prosti | BSG

1 aprilieÎn toată lumea, de 1 Aprilie, oamenii fac glume şi se păcălesc unii pe alţii. Nu este o zi declarată ca fiind zi naţională sau internaţională, dar este sărbătorită de multe ţări din lume, de multe secole.

Această zi se sărbătoreşte încă din secolul al XVI – lea, de pe vremea regelul Carol al IX-lea al Franţei. Pe atunci, Anul Nou se sărbătorea primăvara, la fel ca în multe alte ţări, pentru că era Anul Nou agricol, când oamenii puteau să înceapă să lucreze pământul, să semene, când natura se trezea la viaţă. Regele a mutat serbarea Anului Nou din 1 Aprilie în 1 Ianuarie, tot atunci înlocuind calendarul Iulian cu cel Gregorian. Însă, o seamă se oameni ţineau la vechile obiceiuri, şi serbau venirea Anului Nou tot pe 1 Aprilie.  De Anul nou, oamenii îşi făceau cadouri unul altuia, iar în 1 Aprilie, cadourile s-au transformat în farse. Păcăliţii erau numiţi „proştii lui Aprilie” sau „April Fools”.

Tot din această perioadă, şi în Belgia, Italia, Canada, Portugalia, Spania şi Olanda există o tradiţie de 1 Aprilie. Această zi e numită „poisson d’avril”, „pesce d’aprile” sau „aprilvis”, adică „peştele lui aprilie”. Probabil provine tot de la schimbarea calendarului, deoarece, în 1 aprilie, luna se află în zodia Peştilor. În aceste ţări, se lipeşte un peşte de hârtie pe spatele unei persoane, fără ca să ştie.

La noi, la români, această zi a început să fie sărbătorită din secolul al XIX – lea. În această zi, feciorii se costumau, încercând să le păcălească pe fete şi să le sărute. Dacă fetele se măritau în această zi, se zicea că vor avea parte de un soţ ascultător, în schimb, băieţilor li se prevestea o căsnicile „în lesă”.

De asemenea, se spunea că primăvara le juca feste oamenilor: ba se făcea că vine, ba venea iar iarna. Cred că, anul ăsta, şi nouă ne-a făcut primăvara farse. :)


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate