Plumb | BSG

aur nanoparticuleDacă într-un articol mai vechi v-am spus despre alchimiștii care se străduiau să obțină aur din metale comune, fiind convinși că se poate, deși nimeni nu-i credea, acum vă voi spune despre cum au reușit oamenii de știință, mai târziu, să fabrice aur artificial.

Alchimiștii denumeau „piatră filozofală” substanța cu ajutorul căreia credeau ei că vor putea transforma metalele obișnuite în aur. Această „piatră filozofală” este acum cunoscută sub numele de transmutația elementelor, și a putut fi realizată în reactoarele nucleare.

Visul alchimiștilor s-a realizat, deoarece în zilele noastre se poate trece de la un element la altul prin fenomenul numit „transmutația elementelor”, dar, deocamdată prețul de cost este prea mare, și întrece cu mult valoarea actuală a aurului.

Dorința alchimiștilor de a transforma plumbul în aur a fost împlinită începând cu anul 1968, când profesorul norvegian Arve Kjelberg de la Centrul european de cercetări nucleare (C.E.R.N.) din Geneva a declarat: „Mașina care transformă plumbul în aur există.”

S-au descoperit mai multe metode pentru a transforma plumbul în aur. Una dintre ele ar fi: se ia o bucată de 300 g de plumb și se așează în fața unui „tun” al protosincrotronului (protosincrotronul este primul mare accelerator de particule, denumirea venindu-i de la Proton Sincrotron). Un fascicul de protoni izbește plumbul, transformând câțiva atomi în mercur. Aceștia, fiind radioactivi (radioactivitate – proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontană, unele radiații corpusculare și radiații electromagnetice), emit radiații beta, adică positroni. Continuând să emită radiații, atomii de mercur se transformă în aur.

Și alchimiștii încercau să facă aur artificial tot din plumb și mercur, însă pe vremea aceea nu aveau această „piatră filozofală” care se numește protosincrotron.

 Tot cu ajutorul mercurului s-a descoperit că bacteriile care cresc la suprafața bazinelor cu apă caldă pot face aur, după cum v-am prezentat într-un alt articol.

Bibliografie: Lăzărescu, Ion; Brana, Viorel, Aurul și Argintul, Editura Tehnica, București, 1972.

Metalul, putem spune că este o parte din viaţa noastră cotidiană. Ne folosim de metale o mare parte din timpul unei zile: când folosim robinetul, când mâncăm (tacâmurile sunt făcute din metal), când mergem cu maşina, autobusul sau bicicleta; purtăm bijuterii din metal, dormim pe saltele care conţin arcuri metalice şi multe altele.

Astăzi, lumea nu ar putea fi imaginată fără materiale metalice. Dacă se va ajunge să se exploreze alte lumi, acest lucru va putea fi realizabil tot cu ajutorul rachetelor şi navelor în construcţia cărora metalul joacă un rol esenţial.

Omenirea foloseşte din ce în ce mai mult metal. Dacă stăm să ne gândim, nu cu mult timp în urmă, producţia şi consumul de metal erau foarte mici. În mai puţin de două sute de ani, industria metalurgică s-a dezvoltat enorm şi rapid.

Originea obţinerii şi folosirii metalelor este atribuită, după unele date Egiptului, iar după altele, Chinei. Chinezii foloseau, în vremuri foarte îndepărtate cuprul, fierul, plumbul şi unele aliaje, în special bronzul. Zincul este cunoscut sub numele de metal chinezesc (sin – chinez). În Mesopotamia se cunoaşte extragerea fierului, a cuprului, a argintului şi a plumbului cu 3000 de ani î.e.n.

Pe teritoriul ţării noastre, prin descoperirile făcute în Dobrogea, Muntenia, Moldova şi Transilvania, este atestată prelucrarea aurului, a cuprului, argintului şi fierului încă din secolele XIII –  IX  î.e.n.

Oricum, metalele sunt acum indispensabile omului. Am putea face un exerciţiu de imaginaţie şi să ne gândim cum ar putea fi viaţa noastră fără metale. Pe mine mă duce cu gândul la „sapă de lemn sau de cauciuc”. :)

Bibliografie: Ionescu, Sorin; Drimer, Dolphi, Aventura metalelor, Bucureşti, Editura Albatros, 1986


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate