semipretioase | BSG

greutate_pietre_prețioaseValoarea pietrelor prețioase diferă în funcție de specie, de culoare, de limpezime și de manoperă sau tăietură. Și la pietre, moda se schimbă în funcție de dorința oamenilor de a le cumpăra. În trecut, pietrele nu se șlefuiau, deoarece se credea că șlefuindu-le, li se ia din putere și din magie.  Însă, pe parcurs, pietrele au început să fie șlefuite pentru a li se evidenția strălucirea și frumusețea.

Diamantul a fost și va fi mereu prețuit, la fel ca și smaraldul, rubinul sau safirul, în vreme ce topazul, granatul, lapis lazuli, acvamarinul, opalul și multe alte pietre pleacă și revin în modă.

Secole întregi, standardul pentru măsurarea greutății pietrelor prețioase erau semințele de roșcov. Acestea au o greutate remarcabil constantă. Mai apoi s-a utilizat o greutate similară cu cea a seminței de roșcov, căreia i s-a dat denumirea de carat. În imaginea alăturată puteți vedea cum arată o păstaie și o sămânță de roșcov, păstăile fiind denumite roșcove.

roșcoveMai târziu, la începutul secolului XX s-a stabilit, pe plan internațional un standard metric de 0,2 grame. Astfel, 1 carat = 0,2 g.

pietre pretioaseÎncă din antichitate, mari înțelepți, precum Aristotel (marele filozof al Greciei antice) și Teofrast (care a învățat de la Platon și a fost succesorul lui Aristotel) au vorbit despre virtuțile uimitoare ale pietrelor prețioase. Astfel, ei spuneau despre smarald că stimulează memoria, despre perlă că îndepărtează durerile de cap, despre safir – că e util împotriva mușcăturilor de scorpion sau despre topaz, că neutralizează orice otravă care se află într-un lichid.

Cristalele și pietrele, de-a lungul timpului, au fost privite tot mai puțin din punctul de vedere al proprietăților lor curative, și au trecut la funcția estetică, sau de obiect de podoabă, și atât. Dacă nu suntem conștienți de puterile unei pietre, acele puteri nu sunt activate.

Din cele mai vechi timpuri, până la Evul Mediu și chiar în epoca modernă, se punea mare accent pe proprietățile și virtuțile pietrelor prețioase și semiprețioase.

Teofrast (secolul IV î. Hr.)s-a dedicat studiului pietrelor și cristalelor, scriind celebra carte Despre pietre, care a devenit primul manual de gemologie (știința care se ocupă cu studierea pietrelor prețioase). În această carte, el descrie pietrele, proprietățile și funcțiile lor.

Plinius cel Bătrân  (secolul I d. Hr.), marele învățat al Imperiului Roman, a scris o operă cunoscută, o enciclopedie numită „Istoria Naturalis”, unde dedică metalelor două cărți și pietrelor prețioase – o carte.

Creștinismul a preluat interesul pentru pietrele prețioase de la romani, și le-a atribuit calități spirituale, un înveliș de misticism. Și din aceste calități izvorau puterile de vindecare ale pietrelor prețioase.

Diamantul, al cărui nume vine de la grecescul adamas – indistructibil, iar în latină, adama înseamnă pământ, a fost asociat cu sufletul credincios în Dumnezeu, care este la fel de rezistentă și durabilă, precum diamantul.

Smaraldul, al cărui culoare verde era asociată cu verdele naturii, reprezenta virginitatea, inocența, puritatea fără de păcat. Jaspul reprezenta credința fermă, topazul, de culoarea aurului, simboliza înțelepciunea creștină, iar acvamarinul – învățăturile Bibliei.

Dacă veți merge la Muzeul Național de Istorie, în București, veți putea admira, la secțiunea Tezaur, obiecte de cult religios ornate cu diferite pietre.

 

cum_se_curata_bijuteriileBijuteriile din aur, dacă sunt păstrate în condiții normale, își pot păstra exact forma, dar și strălucirea pe care au avut-o când au fost create, pentru mii de ani. Iar dacă mai știm și cum să le curățăm,  vor arăta ca și cum ar fi noi, tot timpul.

Purtându-le zilnic, bijuteriile, mai ales cele cu pietre, își pot estompa, ușor, strălucirea, din cauza prafului sau a impurităților. Să le curățăm noi singuri, acasă, nu e greu deloc, dacă știm cum să o facem.

Bijuteriile din aur se curăță astfel: amestecăm într-un vas săpun lichid, detergent de vase sau bicarbonat cu apă fierbinte, după care introducem bijuteriile de aur acolo, lăsându-le timp de 15, 20 de minute. Apoi le scoatem, le limpezim cu apă curată și le ștergem ușor cu o cârpă moale sau, și mai bine, cu o bucată de piele de căprioară (se pate găsi și în supermarket-uri). În cazul în care alegem soluția cu bicarbonat, se pune o lingură de bicarbonat în jumătate de litru de apă fierbinte.

De asemenea, bijuteriile din aur se mai pot curăța simplu,ștergându-le cu o cârpă moale, îmbibată cu spirt (sau alcool medicinal).

Bijuteriile din argint, spre deosebire de cele din aur, nu își păstrează culoarea și strălucirea, ci, cu timpul, se înnegresc din cauză că se oxidează.

Pentru a preveni oxidarea argintului, bijuteriile trebuie ținute într-o cutie bine închisă, și trebuie evitată umiditatea. Dar e aproape imposibil ca o bijuterie de argint să nu se oxideze cu timpul.

Totuși, putem lua anumite măsuri, pentru a amâna cât mai mult momentul oxidării:

  • din când în când, trebuie curățate cu o cârpă moale, iar când le punem în cutia de bijuterii, ar fi indicat să le înfășurăm într-o bucată de material din bumbac, moale
  • folosind o periuță  și pastă de dinți, periem fiecare segment al bijuteriilor de argint, apoi clătim cu apă curată și le uscăm foarte bine
  • o altă metodă ar fi o soluție din jumătate de litru de apă fierbinte, o lingură de bicarbonat și puțin detergent de vase, lichid. Introducem bijuteriile în soluție, le lăsăm 15, 20 de minute, după care se șterg cu o cârpă moale, curată, și se usucă bine
  • cartoful extrage oxidul de argint, așa că putem curăța bijuteriile de argint punându-e într-un vas în care am tăiat cartofi și am pus apă
  • lemnul este acid și grăbește oxidarea argintului. Astfel, trebuie evitate cutii de bijuterii din lemn, pentru bijuteriile de argint.

În cazul pietrelor prețioase și semiprețioase, curățarea este mai simplă. În cazul pietrelor transparente (diamante, rubine, cristale, etc), curățarea se face introducând bijuteriile cu pietre în apă caldă și săpun lichid sau detergent de vase. Se țin aproximativ 20 de minute, după care se limpezesc cu apă curată și se șterg bine cu o cârpă moale.

Pietrele opace (precum onix-ul, turcoazul, lapis-lazuli etc) se curăță fără a folosi săpun sau alte produse chimice, din cauză că pot absorbi acele substanțe și își pot pierde din culoare și strălucire. Se șterg doar cu o cârpă umedă, cu apă curată, călduță. La fel și în cazul perlelor.

Se evită expunerea la soare a bijuteriilor cu pietre prețioase sau semiprețioase

 

pietre_pretioase_semipretioaseEste adevărat că valoarea unei pietre prețioase depinde de mărimea, frumusețea și perfecțiunea de prelucrare a acesteia. Dar valoarea mai este determinată și de puritatea,  claritatea și, mai ales, lipsa de defecte ale pietrei.

În general, defectele pietrelor prețioase, sunt următoarele :

  • oglinzi sau circuri (plesnituri) datorate deficiențelor de cristalizare;
  • puncte negre sau “broșe”, care se găsesc în interiorul pietrei, vizibile mai ales la diamante. Sunt cauzate de incluziunile străine înglobate în masa pietrei încă de la formarea acesteia;
  • givrurile, defecte întâlnite mai ales la smaralde, se prezintă sub forma unor zone asemănătoare unui geam înghețat;
  • mătasea, la rubine și safire, care se manifestă sub forma unor zone mai clare decât restul pietrei.

Defecte sau nu, lucrurile nu sunt frumoase decât în măsura în care iau parte la frumusețe, iar regula de aur este că ceva, pentru a fi frumos, trebuie să placă, iar bijuteriile, cu pietre sau nu, în toate timpurile și la toate civilizațiile, au oferit omului o plăcere, o bucurie firească.

Frumusețea umană va avea întotdeauna nevoie de accesorii, de podoabe care s-o sporească, să atenueze lipsurile sau să evidențieze calităţi, iar bijuteriile sunt piesele de rezistență ale oricărei ținute.

Bibliografie:

Gridan, Teofil, Universul bijuteriilor, Editura Enciclopedicã, București, 2003.

pietre semipretioaseCredem că a cunoaşte principalele familii de geme sau pietre preţioase şi semipreţioase, este o lecţie care ar trebui învăţată de toţi cei cărora le plac bijuteriile.

Pietrele preţioase şi semipreţioase sunt grupate în familii sau grupe, în funcţie de compoziţia chimică pe care o au. Astfel, pietrele care au o compoziţie chimică identică sau foarte asemănătoare, fac parte din aceeaşi grupă sau familie. Bijutierii pot deosebi pietrele după culoare, care le e dată de mici cantităţi de elemente care au rol de catalizator. Un exemplu ar fi rubinul şi safirul, care au aceeaşi compoziţie chimică şi fac parte din familia corindonului. Cromul dă rubinului culoarea roşie, iar fierul şi titanul colorează safirul în albastru.

Iată principalele grupe de pietre preţioase şi semipreţioase (cu excepţia celor organice), care se folosesc la realizarea bijuteriilor. Grupele sunt în ordine alfabetică, nu în ordine valorică:

APATIT

BERIL

  • acvamarin (albastru)
  • bixbit (roşu)
  • smarald (verde)
  • goshenit (incolor)
  • heliodor (galben)
  • morganit (roz)

CALCEDONIE / AGAT

  • agat
  • hematit/heliotrop/calcedon verde (plasma)
  • carneol/cornalină
  • onix
  • jasp
  • cristopraz
  • sard
  • sardonix

CRISOBERIL

  •  alexandrit
  • crisolit
  • cimofan (sau crisoberil ochi-de-pisică)

CORINDON

  • rubin
  • safir
  • padparadascha

DIAMANT

DIOPSID

FELDSPAŢI

  1. FELDSPAŢI ALCALINI
  • adular (incolor)
  • ortoclaz galben
  • piatra lunii
  • microclin (amazonit)

2. FELDSPAŢI PLAGIOCLAZICI

  • labradorit
  • oligoclaz (piatra soarelui)
  • albit
  • sanidin

FLUORINĂ

GRANAT

  1.  SERIA PIRALPIT
  • pirop
  • rodolit
  • almandin
  • malai
  • spessartin (din care fac parte: granatul mandarin şi granatul care îşi schimbă culoarea)

       2. SERIA UGRANDIT

  • uvarovit
  • grossular (din care fac parte: hessonitul sau piatra de scorţişoară, grossularul verde, rosolitul, jadul de Transvaal şi tsavoritul)
  • mali
  • andradit (din care fac parte topazolitul, melanitul şi demantoidul)

STTICLĂ / TECTITE

HEMATIT

IOLIT

JAD

  • jadeit
  • nefrit

DISTEN

LAPISLAZULI

MALAHIT

OPAL

PERIDOT

PREHNIT

CUARŢ

  • ametist
  • cuarț maroniu (din care fac parte morionul, care e negru, cairngormul şi fumuriul)
  • citrin
  • ochi-de-şoim
  • alb lăptos
  • cristal de stâncă
  • cuarț roz
  • cuarț rutilat
  • ochi-de-tigru
  • cuarţ turmalinat

SCAPOLIT

SILIMANIT

SFEN

SPINEL

SPODUMEN

  • kunizit

SUGILIT

TOPAZ

TURMALINĂ

  1. ELBAIT
  • acroit (incolor)
  • indigolit (albastru închis) – de Parabia şi sibirit
  • multicolor (turmalină pepene verde, bicoloră şi tricoloră)
  • rubelit (roz)
  • verdelit
  • turmalină galbenă

       2. CROMDRAVIT (VERDE SMARALD)

       3. DRAVIT (MARĂ PÂNĂ LA NEGRU – MARONIU)

       4. SCHORLIT (NEGRU)

TUGTUPIT

TURCUAZĂ

ZIRCON

ZOIZIT

  • tanzanit (verde)
  • tuhlit (roz)

Bibliografie:

Crowe, Judith, Ghidul pietrelor preţioase : cum să evaluăm şi să utilizăm pietrele preţioase, de la tăietură şi culoare, la formă şi montură, Bucureşti, editura Enciclopedia RAO, 2007.

Cristale-pretioase-semipretioase-pietre

Oamenii au fost dintotdeauna superstiţioşi. Astfel, ei legau pietrele preţioase şi semsemipreţioase de lunile de naştere, luându-le drept talismane:

Ianuarie – cuarţ roz şi granatul

Februarie – ametist şi onix

Martie – jaspul şi turmalina

Aprilie – diamantul, safirul şi cristalul de stâncă

Mai – smaraldul şi agatul

Iunie – perla şi calcedonia

Iulie – rubinul şi carneolul

August – onixul şi saardonia

Septembrie -cristolit

Octombrie – opal şi acvamarin

Noiembrie – topazul

Decembrie – turcuazul şi zirconul

Superstiţia mergea şi mai departe, iar pietrele se purtau în funcţie de ziua săptămânii, în funcţie de culoare, ştiind că îi influenţează.

Luni, fiind ziua lunii de pe cer, se purtau pietrele albe, cu excepţia diamantului.

Marţi este ziua zeului războiului, Marte, aşadar, ziua sângelui. Se purtau pietrele roşii, precum rubinul, spinelul etc.

Miercuri, ziua planetei Mercur, ziua care reprezintă gândirea, intelectul şi  înţelepciunea. Acum se purtau pietrele albastre.

Joia era dedicată pietrelor mov şi violet, precum ametistul şi safirul violet.

Vineri – de ziua zeiţei frumuseţii, Venus sau Afrodita se purta verdele smaraldului, precum culoarea apei din care s-a născut.

Sâmbăta, de ziua lui Saturn, se purta diamantul.

Duminica, de ziua soarelui, se purtau pietre de culoare galbenă, precum topazul sau safirul galben.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Mitologia greacă spune că perlele s-au născut odată cu zeiţa Afrodita. Atunci când Cronos l-a lovit în pântec cu secera de diamant pe tatăl său, Uranus, pentru a-i lua locul de rege al cerului înstelat, sângele acestuia s-a scurs pe pământ. Acolo s-au născut giganţii. Unele picături de sânge au curs şi în apa mării şi s-au prefăcut în spumă. Din spuma aceea s-a născut Afrodita, cea mai frumoasă zeiţă şi, tot atunci au luat naştere şi podoabele ei – perlele.

Denumirea de „perlă” vine de la latinescul pirula, care înseamnă „pară mică”. La noi, perlelor li se mai spun şi mărgăritare, de la grecescul margaritas. Perla este simbolul feminităţii şi al fertilităţii, şi se credea că are o strânsă legătură cu Luna.

Pe lângă accentuarea frumuseţii, perlele mai erau folosite în trecut şi în medicina empirică sau „băbească”. Chinezii pisau perlele, utilizându-le în tratarea variolei, nebuniei, epilepsie, a tulburărilor de vedere şi chiar pentru a uşura femeilor naşterea.

Cum am mai spus şi în articolul trecut, frumoasele perle iau naştere din suferinţa bietelor scoici. Atunci când în corpul lor pătrunde un parazit, ele secretă sidef, încercând să-l izoleze. Cele mai frumoase perle se nasc în scoicile din apele calde ale mărilor şi oceanelor.

Perlele sunt compuse din aragonit (un mineral, o variantă a carbonatului de calciu) şi conchiolină (o componentă organică).

Din păcate, strălucirea perlelor, dată de sidef, se stinge din cauza descompunerii conchiolinei. Dar strălucirea lor poate fi păstrată mai mult timp dacă sunt în contact cu pielea sau dacă sunt păstrate într-un mediu uscat.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Printre celelalte procese în urma cărora iau naştere pietrele preţioase şi semipreţioase, despre care v-am vorbit în articolul trecut, se află şi procesul de sedimentare. În urma acestui proces apare grupa rocilor sedimentare. Dintre pietrele semipreţioase născute asfel, cele mai renumite sunt: opalul, chihlimbarul şi gagatul, iar dintre cele ornamentale, argonitul, gipsul-albastru şi jaspurile. În aluviunile de pe malurile râurilor se întâlneşte toată gama de pietre preţioase şi semipreţioase, de la cele mai puţin scumpe la cele mai scumpe.

De asemenea, pietre pietre scumpe şi de podoabă provin chiar şi din lumea vieţuitoarelor, cum ar fi scheletele de corali sau perlele şi sideful, care sunt produse de secreţie organică din scoici.

Formarea unei perle, în mod natural, este o pură  întâmplare. Perlele se nasc in corpul unor moluşte-scoici sau melci. Acestea au un corp moale, acoperit de un pliu al pielii numit manta, care secreta cochilia protectoare. Atunci când între cochilie şi manta se bagă un grăunte de nisip sau un parazit, mantaua este iritată şi secretă sidef. Ea depune în jurul acelui corp străin straturi concentrice de material. O perlă se formează în 10, 20 de ani.

Cele mai importante scoici care produc perle sunt strisiile.  Cele mai valoroase perle naturale provin din zona Bahrain si Golful Persic.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

O parte din „florile de piatră” se găsesc la suprafaţa scoarţei terestre, dar cele mai importante pietre preţioase se află în ceea ce noi numim subsol.

Scoarţa terestră este învelişul superficial al Pământului, care se compune din partea inferioară a atmosferei, hidrosferă şi partea superioară a litosferei.

În unele exploatări aurifere şi diamantifere au fost atinse, în unele foraje, adâncimi de 8000 şi chiar 15000 de metri. În urma procesiunilor de eroziune şi cutare a stratelor, au fost scoase la suprafaţă roci care în trecut se aflau la 20 – 30 km adâncime.

1. Formarea rocilor eruptive este legată de procesele magmatice din străfundurile pământului, care determină apariţia de topituri, „vetre de foc” sau magme, ascensiunea lor spre suprafaţă şi consolidarea lor. Rocile eruptive sunt formate din minerale cristalizate, în care atomii sunt dispuşi după anumite reguli geometrice. În zonele mai adânci, magma se solidifică încet, iar mineralele care se formează acolo au dimensiuni mai mici. De această etapă este legată şi formarea şi apariţia diamantului.

2. În zonele marginale ale acestor cuptoare magmatice se formează cristale mari cu forme geometrice deosebit de frumoase, printre care şi pietrele preţioase. Acum se formează rocile numite pegmatite (roci magmatice în care mineralele sunt bine cristalizate și cu structură specifică), în care se găsesc cele mai multe pierte preţioase şi semipreţioase, cum ar fi: smaraldul, topazul, acvamarinul, turmalina,  zirconul roz, alexandritul, berilul şi altele.

3. Când rocile eruptive au contact cu rocile sedimentare ( cele care  se formează prin procesele de eroziune, transport și depunerea aluviunilor aduse de apele curgătoare), se formează „skarne”, adică roci în care mineralele au dimensiuni mari şi sunt frumos cristalizate. De aici face parte rubinul şi safirul (coridonul), spinelul, andaluzitul şi granatul.

4. Din magmele ajunse înspre suprafaţă, pornesc, prin crăpăturile din rocile vecine, soluţiile hidrotermale, încărcate cu gaze, de unde rezultă filoanele metalifere, de care sunt legate florile de mină. Alături de filoanele metalifere se mai găsesc şi mineralele de gangă, care dau florile de mină. Multe dintre aceste minerale de gangă se numără printre pietrele semipreţioase, precum: ametistul, cristalul de stâncă, agatul, calcedonia, sardonia sau opalul.

 

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Atât pietrele preţioase, cât şi metalele nobile îşi au originea legată (ca a tuturor mineralelor cunoscute în natură), de procese geologice complexe petrecute în scoarţa terestră cu zeci şi chiar sute de milioane de ani în urmă.

Mineralele preţioase se deosebesc de cele obişnuite prin greutatea specifică, în general mare. Una din principalele calităţi ale pietrelor preţioase este duritatea, prin ea înţelegându-se rezistenţa opusă la zgârierea lor cu un obiect dur, ascuţit.

După valoarea comercială se disting: pietre preţioase, pietre semipreţioase şi pietre nobile, folosite pentru statuete, bibelouri sau în scopuri ornamentale pentru interioare.

Valoarea comercială a pietrelor preţioase este dată de calităţile lor estetice, de greutate şi dimensiuni, precum şi de raritatea acestora.

Greutatea pietrelor preţioase se măsoară în carate, un carat fiind egal cu circa 200 miligrame de mineral (carat metric). Denumirea de „carat” provine de la faptul că, în Antichitate şi în Evul Mediu, la cântărirea pietrelor preţioase se foloseau seminţe de roşcov (Ceratonia siliqua), o sămânţă cântărind aproximativ 197 miligrame.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Atunci când achiziţionăm o bijuterie, de obicei, are şi o piatră preţioasă sau semipreţioasă (sau chiar mai multe). Nu toţi suntem specialişti în domeniu, dar, dacă ştim ce culoare are piatra, ne putem da seama, cu uşurinţă, ce este.

Pietrele sunt creaţii fascinante ce apar într-o paletã variatã de forme, tãieturi sau culori. O piatrã naturalã este caracterizatã prin forma de cristalizare care-i dã frumuseţe şi este cu atât mai valoroasã cu cât este mai rarã şi cu cât bucurã mai multe generaţii. Gemologii clasificã pietrele naturale în urmatoarele categorii:

a) Pietre preţioase în categoria cãrora intrã diamantul, rubinul, safirul şi smaraldul, apreciate pentru frumuseţea şi durabilitatea lor, utilizate pentru confecţionarea bijuteriilor foarte scumpe;

b) Pietrele fine ce desemneazã toate celelalte pietre transparente sau translucide , mai putin valoroase, folosite în confecţionarea bijuteriilor mai putin costisitoare – acvamarinul, opalul, alexandritul, topazul, granaţii, zirconul, cuarţul fumuriu, cuarţul roz, ametistul, citrinul, ametrinul, tanzanitul, brazilianitul, hidenitul, kunzitul,  turmalina;

c) Pietrele ornamentale, translucide sau opace se utilizeazã pentru confecţionarea bijuteriilor comerciale – jadeitul, nefritul, turcoaza, lapislazuli, sodalitul, agatul, jaspul, azuritul, malachitul crizocolul, chiastolitul, florina, fenacitul, serpentinu;

d) Materii organice preţioase ce provin din regnul animal sau vegetal – perlele, coralul, chihlimbarul, fildeşul, bagaua.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate