Resurse | BSG

oua de aurIată o fabulă scrisă de Esop, un scriitor antic  grec, cunoscut pentru anecdotele lui, supranumit și „părintele fabulei”, despre care se spune că a fost sclav. Atunci când acesta îl sfătuia corect pe stăpânul său, era eliberat pe o perioadă scurtă de vreme.

Sclavul grec era atât de inteligent, încât orice pedeapsă primea de la stăpân, îi răspundea cu o vorbă înțeleaptă sau o pildă comică, și scăpa nepedepsit. L-a înveselit într-atâta pe stăpânul său, încât acesta l-a eliberat din sclavie, până la urmă.

Din fabula de mai jos putem trage învățături, care au fost și vor fi mereu valabile. Noi, oamenii avem obiceiul să urmărim câștigul pe termen scurt, sau „de azi pe mâine”, și nu ne gândim decât la profit, nu și la resursele care ajută la câștigarea profitului. Așa a făcut și țăranul din fabula de mai jos:

„Într-o bună zi, un țăran sărac descoperă în cuibul găinii sale preferate un ou strălucitor de aur. Nevenindu-i să creadă, mai întâi vrea să arunce oul, cu gândul că e ceva necurat la mijloc. Apoi se gândește să meargă la târg și să-l verifice.

A doua zi, la târg, constată cu uimire că oul se dovedește a fi din aur pur. Mai mult, norocul se întâmplă din nou. În fiecare zi, găina face un ou de aur. Țăranul devine putred de bogat, dar, pe măsură ce se îmbogățește, îi crește lăcomia şi nerăbdarea. Începe să nu mai fie mulțumit cu un singur ou pe zi și nu doarme nopțile, de nerăbdare, în așteptarea dimineții, când își va colecta bogăția. Într-un final, decide să taie găina şi să ia toate ouăle deodată. Evident, nu găsește nimic, iar odată cu sacrificarea găinii, se sfârșește și câștigul lui, ajungând, în scurt timp, din nou, sărac.”


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate