Putere | BSG

diamant-aurMai întâi, când au fost descoperite, pietrele prețioase erau apreciate, nu atât pentru frumusețea și strălucirea lor, cât pentru faptul că aveau puteri mistice.

Diamantul, mai cu seamă, era prețuit pentru că era rezistent la foc și pentru duritatea și rezistența sa. Diamantul era asociat cu masculinitatea, cu bărbăția, și de aceea doar bărbații purtau diamante, pe post de amuletă.  Asta până la începutul secolului al XIV – lea.

Se mai credea că diamantul are și puterea de a proteja pe cel care îl poartă, ferindu-l de boli, de farmece sau vrăji, de foc, de otravă sau de șerpi.

Diamantele au origine indiană, dar și-au făcut drum către Roma, unde au fost montate, fără a fi șlefuite (pentru că se credea că șlefuirea le scade din putere), în țesături cu fire de aur sau în oțeluri fine. Diamantele care plecau din India erau de mici dimensiuni, deoarece diamantele mari erau destinate prinților indieni pe ale căror domenii au fost descoperite.

Pliniu cel Bătrân (23 – 79 î. Hr.) scrie într-un volum din Istoria Naturală: „Cel mai prețios lucru de pe pământ este diamantul…” El spune despre diamantele din India și Arabia că „sunt de o duritate de nedescris, încât atunci când cineva pune un diamant pe o nicovală, lovindu-l apoi cu un ciocan, nestemata respinge unealta cu o asemenea forță, sfărâmând în bucățele ciocan și nicovală deopotrivă.”

Astăzi se știe că, deși diamantul e materia naturală cu cea mai mare duritate cunoscută de om, el se poate fisura sau sfărâma.

Tot Pliniu cel Bătrân spunea mai apoi că: „Doar atunci când ciocanul izbește cu cea mai mare forță, diamantul se va sparge în așchii aproape invizibile.”

El mai spune că diamantele se descopereau întotdeauna împreună cu aurul. Această credință provenea, posibil, de la Platon, care spunea că diamantul se deosebește de celelalte pietre prețioase, fiind un soi de sâmbure format în interiorul aurului. Afirmația pare a fi o fantezie, dar cert este că diamantele din Brazilia, Africa de Sud și Australia sunt descoperite în preajma unor mari filoane de aur.

Alte puteri ale diamantului erau considerate a fi anihilarea temerilor și a fricii, faptul că punea capăt certurilor, alunga coșmarurile, îi vindeca pe cei posedați de diavol și dădea curaj. Se mai credea că diamantul îl făcea de neînfrânt pe cel care îl purta în bătălii.

În Evul Mediu, regii, prinții sau nobilii și cavalerii purtau diamante, încrustate pe armurile lor sau pe mânerele săbiilor sau ale pumnalelor.

Dacă diamantul apărea în vis, se spunea că prevestește victoria.

Acum, despre visul în care apare diamant se spune că limpezește gândurile, diamantul reprezentând deplinătatea psihică. Dacă visezi că găsești diamant sau altă piatră prețioasă, se spune că te vei căsători curând, sau te vei îmbogăți. Dacă vezi piatra în vis strălucind, înseamnă că vei scăpa de o mare primejdie sau pericol.

inelul_lui_DavidDavid a fost, după cum spune Biblia și Coranul, al doilea rege al Israelului, tatăl lui Solomon și strămoșul lui Isus. El este cel care a învins în lupta cu uriașul Goliat, folosind o praștie.

Înainte de David, cel care a domnit asupra Israelului a fost Saul, cel dintâi rege al poporului lui Israel.

David a fost un rege drept și înțelept, foarte iubit de poporul său. Însă, ca toți oamenii, mai greșea uneori.

Există o povestioară care spune că într-o zi, el a cerut celui mai faimos bijutier din Israel să-i facă un inel la care, când se va uita, de va fi vesel, să devină trist, iar de va fi trist, să devină bucuros. I-a acordat bijutierului trei zile pentru a-i face acest inel special, iar dacă nu va reuși, i se va lua viața.

Bijutierul, care nu cunoștea farmece sau vrăji, a căzut într-o tristețe care ducea spre disperare, deoarece, oricâte pietre prețioase ar fi pus inelului, și oricât de pur ar fi fost aurul din care l-ar fi făurit, nu avea atâta putere, încât să schimbe radical starea de spirit a unui rege.

Trecuseră două zile, dar mintea bijutierului nu a putut scoate la capăt în nici un fel porunca regelui. Se plimba pierdut, deja văzându-și capul undei erau picioarele, atunci când Solomon, copil fiind, s-a apropiat de el.

 – De ce ești atât de abătut și îngândurat? l-a întrebat micul Solomon pe bijutierul regal.

 – Tatăl tău, regele, mi-a poruncit să-i făuresc un inel unic, iar atunci când va fi trist și se va uita la inel, să se înveselească, iar de va fi prea vesel, să se întristeze. Iar eu nu am puteri magice, să fac acea bijuterie. Mai am o singură zi la dispoziție, iar dacă nu îndeplinesc porunca, voi plăti cu viața. Sunt pierdut!

Solomon, a cărui înțelepciune radia încă de pe atunci, i-a șoptit bijutierului ceva la ureche. Iar bijutierul, nemaiștiind ce să facă de bucurie, a și fugit în atelier.

A doua zi, regele David a chemat la el bijutierul, care i-a dat inelul cerut. Regele era supărat în acea zi și fața îi era întunecată de griji.

A luat inelul, l-a studiat, după care, înseninându-se la față și râzând în același timp, a poruncit i se dea bijutierului doi saci de galbeni.

Pe inel erau inscripționate cuvintele: ȘI ASTA VA TRECE!

 Nu a fost nevoie de nici o vrajă, cuvintele au o putere mai mare decât orice. Iar regele, cu acel inel și cu cuvintele pline de înțelepciune, a reușit să ajungă la echilibrul de care avea nevoie.

Trebuie să ne bucurăm la maxim de momentele fericite, pentru că vor trece curând, iar tristețea nu trebuie să ne doboare, pentru că totul e trecător, chiar și necazurile.

cheia de aurAurul, acest metal nobil, care a fascinat omul dintotdeauna, a făcut ca minţile multor poeţi să compună versuri în cinstea lui. Iată nişte versuri în care este descrisă puterea aurului, scrise de Victor Eftimiu, în piesa „Cocoşul Negru”:

„Dar aurul înseamnă putere, bogăţii…

E sufletul vieţii… E cheia fermecată,

Cu care se descuie o poartă încuiată,

Unealta ce se află oriunde, – la tâlhar, –

Pe masa preacurată a sfântului Altar,

La regele puternic, la văduva săracă,

E cântecul ce face durerile să tacă,

Sămânţa cre creşte sălbatic, fără frâu.

Nu cere plug, nici holdă ca boabele de grâu…

Din el rodeşte totul! Din grâu doar biata pâine.

O lună cere grâul să iasă. Până mâine,

Din aur faci o casă… o sută… un oraş.

De vrei, înfrângi un Rege şi cumperi un vrăjmaş.

Arunci un pumn de aur şi vezi crescând deodată

În jurul tău, palate de marmură curată. ”

Bibliografie: Eftimiu, Victor, Cocoşul Negru, Editura Flacăra, Bucureşti, 1913.

De-a lungul timpului, multe  civilizaţii şi popoare au folosit puterea cristalelor, cu diverse scopuri.  Începând cu Atlantida, dar şi cu miticul continent Mu, avem informaţii despre pietrele preţioase, care erau utilizate în: medicină, iluminare, navigaţie,  controlul vremii, transmisii telepatice, stocare de informaţii şi chiar salturi în timp. Aceste secrete au fost îngropate apoi, fiind cunoscute doar de cei iniţiaţi, pentru a nu fi folosite necorespunzător.

Mai târziu reapar, de această dată ca informaţii scrise, preluate din Scriptură. Astfel, toiagul lui Moise, se pare că era o baghetă Atlantă, având calităţi deosebite: când îl îndrepta spre cer începea o ploaie cu tunete, când lovea cu el o stâncă ţâşnea apă etc.  Bagheta Atlantă era o ţeavă care avea la ambele capete amplasat câte un cristal şi care, având un capăt în centrul mâinii, amplifica forţa energetică a purtătorului şi putea transmite dorinţele sale.

Se spune că şi apostolii lui Isus purtau anumite cristale, care îi ajutau la realizarea unor minuni.

În timpul Evului Mediu, regele Arthur avea sabia sa, Excalibur, despre care se spune că avea montat un cristal pe mâner, care amplifica puterea celui ce o mânuia.

Legendarul magician Merlin se folosea de un cristal sferic pentru a putea citi viitorul, la fel ca şi Nostradamus.

În Orient, regii din India erau sfătuiţi să strângă cât mai multe pietre preţioase, deoarece acestea le asigurau protecţia.

Populaţiile amerindiene foloseau cristalele în scop curativ sau pentru vizualizări, meditaţie etc.

Deoarece în special cei aflaţi la putere reuşeau să achiziţioneze preţioasele pietre, acestea erau asociate cu sângele regal. Astfel, în trecutul îndepărtat, pietrele apar montate pe: coroane, săbii, tronuri, însemne ale puterii, semnificând forţa sau protecţia.

Bibliografie: Andronici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

Bratara din aur alb si aur galben-Bijuteriile care au o anumită încărcătură spirituală pot conferi celui care le poartă: echilibru psihic, stabilitate emoţională sau protecţie. Atunci când o bijuterie este purtată conştient, toate energiile acesteia se amplifică.

Dacă pe bijuterii sunt montate anumite pietre sau cristale, energiile lor interferează cu cele ale posesorului, iar culorile cristalelor se reflectă chiar în aura purtătorului, modificându-i starea emoţională, şi, de-a lungul timpului se va instala echilibrul psihic.

Pe lângă avantajul estetic, o bijuterie poate avea şi proprietăţi curative. Se spune că, atunci când îţi doreşti o anumită bijuterie, înseamnă că simţi nevoia ca acea zonă să-ţi fie protejată. De exemplu, colierele cu piatră ajută la stimularea inimii şi a sufletului. Cele mai lungi, care ajung până la zona stomacului, stimulează rezistenţa fizică.

Cerceii sunt puşi  în lobul urechii pentru a stimula anumite zone reflexogene, mai exact capul. Cuvântul „cercei” provine din latină şi se traduce prin „gură mică”.

Inelul este un simbol al unui legământ. Prin inel, legătura a două persoane devine mai puternică.

De asemenea, simbolurile bijuteriilor sunt importante. Fie că e vorba de crucifix, inimă sau semn zodiacal, dacă le purtăm sub formă de bijuterie, ne reprezintă.

Bibliografie: Andronici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

bratara-aur Aurul este, poate, cel mai căutat și îndrăgit metal prețios din lume. Din istorie ştim că secole întregi, acest metal nobil s-a folosit ca și mijloc de plată. Valoarea lui nu se pierde în timp; este ca o valoare eternă.
În fiecare epocă, pentru fiecare cultură, aurul a însemnat foarte mult. Națiuni întregi au luptat, au ocupat alte ţări și alte ținuturi pentru a intra în posesia aurului. Nu s-a schimbat mult din antichitate până în prezent, aurul fiind și acum la putere; este indicele economiei și al bunăstării, precum și simbolul eternității.
Utilizarea aurului datează încă din timpuri preistorice. Aurul a fost cunoscut și de omul primitiv, care a recunoscut în aur o valoare neprețuită, când l-a găsit în albia  râurilor sau pe malul acestora.
Aurul a fost foarte apreciat în civilizațiile antice, de exemplu de egiptenii antici, precum și de către romani. Dar cea mai mare dragoste față de aur a avut-o civilizația sud-americană a incașilor. Drept exemplu, Templul Soarelui avea pereți placați cu aur și argint. Spaniolii au invadat și cucerit Imperiul Incașilor, au devastat și au jefuit în totalitate templul, golindu-l de toate ornamentele confecționate din metalul prețios, adică din aur pur.
În concluzie, aurul a fost și este cea mai căutată marfă din lume, stând la baza multor conflicte și războaie în istoria omenirii. Din cauza lui au fost descoperite continente și ținuturi noi. A provocat isterii în masă, una dintre ele a fost în anul 1848, când a luat naștere mare goana după aur din California (California Gold Rush), când 300 000 de oameni au pornit după căutarea aurului pe coasta Pacificului, în speranța îmbogățirii.
Deci, repet întrebarea, de ce este aurul atât de dorit? Nu știu, poate nu o sa înțeleg niciodată, dar totuși, luând argumentele din istorie, am ajuns la părerea că merită să investesc în aur, chiar dacă mie, ca bărbat, nu îmi face o deosebită plăcere să port bijuterii.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate