regina | BSG

Cum spuneam în articolul trecut, sumerienii erau mari meşteşugari în arta confecţionării bijuteriilor din aur şi argint. Dovada acestui fapt este o comoară descoperită în oraşul Ur, care constă în colecţia de bijuterii a reginei Shubad, sau Puabi de Ur, care a trăit  în secolul XXIV î.Hr..

Minuţiozitatea şi măiestria bijuteriilor de atunci se observă aici, comoara  fiind compusă dintr-un colier de perle de aur şi mici cilindrii din pietre scumpe, semipretioase, roşii şi albastre, o diademă şi banderole pentru împodobirea părului, ace de păr, cercei de aur în formă de semilună, cu diametrul de 7 cm, scoici aurite,  pudriere din aur, nasturi, cocarde spirale (insigna sau panglica purtată la pălărie sau la piept), pandantive în forma de animale (leu si taur) şi brăţări. De o frumuseţe deosebită sunt acele de păr lungi, care ies din diademă, avand la capat flori mari de aur, cu pistilul din lazulit albastru.

Observaţi complexitatea acestor bijuterii, ştiind că cel mai simplu colier este alcătuiă din cilindrii mici de cornalină, lazulit şi aur, fiind format din 365 de piese. O parte din aceste bijuterii, găsite în cimitirul regal din Ur, se afllă la Muzeul Universitatii din Philadelphia, copiile acestora aflandu-se la British Museum si la Muzeul Irakian.

 Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Bucureşti, Editura Ceres, 1993.

regina_mariaNu strică să ne reamintim puţin din istoria ţării noastre, mai ales că sunt evenimente atât de importante, pe care oricine ar trebui să le cunoască.

După moartea Regelui Carol I, în septembrie 1914, tronul României a fost moştenit de către Ferdinand (născut şi crescut în Germania), fiul fratelui mai mare al lui Carol I. Ferdinand,  în numai 13 ani de domnie, dintr-un „necunoscut”,  avea să devină un mare Rege, supranumit fie „Întregitorul”, fie „Loialul” pentru felul în care şi-a dedicat viaţa patriei sale.

Ferdinand s-a căsătorit, pe data de 10 ianuarie 1893, cu Maria de Edinborough, din Familia Regală a Angliei. Împreună au avut 6 copii, cel mai mare, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea.

Sarcina de a decide soarta României în primul război mondial i-a revenit tocmai Regelui Ferdinand. În timpul războilului mondial, Regele Ferdinand a luat o hotarare dramatică: intrarea României în război împotriva ţării sale natale, Germania.  Deşi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu şi-a pierdut sperantele. Astfel, el a refuzat sa ratifice pacea separată intre Puterile Centrale şi Romania.

Regele Ferdinand, împreună cu Regina Maria, supranumită „Mama răniţilor” şi-au sacrificat liniştea, sănătatea şi confortul şi s-au pus întru totul în slujba ţării şi a poporului.

În cele din urmă, situaţia s-a schimbat în cursul anului 1918, când s-a născut  România Mare. Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale, trecând pe sub arcul de triumf, întâmpiant de populaţia entuziastă.

Printre obiectele de valoare legate de Regele Ferdinand şi Regina Maria pot fi menţionate: sceptrul Regelui, coroana Reginei Maria, o brăţară de aur şi o broşă din platină, tunica şi revolverul Regelui Ferdinand, costumul de soră de caritate purtat de regină pe front, casca de campanie şi tunica Ecaterinei Teodoroiu şi multe altele.

Coroana Reginei Maria a fost comandată de Parlamentul României pentru ceremonia încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Ea a fost realizată la Paris de către Casa de bijuterii Falize, fiind din aur masiv din Transilvania. Pe ea sunt montate pietre preţioase: rubine şi smaralde şi pietre semipreţioase: ametiste,  turcoaze şi opale.

Pe atunci, Regatul României era un stat respectat în Balcani şi în Europa. Monarhia şi deviza erau: „Nihil sine Deo:” adică: „Nimic fără Dumnezeu.”

Se poate trage o singură concluzie: cu conducători care au credinţă în Dumnezeu şi care îşi sacrifică totul pentru ţara şi poporul pe care îl slujesc, putem fi respectaţi din nou. Conducătorii sunt în slujba poporului, nu poporul îi slujeşte pe conducători.

La noi, turcoazul se mai numește și peruzea, cuvânt care vine din limba turcă. Este o piatră albastră ca cerul și opacă, fiind foarte iubită în Orientul Apropiat. În Evul Mediu, turcoazele erau folosite, pe lângă bijuterii, și la ornarea armelor și a cailor. În vechile credințe ale popoarelor orientale, turcoazul poseda puteri magice.
Turcoazele sunt ușor de prelucrat, având o duritate scăzută. Formula chimică a turcoazului este: fosfat bazic hidratat de cupru și aluminiu. Culoarea albastră este dată de cupru, iar dacă în compoziție se mai adaugă şi fier, culoarea lor bate înspre verde.
Printre femeile celebre care au îndrăznit să poarte aceste pietre semiprețioase și să le facă „la modă” se numără soția lui Napoleon Bonaparte, Josefina, și regina Victoria a Angliei, care a domnit între anii 1837 – 1901.
Turcoazul este piatra ce îi corespunde semnului zodiacal din horoscopul european: Săgetător.
Se spune că cei care poartă această piatră nu au așa poftă de mâncare (deci, e bun pentru slăbit), are proprietăți de dezintoxicare și accelerează regenerarea țesuturilor, revitalizând organismul. De asemenea, ajută în cazul infertilității și al impotenței.
Turcoazul acționează și asupra dezvoltării conștiinței superioare; echilibrează capacitatea de exprimare, da hotărâre, siguranța de sine și apără împotriva magiei negre. De asemenea, se mai spune că îi aduce noroc celui care îl poartă.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate