Prelucrare | BSG

filigranPoleirea, suflarea cu aur sau aurirea este o tehnică prin care un metal este acoperit cu un strat subțire de aur. În trecut, acest procedeu se efectua la temperaturi înalte. E o metodă folosită încă din secolele I – II î. Hr., pe vremea romanilor, prin care atât aurul, cât și metalul care trebuie aurit se încălzesc, pulberea de aur se amestecă în cantități egale cu mercur şi se întinde cu pensula pe suporturile respective pe care aurul se fixa prin evaporarea mercurului. Această tehnică se numește amalgamare.

În ziua de azi, aurirea se face prin metoda modernă a electrolizei. În procesul de electroliză, ionii pozitivi sau sunt dirijați înspre polul negativ, iar ionii negativi sau înspre polul pozitiv, unde își pierd sarcina și se depun sau intră în reacție chimică. Prin acest procedeu se poate acoperi un metal cu un strat foarte subțire de aur (de la 0,01 microni la 0,1 mm).

Filigranarea este o altă tehnică de prelucrare a aurului, folosită încă din antichitate,  de vechii greci. Tehnica se bazează pe faptul că aurul este cel mai ductil dintre metale, și poate fi tras în fire extrem de subțiri. Aurul se poate modela și la rece și la cald și se poate trage în fire atât de fine, încât dintr-un gram de aur se poate obține un fir de 3 km.

Prin filigranare, firele de aur sunt împletite şi lipite în diverse combinații, formând diferite modele, în general ca o broderie sau dantelă. Multă vreme, firele de aur au fost folosite pentru confecționarea îmbrăcămintelor. Multe astfel de straie țesute cu fire de aur au fost descoperite în mormintele faraonilor, ceea ce arată faptul că această tehnică era folosită chiar de pe vremea Egiptului Antic.

În prezent, firele de aur sunt obținute pe cale mecanică, fiind folosite cel mai des în prelucrarea lănţişorelor.

Pe teritoriul țării noastre fiind descoperite obiecte care datează din secolul V î. Hr.,  în prelucrarea cărora au fost utilizate cu măiestrie aceste tehnici.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

bijuteriiÎncă din cele mai vechi timpuri şi până azi, aurul a fost şi este asociat cel mai bine cu frumuseţea podoabelor şi obiectelor de artă. Portul bijuteriilor, nu doar că a acompaniat omul de-a lungul evoluţiei sale, dar a şi rămas un obicei până în ziua de azi.

Una dintre cele mai vechi meserii este cea de bijutier. Însă, în domeniul confecţionării bijuteriilor de aur, tehnica a evoluat extrem de puţin, datorită faptului că, încă din antichitate, acest meşteşug „de aur” a fost dus până la cele mai înalte culmi ale măiestriei.

Au fost descoperite, de-a lungul timpului, bijuterii datând din mileniile  V şi IV, chiar şi la noi în ţară, care dovedesc faptul că încă de pe atunci exista meseria de bijutier. Obiecte de o rară  frumuseţe, de o complexitate deosebită, au fost descoperite la noi, datând din secolele V î. Hr. (tezaurul de la Cucuteni – Băiceni) şi IV î. Hr. (Cloşca cu puii de aur), aceste obiecte atingând perfecţiunea, am putea spune. Încă de pe atunci se foloseau tehnici de prelucrare a aurului care mai sunt folosite şi astăzi.

În ultima vreme, în lume, în jur de 1000 tone de aur,sunt transformate, în fiecare an, în bijuterii, luând forma inelelor, verighetelor, colierelor, a brăţărilor şi altor podoabe. Cel mai mare producător de bijuterii este Italia.

În trecut, până acum două secole, bijutierii prtlucrau aurul manual, prin diferite tehnici, precum alierea aurului cu alte metale, mulajul în matriţă, gravarea, filigranarea etc., meseria de orfevrier sau aurar fiind pusă la mare preţ. În Evul Mediu, bijutierii se numărau printre cei mai bogaţi oameni, bucurându-se de încredere şi respect.

Astăzi, de regulă, aurul este prelucrat în fabrici sau ateliere mici, existând numeroase firme producătoare. Prelucrarea primară a aurului se face în mare măsură cu ajutorul maşinilor, mecanizat, în rafinăriile de aur, iar prelucrarea manuală se mai practică numai la obiectele de artă.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

tezaur_MoigradPuţini români cunosc acest lucru, şi anume faptul că noi, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti avem dovada vie a faptului că strămoşii noştri au fost primii (după descoperirile de până acum) care au început să facă artă din prelucrarea aurului.

Este important de ştiut faptul că pe teritoriul ţării noastre au fost descoperite obiecte din aur datând chiar din mileniul V şi IV î. Hr.

Tezaurul descoperit la Moigrad, în judeţul Sălaj atestă aceste afirmaţii.

Ca mai toate tezaurele descoperite la noi, şi acesta s-a găsit din întâmplare, înainte de anul 1912. Mă întreb, oare dacă chiar s-ar pune puţin accentul pe descoperiri arheologice, efectuându-se săpături în zonele unde au fost descoperiri, ce s-ar putea găsi?

Tezaurul de la Moigrad este compus dintr-un idol – care este cel mai mare obiect neolitic descoperit până acum – şi încă trei idoli cu braţele în cruce. Doi dintre idoli reprezintă două femei şi celălalt o figurină masculină. Obiectul care reprezintă bărbatul este cea mai veche imagine stilizată din aur din câte se cunosc în lume.

Idolul mare, care cântăreşte peste 800 de grame reprezintă imaginea stilizată a zeiţei Pământului şi a fertilităţii.

Idolii feminini, având 20,2 g respectiv 17,4 g, au braţele şi picioarele terminate în câte două antene spiralice afrontate.

Idolul bărbat are 18,525 g este realizat printr-o şlefuire mai fină a feţei şi s-a păstrat mai bine, fiind mult mai îngrijit.

Ar trebui să fim mândri de strămoşii noştri şi să nu uităm că şi nouă ne curge prin vene acelaşi sânge, şi nu e prea târziu să ridicăm capul şi să ajungem din nou primii.

Bibliografie: Burda, Ştefan, Tezaure de aur din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.

Se ştie că aurul este o dovadă incontestabilă a trecutului oricărui popor. Şi în cazul nostru, al românilor, aurul poate rescrie istorii. El stă mărturie, vorbindu-ne despre strămoşii noştri, dacii, un popor demn, curajos, vesel şi bogat, la fel ca cel care mişună acum pe aceleaşi pământuri, dar căruia i s-a şters aparent aceste calităţi, prin umilire.

În anul 1980, în localitatea Hinova s-au făcut săpături, descoperindu-se un nepreţuit tezaur arheologic, dar şi istoric, dovadă vie a existenţei şi priceperii străbunilor noştri, dacii. Tezaurul datează de la sfârşitul mileniului II î. Hr. şi a fost recuperat în totalitate, cântărind cinci kilograme şi fiind cel mai mare tezaur preistoric descoperit de la noi din ţară, dar şi de peste hotare. Este format din 9.639 de piese şi conţine:

  • o diademă de aur
  • 14 brățări diferite ca model și greutate
  • 92 pandantive
  • 762 mărgele
  • 8.765 paiete
  • 4 inele și multe alte obiecte, toate din aur.

Una din brăţările bărbăteşti, confecţionate dintr-o bară masivă din aur, răsucită de 6 ori, cântăreşte 469 g, iar cea mai mare brăţară pentru bărbaţi e lucrată dintr-o foaie lată şi masivă de aur răsucită, cântărind 580 g şi fiind împodobită cu 10 butoni fixaţi prin găurire. S-au găsit chiar ghemele de sârmă şi barele de aur care reprezentau materia primă pentru meşteşugari.

Se observă că obiectele sunt o adevărată artă, arătând iscusinţa meşteşugarilor, care foloseau metode avansate de prelucrare a aurului, realizând, prin minuţiozitate, obiecte care impresionează pe oricine prin frumuseţea lor deosebită.

 

Încă din cele mai vechi timpuri au avut loc schimburi de produse între culturi şi popoare vecine. Aşadar, nu există o linie de demarcaţie între bijuteriile din spaţiul carpato – dunărean şi altele străine, şi există interferenţe, mai ales în domeniul artistic şi religios.

Dintre cele mai vechi obiecte din aur, găsite pe teritoriul ţării noastre sunt tezaurele de figurine plate de la Moigrad, prelucrate prin ciocănire, din foiţă de aur, şi Perşinari.

Cele mai vechi dovezi ale prelucrării aurului în spaţiul carpato – dunărean sunt din epoca pietrei şlefuite, din mileniul V – IV, î.Hr. Aici putem aminti podoabele şi piesele de ritual de la Lungoci, Balaci şi Miograd.

La daci, arta prelucrării aurului a început să se remarce în mileniul II, î. Hr., în perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului şi la începutul epocii fierului. Dovadă stă tezaurul de la Perşinari, diademele de la Galeşu (Poarta Albă), tezaurele de la Ostrovu Mare, Hinova, vasul de aur descoperit la Biia, Stânceşti (jud. Botoşani).

Extragerea şi prelucrarea metalelor preţioase au o tradiţie veche, moştenită din epoca bronzului. Atunci a înflorit o artă specială, de prelucrare a metalelor preţioase, numitî arta traco – dacă.

În epoca romană, aurul a fost folosit în special pentru confecţionarea bijuteriilor de uz personal, precum: inele, brăţări, cercei şi pandantive.

Citându-l pe Criton, medicul lui Traian, Ioanes Lydus spune despre împăratul roman,  că „a luat drept pradă de război 165,5 tone de aur şi 331 tone de argint.”

Bibliografie: Andronici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

Egiptenii au fost printre cei dintâi care au început să prelucreze aurul. Încă din anul 3100 î.Hr., în timpul domniei faraonului din Dinastia întâi, Menes, pentru plăți se foloseau lingouri de aproximativ 14 grame, care erau bătute cu ciocanul. Pe când Egiptul antic folosea aurul pentru efectuarea plăților, în zona bazinului mediteranean abia peste două milenii au început să se bată primele monede din aur.

În urma cuceririi „ţării aurului” – Nubia, și mai apoi a Etiopiei, Egiptul a ajuns cel mai mare producător de aur din lumea antică. Erau folosiți mii de sclavi pentru a exploata minele de aur din Nubia. Aceștia lucrau în galerii adânci de peste 100 de metri. Astfel, în secolul I î.Hr., când romanii au cucerit Egiptul, rezervele de aur din Nubia erau epuizate.

Având atâta aur, Egiptului i-a crescut forța politică și militară, devenind cel mai puternic stat din Orientul Apropiat.

Egiptenii erau meșteri iscusiți în prelucrarea aurului, reușind, cu patru milenii în urmă să realizeze aceleași operații care se fac astăzi cu mașinării de mare precizie. Cele mai mari piese de aur  din antichitate au fost realizate tot de ei, una dintre ele fiind sarcofagul lui Tutankhamon care cântărește nu mai puțin de 1360 kg de aur!

Pe teritoriul actual al României au fost descoperite dovezi ale prelucrării aurului începând cu mileniul V î.d.C. Erau în general obiecte de podoabă și piese de ritual prelucrate prin ciocănire, din foiță de aur. Mai târziu, în mileniul II î.d.C. se remarcă foarte multe podoabe descoperite în tezaurele de la Perșinari, Poarta Albă, Hinova, Sacoșu Mare etc. Podoabele dacice descoperite au o valoare inestimabilă nu numai datorită aurului din compoziția lor ci mai ales datorită meșteșugului cu care au fost făurite. Dacii au ridicat prelucrarea aurului la nivel de artă, realizând poate cele mai frumoase podoabe descoperite în lumea antică. În poză este tezaurul de la Hinova, unde mie mi-au atras atenția spiralele cu forma coloanei infinitului a lui Brâncuși.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate