pietroasa | BSG

Despre renumitul tezaur „Cloşca cu puii de aur” de la Pietroasa, am mai scris aici. El a fost găsit de doi ţărani, socru şi ginere, în anul 1837 şi, până la descoperirea mormântului lui Tutankamon, în 1923, ne spune Ştefan Burda, a fost considerat cel mai mare tezaur istoric cunoscut în „lumea veche” (lumea veche este teritoriul geografic al globului terestru care era cunoscut înainte de a descoperi Cristofor Columb Lumea Nouă (America) şi cuprindea contintele Europa, Africa și Asia).

Din tezaurul descoperit atunci, care cuprindea 22 de obiecte, au mai rămas doar 12 obiecte din aur, cântărind 19 kg.Se remarcă o muncă migăloasă la realizarea acestei opere, lucrate în tehnica baterii sau a ciocănirii simple.

Cei doi ţărani care au descoperit tezaurul, l-au denumit „cloşca cu puii de aur”. Lor li se părea că fibula (agrafa) mare semăna cu o cloşcă. Şi chiar asta şi reprezintă, nu o pasăre de pradă, ci mai degrabă o pasăre de veghe, posibil o găinuşă de munte, cu aripile strânse, privită din faţă. Ea a fost făcută dintr-o placă groasă din aur, placă realizată în urma suprapunerii mai multor plăci de aur, îndelung martelate (bătute cu ciocanul). Pe faţa suportului sunt sudate casete celulare în care au fost bătute rubine, granate şi smaralde, reprezentând penajul păsării, la fel ca şi pe gâtul cilindric, evazat la bază. Din păcate, pietrele de pe gât au fost pierdute. De partea inferioară sunt suspendate patru lănţişoare terminate cu capsule în formă de ghindă, în care sunt montate aquamarine pure. De revers este sudat dispozitivul de prindere, format dintr-un ac gros, o şarnieră (balama) şi un tub secţionat longitudinal. „Cloşca” cântăreşte 863,700 grame şi are înălţimea de 34 cm.

„Puii” , adică fibulele – pereche sunt legate între ele printr-un lanţ gros, din zale împletite în V. Sunt identice ca formă şi mărime, fiind realizate prin aceeaşi tehnică, precum „cloşca”. Pandantivee au tot formă de ghindă,  doar că sunt din foaie de aur ajurată, ornamentată cu perforaţii, ca o broderie. Greutatea lor este de 1219 grame şi înalte de 33 cm.

Fibula mică, tot în formă de pasăre, însă mai stilizată, aproape abstractizată.  Are 200 g, iar corpul ei este ca un disc bombat din care se înalţă o casetă care sugerează gâtul şi capul păsării.  Pe partea inferioară are sudată o liră cu casete celulare dreptunghiulare, placate cu almandine. Casetele sunt mai adâncite decât la celelalte fibule, iar unele almandine sunt gravate cu cercuri concentrice umplute cu o substanţă albă. Are două pandantive din lănţişoare subţiri, terminate cu câte o perlă naturală. Fibula are 17 cm înălţime şi 7,50 cm lăţime.

Bibliografie: Burda, Ştefan, Tezaure de aur din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.

Multe dintre tezaurele îngropate pe vremea migrațiilor pe teritoriul țării noastre, au fost găsite, devenind apoi celebre pentru frumuseţea și valoarea lor.

Unul dintre cele mai faimoase tezaure se găsește acum în Tezaurul istoric al Muzeului Național de Istorie a României din București și se numește „Cloșca  cu puii de aur”. Povestea lui este interesantă, chiar dacă e mai lungă și eu cred că merită să acumulați informațiile. :)

Acest tezaur a fost îngropat în pământ lângă localitatea Pietroasa, județul Buzău pe vremea goților, un popor de neam germanic, cu scopul de a fi recuperat mai târziu, dar n-a fost să fie așa…

Se spune că acest tezaur a fost îngropat chiar de regele vizigoţilor, Athanaric, în secolul al IV – lea, după ce a fost înfrânt de huni, în anul 375. Însă Ştefan Burda, autorul cărţii: ” Tezaure de aur din România” ne argumentează faptul că, privite în detalui, obiectele aparţin artei prelucrării aurului din spaţiul nord – dunărean.

Renumitul tezaur a fost dezgropat în 1837 de doi țărani ( Ion Lemnar şi Stan Avram)care lucrau la o carieră de piatră din dealul Istriţa de lângă satul Pietroasa. În loc să meargă să-l predea autorităților, cei doi au ascuns comoara de aur în podul casei unor rude și peste un an l-au vândut la preț de nimic unui antreprenor constructor. Acesta din urmă a vândut o parte din piese, iar pe restul le-a ascuns.

Dar cum gura lumii nu tace, s-a aflat de fapta lor, iar cei trei au fost arestați. Procesul lor a durat 4 ani. Cei doi „găsitori” au murit în detenție, înainte de terminarea procesului, iar antreprenorul a fost achitat, după ce a arătat locul unde a reîngropat obiectele rămase nevândute. Rudele care au ținut comoara în pod au căpătat 30 de lovituri de bâtă și un an de închisoare.

Au mai rămas 12 obiecte din aur, din 22, câte au fost găsite, cântărind 19 kg. Cel mai mare obiect este o tavă din aur masiv, de 7 kg, prelucrată prin ciocănire, care are diametrul de aproape jumătate de metru. Din cauză că era atât de mare și greu de ascuns, antreprenorul a spart-o cu toporul în patru sferturi. Tot el a mai distrus sau deteriorat și alte piese din tezaur, aplatizându-le sau spărgându-le cu ciocanul. Astfel, o parte din pietrele cu care au fost încrustate au fost strivite  Mai există încă o tavă mai mică, tot rotundă, care are o statuetă la mijloc, posibil ceva zeitate. Mai sunt două coliere inelare, unul având pe el o inscripție cu caractere runice. Mai e o cană înaltă, pentru vin și patru fibule încrustate cu pietre (fibulele sunt agrafe ornamentale, utilizate pentru a încheia o haină), cea mai mare având 27 cm, care reprezintă o pasăre de pradă (vultur sau uliu), două mijlocii și una mică, reprezentând tot păsări. De la aceste păsări i-a venit şi denumirea tezaurului: „Cloșca cu puii de aur”, denumire dată de țăranii care au descoperit tezaurul și păstrată și în ziua de astăzi.

Bibliografie: Burda, Ştefan, Tezaure de aur din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate