serios | BSG

amanetDe multe ori se întâmplă să rămânem fără bani înainte de a lua leafa. În acest caz, apelăm la rude, la vecini sau la prieteni. Dar, odată ce am luat bani împrumut de la cineva, apar şi obligațiile, ca să nu mai vorbim de jena pe care o simțim în momentul în care cerem banii.  Aşa că mai avem şi o altă soluție sau opțiune: amanetul. Cu siguranță cu toții avem bijuterii sau obiecte din aur pe care le putem lăsa în siguranță în amanet şi pe ele putem lua banii de care avem nevoie,  pentru ca, la ziua de salariu sau când stabilim cu amanetarul, să mergem să luăm aurul înapoi, cu o dobândă, fără a rămâne cu alte obligații.

Însă, înainte de a intra într-un amanet, trebuie să ne informăm corect în toate privințele, pentru că bijuteriile oricăruia dintre noi nu au numai valoare materială, ci şi spirituală. Şi, atunci când le lăsăm pe mâna cuiva, acela trebuie să fie de încredere şi să ne ofere siguranța că obiectele lăsate acolo sunt pe mâini bune. Fie că e vorba de un lănțișor primit de la mama, inelul de logodnă, verigheta sau poate o simplă brățară de aur,  vrem ca ele să ne aștepte într-un loc sigur, până le vom ridica.

În primul rând, atunci când pășim într-un amanet, firma trebuie să ne fie cunoscută, cu vechime pe piață, să mai fi auzit de ea. Orice firmă serioasă de amanet, care se respectă şi îşi respectă clientul, are un contract cu o firmă de pază specializată, şi, dacă nu are un om care să supravegheze, atunci măcar să aibă lipit pe geam un sticker sau abțibild prin care informează clientul că obiectivul este păzit. Mai trebuie să aibă şi camere de luat vederi şi chiar geamuri blindate. Se știe câte cazuri de spargeri şi furturi s-au întâmplat la casele de amanet nesecurizate şi înființate peste noapte.

Apoi, amanetarul de la casierie trebuie să verifice şi să evalueze gratuit obiectele pe care vrem să le amanetăm, şi să explice, în detaliu, condițiile şi termenii contractului pe care, posibil, îl vom încheia. Trebuie să aibă cantar electronic omologat, iar afișajul trebuie să fie şi la vederea clientului. O firmă serioasă de amanet nu ia niciodată dobânda la încheierea contractului, ci la rambursare, când venim să scoatem bijuteriile. După ce încheiem contractul de amanetare, neapărat trebuie să primim şi noi un exemplar.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate