podoabe | BSG

bijuterii_aurCea mai mare parte a bijuteriilor din întreaga lume a fost încă din Antichitate și este și în zilele noastre tot din aur.  Aurul se pretează la toate tipurile de bijuterii: cercei, brățări, inele, lanțuri, pandantive, brățări, medalioane, broșe etc.

Tot aurul este cel preferat și pentru suportul pietrelor prețioase, incolore sau colorate, culoarea caldă a aurului intrând într-o armonie perfectă cu verdele smaraldului, cu roșul rubinului, cu strălucirea diamantului și așa mai departe.

Aurul a făcut față cu brio atât modelelor de bijuterii din trecut, lucrate manual de către bijutieri iscusiți, cât și modelelor moderne, nu atât de sofisticate, dar la fel de frumoase și pline de grație.

Bijuteriile de aur vor trăi atâta timp cât și omul va trăi pe pământ, pentru că între om și prețiosul metal există o conexiune, dincolo de fizic, de lumea materială.

Dintotdeauna, omul a simțit nevoia de a-și împodobi trupul, iar podoabele de aur i-au dat omului noblețe și strălucire, purificându-l.

 

 

Se spune că un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.

Cea mai veche atestare scrisă cu privire la locuitorii țării noastre apare tocmai la „părintele istoriei”, Herodot, care spune despre agatirşii (popor protolatin din centrul Daciei) de pe malurile râului Maris (Mureș) care „purtau mereu podoabe de aur”.

Tot Herodot descrie expediția din anul 514 î.Hr. a regelui perșilor, Darius Histaspes, care a trecut Dunărea, războindu-se cu sciții, fiind în căutare de aur. Apoi, când la nord de Dunăre s-a întemeiat statul dacilor, puterea regilor daci s-a sprijinit în mare parte pe aurul extras din apele și pământul de pe teritoriul țării lor. Despre asta au lăsat mărturii scrise istoricii greci, care spun despre Dromichetes și Burebista (secolele III – I î.Hr.) că erau suverani puternici și bogați deoarece „posedau mult aur”.

Cei mai vechi aurari de pe teritoriul țării noastre au cules aurul din apele curgătoare, din nisipul de pe malurile lor și, când au văzut fărâme sclipitoare în crăpăturile stâncilor, s-au apucat să sfărâme rocile dure ca să scoată din ele metalul strălucitor.

Apoi, impresionați de frumusețea aurului, au început să-și făurească din el podoabe, convinși fiind că, cu ajutorul acestui metal ei atrag spiritele bune de partea lor și le alungă pe cele rele.

Atât în acele timpuri, cât și în zilele noastre, aurul ocupă atât funcția de material pentru diferite podoabe, în special bijuterii, cât și cea de material pentru obiecte de cult, precum obiectele liturgice din lăcașurile de rugăciune ale zilelor noastre.

În cartea „Vraja diamantelor”, Radu Nor ne povesteşte despre utilizarea diamantului de-a lungul timpului.

S-a afirmat că acum 4000 sau chiar 6000 de ani, vechii egipteni tăiau din stânci blocurile gigantice necesare piramidelor cu ajutorul unor dispozitive prevăzute cu diamante.

Vorbind despre „tăierea” cu ajutorul diamantelor, merită amintit de dantura reginei Spaniei, Maria Luiza care, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, a avut năstruşnica idee de a-şi înlocui dinţii din faţă, care-i căzuseră, cu două cristale de diamant. Astfel, bătrâna regină, a cărei urâţenie a imortalizat-o pictorul Goya, a dobândit, pe de o parte un zâmbet sclipitor, iar pe de altă parte, o dantură cu care putea sparge şi pietre.

Primele date certe despre întrebuinţarea în tehnică a diamantelor le avem din anul 1847, când, cu ajutorul lor, se gravau peplăcile de piatră texte destinate multiplicării prin litografiere. În 1863, un ceasornicar elveţian, George Lechaud, a propus forarea cu ajutorul diamantelor, a unor canale cilindrice în roca dură, în vederea introducerii explozibilului şi înlăturării rapide a stâncii. Metoda preconizată de el a fost aplicată la construcţia tunelului Simplon – între Elveţia şi Italia – şi la numeroase lucrări de anvergură. Prima „coroană” de foraj de acest fel avea implantate câteva diamante la capătul unei ţevi de oţel dur.

Aşadar, în trecut, diamantul servea aproape în exclusivitate ca podoabă şi doar rareori căpăta o întrebuinţare practică. Astăzi, 85% din producţia mondială reprezintă diamante tehnice; din peste 4000 de kg, câte se extrag anual, doar 600 kg pot deveni pietre ornamentale.

Mai trainic, mai precis, mai mic, mai uşor – sunt preceptele de bază ale tehnicii contemporane, precepte care au deschis drumul diamantelor spre halele fabricilor şi uzinelor, spre strunguri, raboteze, spre cronometre şi alte sute de obiecte de precizie.

Pe teritoriul actual al României au fost descoperite dovezi ale prelucrării aurului începând cu mileniul V î.d.C. Erau în general obiecte de podoabă și piese de ritual prelucrate prin ciocănire, din foiță de aur. Mai târziu, în mileniul II î.d.C. se remarcă foarte multe podoabe descoperite în tezaurele de la Perșinari, Poarta Albă, Hinova, Sacoșu Mare etc. Podoabele dacice descoperite au o valoare inestimabilă nu numai datorită aurului din compoziția lor ci mai ales datorită meșteșugului cu care au fost făurite. Dacii au ridicat prelucrarea aurului la nivel de artă, realizând poate cele mai frumoase podoabe descoperite în lumea antică. În poză este tezaurul de la Hinova, unde mie mi-au atras atenția spiralele cu forma coloanei infinitului a lui Brâncuși.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate