perfect | BSG

Venirea pe lume a unui copil este mereu un motiv de bucurie. Familia, prietenii, colegii, cu toții se bucură alături de proaspeții părinți și, ca la orice ocazie specială, cadourile sunt nelipsite.

De obicei oamenii preferă să-i cumpere celui mic lucruri pe care ei le consideră a fi utile: hăinuțe, biberoane, papucei, masa pentru mâncat sau scaunul de mașină, premergătorul etc.

La noi există obiceiul ca, la botez, naşii să-i cumpere copilului o bijuterie din aur. Obiceiul de a oferi aur ca dar pentru nou-născut vine de la cei trei magi  care, mergând după stea, l-au găsit pe pruncul Isus şi au adus fiecare darurile sale: aur, smirnă şi tămâie. Aurul, ştie toată lumea că este un metal preţios, fiind simbolul puterii şi stăpânirii. Smirna este un ulei înmiresmat foarte scump cu care se ungeau morţii. Tămâia este o smoală aromatizată, extrasă din anumite specii de copaci. În semn de evlavie deosebită înaintea lui Dumnezeu, tămâia se aprindea la slujbele divine. Astfel, magii prin darurile sale au arătat că Pruncul născut este şi Rege Atotputernic (de aceea i-au adus aur), Dumnezeu (pentru aceasta i-au adus tămâie), şi Om muritor (Care va muri şi va fi uns cu smirnă).

Darurile magilor s-au păstrat până în prezent. Aurul – 28 de plăci de mărimi şi forme diferite, ornamentate original şi iscusit; smirna şi tămâia – 70 de boabe de mărimea măslinelor, se păstrează toate cu multă pietate la Mănăstirea Sf. Petru de pe muntele Athos.

 

Săptămâna trecută am vrut neapărat să-i fac un cadou frumos unei doamne care m-a ajutat atunci când am avut nevoie. Am vrut să-i întorc o parte din binele pe care mi l-a făcut, cu un gest frumos.
Uşor de zis, greu de făcut. Mă tot gândeam: oare ce i-ar putea face plăcere? Un parfum? Dar dacă îl desface şi nu-i place mirosul, şi nici nu-l poate face cadou altcuiva…  O haină elegantă? Cred că ar fi ok!
Aşa că am dat o raită prin magazinele de haine, ceea ce nu pot să zic că mi-a făcut plăcere. În plus, nici nu ştiam exact mărimea. Dar ce m-a enervat la culme şi am şi renunţat la idee a fost o vânzătoare care, deşi m-a văzut că am intrat în magazin de ceva vreme, şi pus pe grabă, îşi vedea liniştită de convorbirea la telefon.
Ok! Parfum nu, haină nu, dar ce? Vreun aparat electrocasnic? Şi dacă are deja?
Atunci mi-am adus aminte de ce am primit eu de ziua mea anul trecut şi mi-a plăcut enorm: un lănțișor de aur. Cred că oricine se bucură de o bijuterie de aur, oricât de mică. Aşa că am mers şi am ales o pereche de cercei, un model clasic, care place oricui. Şi, în plus, m-am gândit eu, oricând va avea nevoie de bani se poate folosi de cercei: să-i vândă sau să-i amaneteze.
Nu pot să vă descriu cât de surprinsă şi impresionată a fost doamna când a primit cadoul. Pentru că o bijuterie întotdeauna impresionează…


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate