podoaba | BSG

aurO bucatã de metal galben, realã, înconjoarã lumea gândirii omenești și depãșește toate culturile și timpurile prin importanța sa.  Îi unește pe toți oamenii printr-o “convenție” tacit acceptatã, pentru cã vecinul o gãsește de valoare. Omul, privit individual, n-ar fi bãnuit cã aurul este valoros dacã nu i-ar fi spus vecinul. Și de aici certitudinea cã în fiecare loc din lume oamenii cred în importanța aurului și cã vor crede și urmașii.

Cu toate cã astãzi aprecierea valorii aurului a devenit o speculație asupra presupunerilor cum îl vor stabili guvernele preţul ( sau mai degrabã bancherii din spatele lor), valoare, de care se leagã o bunã parte a creației spirituale și artistice a omenirii.

Epopeea aurului a  început atunci când acesta nu era decât o “pietricicã” ce atrãgea cu galbenul sãu strãlucitor. Bãrbatul vroia sã strãluceascã în faţa celor din tribul sãu și mai ales în fața dușmanilor, iar femeia avea și are dorința ca atunci când este vãzutã sã-și mãreascã atracția, frumusețea, printr-o podoabã pe care n-o au toate.

Tendinței omului de a ieși în evidenţã i-a venit în întâmpinare aurul, care se prelucreazã extrem de ușor. Așa s-a prins sufletul omului în culoarea și strãlucirea aurului, iar știința actualã i-a descoperit noi calitãți, care îl fac și mai prețios, înmulțindu-i întrebuințãrile.

Sunt foarte multe lucruri de zis și scris despre aur, dar mi-a plãcut foarte mult “pledoaria” principalului personaj negativ din romanul “Goldfinger” de Ian Fleming, cel care dã și numele romanului, când îi spunea lui James Bond, în legãturã cu planurile sale de a jefui Fort Knox (locul de depozitare al trezoreriei S.U.A.): “Domnule Bond, toatã viaţa mea am fost un îndrãgostit. Un îndrãgostit de aur. Iubesc culoarea lui, strãlucirea lui, divina lui greutate. Iubesc carnea aurului, pielea lui moale, pe care m-am deprins atât de bine s-o judec dupã pipãit, încât  pot sã apreciez puritatea unui lingou cu aproximație de un carat. Și iubesc aroma caldã pe care o rãspândește atunci când îl topesc într-un sirop cu adevãrat auriu. Dar, mai presus de toate, Domnule Bond, iubesc puterea pe care aurul o dã celui ce-l posedã – magica forțã prin care poate sã dirijeze energii, sã pretindã eforturi, sã-ți îndeplineascã orice dorințã  și toanã, iar atunci când se ivește nevoia, sã cumperi trupuri, minți și chiar suflete. ”

Bibliografie:

Gridan, Teofil, Universul bijuteriilor, Editura Enciclopedicã, București, 2003.

Se ştie că aurul este o dovadă incontestabilă a trecutului oricărui popor. Şi în cazul nostru, al românilor, aurul poate rescrie istorii. El stă mărturie, vorbindu-ne despre strămoşii noştri, dacii, un popor demn, curajos, vesel şi bogat, la fel ca cel care mişună acum pe aceleaşi pământuri, dar căruia i s-a şters aparent aceste calităţi, prin umilire.

În anul 1980, în localitatea Hinova s-au făcut săpături, descoperindu-se un nepreţuit tezaur arheologic, dar şi istoric, dovadă vie a existenţei şi priceperii străbunilor noştri, dacii. Tezaurul datează de la sfârşitul mileniului II î. Hr. şi a fost recuperat în totalitate, cântărind cinci kilograme şi fiind cel mai mare tezaur preistoric descoperit de la noi din ţară, dar şi de peste hotare. Este format din 9.639 de piese şi conţine:

  • o diademă de aur
  • 14 brățări diferite ca model și greutate
  • 92 pandantive
  • 762 mărgele
  • 8.765 paiete
  • 4 inele și multe alte obiecte, toate din aur.

Una din brăţările bărbăteşti, confecţionate dintr-o bară masivă din aur, răsucită de 6 ori, cântăreşte 469 g, iar cea mai mare brăţară pentru bărbaţi e lucrată dintr-o foaie lată şi masivă de aur răsucită, cântărind 580 g şi fiind împodobită cu 10 butoni fixaţi prin găurire. S-au găsit chiar ghemele de sârmă şi barele de aur care reprezentau materia primă pentru meşteşugari.

Se observă că obiectele sunt o adevărată artă, arătând iscusinţa meşteşugarilor, care foloseau metode avansate de prelucrare a aurului, realizând, prin minuţiozitate, obiecte care impresionează pe oricine prin frumuseţea lor deosebită.

 

Încă din cele mai vechi timpuri au avut loc schimburi de produse între culturi şi popoare vecine. Aşadar, nu există o linie de demarcaţie între bijuteriile din spaţiul carpato – dunărean şi altele străine, şi există interferenţe, mai ales în domeniul artistic şi religios.

Dintre cele mai vechi obiecte din aur, găsite pe teritoriul ţării noastre sunt tezaurele de figurine plate de la Moigrad, prelucrate prin ciocănire, din foiţă de aur, şi Perşinari.

Cele mai vechi dovezi ale prelucrării aurului în spaţiul carpato – dunărean sunt din epoca pietrei şlefuite, din mileniul V – IV, î.Hr. Aici putem aminti podoabele şi piesele de ritual de la Lungoci, Balaci şi Miograd.

La daci, arta prelucrării aurului a început să se remarce în mileniul II, î. Hr., în perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului şi la începutul epocii fierului. Dovadă stă tezaurul de la Perşinari, diademele de la Galeşu (Poarta Albă), tezaurele de la Ostrovu Mare, Hinova, vasul de aur descoperit la Biia, Stânceşti (jud. Botoşani).

Extragerea şi prelucrarea metalelor preţioase au o tradiţie veche, moştenită din epoca bronzului. Atunci a înflorit o artă specială, de prelucrare a metalelor preţioase, numitî arta traco – dacă.

În epoca romană, aurul a fost folosit în special pentru confecţionarea bijuteriilor de uz personal, precum: inele, brăţări, cercei şi pandantive.

Citându-l pe Criton, medicul lui Traian, Ioanes Lydus spune despre împăratul roman,  că „a luat drept pradă de război 165,5 tone de aur şi 331 tone de argint.”

Bibliografie: Andronici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate