbabil ați observat pe spatele unor mașini această emblemă – profilul unui pește.

Peștele, simbol al apei în care viețuiește, este semnul tainic de recunoaștere a primilor creștini, în primele secole ale erei noastre, după Hristos. Semnul peștelui prezentat din profil se numește „peștele lui Isus”, fiind un acronim ( o prescurtare formată din componentele inițiale într-o frază sau un cuvânt) al grecescului ΙΧΘΥΣ (ICHTYS) Iesous Christos Theou Yios Soter (Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul/Salvatorul).

  • Iota (I) este prima literă de la Iēsous , adică ” Isus „.
  • Chi (CH) este prima literă de Christos, care se traduce prin „uns”.
  • Theta (TH) este prima literă de Theou , grecescul pentru „Dumnezeu”.
  • Ypsilon (Y) este prima litera a cuvântului Yios , grecescul pentru „Fiul”.
  • Sigma (e) este prima literă de la cuvântul Soter, care înseamnă „Salvator”.

Acest simbol pleacă de la evanghelia după Luca, Matei și Ioan, din Biblie, în care Isus a folosit doi pești pentru a hrăni o mulțime de peste 5000 de persoane. O altă interpretare ar fi cuvintele lui Isus, care spunea: „Veniți după mine, și vă voi face pescari de oameni.”

Simbolul peștelui mai apare și la alte culturi vechi, păgâne. Apare și la egipteni împreună cu Osiris (zeul vieții de apoi), fiind simbolul fertilității zeiței Isis (zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț).

Peștele este una din primele vietăți arhetipale, fiind una din primele forme de viață din mediul acvatic, unde se spune că a apărut pentru prima oară viața.

În alte culturi, el simbolizează reîncarnarea sau forța vitală.

Deoarece depune foarte multe icre, peștele este simbol al fecundității. Mai este asociat și cu soarele sau cu luna, în plan cosmic.

În mitologia indiană, peștele matsya este unul din avatarurile lui Vishnu (Vishnu este o ipostază majoră a lui Dumnezeu în religia hindusă). El îl salvează de la potop pe Manu, fiul lui Brahma, zeul creației.

În China, peștele simbolizează norocul. În combinație cu cocorul, el este simbolul longevității.

În astrologie, zodia Peștilor este ultima din zodiac, fiind așezată înaintea echinocțiului de primăvară. Cei din zodia peștilor sunt foarte receptivi, altruiști și au înclinații spirituale. Însă sunt pesimiști și sunt atrași de oameni nu tocmai cumsecade. Sunt persoane sociabile, care comunică ușor cu oricine și sunt conștiincioși.
Culoarea lor e verde-albăstrui, precum culoarea mării.

Peștele în vis prevestește noroc, succes și bogăție dacă e pescuit sau văzut. Însă dacă e mort sau îl scapi din mână în vis, prevestește dezamăgire. Dacă visezi mai mulți pești la un loc, înseamnă că vei avea parte de un venit mare, pe plan financiar.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

yin-yang-aurCu toții cunoaștem acest semn, yin și yang, știm că are legătură cu  o filozofie din China, însă puțini știu ce semnifică.

Filozofia cu care are legătură principiul yin și yang se numește taoism sau Daoism. Dacă în basmele occidentale, binele învinge întotdeauna răul, această filozofie susține că binele există exact în aceeași măsură cu răul și sunt complementare, creând un echilibru care face ca universul să-și continue existența.

Yin și Yang sunt două forțe apărute odată cu lumea și stau la baza universului.

Taoismul a fost înființat de Lao Tzi sub dinastia Han, în China, în secolul II î. Hr., care spunea despre Dao (care se traduce prin „drum” sau „cale”) că este vid, dar când acționează pare inepuizabil. El este principiul absolut al universului, ce produce varietatea tuturor aspectelor ale acestei lumi, principiu echilibrator printr-o anumită ordine necesară societății.

Tao prezintă trei fațete ale celor trei comori care alcătuiesc viața omului: esența (trupul), energia și spiritul. De asemenea, el reprezintă forța care curge prin toate lucrurile și ființele neînsuflețite din univers.

Yin este elementul întunecat, reprezentând tristețea, partea intimă, femininul, noaptea sau răul, pe când Yang  este elementul luminos, care reprezintă bucuria și fericirea, masculinul, ziua sau binele.

În credința taoistă, nu există granițe fixe între yin și yang, între fizic și spirit, între știință și filozofie. Aceste două forțe, yin și yang, nu pot fi separate nicicând. Ceea ce face ca omul și lumea să continue să existe este tocmai balanța dinamică, armonia care funcționează și transformarea ciclică.

Dacă stăm bine să ne gândim, există și la noi, la români, o vorbă veche care spune că în tot răul este și un bine.

Astfel, taoismul reprezintă calea prin care omul trebuie să coopereze cu natura și cu tot ce-l înconjoară. Omul trebuie să se inspire din natură și să-și creeze un mod de viață asemănător. Omul trebuie să privească în jurul său, și, în funcție de împrejurări, să acționeze, să se adapteze, pentru că totul este într-o continuă mișcare și schimbare, totul e relativ.

Prin artele marțiale, chinezii ajungeau la calea care ducea la o viață în armonie cu natura, artele marțiale luând mișcările esențiale (de atac, apărare, eschivă etc.) de la animale sălbatice (tigru, maimuță, șarpe, călugăriță etc.).

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

steaua lui davidSe spune că fiecare om are o stea, și că destinul nostru e scris în stele.

Dintotdeauna, oamenii au fost fascinați de bolta cerească, plină cu stele. În religii și biserici, steaua are o semnificație celestă. Și în Biblie, cei trei magi de la Răsărit au fost călăuziți de stea pentru a-l găsi pe pruncul Isus.

Steaua poate fi cu trei sau mai multe colțuri. Steaua cu șase colțuri e formată din două triunghiuri suprapuse, iar cea cu opt – din două pătrate suprapuse.

Steaua lui David, pecetea sau „scutul lui David” e formată din două triunghiuri echilaterale suprapuse, unul cu baza în jos, iar altul cu vârful în jos. Este un simbol iudaic, David fiind rege al Israelului. Denumirea și forma vine de la presupunerea că David, pe scutul său, ar fi avut acest simbol, care este o împletire a inițialei numelui său, litera „D”, pentru că, în vechiul alfabet ebraic, litera D era reprezentată printr-un triunghi echilateral, cum este delta, în alfabetul grecesc. Acest simbol apare la evrei încă din secolul VIII î. Hr. și a fost ales de ei ca să îi reprezinte, începând cu anul 1648.

Steaua cu șase colțuri sau hexagrama este un simbol al macrocosmosului, care unește cerul cu pământul. Cele două triunghiuri erau folosite de către alchimiști în evul mediu, ca simbol al apei și al focului. Cele două triunghiuri mai simbolizează uniunea dintre bărbat și femeie, dintre bine și rău sau relația lui Dumnezeu cu omul.

Mai există și hexagrama masonică, formată dintr-un echer și un compas. Echerul reprezintă moralitatea, iar compasul – spiritualitatea. Simbolizează creația divină, și înțelegerea creației de către umanitate. Acest simbol are în interior litera G, care vine de la „God”.

Atunci când apa se cristalizează, dacă rostești cuvinte frumoase, precum „mulțumesc” sau „ești frumoasă”, ia formă hexagonală, care seamănă cu o bijuterie. Apa, când se cristalizează, ia forme geometrice, bine organizate, dacă rostim cuvinte frumoase. În schimb, dacă rostim cuvinte urâte, ia forme dezordonate, dezorganizate.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

Dacă veți vedea o locație carsimbol_amanete are ca simbol trei globuri sau sfere suspendate fiecare de câte o bară curbă, barele fiind unite la capăt, veți ști de acum că este simbolul amanetului.

Casele de amanet au luat ființă încă din mileniul I î. Hr., funcționând atât în Roma antică (extinzându-se, mai apoi, în toată Europa), cât și în Grecia sau China.

În Evul Mediu, activitatea de amanetare a înflorit, fiind o activitate caritabilă a călugărilor din ordinul franciscan. Acești călugări refuzau privilegiile acordate de biserici, susținând că ei trebuie să trăiască la fel ca oamenii simpli, și să fie egalitate între oameni. Aceștia aveau haine simple, de culoare maro, legate cu o sfoară la mijloc. Ca să-i ajute pe oameni, ei au reînviat amanetarea: le ofereau bani, iar oamenii le ofereau anumite obiecte sau bijuterii, la schimb. Le primeau înapoi când returnau banii, oamenii oferind o mică dobândă, care se folosea pentru construirea locurilor de rugăciune.

Despre una din proveniențele simbolului amanetului se spune că este fapta de binefacere a Sfântului Nicolae, care scapă trei fete sărace de la a fi vândute unei case de toleranță, oferindu-i tatălui lor trei săculeți de galbeni, pe care să-i poată da ca zestre, atunci când își mărită fetele. Istorioara v-am povestit-o mai pe larg aici.

Însă nu doar oamenii săraci și simpli se bucurau de serviciile Amanetului. Ca să-i sponsorizeze lui Cristofor Columb expedițiile sale în care a descoperit America, regina Isabella a Spaniei a apelat la o casă de amanet, unde a lăsat drept garanție bijuteriile sale. Povestea lui Cristofor Columb o găsiți aici.

De asemenea, Regele Eduard III-lea al Angliei, în secolul al XIV, și-a amanetat bijuteriile pentru a finanța războiul cu Franța. Henric al V-lea, în secolul XV, a făcut același lucru.

În Europa au existat două familii renumite pentru activitatea de amanet. Una era în Anglia, și se numea Lombard, și alta în Italia, numindu-se Casa de Medici. Casa de Medici avea ca blazon tocmai acest simbol: trei sfere suspendate. Se spune că proveniența acestuia ar fi de la faptul că unul din membrii familiei a reușit să ucidă un uriaș care voia să-l jefuiască, cu trei saci cu bolovani.

Odată cu apariția coloniștilor, practica amanetării s-a extins și în America.

Oamenii se bucurau că nu trebuie să apeleze la bănci, și că se pot împrumuta, fără birocrație, pentru perioade scurte de timp, cu sumele de care au nevoie, recuperându-și, mai apoi, garanția.

De atunci, simbolul celor trei globuri suspendate a rămas simbolul amanetului.

alchimiaAlchimia și-a făcut apariția prin secolul I, în Egiptul antic, fiind înaintașa chimiei moderne. A fost practicată, mai apoi, și în India, China, Mesopotamia, Islam, Persia, Imperiul roman sau Grecia antică. Alchimiștii, atât în antichitate, cât și în Evul Mediu, au încercat să obțină aur, metalul cel mai dorit al acelor vremuri, din metale obișnuite.

Unii, mai târziu, au spus că alchimia era vrăjitorie, mai ales în perioada Evului Mediu, deoarece încerca să facă o licoare care să vindece boli, denumită „panaceu”. Mai încercau să prepare o licoare care să mențină corpul uman mereu tânăr, licoare supranumită „piatra filozofală”. De asemenea, alchimiștii mai doreau să creeze un om artificial, denumit „homunculus”. Toate acestea erau considerate a fi „împotriva naturii”, și erau privite cu ochi critici.

Alchimiștii îmbinau noțiuni de fizică cu cele de chimie, cu medicina, spiritualismul, religia, misticismul și arta.

Numele acestei științe, „alchimia” vine de la cuvântul „Kemi”, prin care egiptenii denumeau pământul. Alții susțin că vine de la articolul al și grecescul khymeia, verb care se traduce prin „a lipi”, adică „alipire. Ar mai exista și varianta provenienței denumirii din chineză, unde kem – yia înseamnă „arta de a face aur”.

Chimia îi datorează alchimiei primele cunoștințe despre fabricarea alcoolului, acizilor (acetic, sulfuric, clorhidric sau apa regală – un amestec de acid clorhidric și acid azotic, care are proprietatea de a ataca metalele nobile), despre obținerea metalelor și aliajelor.

Alchimiștii, mai apoi, au convins regii și papii că transformarea metalelor comune în aur pur chiar este posibilă. Astfel, ei au fost primiți la curțile regale și li s-au făcut laboratoare în care să poată face experimente.

Printre alchimiști au existat și medici sau farmaciști, care, cu ajutorul unor substanțe, făceau medicamente. De aici s-a desprins o altă ramură, sub numele de iatrochimie, adică „chimia în medicină.

Așadar, alchimiștii doreau și erau convinși că vor reuși să transmute metalele obișnuite, în aur. Chiar și celebrul om de știință englez Isaac Newton, care a trăit în secolul XVII, încă credea că transmutarea în aur este posibil de realizat, deși nu și-a concentrat atenția asupra acestui lucru. Newton, care a fost alchimist, a pus bazele mecanicii clasice, a descris legea atracției universale, a pus bazele în domeniile științei opticii și matematicii, a studiat astronomia, fiind, de asemenea, unul din cei mai renumiți filozofi.

Unul din simbolurile alchimiei este caduceul, un băț cu aripi, care are în jurul lui doi șerpi încolăciți. În Antichitate, acesta era protectorul comercianților, fiind asociat cu mesagerul zeilor, Hermes, cel care conducea morții către Hades, zeul lumii subpământene, sau al Infernului. Acest simbol, Caduceul, este folosit uneori și în medicină, mai ales în America de Nord. Însă, simbolul medicinei și al farmaceologiei este bățul cu un singur șarpe încolăcit, fără aripi, denumit Toiagul lui Esculap. Esculap e considerat zeul medicinei. Era fiul lui Apollo, și se spune că știa leacuri și vindeca oamenii, chiar înviind și morții. Se spune că el a fost medicul argomauților. Esculap avea trei fiice: Panacea, Midrine și Hygeia, de la ultima venind și cel de-al treilea simbol al medicinei: pocalul cu picior, cu un șarpe încolăcit în jurul lui, denumit și Pocalul Higeiei.

 

hefaistosMunca la forjă (atelier de fierărie) a fost, la începuturi, rituală – atât celestă, cât și pământeană. Această dublă legătură e atestată chiar de numele fierului, sideros, care vine de la numele stelei în latină – sidus, deoarece egiptenii se spune că au folosit fierul pentru prima dată, extrăgându-l din meteoriți. În zona Maramureșului, fierului i se spune și acum „sier”.

Tubal-Cain este descris în biblia ebraică, în Geneză, ca fiind „făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fier”. Or, în arabă, numele de Cain înseamnă fierar. În tradiția hindusă, primul fierar a fost zeul Brahmanspati, cel care a făurit lumea, nu ca și creator, ci ca și demiurg executant. La greci, în fierăriile subterane, stăpânii focului, Hephaistos, Ciclopii sau piticii făurari au fabricat armele, săbiile și scuturile eroilor civilizatori.

Armele erau simboluri spirituale. Scutul, în spatele căruia zeii își asigurau invizibilitatea, era aparența lumii. Pe scutul lui Ahile, Hephaistos a reprezentat toate mirajele cosmice: bolta cerească, dar și aspecte din viața de zi cu zi: o judecată, o nuntă, culesul viei, secerișul, o turmă atacată de lei sau o horă. Perseu o învinge pe Medusa, punându-i în față un scut lustruit ca o oglindă, iar aceasta, văzându-și propriul chip, piere.

Spada e simbolul dreptății și al păcii, armă ofensivă a divinității, care reprezenta puterea, era imaginea fulgerului, iar în plan spiritual, autoritatea îi era exprimată prin poezia în versuri.

Așadar, armele aveau o dublă capacitate, datorită originii lor celeste și terestre. Vedem în metale elementele planetare ale lumii, iar în planete, metalele cerului. S-a ajuns astfel la o corespondență, iar lui Saturn îi corespund plumbul și ametistul, lui Jupiter – cositorul și safirul, lui Marte – fierul și rubinul, Soarelui îi corespunde aurul și diamantul, lui Venus – cuprul și smaraldul, lui Mercur –  argintul viu și carbunculul, iar Lunii – argintul și piatra lunii.

Luc Benoist, Semne, simboluri și mituri, Editura Humanitas, 1995, traducere de Smaranda Bădiliță

medalion-perlaInițial, perlele aveau valoare metafizică; perla era emblemă a forței regeneratoare și simbol al unei realități transcendentale, care se afla dincolo de sfera lumii materiale și făcea conexiunea omului cu energia universului, cu divinitatea.

Un imn din Atharva Veda (text sacru din Hinduism) proslăvește perla astfel:

„Născută din vânt, din aer, din trăsnet, din lumină, fie în puterea cochiliei zămislite în aur, perla să ne apere de teamă! (…) Tu ești unul dintre aururi (perla este unul dintre numele date aurului), tu te-ai născut din Lună. (…) Prelungește-ne viața! Oasele zeilor s-au prefăcut în perlă. Prind viață și se mișcă în sânul apelor. Te port pentru viață și vigoare, și forță, te port pentru viață lungă, viață de o sută de toamne. Perla să ne ocrotească!”

La greci, perla era emblema dragostei și a căsătoriei.

Acum, în zilele noastre, perla a păstrat, în Occident, numai valoarea de „piatră prețioasă”.

La chinezi, perla este considerată un leac datorită virtuților ei fertilizante. Autorii chinezi au relevat asemănarea dintre perla care se naște în stridie și fetus.

Atât în medicina orientală, cât și în cea occidentală, perla a jucat un rol important.

Autorul hindus Thakur analizează amănunțit proprietățile medicinale ale perlei, folosită ca tratament împotriva icterului, demenței, și care poate să-i vindece pe cei posedați de diavol. Mulți alți medici iluștri din trecut, precum Carka sau Narahari (medic din Kașmir, în secolul XIII) recomandă perle ca leac. Cel din urmă o recomandă pentru bolile de ochi, ca antidot pentru otrăvire, leac pentru tuberculoza pulmonară/ftizie, și ca sursă de forță și sănătate pentru om.

Medicina arabă atribuie perlei virtuți identice.

În China se folosea doar perla virgină, neperforată, în medicină, crezându-se că vindecă orice boală de ochi.

Toate aceste roluri pe care perla le avea în medicină se datorau, firește, importanței pe care a avut-o în trecut în religie și magie, și credinței oamenilor.

Filozoful englez Francis Bacon spune despre perlă că, dacă e în contact cu corpul uman, îi asigură acestuia longevitatea, deoarece îl conectează la izvoarele energiei, la fertilitatea universului.

 Mai apoi, s-a trecut de la toate acestea la valoarea materială a perlei, trecându-se astfel de la valoarea sacră la cea profană. Însă natura prețioasă a acestui minunat obiect nu este afectată cu nimic de această schimbare.

Bibliografie:

Eliade, Mircea, Imagini și simboluri, București, Editura Humanitas, 1994.

aur argint bronzConsiderat de alchimiști „secret al pământului”, aurul a fost dintotdeauna simbolul perfecțiunii, al desăvârșirii. Asociat cu soarele, cu lumina și căldura lui, aurul era considerat a fi creat de divinitate. Aurul a fost dintotdeauna simbolul bogăției, al statutului social și al puterii. În trecut, oamenilor de rând nu li se permitea să poarte aur. De aceea, aurul este atribuit învingătorilor, iar cel mai bun primește trofeul sau medalia de aur. Medalia de aur semnifică performanța, absolutul, reușita. De aceea, în sport sau în alte domenii, cel mai bun primește medalia de aur.

Argintul nu a stat niciodată prea departe de aur. Dacă aurul e simbol al soarelui, argintul, alb, este simbol selenar, al lunii. Argintul înseamnă puritate, înțelepciune (albul – argintiu fiind simbol al înțelepciunii din străbuni, ale căror tâmple au albit demult). Pe lângă aur, argintul este cel mai răspândit metal prețios.  Are multe proprietăți similare cu ale aurului, dar este mai ușor și se oxidează mai repede. Vesela sau tacâmurile de argint sunt secretul sănătății multor oameni, deoarece argintul purifică. Argintul are rol de antibiotic, antiinflamator, dezinfectant și antioxidant, iar mai nou este utilizat tot mai mult în medicină. Este considerat al doilea metal prețios, ca valoare, după aur, și de aceea, cel care se clasează pe locul al doilea, primește medalia de argint.

Bronzul este un aliaj de cupru, staniu, aluminiu etc., utilizat la confecționarea unor obiecte decorative sau medaliilor, statuilor și statuetelor, bijuteriilor, etc. Este un metal foarte dur și rezistent, de aceea există vorba din popor: „Are caracter de bronz”, adică de neclintit, stabil și ferm. Bronzul e folosit și în confecționarea clopotelor de la biserici, tocmai datorită rezistenței acestui metal care e situat în topul metalelor. În Dacia preromană, în perioada lui Burebista, până la Decebal, bronzul a fost utilizat îndeosebi pentru confecționarea bijuteriilor sau a vestimentației, meșteșugarii geto – daci cunoscând bine tainele acestui metal. Dar bronzul a fost folosit pentru confecționarea armelor și uneltelor, de la topoare la săbii, încă din mileniul 2 î. Hr. A fost și este un metal valoros și prețuit, de aceea, medalia de bronz e atribuită celui care se situează pe locul al treilea, în competiții sportive sau de altă natură.

oua de pasteCu ceva timp înaintea Sărbătorilor Pascale vedem peste tot iepurași, miei și puișori, fiind asociate cu Învierea Domnului. Ne întrebăm adesea ce legătură are iepurașul cu Învierea. Ei bine, nu are, biblic, nici o legătură.

Iepurașul care vine cu cadouri pentru copii se trage din tradiția populară, fiind asociat cu venirea primăverii, cu fertilitatea (deoarece iepurii se înmulțesc repede) și cu o sărbătoare veche, păgână, a zeiței germanice sau anglo-saxone Eastre, sau Ostare, Zeița Mamă a fertilității. Era o sărbătoare de primăvară, numită Eostre (unii susțin că de aici vine denumirea de Easter, care înseamnă „Paște” în engleză, sau în germană – Ostern).

Legenda spune că zeița a găsit o pasăre rănită, într-o iarnă grea. Neputând să o salveze altfel, a transformat-o într-o iepuroaică. Însă creatura și-a păstrat capacitatea de a face ouă. Pentru a-i mulțumi Zeiței, iepuroaica decora ouăle și i le dăruia. Simbolurile acestei zeițe, a cărei sărbătoare ținea din Martie până în Aprilie, erau iepurele și ouăle.

Această sărbătoare a fost preluată mai apoi de catolici, care nu au vrut ca tradițiile să se uite.

În multe tradiții, iepurele este un simbol al lunii, iar Paștele se sărbătorește în fiecare an în funcție de ciclurile lunii.

În Germania exista obiceiul ca iepurașul alb de Paște să le aducă copiilor cuminți un coș cu ouă colorate. De aici până la dulciuri și cadouri a fost doar un pas, deoarece, tot în Germania au fost făcuți și primii iepurași comestibili, din aluat și zahăr.

Obiceiul iepurașului de Paște s-a răspândit ușor, mai întâi în America, odată cu stabilirea unor germani în Pennsylvania, și apoi în multe alte țări.

E un motiv pentru care cei mici așteaptă cu drag Paștele, fiind cuminți, ca să le aducă iepurașul cadouri.

lanț_aurLanţul sau lănţişorul este un şir de verigi, de plăci, de zale etc. unite între ele pentru a forma un lot, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă la gât. Este printre cele mai populare bijuterii şi este iubit şi purtat, atât de femei, cât şi de bărbaţi.

Prin verigile care sunt unite, lanţul este un simbol al unei legături. Dacă primul pas într-o relaţie este a dărui o brăţară, ca simbol al prieteniei şi al dorinţei de apropiere, atunci când se oferă cadou un lănţişor, mai cu seamă din aur, deja se doreşte ca relaţia să evolueze. Este un pas înainte. De regulă, persoanele care sunt la distanţă îşi oferă cadou un lănţişor, pentru a consolida şi a lega mai strâns, în mod simbolic, fireşte, relaţia lor. Lănţişorul este cel care precedă inelului. De obicei, iubitul, înainte de a-i oferi inelul de logodnă femeii alese, îi oferă un lănţişor, pentru a oficializa, într-un fel, relaţia.

Lanţul mai este şi simbolul echipei unite. Precum zalele care formează şi unesc un lanţ, la fel sunt şi persoanele care formează o echipă strânsă şi unită. Oamenii, atunci când îşi unesc forţele şi devin o echipă, sunt mult mai puternici.

Bineînţeles că lănţişorul, pe lângă simbolul legăturii şi al echipei, mai are şi rolul de a da un plus de frumuseţe, strălucire şi eleganţă persoanei care îl poartă, punând în evidenţă un decolteu, luminând faţa sau dând eleganţă şi rafinament unei ţinute.

Ca şi celelalte bijuterii, şi lănţişorul poate vorbi despre cel căruia îi aparţine, pentru că bijuteriile, în general, la fel ca şi hainele, pot caracteriza o persoană. Dacă lănţişorul este subţire şi finuţ, atunci şi persoana este mai gingaşă, dacă este mai mare sau mai gros, posesorul are o personalitate puternică, sau doreşte să iasă în evidenţă, să i se acorde mai multă importanţă de cei din jur.

Lanţul mai este şi simbolul legăturii dintre cer şi pământ, dintre lumesc şi divin, dintre om şi Dumnezeu. Chiar şi veşmintele bisericeşti au lănţişor de aur, care simbolizează legătura, prin har, a preotului cu Dumnezeu.

În vis, lanţul, simbol specific pentru mai multe elemente care se leagă intre ele, înseamnă că vei avea parte de o colaborare reuşită şi plină de succes. Dacă visezi lanţ de aur, înseamnă bogăţie şi împliniri pe plan financiar. Dacă visezi un lanţ rupt, înseamnă că te vei elibera din cadrul unei situaţii neplăcute sau frustrante.

bratara-simbolLa fel ca inelul, şi brăţara se află printre cele mai populare şi purtate  bujuterii, atât de femei, cât şi de bărbaţi.  Atunci când oferi sau primeşti o brăţară, înseamnă uniune, dorinţa ca relaţia dintre două persoane să evolueze, să se transforme în ceva serios.

Având ca simbol cercul, care e forma brăţării, oamenii purtau brăţări pentru a fi protejaţi, fie de forţe malefice, superioare nouă, fie de ghinion. Războinicii, când mergeau la luptă, trasau în jurul lor un cerc şi purtau diferite brăţări, în speranţa că moartea îi va ocoli. Cercul şi, implicit brăţara, mai înseamnă armonie, între trup şi suflet, între cel ce poartă şi divinitate, între soţ şi soţie etc. Cercul este simbolul divinităţii, al soarelui, perfecţiunea şi echilibrul.

În trecut, brăţările arătau statutul social al unei persoane. Dacă femeia purta brăţări din aur, încrustate cu pietre preţioase, atunci soţul ei era înstărit.

Sunt persoane cărora le place să poarte mai multe brăţări. Se spune că două brăţări (două cercuri) semnifică ziua şi noaptea, întunericul şi lumina, binele şi răul, iar trei cercuri simbolizează treimea: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Mai sunt şi brăţările de picior, care, pe lângă faptul că sunt purtate cu scop estetic, mai au şi alte semnificaţii. Se spune că o persoană care poartă brăţară la glezna piciorului stâng, e în căutarea sufletului pereche, iar dacă o are la glezna piciorului drept, e căsătorită. Dacă are brăţări la ambele picioare, atunci e căsătorită, dar nu e tocmai „stabilă”. :)

De regulă, brăţările se purtau la mâna dreaptă, dar, de când au apărut ceasurile de mână, se poartă ceasul pe mâna stângă, iar brăţările pe mâna dreaptă. Sau se pot purta chiar pe ambele mâini, de ce nu? :)

Strămoşii noştri, dacii, purtau brăţări în formă de spirală, care se terminau cu capete de şarpe. Având în vedere faptul că brăţările descoperite sunt de dimensiuni mari, dar şi mici, se pare că le purtau atât femeile, cât şi bărbaţii, pe antebraţ. Spirala este un semn omniprezent pe teritoriul vechii Dacii. Şi astăzi îl putem vedea gravat pe porţile caselor ţărănesti, pe ouăle încondeiate, pe cergi, tesături şi multe altele. Spirala simbolizează vârtejul cosmic, aspiraţia spre infinit. Semnul, se spune că le-a fost dat de  zeul Daksha , zeul Creaţiei (care se află la originea numelui de Dacia sau Dakia), pentru a-i însemna pe daci ca fiind poporul ales, dar este şi un blestem pentru cei care îşi uită rădăcinile.

inel_simbolUn inel poate fi cartea de vizită a celui care îl poartă. El reflectă atât caracterul, cât şi personalitatea sau stilul de viaţă.

Din cele mai vechi timpuri, inelul a fost o bijuterie foarte preţuită, fie că a fost vorba de cel de logodnă, de verighetă sau de un inel purtat ca podoabă. Se spune că atunci când simţi nevoia să-ţi cumperi un inel, vrei să marchezi un nou început în viaţa ta. Iar când simţi nevoia să dăruieşti, sau când primeşti un inel, legătura cu persoana respectivă vrea să devină mai strânsă, mai apropiată.

Inelul e articolul de bijuterie purtat cel mai des, atât de femei, cât şi de bărbaţi. Şi, de obicei, este împodobit cu una sau mai multe pietre preţioase. Aceste pietre spun multe despre „stăpânul” lor, de la culoare, la dimensiuni, forme sau valoare.

Inelul este un cerc, iar cercul este simbolul ciclicităţii, unităţii, al legăturii şi al înlănţuirii la infinit. Cercul este şi simbolul soarelui, sursă a vieţii, unul dintre cele mai vechi simboluri.

În trecut, inelul vorbea despre statutul social al celui ce-l purta. În Grecia antică apare pentru prima oară inelul cu sigiliu. Sigiliul, care  garanta a secretul și de asigura autenticitatea unui act, prezintă,  simbolic, autoritatea posesorului și locul său în ierarhia socială, dar și importanța documentului pe care este aplicat.

De asemenea, metalul din care e confecţionat un inel spunea multe despre aparţinător. În Roma antică, sclavii nu aveau voie să poarte inele. Oamenii de rând aveau voie să poarte doar inele din fier, şi numai nobilii purtau inele din aur, argint sau alte metale preţioase.

Inelul este simbolul dragostei, al căsătoriei, al legăturii dintre bărbat şi femeie, dar şi al prieteniei sau al credinţei. De exemplu, inelul papal are un sigiliu. Inelul simbolizează puterea pontificală şi se numeşte Inelul Pescarului. Denumirea vine de la Sfântul Petru, supranumit şi „pescar de oameni”, care l-a ales pe papa Linus de la Roma ca succesor al său.. Inelul se distruge la moartea papei, sau, cum e în cazul papei Benedict al XVI – lea, care a dorit să se retragă. Se distruge pentru a nu se putea falsifica documente pontificale (pontiful este şeful suprem al Bisericii catolice, papa). Sărutul inelului papal simbolizează supunerea şi respectul. Inelul episcopal reprezenta uniunea cu Biseica.

Chiar şi călugăriţele poartă un inel, ca simbol al căsătoriei cu Isus.

Inelul este un semn bun şi în vis. Dacă visezi că găseşti un inel – te îndrăgosteşti. Dacă îl ai pe deget, semnifică uniunea cu o anumită persoană. Dacă pierzi un inel – destrămarea relaţiei cu persoana de care te leagă inelul, iar dacă găseşti un inel vechi – regăsirea unei iubiri sau prietenii pierdute.

Culoarea pietrelor unui inel vorbeşte, de asemenea, despre stăpânul inelului – vezi semnificaţia culorilor.

Ca orice altă bijuterie, şi inelul are o anumită încărcătură spirituală, şi îi poate conferi celui care le poartă echilibru psihic, stabilitate emoţională sau protecţie. Inelul este un simbol al unui legământ. Prin inel, legătura a două persoane devine mai puternică.

Aurul este reprezentat ca fiind un produs al focului solar, re­gal, ba chiar divin. În alchimie, aurul este simbolizat ca un cerc (simbol al perfecțiunii) cu un punct în mijloc (simbol al fertilității).

La greci, aurul reprezenta lumina, cunoașterea și viața veșnică, dar și dragostea, bogăția centrul căldurii și strălucirea. Alchimiștii îl considerau secretul pământului.

Se spune că folosirea simbolului activează energiile benefice solare din corpul uman și echilibrează persoanele depresive sau leneșe.

Miturile egiptene spun că oasele zeilor erau din argint, iar carnea lor din aur, aurul reprezentând iubirea divină.

Lumina sfinților este, de asemenea,  aurită, arătând iluminarea și perfecțiunea absolută. Şi imaginile lui Buddha sunt aurite, ca și fun­dalul icoanelor bizantine.

Aurul este bivalent: poate fi cheia înțelepciunii, dar și povară, dacă vă lăsați pradă lăcomiei. Aurul poate ajuta omul să ajungă la cunoaștere și perfecțiune, însă numai dacă gândurile și sufletul său sunt curate.

Se spune că cei ce zilnic poartă bijuterii sau ornamente din aur au un curaj mai mare şi li se dezvoltă capacitatea de a-i conduce și coordona pe ceilalți. De asemenea, cei ce poartă lanțuri sau coliere din aur,  au mereu o stare optimă a sănătății, sunt  mai încrezători în forțele proprii și a mai optimiști, astfel ei evoluând mereu şi urcând pe scara socială.

Şarpele şi dragonul, cu sau fără aripi, au fost folosite de-a lungul istoriei omenirii, ca simboluri puternice, uneori pozitive, alteori negative.

După cum scrie Biblia, şarpele a apărut odată cu facerea omului, fiind păcatul primordial, deoarece a păcălit-o pe Eva.

Totuşi, trebuie ţinut cont de faptul că din şarpe se extrag multe substanţe care se folosesc pentru produse utilizate în terapii aplicate omului.

Şarpele, în Egipt este simbolul înţelepciunii. Două vipere care susţin un soare era emblema lui Horhat, zeul înţelepciunii. Când şarpele îşi prindea coada în gură, reprezenta eternitatea.

În India, şarpele era răsucit în jurul unui copac. Piton, zeul şarpe, era adorat profetic, iar trepiedul de la Delphi era un şarpe cu trei capete, din aur.

Simbolul şarpelui Uroboros, un şarpe care îşi înghite coada, era folosit de alchimişti (cei care studiau transformarea metalelor obişnuite în aur). Alchimia avea ca obiectiv descoperirea elixirului prin cre omul poate dobândi viaţa veşnică. Şarpele Uroboros reprezintă ideea ciclicităţii şi a continuităţii. Simbolizeză timpul, din care izvorăşte înţelepciunea.

„La sfârşit este începutul” ar fi interpretarea în latină a cercului.

În vise, apariţia şarpelui nu e întotdeauna bună. Şarpele, în subconştient simbolizează temerile,  grijile de care nu suntem conştienţi sau pasiunile interzise. Dacă visaţi un şarpe de care vă e teamă, înseamnă că aveţi un duşman care lucrează împotriva dumneavoastră. Aşa că încercaţi să vă alungaţi teama de şarpe. :)

Dacă în vis reuşiţi să omorâţi un şarpe, înseamnă că vă învingeţi duşmanii.

Şarpele mai înseamnă şi vindecare, dacă îl visaţi că vă atinge pielea.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate