Polara | BSG

auroraAurul este prezent în multe din legendele omenirii. Însuşi numele aurului, care vine de la latinescul „aurum” de unde provine simbolul universal Au, este asociat cu numele zeiței romane, Aurora, zeița dimineţilor însorite.

Gaia, adică Pământul puternic a dat naştere  lui Uranus, cerul fără de margini, iar acesta se întinse deasupra Pământului. Din Urans si Gaia s-au născut titanii, puternici și de temut, titanidele (fiicele) şi ciclopii.  Titanul Hyperion și soția sa Theia au adus pe lume  Soarele – Helios, Luna – Selene, și Zarea sau zorii zilei – Aurora (sau Eos), cea cu degete trandafirii. De la Astreos și Aurora au născut toate stelele care scânteiază pe cerul nopții și toate vânturile: Boreas – vântul furtunos de miazănoapte, Euros – cel de răsărit, Notos – vântul umed de miazăzi, Zefyros – vântul blând de apus, aducător de nori cu ploaie. Aurora a fost pedepsită de Afrodita să fie o îndrăgostită o eternitate.

Tot de la această zeiţă vine şi numele de Aurora boreală (dată de Galileo Galilei), „Boreas” fiind denumirea grecească a titanului care reprezenta vântul nordic. Acest fenomen, care este o minune a naturii, poate fi observat în emisfera nordică. Este un fenomen optic, care apare ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de Aurora australă.

Când activitatea efectului este calmă, regiunea dispune de o dimensiune medie de 3.000 km, putând varia până la 4.000 sau  5.000 km când vânturile solare se intensifică. Acest fenomen a fost observat şi pe alte planete, precum Saturn, Jupiter, Marte şi Venus, fiind denumită Auroră polară.

Aurora polară este un spectacol de lumină şi culoare, care fascinează pe oricine. Gama de culori variază între rosu, verde, albastru şi violet, iar luminile sunt în continuă mişcare, datorită interacţiunii continue dintre vântul solar şi câmpul magnetic.

sursa foto


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate