Primavara | BSG

zapada-mieilorDupă Zilele Babei,  care sunt primele 12 zile ale lunii martie, urmează zilele moşilor, care sunt mai blânde, după care, se spune în popor că urmează ninsoarea mieilor. E ultima ninsoare, care pune punct frigului şi iernii şi dă frâu liber venirii primăverii. Unii spun că ninsoarea mieilor e pe la sfârşitul lui martie, alţii spun că e pe la începutul lui aprilie.

Această ultimă suflare a iernii a primit numele de zăpada mieilor deoarece în această perioadă sunt aduşi pe lume mieii, simbolul primăverii.

Ştiu de la bunici că această ultimă zăpadă e ca aurul pentru pământ şi pentru cei care îl lucrează, pentru că e o rezervă de apă în sol, care va ajuta plantele să crească.

În alte părţi i se mai spune astfel ultimei ninsori din iarnă, pentru că fulgii sunt mari şi pufoşi, ca nişte mieluşei care, atingând apoi pământul, readuc natura la viaţă.

Oricum, eu zic că trebuie să ne bucurăm din plin de fiecare zi, fie ea rece sau caldă, ploioasă sau însorită. :)

Şi, ca să ne mai înveselim, să ne-amintim de vesrurile cântecului pe care-l cântam în fiecare primăvară la şcoală:

Vine, vine primavara
Se asterne-n toata tara
Floricele pe campii
Hai sa le-adunam, copii.

Creste, creste iarba verde
Ciocarlia-n nori se pierde
Haideti s-ascultam copii
Al ei cantec din campii.

Cucu, cucu striga tare
Picpalacul-n lunca sare
Mieii zburda pe campii
Haideti sa-i vedem copiï.

Mărţişorul este simbolul începutului primăvetii. Se spune că firul mărţişorului a fost tors de baba Dochia, în timp ce urca cu oile la munte, simbolizând soarele şi primăvara.

În trecut, copiii, atât fetele, cât şi băieţii, primeau, în ajunul zilei de 1 Martie (la aromâni) sau în dimineaţa zilei de 1 Martie, un bănuţ de aur, rotund şi galben ca soarele, legat de două fire de lână împletite: unul roşu şi unul alb. Ei îl purtau la gât, la mână sau prins în piept. Se spune că cei ce purtau bănuţul, erau feriţi de rele tot timpul anului, iar deochiul nu se prindea de ei. Astfel, mărţişorul era un talisman solar.

Acum, mărţişorul este purtat tot de copii şi de fetele tinere, pentru că se spune că este aducător de iubire.

Firul roşu, simbol al focului şi al soarelui arzător, este îmbinat cu firul alb, al purităţii şi al zăpezii. Firul roşu reprezintă femininul, pasiunea, pe când cel alb, masculinitatea, înţelepciunea. Chiar dacă sunt culori atât de diferite la fel cum este femeia şi bărbatul, acestea sunt inseparabile. Nu pot trăi unul fără celălalt.

Tradiţia dăruirii mărţişorului se practică doar la români şi la unele ţări de la hotarele României. Practic, la noi, de 1 martie se sărbătoreşte Anul Nou a doua oară. Şi se pare că suntem printre singurele popoare care au acest obicei frumos, de a sărbători venirea primăverii, a revenirii la viaţă a naturii şi a soarelui dătător de lumină şi căldură.

 


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate