Rubin | BSG

pietre_pretioase_semipretioase

Calitățile pietrelor prețioase și semiprețioase

Omul, de când e pe pământ, a fost fascinat de pietrele prețioase, și asta nu doar pentru că erau, ca în zilele noastre, un simbol al bunăstării și al puterii, ci datorită calităților pe care le găseau în ele – frumusețea, puterile lor, capacitatea de a întări  virtuțile etc.

Pentru ca o piatră să fie considerată prețioasă sau semiprețioasă, ea trebuie să se diferențieze de celelalte minerale prin raritate, duritate și transparență.

Atât pietrele preţioase, cât şi metalele nobile îşi au originea legată (ca a tuturor mineralelor cunoscute în natură), de procese geologice complexe petrecute în scoarţa terestră cu zeci şi chiar sute de milioane de ani în urmă.

Mineralele preţioase se deosebesc de cele obişnuite prin greutatea specifică, în general mare.

Greutatea pietrelor preţioase se măsoară în carate, un carat fiind egal cu circa 200 miligrame de mineral (carat metric). Denumirea de “carat” provine de la faptul că, în Antichitate şi în Evul Mediu, la cântărirea pietrelor preţioase se foloseau seminţe de roşcov (Ceratonia siliqua), o sămânţă cântărind aproximativ 197 miligrame.

Mai târziu, la începutul secolului XX, s-a stabilit pe plan internațional un standard metric de 0,2 grame. Astfel, 1 carat = 0,2 g.

Pietrele preţioase şi semipreţioase se zgârie destul de greu, dar, dacă sunt lovite puternic, se pot sparge cu uşurinţă.

Prin duritate (cea mai importantă calitate a pietrelor preţioase) se înţelege rezistenţa opusă de piatră atunci când e zgâriată cu un obiect ascuţit, dur. A nu se face însă confuzia între duritate şi tenacitate, prin tenacitate înţelegându-se rezistenţa la apăsare cu o suprafaţă plană, sau rezistenţa la lovire.

Cea de-a doua calitate importantă a gemelor, care impreionează pe oricine, este strălucirea, luciul sau sclipirea. Această însuşire face ca pietrele preţioase să fie atât de dorite, mai ales de femei.

Deoarece în trecut, în special cei aflaţi la putere reuşeau să achiziţioneze preţioasele pietre, acestea erau asociate cu sângele regal. Astfel, în trecutul îndepărtat, pietrele apar montate pe: coroane, săbii, tronuri, însemne ale puterii, semnificând forţa sau protecţia.

Culorile pietrelor prețioase și semiprețioase

Atunci când achiziţionăm o bijuterie, de regulă are şi o piatră preţioasă sau semipreţioasă (sau chiar mai multe). Nu toţi suntem specialişti în domeniu, dar, dacă ştim ce culoare are piatra, ne putem da seama, cu uşurinţă, ce fel de piatră este:

  • incoloră – diamantul, safirul alb, zirconul şi cuarţul hielin;
  • albă – opalul, adularul, calcedonia;
  • roz – turmalina, berilul şi cuarţul roz;
  • galbenă – topazul, safirul galben, ambra şi citrinul;
  • galben – verzui – turmalina şi peridotul;
  • roşu – rubinul şi opalul de foc;
  • violet  – ametistul şi safirul violet;
  • verde deschis – jadul, turcoaza, smaraldul, amazonitul, crisopazul;
  • verde închis – safir verde, malahitul şi smaraldul cu nuanţe închise;
  • brun – roşu – cornalina şi aventurina;
  • albastru deschis – lapis – lazuli, safirul;
  • albastru închis – agatul;
  • negru – onixul, cuarţul afumat şi japsul;
  • negru metalic – hematitele şi marcasitele.

Pietrele prețioase

Cele patru pietre prețioase sunt: diamantul, smaraldul, safirul și rubinul.

claritate - diamantDiamantul  este considerat a fi regele pietrelor prețioase.

Denumirea de “diamant” vine din limba greacă, de la “adamas” şi înseamnă “de neînvins, indistructibil”.

El are un grad de refracție foarte ridicat, strălucind în toate culorile curcubeului.

Datorită faptului că diamantul are în compoziţie un singur element – carbonul, este cea mai preţioasă piatră; este, aşadar, doar un cărbune cristalizat.

Forma inedită a acestui cristal, alături de transparența sa au făcut ca valoarea lui să fie mereu ridicată. Dar nu numai forma face ca diamantul să fie cel mai prețios și mai dorit dintre geme, ci și faptul că are cea mai mare duritatee – 10, pe scara durității, denumită scara Mohs.

Pentru a recunoaşte un diamant, trebuie să zgâriem piatra cu un obiect ascuţit şi tăios. Dacă rămâne urmă, cu siguranţă nu este diamant sau briliant.

Tăierea diamantelor e o operație foarte delicată. Prima operație este clivajul (o formă aparte de spărtură), adică desfacerea mecanică a lamelor ce compun cristalul natural al diamantului. Apoi, diamantul brut este frecat cu un diamant clivat. Urmează apoi tăierea fețelor și lustruitul, care necesită multă îndemânare.

Briliantul este un diamant asupra căruia a fost aplicată tăietura care poartă acelaşi nume, adică “tăietura în briliant”.  Acest tip de tăiere a diamantului a apărut în secolul XV şi se datorează lui Peruzzi din Veneţia şi lui Ludovic von Berquem din Brouges. Mai există şi varianta cum că acest tip de tăietură ar fi fost inventat de cardinalul Mazarin.

Diamantul se taie în briliant când are toate fețele lustruite pe toate părțile. Se mai poate tăia în rază, tablete, picătură  și piramidă. Dacă piatra chiar e briliant, se poate verifica cu o lupă.

Un  procedeu de verificare a diamantului ar fi să încercaţi să tăiaţi cu diamantul o bucată mică de sticlă. Numai diamantul o poate tăia, celelalte pot, cel mult, să zgârie sticla.

Pe piarta perfect curăţată, lăsăm să cadă o picătură mică de apă.  Dacă este briliant, picătura rămâne perfect rotundă. Dacă nu, picătura se lăţeşte pe loc.

Dacă stă ziua la soare, diamantul devine fosforescent în întuneric. Iar dacă este frecat în întuneric cu o bucată de postav (țesătură de lână groasă), acesta luminează.

Briliantul are două părţi: una superioară, numită coroană sau tabulă, care are 32 de faţete, şi partea inferioară, numită chiuloasă, cu 24 de faţete. Strălucirea diamantelor se datorează descompunerii razelor de lumină, care trec prin feţe şi se refractă de trei ori. În cazul briliantelor, reflexia radiaţiei solare este totală, ceea ce le dă un luciu metalic.

Mai nou, există o tăietură în briliant care are 72 de faţete, iar razele se reflectă în opt puncte, ceea ce amplifică scânteierea lor.

Însă nu toate diamantele ajung briliante. Unele nu pot fi tăiate astfel din cauză că sunt mici, imperfecte, sau au o culoare închisă.

Pe lângă tăierea în briliant a diamantelor, mai există şi alte forme de şlefuire sau tăiere a lor, iar cele mai comune sunt:

  • Round, briliant sau forma rotundă
  • Emerald sau smarald (numele vine de la faptul că acest tip de tăietură este folosit cel mai mult pentru smaralde)
  • Baguette sau baghetă
  • Marquise  sau marchiz (cu formă de suveică)
  • Oval
  • Straight Trilliant sau triunghi drept
  • Curved Trilliant sau triunghi curbat
  • Heart sau inimă
  • Radiant
  • Cushion
  • Pear sau pară
  • Princess (formă pătrată)

SmaraldSmaraldul este supranumit “regele pietrelor preţioase”, fiind utilizat pentru bijuterii, amulete şi obiecte religioase, încă de la începuturile istoriei. Culoarea smaraldului e verde smarald (culoare acceptată prin definiţie ca fiind o nuanţă de verde), fiind transparent, translucid sau opac. El este menţionat şi în Biblie, ca fiind una dintre pietrele apostolice (Sf. Toma).

Pe o scară a valorilor privind pietrele preţioase, smaraldul ar fi, alături de safir, pe locul doi, după briliant.

Putem recunoaşte un smarald, așadar, în primul rând după culoare. Smaraldul e o piatră diafană, de culoare verde-cristalin, verde-albăstrui sau verde închis.

Ca substanţă, smaraldul e o varietate de beril, un silicat de aluminiu, şi cuprin de beriliu, oxid de fier şi crom. Este cel mai fin cristal din familia beriliului. Pe scara durităţii, are poziţia 7,5.

Mulţi numesc această piatră “smaragd”, cuvânt care are la bază  grecescul smaragdos, ce vine din latinescul smaragdus.  Acesta din urmă e o variantă a cuvantului maragdos, de origine semitică, ce corespunde, la rândul lui, cuvântului de origine ebraică bareqet, care înseamna “strălucire”.

Aşadar, o a doua condiţie ca o piatră de culoare verde să fie un smarald autentic, şi nu un fals, este strălucirea acesteia. Strălucirea este, de fapt, proprietatea de a reflecta lumina. Smaraldul reflectă lumina ca nişte steluţe care uneori apar ca raze colorate (denumite în limbaj de bijutier schiller).

Efectele tămăduitoare pe care le are smaraldul asupra celui care îl poartă sunt cunoscute din antichitate. Astfel, se spune că smaraldul întăreşte memoria, tratează arsurile stomacale şi ulcerele gastrice; mai e folosit şi în tratamentul bolilor de ochi, de inimă, sau ale vezicii biliare.

Smarald a fost descoperit în mormintele faraonilor egipteni şi excavat de la Pompei şi Herculanum. Cele mai vechi mine de smarald, şi singurele pentru mult timp, se află în Egiptul de Sus.  Minele Cleopatrei au fost exploatate prima dată în Antichitate de egipteni, apoi de greci, romani, arabi şi turci.

Cele mai frumoase smaralde sunt păstrate în tezaurul din Istambul, la Palatul Topkapî şi în tezaurul fostului şah al Iranului.

De obicei, smaraldul este montat în bijuterii din aur, ca piatră cantrală, solitară.

recunosti safirSafirul, asemeni aurului,  este un simbol al bogăţiei.

În trecut, majoritatea pietrelor albastre erau considerate safir. Oamenii au fost fascinaţi de safir dintotdeauna, datorită frumuseţii şi proprietăţilor lui.

Safirul era considerat capabil să împiedice stârnirea certurilor, să înlăture durerile şi să aducă putere, faimă şi onoare celui care îl purta.

Alături de amerist, în Evul Mediu, safirul era denumit “piatră episcopală”. El reprezenta raiul şi cele mai înalte valori.

Culoarea safirului mai poate fi, pe lângă cea albastră, şi verde, galben, violaceu, incolor (leucosafir), portocaliu sau roz – portocaliu (pad – paradscha). Safirul lasă urmă albă.

Cuvântul “safir” provine din latină, de la sappirus şi înseamnă “cel mai frumos”.

Așadar, putem recunoaşte un safir, în primul rând după culoare: e o piatră albăstruie, transparentă, cu nuanţe închise sau deschise. De fapt, termenul de safir este atribuit pietrei de corindon – varietatea albastră, care este şi cea mai cunoscută varietate a safirului.  Albastrul se datorează conţinutului mare de fier şi titan.

Corindonul este un mineral aflat pe scara durităţii, sau scara lui Mohs, pe poziţia 9,  ocupând locul doi după diamant, deoarece mineralul Moissanit , cu duritate 9,25 (foarte rar întâlnit în natură) nu este luat în considerare. Abia în secolul al XIX-lea s-a descoperit că safirul şi rubinul sunt varietăţi ale corindonului.

rubinRubinul este piatra pasiunii, simbolul sângelui şi  al vieţii.

Este o piatră transparentă, aflându-se, pe scara durităţii ( denumită şi “scara lui Mohs”), pe poziţia 9, după diamant, care e pe 10.

Putem recunoaşte un rubin, în primul rând, după culoare. Datorită culorilor variate, el are un nume pentru fiecare. Astfel, rubinul, a cărui culoare roşie are o tentă de galben, se numeşte spinel. Rubinul oriental, care este, de fapt, safirul roşu, şi are o nuanţă de roşu – violet. Mai este şi rubinul care are o culoare de roşu domol, nu aprins, şi care e numeşte balais.

Ca şi în cazul diamantului şi a altor pietre preţioase dure, rubinul mai poate fi verificat încercând să-l zgâriem cu o altă piatră. Dacă se zgârie uşor, înseamnă că nu e autentic.

Rubinul prezintă un fenomen: mătasea, sau seta, care constă în reflexe argintii (cauzate de incluziuni ale maselor fibroase ale rutilului  – bioxidul de titan).

Mai putem recunoaşte rubinul dacă privim piatra prin transparenţă.  Se observă nişte steluţe luminoase, care se deplasează în timp ce rotim nestemata. Această proprietate se numeşte asterism şi se datorează existenţei unor alte minerale sub formă de fibră, îndreptate în toate direcţiile.

Pietre semiprețioase

topazTopazul este una dintre cele mai frumoase şi mai apreciate pietre, aflându-se, pe scara durităţii (denumită şi “scara lui Mohs”) pe poziţia 8 – o poziţie înaltă. Este o gemă transparentă şi, de obicei, conţine incluziuni care pot fi cu două faze în formă de lacrimă (conţin o bulă de gaz şi lichid) sau cu trei faze (formate din gaze, lichid şi cristale mici la un loc).

Denumirea provine din sanscrita, ”tapas” Însemnând foc, sau de la numele insulei Topazos din Marea Roșie.

Culorile topazului sunt deschise şi sunt date de impurităţi / agenţi coloranţi pe care le conţine. Cele mai des întâlnite culori sunt galben, maro – galben, maro – portocaliu, roz – maroniu, roşu deschis până la mediu, albastru şi incolor. Datorită faptului că topazul nu are o culoare foarte vie, la şlefuire se folosesc tăieturi în trepte sau în foarfece, pentru a evidenţia strălucirea puternică a pietrei.

ametistAmetistul este considerat a fi cea mai frumoasă dintre varietățile de cuarț și a fost cunoscut în vechime de egiptenii antici, de romani și etrusci.

Cuvântul provine de la grecescul amethystos, care se traduce “împotriva beției”. Asta deoarece, potrivit credinței din Evul Mediu, cei care beau din cupe de ametist, nu se îmbătau. Era denumit “piatra episcopală”, dar totodată era un simbol al dragostei carnale.

Culoarea acestei pietre este violet deschis până la închis, sau roșu – violet, fiind transparent și translucid și având un luciu sticlos. Rocile – gazdă ale ametistului sunt cele metamorfice, filoane hidrotermale și aluviuni.

Adesea, ametistele au fost montate în bijuterii de coroană, precum sceptrul Ecaterinei cea Mare sau sceptrul coroanei imperiale britanice. În tezaurul Vaticanului este păstrat inelul cu ametist al Papei.

Ametistul trebuie ferit de lumină puternică, deoarece, ca toate pietrele de culori deschise, își poate pierde culoarea.

Se credea că cel care poartă la el ametist este ferit de vrăji și de magie neagră. De asemenea, el întărește voința, echilibrează metabolismul, tratează insomniile și nevralgiile.

GranatGranatul face concurență rubinului, datorită strălucirii și formei sale deosebite. Această piatră are sclipiri ca de scânteie, atât la lumină naturală, cât și la lumină artificială.

Denumirea de ”granat” e folosită pentru pentru a numi un grup de peste zece pietre diferite, însă cu o structură asemănătoare. Piatra reprezentativă este de culoare roșie, intensă, dar granatul mai poate fi și oranj, galben sau chiar verde închis sau pal.

În vechime, granatul, spinelul și rubinul, toate de culoare roșie, erau cunoscute sub denumirea de carboniculus, adică „cărbune arzător” și aveau aceeași valoare. Mai apoi s-a descoperit faptul că spinelul nu se încadra în această familie, calitățile sale fiind mai puțin apreciate, însă granatul, chiar dacă acum are o valoare mai mică decât rubinul, poate fi alăturat de acesta, datorită calităților deosebite.

Pe lângă forma și strălucirea deosebită, granatul mai are două calități esențiale: duritatea și adaptabilitatea.

La începutul erei romane, granatul era foarte căutat pentru calitățile sale protectoare, dar și pentru forma sa naturală, nu prelucrată, de grăunte.

Granatul a cunoscut cea mai mare popularitate în secolul XX, când a devenit celebru odată cu descoperirea neașteptată a noilor culori, și mai ales a celei oranj.

Preferatul bijutierilor este granatul roșu, alături de cel portocaliu.

Este cunoscut ca fiind piatra care leagă prietenii, sporind devotamentul și fidelitatea. Atunci când cineva oferea în dar o bijuterie cu granat roșu, semnifica o declarație de dragoste.

acvamarinAcvamarinul este una dintre cele mai cunoscute geme, fiind foarte apreciată în Evul Mediu. Culoarea ei este albastru – deschis, până la închis, sau verde – albăstrui. Acvamarinul este transparent, translucid şi lasă urmă albă. Se montează în bijuterii din aur și argint.

Rocile – gazdă ale acvamarinului sunt pegmatitele (roci magmatice în care mineralele sunt bine cristalizate și cu structură specifică) şi se mai poate găsi în aluviuni. Cele mai renumite depozite de acvamarin se găsesc în Brazilia, mai ales în pegmatitele din Minas Gerias, Diamantina şi Rio Doce. Se mai găsesc depozite importante de acvamarin și în Rusia, Ucraina, Zimbabwe, Tanzania, Mozambic, Africa de Sud, Sri Lanka, India, China, Australia și Pakistan.

După astrologii medievali, acvamarinul avea puterea de a calma apele mării, de a garanta loialitatea, prietenia şi dreptatea, dar şi de a alunga răul şi nenorocirile care se abăteau asupra celui care îl purta.

Cei protejați de acvamarin sunt persoanele născute în zodia Pești.

Despre acvamarin se spune că întărește inima, vindecă bolile de plămâni, de piele și de natură nervoasă.

Numele de acvamarin a fost utilizat prima oară de către Boëtius de Boodt. Această gemă, de multe ori formează cristale de dimensiuni mari, care, de obicei au propria lor denumire și istorie. Ar merita menționate aici cristalul Marambaia de 110,5 kg, descoperit în Mina Gerais, Brazilia. S-a mai descoperit și în Rusia un cristal de acvamarin de 82 kg, în 1796, în munții Transbaikal.

opalOpalul a fost folosit întâi pentru confecţionarea uneltelor, şi  abia mai târziu pentru obiecte decorative şi în bijuterii din aur sau argint. Atât asirienii, cât şi babilonienii şi romanii spuneau că opalul alungă ghinionul şi spiritele rele.

Culorile opalului pot fi: brun, negru-brun (denumit şi opal comun), galben-brun, roşu – brun (numit şi “opal-de-carne”), galben-verzui, incolor, alb, roşu-portocaliu, albăstrui, cu irizaţii; mai sunt şi diferite texturi cu forme masive, sferice sau în benzi (lemn opalizat). Culoarea opalului păleşte dacă piatra pierde apa absorbită (hidrofan), produsă câteodată de incluziuni ale altor minerale. Opalul este sticlos şi sidefos. Urma lăsată de opal poate fi albă, maronie sau galbenă.

Peste tot în lume se găseşte opal. Opal comun sau lemn opalizat se găsesc în India, Mongolia, Irak, Indonezia, Siria şi Australia şi multe alte ţări. Mexicul are peste 150 de locaţii de unde se exploatează opal nobil roşu, albăstrui, verzui şi chiar negru şi opal de foc. Opalul nobil este alb, având un fantastic joc de culori (albastru, verde şi roşu).

TurcoazLa noi, turcoazul se mai numește și peruzea, cuvânt care vine din limba turcă. Este o piatră albastră ca cerul și opacă, fiind foarte iubită în Orientul Apropiat. În Evul Mediu, turcoazele erau folosite, pe lângă bijuterii, și la ornarea armelor și a cailor. În vechile credințe ale popoarelor orientale, turcoazul poseda puteri magice.
Turcoazele sunt ușor de prelucrat, având o duritate scăzută. Formula chimică a turcoazului este: fosfat bazic hidratat de cupru și aluminiu. Culoarea albastră este dată de cupru, iar dacă în compoziție se mai adaugă şi fier, culoarea lor bate înspre verde.

Se spune că cei care poartă această piatră nu au așa poftă de mâncare (deci, e bun pentru slăbit), are proprietăți de dezintoxicare și accelerează regenerarea țesuturilor, revitalizând organismul. De asemenea, ajută în cazul infertilității și al impotenței.
Turcoazul acționează și asupra dezvoltării conștiinței superioare; echilibrează capacitatea de exprimare, da hotărâre, siguranța de sine și apără împotriva magiei negre. De asemenea, se mai spune că îi aduce noroc celui care îl poartă.

onyxOnixul este o varietate a calcedoniei care, la rândul ei, este un mineral, o varietate de cuarț. Onixul poate fi cel mai adesea negru, dar poate fi și alb, fiind dispus în straturi alternative.

Are o duritate destul de mare: 6 – 7 pe scara Mohs (a durității). Poate fi opac sau translucid, având luciu sticlos, mat.

Există mai multe tipuri de onix:

  • Onix negru – complet negru, uneori cu dungi albe, fine
  • Onix alb – complet alb
  • Onix verde de Pakistan – verde cu dungi maro
  • Sardonix – maro sau negru cu dungi sau pete

Onixul negru este piatra semiprețioasă care amplifică seriozitatea, dar și optimismul, scoate adevărul la iveală și este un ajutor de nădejde în situațiile conflictuale.

Îl protejează pe cel care-l poartă, ferindu-l de dușmani, de energii negative și de blesteme. Este, de asemenea, benefic și pentru sănătate.

Onixul negru, purtat ca piatră montată la o bijuterie, onixul negru aduce noroc și fericire, face mai puternice legăturile de prietenie, echilibrează sufletește și emoțional și totodată alungă gândurile negre.

zirconZirconul

Numele provine din cuvântul arab zaragoon, care înseamnă stacojiu, sau de culoarea aurului. Zirconul incolor are o strălucire ca a diamantului, şi, deseori este folosit ca un înlocuitor al acestuia, deoarece foarte mulţi oameni nu-şi pot permite pietre preţioase veritabile.

Despre zircon s-ar putea spune că nu este apreciat la adevărata lui valoare de către bijutieri. Deşi are o duritate destul de mare pe scara Mohs: de la 6,5 la 7,5,  luciu adamantin, adică de diamant, birefringență puternică şi culori foarte atrăgătoare, preţul lui este destul de mic în comparaţie cu alte pietre prețioase sau semiprețioase, care au calități foarte asemănătoare.

Recunoaștem zirconul, în primul rând, după transparența strălucitoare a pietrei, şi apoi după culoare. Zirconul natural poate avea culorile maro-gri, până la maro-roșu, iar cea mai populară culoare este maro-auriu. Zirconul transparent este destul de rar. Are o strălucire atât de puternică încât, montat pe bijuterii, deseori poate fi confundat cu diamantul.

Zirconul este cel mai vechi mineral cunoscut de om și cel mai frecvent mineral din scoarța pământului. El protejează nativii din zodia Săgetătorului, spunându-se, despre cei care poartă bijuterii cu zircon, că vor cunoaşte pacea interioară, înţelepciunea, onoarea, aducându-le noroc şi bogăţie. În Evul Mediu, zirconul era considerat a fi piatra înţelepciunii. De asemenea, se credea ca zirconul fereste oamenii de coşmaruri şi spirite rele.

spinelSpinelul

Numele de spinel provine din latină, de la “spina”, care înseamnă ţeapă, ghimpe, spin, care este, de fapt, forma cristalului.

Iniţial, toate pietrele roşiatice, cum e şi spinelul, se numeau carbunculi. Spinelul se mai confunda cu rubinul, fiind foarte popular şi prezent în bijuterii vechi, precum cele ale coroanei britanice.

Mineralul ia naștere ca produs primar în procesul de cristalizare în rocile magmatice, ca granit, și roci bazice ca pegmatit sau sienit.

În rocile sedimentare, zirconul, datorită durității mari, rezistă proceselor de eroziune și transport.

Turmalina-Roz-1Turmalina

Cuvântul “turmalină” vine din singaleză (Sri Lanka), de la turmali – care atrage cenuşa.

Turmalina a fost adusă în Europa în 1703, de marinarii olandezi, din Sri Lanka. Datorită proprietăţilor ei electrice, turmalina a fost adesea utilizată pentru transferul de energie. Deoarece se spunea că poate stimula calităţile artistice, turmalina a devenit o piatră spirituală.

Culoarea turmalinei poate fi: roz (rubelit), incolor (acroit), albastru (indigolit, dravit, cshurl), verde (uvit, dravit, verdelit), galben (elbait sau turmalină bogată în magneziu), negru (uvit, schorl, buergerit), brun, sau multicolor (liddiocoatit, elbait).

Din trecut se ştie că turmalina îmbunătăţeşte memoria şi îi dă energie celui care o poartă.

Turmalina se curăţă doar cu apă şi săpun. Nu este indicată curăţarea cu abur sau cu ultrasunete. Se descarcă energetic în apă şi se reîncarcă în scurt timp la soare.

Jad,_piatra_astrologieJadul

Piatră semipreţioasă, compusă din silicat natural de aluminiu, calciu şi magneziu, de culoare albă-verzuie pâna la verde închis cu luciu sticlos, jadul este o piatră a liniştii şi păcii interioare.

Jadul este denumirea generică dată familiei de pietre dure între care predomină jadenita  (translucidă, de culoare alb-verzuie sau verde-cenuşie) şi nefrita (în nuanţe de verde, uneori roşie sau galbenă, strălucitoare)  – de fapt, numai acesta este adevăratul jad adus în China din Siberia, India, Turchestan sau Birmania.

Despre jad se spune că apără nativii din Berbec, Taur, Gemeni, Leu, Fecioară, Balanţă, Capricorn şi Peşti. Se mai spune că are un puternic rol curativ, benefic pentru inimă, rinichi, plămâni  şi sistemul nervos.

În prezent, jadul este utilizat şi la bijuterii, fiind montat pe bijuterii, în special pe cele din aur.

perlaPerla este o piatră organică, fiind produsul unor moluște care trăiesc în apele mărilor sau oceanelor dar și în apele dulci. Este menționată existența lor din antichitate; în anul 2206 î.Hr. ca făcând parte din tributul plătit regelui Yu din China antică.

La noi în țară este numit și mărgăritar, denumire ce provine din limba latină unde “margarita” simbolizează persoana iubită. Este denumită și piatra iubirii.

Perlele cele mai valoroase și mai frumoase sunt cele cu forma perfect sferică și netedă. Valoarea lor este la fel de mare ca și a pietrelor prețioase deoarece se găsesc foarte rar în natură, de unde vine și zicala “rar precum o perlă”.

Astăzi există o întreagă industrie care cultivă perlele în ferme de stridii; Japonia și China fiind mari producători pe plan mondial. Aceste perle se numesc “perle de cultură”. Se folosesc și în industria farmaceutică datorită proprietăților benefice pentru organism.

Se spune că persoanele care poartă această piatră organică prețioasă vor fi mai iubiți și mai înțelepți. Este piatra prețioasă atribuită zodiei Gemenilor în horoscopul european.

chihlimbar Chihlimbarul este un fel de rășină aromatică solidificată, întărită; e o fosilă translucidă sau aproape transparentă, a cărei culoare care variază de la un galben deschis pînă la cărămiziu și cafeniu. Mai poartă şi denumirea de ambră și succin, iar în trecut era numit “aurul nordului”, fiind foarte preţuit. Răşina provine de la nişte pini care au existat în urmă cu mai bine de 50 de milioane de ani.

Chihlimbarul poate avea culoare galbenă (acesta e cel mai scump şi mai preţuit), verde (greu de găsit), violet (foarte rer şi nu prea se găseşte pe piaţă), mai poate fi alb (denumit şi “ambră de oase”), negru (e de colecţie şi nu se găseşte pe piaţă) sau de culoarea coniacului (de la maro – auriu la brun – roşcat).

Cum se curăță și se întrețin pietrele prețioase și semiprețioase

În cazul pietrelor prețioase și semiprețioase, curățarea este  simplă. La pietrele transparente (diamante, rubine, cristale, etc), curățarea se face introducând bijuteriile cu pietre în apă caldă și săpun lichid sau detergent de vase. Se țin aproximativ 20 de minute, după care se limpezesc cu apă curată și se șterg bine cu o cârpă moale.

Pietrele opace (precum onix-ul, turcoazul, lapis-lazuli etc) se curăță fără a folosi săpun sau alte produse chimice, din cauză că pot absorbi acele substanțe și își pot pierde din culoare și strălucire. Se șterg doar cu o cârpă umedă, cu apă curată, călduță. La fel și în cazul perlelor.

Se evită expunerea la soare a bijuteriilor cu pietre prețioase sau semiprețioase.

Dacă bijuteriile au pietre, prețioase sau semiprețioase, trebuie să evitați să le spălați cu apă fierbinte, deoarece pietrele se pot dezlipi, în cazul în care au fost lipite de metal. De asemenea, evitați folosirea substanțelor abrazive (care au proprietatea de a roade prin frecare) sau acide.

Bijuteriile cu pietre trebuie ținute departe de căldură excesivă, de razele puternice ale soarelui, deoarece se pot decolora. Evitați aburii și ultrasunetele, precum și șocurile termice.

Bibliografie:

1. Andronici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

2. Galia Maria Gruder, O istorie fascinantă a pietrelor preţioase, Bucureşti, Editura Titronic, 2004.

3. Verena Pagel-Theisen, Diamond Granding ABC, 2001.

4. R.F. Symes, R.R. Harding, Cristale şi pietre preţioase, editura Enciclopedii vizuale,  2005.

5. Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Bucureşti, Editura Ceres, 1993.

6. Crowe, Judith, Ghidul pietrelor preţioase : cum să evaluăm şi să utilizăm pietrele preţioase, de la tăietură şi culoare, la formă şi montură, Bucureşti, editura Enciclopedia RAO, 2007.

7. Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

8. Mareș, Antonia, Magia pietrelor prețioase, București, Editura Cartea de buzunar.

pietre_sinteticeDe sute de ani, oamenii au încercat să creeze cristale sintetice, după modelul celor găsite în natură, în scoarța terestră.

Putem face deosebirea dintre un cristal natural și unul sintetic, privind mai atent și observând că, pe când cele naturale au în ele corpuri străine, cristale din alte minerale etc. denumite „defecte”, cristalele sintetice sunt perfecte.

Cristalele create de oamenii de știință iau întotdeauna forma și dimensiunea dorită, fiind utilizate adesea în tehnologia de azi, mergând, am putea spune, mână în mână cu tehnologia.

Se fabrică rubine și smaralde, safire și multe alte cristale.

 Multe smaralde sunt produse prin tehnica fuziunii fondanților. O pudră alcătuită din particule de smarald se încălzește într-un creuzet împreună cu o substanță solidă, pe nume „fondant”. El se topește, și amestecul este lăsat să se răcească, formând cristale. Aceste cristale cresc, și, în câteva luni se formează smaraldul.

Mai este și tehnica fuziunii la flacără, cu ajutorul căreia se fabrică spinelul, rutilul și corindonul. Pulberile se încălzesc până când se unesc în stropi de lichid care picură pe un suport. Îndepărtând, treptat, suportul de flacără, se formează un singur cristal sau „bulă”.

Se mai produce artificial și siliciul, deoarece în natură nu se găsesc zăcăminte de siliciu pur.Siliciul e folosit adesea în tehnologie, la cipuri formate din plăcuțe tăiate din cristale sintetice de siliciu pur. Plăcuțele au circuite electronice, câte unul pentru fiecare cip.Siliciul e folosit și la cardurile de credit.

Rubinul sintetic e folosit la unele lasere.

Tehnicile de producere a cristalelor se perfecționează de la o zi la alta, putând spune că progresele viitoare în electronică depind de acestea.

Bibliografie: R.F. Symes, R.R. Harding, Cristale şi pietre preţioase, editura Enciclopedii vizuale,  2005.

Rubinul – piatra pasiunii, simbolul sângelui şi  al vieţii.

Este o piatră transparentă, aflându-se, pe scara durităţii ( denumită şi „scara lui Mohs”), pe poziţia 9, după diamant, care e pe 10.

Putem recunoaşte un rubin, în primul rând, după culoare. Datorită culorilor variate, el are un nume pentru fiecare. Astfel, rubinul a cărui culoare roşie are o tentă de galben se numeşte spinel. Rubinul oriental, care este, de fapt, safirul roşu, şi are o nuanţă de roşu – violet. Mai este şi rubinul care are o culoare de roşu domol, nu aprins, şi care e numeşte balais.

Nevoile industriei, care cresc continuu, au determinat crearea unor pietre sintetice . În orice ceas tradiţional se foloseau 32 de rubine. Primele rubine artificiale au fost făcute de doi chimişti francezi, care au amestecat în părţi egale aluminiu şi clorură de bariu, adăugând şi câteva picături de bicromat de potasiu.

Pentru a obţine cât mai multe pietre preţioase, se practică şi reconstituirea din particule a unor pietre veritabile. De exemplu, pentru a face noi rubine, se topeşte, la flacără oxidrică pulbere de rubin. Aceste rubine pot fi deosebite de cele veritabile numai dacă le examinezi interiorul în care se află spaţii, ca nişte bule de gaz. Aceste pietre nici nu pot fi şlefuite, din cauză că se sfarmă foarte uşor.

Ca şi în cazul diamantului şi a altor pietre preţioase dure, rubinul mai poate fi verificat încercând să-l zgâriem cu o altă piatră. Dacă se zgârie uşor, înseamnă că nu e autentic.

Rubinul prezintă un fenomen: mătasea, sau seta, care constă în reflexe argintii (cauzate de incluziuni ale maselor fibroase ale rutilului  – bioxidul de titan).

Mai putem recunoaşte rubinul dacă privim piatra prin transparenţă.  Se observă nişte steluţe luminoase, care se deplasează în timp ce rotim nestemata. Această proprietate se numeşte asterism şi se datorează existenţei unor alte minerale sub formă de fibră, îndreptate în toate direcţiile.

Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Editura Ceres, Cluj, 1993.

Numele rubinului provine din latină, de la „ruber”, care înseamnă „roşu ca sângele, ca focul sau ca vinul”.

Rubinul este o varietate a oxidului de aluminiu, sau corindon. În vechime era considerat piatra dragostei pătimaşe, a vieţii, a puterii divine, vindeca boli şi dădea putere şi inteligenţă celor născuţi în luna iulie sau în zodia racului.

Cei ce plecau la război, purtau mereu cu ei un talisman cu rubin, în credinţa că îi va salva de la moarte pe câmpul de bătălie. Cunoscuţi pentru acest lucru au rămas în istorie ducii Burgundiei, Petru cel Mare şi Ginghis – Han.

Pe lângă duritatea foarte mare a rubinelor, care le fac să-şi menţină strălucirea şi frumuseţea mii de ani, la fel ca safirele, rubinele au o proprietate foarte interesantă, numită „asterism”. Dacă priveşti piatra prin transparenţă, se observă nişte steluţe luminoase, care se deplasează în timp ce rotiţi nestemata.

Secolul XX a adus rubinelor  o nouă îndeletnicire: crearea laserului. În mod normal, laserul se obţine prin tăierea unui cristal de rubin sintetic sub formă de bastonaş ce se argintează la capete. Asupra lui se proiectează un fascicol de lumină verde şi imediat unul de culoare roşie. Primul fascicol de lumină verde face ca atomii de crom să se deplaseze pe orbite instabile, iar lumina roşie  îi readuce brusc pe orbitele iniţiale. Astfel se obţine un fulger intens de lumină roşie, care întrece de un milion de ori intensitatea luminii emisă de o suprafaţă echivalentă din soare.

Laserii au astăzi nenumărare utilizări în medicină, radiofonie, telecomunicaţii, secţionarea metalelor şi mineralelor, radioastronomie etc. Viitorul le aparţine, vorbindu-se chiar de călătorii cosmice mai târziu, cu ajutorul laserilor.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Atunci când achiziţionăm o bijuterie, de obicei, are şi o piatră preţioasă sau semipreţioasă (sau chiar mai multe). Nu toţi suntem specialişti în domeniu, dar, dacă ştim ce culoare are piatra, ne putem da seama, cu uşurinţă, ce este.

Destule intrigi şi poveşti de dragoste s-au ţesut în jurul rubinelor.

Un astfel de rubin, botezat Coasta Bretaniei, i-a fost alături Anei de Bretania toată viaţa. L-a primit imediat după naştere, l-a purtat la gât când i-a fost prezentată viitorului soţ, Carol al VIII-lea, l-a purtat şi mai târziu când s-a căsătorit cu Ludovic al XII-lea. Urma pietrei preţioase s-a pierdut, dar Coasta Bretaniei a reapărut în vremea lui Ludovic al XVI-lea care i-a dăruit bijuteria soţiei sale. Aceasta a refuzat-o, aşa că rubinul Anei de Bretania a fost prelucrat pentru a se împodobi cu el salonul cavalerilor. După Revoluţia franceză, a ajuns la Muzeul Luvru, acolo unde poate fi văzută în spatele unor geamuri groase de cristal.

Un rubin există şi în istoria Angliei: este cunoscut sub numele de Rubinul Prinţului Negru, după primul său posesor, Eduard, Prinţ de Wales. Cum a ajuns Prinţul Eduard în posesia rubinului nu se ştie cu exactitate. Cronicile spun fie că prinţul l-ar fi luat tribut lui Filip al VI-lea al Franţei pentru a-i cruţa viaţa, fie că l-a primit în dar de la Regele Castiliei. Un lucru e sigur, Rubinul Prinţului Negru a făcut miracole, salvându-i viaţa regelui Henric al V-lea pe câmpul de bătălie. În lupta de la Azincourt, ducele Jean d’Alencon s-a năpustist asupra regelui, dar sabia s-a a lovit rubinul pe care acesta îl avea încrustat în cască. Din duritatea pietrei, sabia a ricoşat, regele a scăpat nevătamat, iar ducele a fost ucis. Rubinul străluceşte astăzi în Coroana Imperială de Stat, care este cu străjnicie păzită în Turnul Londrei.

O poveste cu un preţios rubin se leagă şi de numele românului Nicolae Milescu Spătarul. Neobositul călător a ajuns în China, iar aici, aflând de existenţa unui rubin de peste 44 de grame, a dorit să-l cumpere pentru Ţarul Rusiei, Mai încercaseră şi alţii, dar mandarinul chinez în proprietatea căruia se afla, nu consimţea la nicio sumă. De ce? Pentru că alt rubin „mai bun nu se află în toată China şi nici nu se aflase vreodată”. După îndelungi negocieri, Spătarul a intrat în posesia pietrei, dar cum istoria e schimbătoare, pe drumul de întoarcere, în Siberia, i-au fost confiscate toate bunurile. Se pare totuşi că preţioasa piatră a ajuns în cele din urmă în tezarul ţarilor Romanov.

Se ştie că marea majoritate a personalităţilor istorice iubeau bijuteriile şi pietrele preţioase, pe care le purtau sau le colecţionau.  La fel şi vestitul Genghis  – Han, care a fost un geniu militar incontestebil şi care a unificat triburile din Mongolia, ţară situată în nordul Chinei. După ce a unit triburile şi a format un stat puternic, el şi-a făcut o armată bine instruită şi organizată, cu care a invadat şi a pustiit oraşe şi sate, cucerind rând pe rând statele din Asia Centrală şi o parte a Europei, formându-şi un imperiu uriaş.

Marele conducător, posesor al unui tezaur preţios, purta pe mâna dreaptă, cea cu care întindea coarda arcului, un inel din aur cu un rubin, o piatră mare de culoare sângerie. Pe acesta era inscripţionată o svastică, un simbol sfânt, aducător de prosperitate, noroc şi pace, folosit în Hinduism, Budism şi Jainism. Din păcate, în Occident este cunoscut ca emblemă a mișcării fasciste și naziste, însă acest semn a fost folosit cu mii de ani  înainte de a-l prelua Hitler.

În civilizaţia cretană, svastica a fost era folosită ca simbol sacru sau ca element decorativ, iar grecii au moştenit de la ei motivele decorative de tip labirint, având svastica în centru.

Svastica aparținea cultului solar din epoca de bronz, și apare în țările în care a trăit rasa pelasgică, pe care o întâlnim de la începuturile ei și pe teritoriul țării noastre. Svastica este, în general, semnul distinctiv al raselor ariene, și în special al tracilor, din care se trage și poporul român.

Oricum, e ciudată coincidenţa că, la distanţă de şapte veacuri, Genghis – Han şi Hitler să fi avut acelaşi semn distinctiv – svastica.

Bibliografie: Galia Maria Gruder, O istorie fascinanta a pietrelor preţioase, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004.

Se spune că, atunci când oferi o bijuterie unei femei, trebuie să o alegi în funcţie de culoarea părului. Niciodată nu se va dărui aceeaşi piatră unei blonde şi unei brunete. Până şi metalul are o influenţă, acesta fiind un bun conductor de bucurii, dar şi de necazuri.

Astfel, brunetelor li se vor oferi bijuterii în care să predomine argintul. Acest metal le va aduce un plus de inspiraţie şi de fantezie. Brunetele, fiind mai realiste, argintul le va completa ceea ce le lipseşte: puterea de a visa, de a-şi crea idealuri. Ca pietre preţioase, brunetele au nevoie de ametist, care este piatra speranţei, dar şi de smaraldul aducător de noroc.

Blondele au o fire mai impulsivă, ele aflându-se sub influenţa Lunii. Ele sunt mai „zvăpăiate” şi mai „cu capul în nori”. Au nevoie de îndrumare şi de cineva care să le aducă mai cu picioarele pe pământ. Lor li se potrivesc bijuteriile din aur, deoarece acest metal are proprietatea de a calma, de a echilibra.

Cât despre pietrele preţioase, blondelor li se vor oferi rubine sau granate, acestea fiind pietrele înţelepciunii, care acţionează ca nişte frâne asupra instinctului. De asemenea, topazul, peruzeaua şi safirul li se mai potrivesc blondelor.

Diamantul este piatra care fi purtată atât de blonde, cât şi de brunete, fiind piatra eleganţei care îl protejează pe cel care o poartă de influenţele negative. Însă se spune că dacă diamantul este procurat prin înşelătorii, furt sau crimă, acesta aduce ghinion.

La fel cum vârfurile înalte atrag fulgerele, la fel şi pietrele preţioase atrag sentimente de tristeţe, , de bucurie, de melancolie sau de nestatornicie.

Rubinul este o cristalizare a oxidului de aluminiu Al2O3 în amestec cu oxidul de crom CrO care dă culoarea roșie acestui cristal. Se folosește ca și amplificator al luminii la construcția laserului. Primul laser funcțional a fost construit de Theodore Maiman în 1960 și avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin. Are o duritate foarte mare, apropiată de cea a diamantului, iar temperatura lui de topire este de 2050˚C.

Rubinul este piatra corespunzătoare zodiei Rac, în horoscopul european, iar în zodiacul chinezesc este asociat anului Porcului. Se oferă cadou celor care își serbează a 15-a sau a 40-a aniversare.

Este cunoscut din antichitate, fiind considerat piatra prețioasă a fericirii. În China se spunea că este ochiul dragonilor, având un puternic rol protector, împotriva gândurilor negative. Totodată mărește curajul, dragostea, încrederea, vitalitatea, puterea, generozitatea, optimismul, sensibilitatea, energia, inspirația și entuziasmul. Rușii socoteau că este bun pentru inimă și creier și-l reprezentau ca piatra iubirii, datorită culorii sale roșii. Este foarte benefic asupra sănătății, în special în caz de diabet, schizofrenie, infertilitate, impotență, anemie, infarct, boli de ficat, inimă, splină, coloană vertebrală, timus, intestine, urechi, ochi, nas și ajută la dezintoxicare (cafea, droguri,alcool).

Eu unul aș spune că un inel care are rubin are atât de multe proprietăți benefice încât tind să cred că Arabela a avut un inel cu Rubin!


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate