sare | BSG

moneyȘtiați că termenul „salariu” vine de la sare? Cuvântul salariu (atenție, nu salar), care este suma de bani primită în schimbul muncii depuse pe o anumită perioadă, vine de la latinescul salarium, care, pe vremea romanilor era o cotă de sare primită de soldați la soldă, ca plată suplimentară.

Mai târziu nu s-a mai dat sare, ci o anumită sumă de bani, care se numea tot „salarium”, pentru că era suma cu care soldații puteau să-și cumpere sarea pe o lună. Suma nu era aceeași în toate regiunile. Dacă era într-o regiune în care nu prea exista sare, și sarea era scumpă, „salarium” era mai mare, iar dacă regiunea era bogată în sare, suma era mai mică.

Cu timpul, prin denumirea de salarium se înțelegea întreaga soldă, nu doar suplimentul, iar cuvântul a trecut în multe limbi romanice, însemnând leafă sau salariu.

Bibliografie: Ana Pîrșcoveanu – Apostolide, Sarea, noua strălucire a unei bogății străvechi, București, editura Științifică, 1963.

sareaSarea a fost și este o adevărată binecuvântare pentru om. Cu ajutorul sării, strămoșii noștri au putut să conserve mâncarea pentru a avea hrană în timpul iernii. De-a lungul istoriei s-au dus multe războaie pentru cucerirea unor teritorii bogate în sare.

În România, sarea este prezentă pretutindeni. Străbătând țara noastră de la Dunăre și până sub poalele Carpaților, e greu să nu dai de o localitate, munte, lac sau izvor care să nu amintească, prin numele său (Sărata, Sărățel, Ocna – Sibiului, Slatina, Ocna Șugătag etc.), de alimentul prezent pe orice masă – sarea.

Pe teritoriul țării noastre, sarea, o bogăție neprețuită, a început să fie exploatată în vechea Dacie, cu mult înainte de cucerirea romană. Aici, sciții făceau comerț cu sare și cu pește sărat, comerț care mai târziu a fost preluat de greci. Tracii transportau sarea de aici în Peninsula Balcanică.

Sarea a fost un factor economic foarte important în viața poporului nostru. Ea este amintită printre obligațiile pe care le aveam în cadrul tributului plătit imperiului otoman, dar și în tratate și schimburi comerciale. Sarea era foarte prețuită, cum era și aurul. Există multe scrieri care atestă acest fapt. Istoricul F.I.Sulzer , în secolul XVIII, vorbește despre salinele din Muntenia, despre „Râmnic, numit sărat”, Slănic, salina Ocna – Mare, Teleagasau salina părăsită de la Băicoi, spunând că „Muntenia încă nu trage nici un folos din toate aceste izvoare și munți de sare.”

„Drumurile sării”; astfel erau denumite traseele pe care se transporta sarea țării peste hotare. Însă populația, oamenii săraci trebuiau să-și procure puțina sare care le trebuia năvălind asupra ocnelor domnești, cu furci și topoare, deoarece drumurile sării nu mergeau spre bordeiele lor sărăcăcioase, și nici veniturile din comerțul cu sare nu mergea către populație, ci în buzunarele domnitorilor și ale comercianților.

Țara noastră este pardosită cu sare. Carpații formează, practic, un brâu de sare. În Transilvania, zăcămintele de sare, cunoscute și exploatate încă de pe vremea romanilor, marchează  o linie dreaptă la nord și la sud – Ocna Șugătag – Ocna- Dej, salinele de la Turda, Ocna-Mureș și Ocna-Sibiului, pentru ca în partea estică șă apară salinele de la Praid și Sovata.

Trecând munții, în zona subcarpatică avem salinele: Ocnele Mari, Slănic-Prahova, Târgu Ocna, și Cacica, unde se află un masiv de sare.

În alte țări, minerii lucrau din greu să sape un puț de sare. În Germania, au săpat la 225 m adâncime ca să dea de puțină sare. Însă au fost dezamăgiți, deoarece nu putea fi folosită în alimentație. Era doar un „noroi sărat”, folosit, mai apoi pe post de îngrășăminte minerale în agricultuă, sub denumirea de „îngrășăminte cu potasiu”.

Țara noastră are nenumărate și neprețuite bogății, de care trebuie să fim conștienți și să le valorificăm.

Bibliografie: Ana Pîrșcoveanu – Apostolide, Sarea, noua strălucire a unei bogății străvechi, București, editura Științifică, 1963.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate