Roma | BSG

aur-tara-noastraLa fel ca și acum, și pe vremea strămoșilor noștri, dacii, aurul și argintul nostru a atras multe popoare lacome. Unul dintre aceste popoare, romanii, după cum știți, în anul 106, după un greu război, a și reușit să pună mâna pe o bună parte din el. Însă nu pe tot. Țara noastră mai are foarte mult aur și argint la care râvnesc mulți, și pe care vor să ni-l ia, de data asta fără război, dacă noi tot nu-l folosim, nu-l exploatăm și ne plângem de criză.

Când au cucerit cu greu Dacia, tezaurul Imperiului Roman era aproape sleit. Romanii erau la fundul sacului. S-a format o comisie de notabili pentru  stabilirea unor măsuri economice drastice. Însă după ce au luat aurul de pe teritoriul țării noastre, nu numai că romanii au fost scutiți de dări, ci a primit, fiecare familie de romani, 650 de dinari, pentru a se simți părtași la victorie, ceea ce era mai mult decât ar fi visat ei.

Ioannes Lydus, istoric din secolul VI, spune că romanii au luat din Dacia 5.000.000 livre de aur, o livră având 453 g, și de două ori atâta argint. Cu această bogăție imensă, romanii au construit apeducte, temple, forul lui Traian, statui din bronz poleit cu aur. Poate autorul a exagerat, deoarece mai târziu, autorul și renumitul istoric francez Jérôme Carcopino (1881 – 1970) spune că, de fapt a fost vorba de numai 165.000 kg de aur și 330.000 kg de argint, ceea ce, oricum, este enorm.

„Acestea din avuția dacilor învinși au fost făcute”, era inscripționat în piatră, pe multe din cele construite.

Trofeul lui Traian, Templul închinat lui lui Mars ultor, adică Marte răzbunătorul au fost construite tot atunci, la Dunărea de Jos.

În Roma, șaptesprezece săptămâni în șir au durat jocurile în arene, 10.000 de gladiatori înfruntându-se cu arma în mână.

Oare de ce nu ne putem folosi noi de bogăția lăsată pe pământul nostru de Dumnezeu? De ce minele stau închise, și aurul nu e exploatat? Așteptăm, din nou, să vină alții să o facă?

sursa foto

Bibliografie:Andrieș, Mihai Gheorghe, Destinul comorilor celebre, București, editura Vestala și editura SAECULUM I.O., 2000.

urmași ai dacilorGrecii îi numeau barbari pe toți cei care se aflau dincolo de civilizația lor. În istorie se spune că romanii au venit în Dacia și, după ce au cucerit-o cu greu, au civilizat-o. Așa să fie?

Roma, atunci când a cucerit Dacia, era în pragul falimentului. Iar aurul dacilor, de la Sarmizegetusa, Munții Apuseni, Roșia Montană etc. i-a ajutat pe romani să depășească momentul de criză, și să trăiască încă 100 de ani în belșug.

În Roma, la Colosseum, cel mai mare amfiteatru (un teatru de formă circulară lipsit de acoperiș) antic, romanii au sărbătorit victoria împotriva Daciei, timp de mai bine e o jumătate de an. I s-a dat mulțimii ce voia, „pâine și circ”. Sărbătoreau victoria prin masacre, iar cei care scoteau cadavrele afară, pentru a se putea începe o nouă luptă în arenă, împungeau corpurile cu o furcă, pentru a se asigura că sunt neînsuflețite. Iar pe cei care simulau moartea, îi omorau. Foarte puțini dintre romani se îngrozeau la vederea oamenilor care mureau în chinuri pentru a ferici publicul. Tacit, istoricul și omul politic roman, spunea că sângele gladiatorilor nu avea nici o valoare. Plinius, prieten cu Tacit și apropiat al împăratului Traian, spunea că vederea acelor masacre îi ajută pe spectatori să se obișnuiască cu disprețul stoic (stoicism –  curent filozofic conform căruia omul trebuie să se conducă după rațiune și să înfrunte cu fermitate și curaj toate vicisitudinile vieții) față de viață. Singurul care s-a îngrozit la vederea chinurilor din arenele romane a fost Seneca, sfetnicul împăratului Nero.

Roma, după ce-și umpluse visteriile cu aurul dacilor, nu mai avea alte preocupări, decât să bea, să mănânce și să se distreze la vederea sângelui. Tribunele Colosseumului erau pline, zilnic, iar romanii erau în culmea fericirii când animalele sălbatice erau puse să lupte între ele, până la moarte. Lei cu tigri, leoparzi cu lupi etc. Iar poeții, în tot acest timp, vorbeau despre măreția Romei. Aveau o plăcere deosebită pentru jocuri și teatru. Iar piesa una din piesele preferate de teatru, care s-a jucat 200 de ani, cu mare succes, a fost o dramă neagră în care un tâlhar murea, la final, în chinuri groaznice, crucificat. Ei bine, la fiecare spectacol, un condamnat la moarte juca „rolul” acestui tâlhar, fiind, realmente, crucificat.

În schimb, la daci nu exista sclavagismul. Existau trei clase sociale: nobilimea, preoțimea și oamenii de rând. Pământurile nu erau numai ale regelui sau ale nobililor, ci și ale oamenilor de rând. Exista, așadar, proprietatea privată.Ei se ocupau cu agricultura, metalurgia (exploatau aurul și argintul, știau să obțină bronzul, prelucrau fierul  și făceau arme, unelte și podoabe deosebite), olăritul (meșterii daci au folosit roata olarului începând cu secolul V î. Hr.), aveau armată care se instruia mereu.

Dacă veți merge la Muzeul Național de Istorie, secția tezaur, veți vedea podoabe din aur făurite de strămoșii noștri, în urmă cu șapte mii de ani. Ei aveau o credință monoteistă, credeau într-un singur zeu, Zalmoxis, cu mult înaintea apariției creștinismului, în timp ce alte neamuri aveau mulți zei la care se închinau și pentru care făceau sacrificii, chiar umane (inclusiv romanii).

Romanii au ocupat numai aproximativ un sfert din Dacia, exact de unde puteau extrage aur și minereuri. Au ocupat Banatul, o parte din Oltenia, Munţii Orăştiei şi Munţii Apuseni. Dacii liberi au rămas în Maramureş, Banatul de Severin, Bihor, Crasna, Zărand, Solnocul Interior și Țara Chioarului, în Tisa, Bucovina de Nord, Moldova până la Nistru -Bug şi Muntenia. Aceștia depindeau de Imperiul Roman, însă nu au avut contacte directe cu romanii stabiliți în Dacia cucerită, Dacia provincie Romană. Iar romanii au ocupat această parte din Dacia (un sfert) numai timp de 170 de ani, din anul 105,  până în anul 275, când trupele romane s-au retras, sub conducerea împăratului Aurelian. Oricum, numărul maxim de soldați romani care staționau în Dacia a fost de șapte legiuni, adică nu mai mulți de 7000.  Aurelian a retras atât armata, cât și administrația de pe teritoriul fostei Dacii.

Traian, al cărui nume vine de la toponimul „trahianus”, adică din Tracia, spune, atunci când merge să cucerească Dacia: „Mă întorc în țara străbunilor mei.” Și știm cu toții că dacii se trag din traci. Limba daco-geților era înrudită cu latina, iar Traian vorbea cu dacii fără a avea nevoie de vreun translator.

Se spune în istorie că limba latină a fost învățată de către daci (inclusiv cei liberi, care nu aveau contact direct cu Dacia, provincie romană), în 170 de ani. Romanii au cucerit și ocupat și alte țări ale lumii, timp de mult mai mulți ani. Au fost ocupați de romani pentru 200,  400 sau chiar 800 de ani, popoare precum galii, grecii, francii, ibericii, egiptenii și alții, dar nici unul dintre aceste state nu și-au pierdut identitatea, cum se spune despre daci, că și-au abandonat limba și tradițiile. Am fost sub ocupația Imperiului Otoman, austro-ungarii au ocupat, de asemenea teritoriul țării noastre timp de secole, dar românii nu vorbesc nici turca, nici maghiara, nici germana, și nici nu și-au uitat limba. Se poate, oare ca în 170 de ani, nu numai acel sfert din Dacia, ocupat de romani, ci și peste două milioane de daci, să fi învățat latina de la 7000 de romani, sau ei o cunoșteau deja, înainte de venirea romană, limba dacă fiind o limbă puternic înrudită cu latina?

Bibliografie:

1. Paler, Octavian, Calomnii mitologice, București: Adevărul Holding, 2010.

2. Alexandru Busuioceanu, Zamolxis, editura Dacica, 2009.

3. Nicolae Minulescu, Dacia – țara zeilor, editura Zamolxis, Cluj Napoca, 2009.

4. https://www.youtube.com/watch?v=duj_84hnc58

crucifix1Crucea este un simbol în formă de intersecţie a două sau mai multe linii, ce formează o zonă definită de reunire a patru regiuni, care simbolizează universul. Cele patru braţe ale crucii indicau cele patru puncte cardinale.
Simbolul poate reprezenta atât radierea prin braţe, cât şi unirea, prin centrul ei. Crucea este o construcţie arhetipală ce reglementează ordinea, fiind o unire a contrariilor.
Crucea este un simbol mai vechi decât perioada în care a fost adoptată de religia creştină şi a fost folosită împotriva forţelor diavolului, ea fiind semnul protector cel mai utilizat de popoarele creştine.
La creştini, aproape în toate casele există o cruce, al cărei semn se spune că este cunoscut şi respectat şi de către spiritele decăzute, deşi le înfurie peste măsură. De aceea, semnul crucii este folosit şi pentru apărarea individuală, precum şi în ceremoniile de exorcizări.
Se spune că, crucea în sine are mai multe utilizări, printre care: curăţă de energii negative şi malefice, protejează, activează lumina interioară, deschide drumuri şi influenţează benefic orice situaţie. Mulţi oameni poartă o cruce din aur la gât, ca pandantiv, pentru a-i feri de boli şi de spirite rele.
Creştinismul a făcut din cruce , care era un  instrument de tortură, aducător de moarte, un obiect sfânt, dătător de viaţă. Acum, crucea este simbolul de căpătâi al creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului.
Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (în anul 326), iar Constantin însuşi a adoptat crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile sale, după ce în anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxențiu, i s-a arătat semnul crucii pe cer, ca promisiune de biruinţă : „Întru acest semn vei învinge“. El a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troiţelor de mai târziu).
Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care următoarele 3 sunt cele mai răspândite: Crucea Tau, în forma de T (litera greacă Tau), fiind forma cea mai veche, cu origini în Orientul păgân.
A doua este crucea latină/catolică (crux immissa), cu 4 brate inegale:  (stâlpul vertical mai lung). Este forma cea mai răspândită la ora actuală şi mai este crucea greacă/ortodoxă, cu 4 braţe egale: + Acesta este simbolul actual al Crucii Roşii.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate