semipretioasa | BSG

Piatră semipreţioasă, compusă din silicat natural de aluminiu, calciu şi magneziu, de culoare albă-verzuie pâna la verde închis cu luciu sticlos, jadul este o piatră a liniştii şi păcii interioare.

Jadul este denumirea generică dată familiei de pietre dure între care predomină jadenita  (translucidă, de culoare alb-verzuie sau verde-cenuşie) şi nefrita (în nuanţe de verde, uneori roşie sau galbenă, strălucitoare)  – de fapt, numai acesta este adevăratul jad adus în China din Siberia, India, Turchestan sau Birmania.

Jadul a început să fie prelucrat chiar din mileniul al II – lea î.Hr., mai întâi pentru confecţionarea unor obiecte de podoabă, precum: nasturii, pandantivele, brosele etc. – simboluri ale puterii şi însemne ale unor înalti funcţionari de stat.

Mai târziu, din jad se confecţionau animale şi păsări, obiecte de numai 13-14 cm (fosrte mici, luând în considerare faptul că această piatră este foarte dură). Acestora li se atribuiau proprietăţi magice. Se spunea că obiectele de jad plasate lângă un trup neînsufleţit îi împiedică putrefacţia.

Jadul era considerat a fi cea mai nobilă piatră, datorită celor patru virtuţi care i se atribuiau: caritatea, sinceritatea, înţelepciunea şi curajul.  De aceea, obiectele confecţionate din jad au avut o lungă perioada de timp, functie ritualică şi caracter ceremonial. Astfel, din jad se făceau securi, ciocane, pumnale şi cuţite folosite la sacrificii, statuete funerare şi multe alte obiecte.

Printre obiectele de jad cu formă de animale predomina tigrul. În perioada dinastiei Zhou, care a durat mai mult decât orice altă dinastie din istoria Chinei (între anii 1045 î.Hr. și 256 î.Hr.), repertoriul animalelor se îmbogăţeşte, predominând acum balaurul, dragonul (simbolul fertilităţii pământului şi stăpânul ploii), dar şi alte animale, păsări şi peşti, sculptate în jad.

Despre jad se spune că apără nativii din Berbec, Taur, Gemeni, Leu, Fecioară, Balanţă, Capricorn şi Peşti. Se mai spune că are un puternic rol curativ, benefic pentru inimă, rinichi, plămâni  şi sistemul nervos.

În prezent, jadul este utilizat şi la bijuterii, fiind montat pe bijuterii, în special pe cele din aur.

 Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Bucureşti, Editura Ceres, 1993.



cercei-pietre-BSGCuvântul „granat” vine de la latinescul granum,care înseamnă grăunte, granulă.

Granatul este o piatră foarte apreciată. Bijuteriile din granat sunt cunoscute încă din vremea sciţilor (secolele VI – IV î. e.n.). Granatul era cunoscut prin faptul că avea calitatea de a stimula imaginaţia celui care-l purta, de a ajuta în dragoste şi de a alunga duşmanii.

Cei născuţi în zodia Capricorn sunt protejaţi de granat.

Granatul era folosit în  tratarea artritei, a reumatismului, a tulburărilor mentale şi pentru creşterea potenţei sexuale.  Granatul revitalizează, normalizează tensiunea arterială şi regenerează sângele.

Culoarea geanatului poate fi: roşu (pirop), roşu – brun (spessartin, andradit), roşu – purpuriu (almandin, rhodolit), roz (rodholit), verde (grossular, andradit, uvarovit), galben – verde (grossular), negru – brun, negru (melanit), incolor (grossular).

Piropul este cunoscut şi în Rusia şi în SUA şi, mai nou în Nigeria. Rhodolitul e o varietate între pirop şi almandin şi există în Sri Lanka, Zimbabwe, Kenya şi Tanzania. Cea mai comună varietate de granat este almandinul, găsit mai ales în sudul Indiei şi în Sri Lanka. Andradite de calitate sunt extrase din Mexic, India, şi Alaska. Melanite negre, opace, provin din Germania, Italia şi Franţa.

Granatul trebuie ferit de schimbări bruşte de temperatură. Se curăţă cu apă şi săpun şi se evită curăţarea cu abur. Se descarcă energetic în apă curgătoare, apoi se scufundă într-o soluţie concentrată de sare şi se reîncarcă în scurt timp la soare.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate