respect | BSG

13 Octombrie 2011 – Sighetu-Marmaţiei

Se desfăşoară practic finala Campionatului Sighetean de Ţurcă 2011, între echipele Galacticii şi Juniorii. Câştigă la final Galacticii…

Cei care au fost prezenţi pe stadionul CIL din Sighet au văzut ceva inedit, un joc de oameni mari pentru cei cu suflet de copil. Ţurca este un sport ce probabil îşi are originile undeva în vremea dacilor şi este răspândit din Italia până în India. Se joacă între copii şi nu numai, de sute de ani, în Maramureş. Cei care au trăit pe vremea lui Ceaşcă poate îşi aduc aminte ce greu era să ai ca şi copil o minge cu care să joci fotbal (azi spunea cineva că fotbalul e sportul rege) şi atunci improvizam dintr-o bâtă, un lemn mai mic şi o groapă săpată în pământ un joc de ţurcă. Nu ne costa nimic dar ne dădea totul. Disciplină, respect, distracţie dar mai ales prietenii. Ce am legat atunci nu am dezlegat nici azi. Cele mai frumoase prietenii. Într-o lume bazată pe interes, ţurca sparge orice tipar. Este un joc ce-l poate juca oricine, iar odată jucat e în suflet luat.

Aşadar la ţurcă câştigăm cu toţii prietenie, respect şi amintiri…

Fides este o divinitate romană care simboliza respectarea cuvântului dat, a jurământului făcut, încrederea, cinstea şi buna-credinţă. Era înfăţişată ca o femeie foarte bătrână, cu părul alb. Emblema zeiţei avea ca simbol  două mâini care se strâng reciproc. Cultul pentru Fides a apărut probabil în timpul regalităţii romane, când poporul roman îşi constituia preceptele de bază ale societăţii sale. Zeiţa patrona atunci fidelitatea faţă de înţelegerile şi contractele încheiate. Preoţii îi aduceau sacrificii, având mâna dreaptă (simbolul înţelegerii şi asociaţiilor) înfăşurată într-o bucată de stofă. De altfel, şi monedele, având pe avers efigia zeiţei Fides, purtau pe revers acelaşi simbol al mâinii drepte, ca garanţie pentru respectarea contractelor.
Mai demult, când doi oameni băteau palma, era un act oficial.Cuvântul lor era mai presus de orice act parafat.
Respectarea cuvântului dat merge mână în mână cu încrederea. Cine nu îşi respectă cuvântul, este catalogat ca fiind un om fără onoare. Când eram mici, şi nu eram siguri de promisiunea celuilalt, întrebam: „pe cuvânt de onoare?”, iar dacă ni se răspundea: „da, pe cuvântul meu”, eram siguri că îşi va ţine promisiunea.
Acum, în loc de a bate palma sau de a ne da cuvântul de onoare, semnăm. Semnăm un contract de vânzare-cumpărare, o declaraţie sau un contract de muncă. E o dovadă scrisă că ne-am dat acordul cu privire la ceva.
Din păcate, în ziua de azi, chiar dacă oamenii au citit un contract de câteva pagini şi l-au semnat, puţini sunt cei care îl respectă în totalitate. „Sunt doar nişte hârtii!” spun unii.
Nu sunt doar nişte hârtii. E cuvântul tău, chiar dacă conţine 10 pagini. Cuvânt pe care, dacă nu îl respecţi, de la A la Z, după ce ai semnat, înseamnă nu numai că eşti infidel înţelegerii, dar nu mai eşti demn de încredere.
Societatea de azi tinde foarte mult spre superficialitate: „Ce are dacă am întârziat jumătate de oră? Am dat cuiva în cap?” sau „Ce are dacă ai stat toată ziua în casă,aşteptând telefonul meu? Pur şi simplu am uitat. Ce, a murit cineva?”
Nu, nu ai dat în cap, doar că ţi-ai încălcat cuvântul dat mie. Şi da, cineva a murit: onoarea ta.
Haideţi să încercăm să nu mai fim superficiali! Haideţi să arătăm că suntem oameni de onoare, chiar dacă societatea nu ne mai îndeamnă la asta! Haideţi să ne respectăm cuvântul dat, oricât de mic şi neînsemnat ar fi!


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate