pandantiv | BSG

medalion_pandantivMultă lume confundă medalionul cu pandantivul sau cu pandantul, chiar dacă există diferențe între acestea trei.

Medalionul, conform DEX, este o „bijuterie de formă rotundă sau ovală, care încadrează sau închide între două capace o fotografie, o pictură, o șuviță de păr etc. și care se poartă de obicei la gât”, în timp ce pandantivul este o „bijuterie care se poartă la gât, atârnată de un lănțișor sau de o panglică”, iar pandantul – „obiect care formează, împreună cu altul, o pereche simetrică”.

Strămoșii noștri, dacii, purtau mereu medalioane cu diferite simboluri, precum simbolul solar, care semnifica infinitatea, continuitatea, adevărul. Astfel de medalioane se ofereau și drept mărțișor de către strămoșii noștri, care serbau Anul Nou primăvara. Un alt simbol des întâlnit pe medalioanele dacice este floarea vieții, care simboliza uniunea minții cu inima și cu spiritul sau sufletul.

Mai apoi, când arta bijuteriilor s-a dezvoltat în lume, au apărut diferite modele de medalioane și pandantive din aur, aurul fiind prima opțiune a bijutierilor, deoarece nu se oxidează în aer sau apă, așadar nu este afectat de aer, umezeală și un mare număr de agenți corozivi. Au apărut medalioane și pandantive cu diferite simboluri, de la cele de protecție, despre care se spunea că apără de deochi, până la cele aducătoare de noroc, cele religioase, cum este crucea sau Maica Domnului, cele cu zodii și multe altele.

Dacă visezi că ai la gât un medalion sau pandantiv, înseamnă că o nouă prietenie de lungă durată se va înfiripa sau îți vei găsi jumătatea. În schimb, dacă visezi că ai pierdut un medalion sau pandantiv, înseamnă că e posibil ca o legătură de iubire, prietenie sau chiar căsătorie să se rupă, și că trebuie să fii foarte atent.

crucifix1Crucea este un simbol în formă de intersecţie a două sau mai multe linii, ce formează o zonă definită de reunire a patru regiuni, care simbolizează universul. Cele patru braţe ale crucii indicau cele patru puncte cardinale.
Simbolul poate reprezenta atât radierea prin braţe, cât şi unirea, prin centrul ei. Crucea este o construcţie arhetipală ce reglementează ordinea, fiind o unire a contrariilor.
Crucea este un simbol mai vechi decât perioada în care a fost adoptată de religia creştină şi a fost folosită împotriva forţelor diavolului, ea fiind semnul protector cel mai utilizat de popoarele creştine.
La creştini, aproape în toate casele există o cruce, al cărei semn se spune că este cunoscut şi respectat şi de către spiritele decăzute, deşi le înfurie peste măsură. De aceea, semnul crucii este folosit şi pentru apărarea individuală, precum şi în ceremoniile de exorcizări.
Se spune că, crucea în sine are mai multe utilizări, printre care: curăţă de energii negative şi malefice, protejează, activează lumina interioară, deschide drumuri şi influenţează benefic orice situaţie. Mulţi oameni poartă o cruce din aur la gât, ca pandantiv, pentru a-i feri de boli şi de spirite rele.
Creştinismul a făcut din cruce , care era un  instrument de tortură, aducător de moarte, un obiect sfânt, dătător de viaţă. Acum, crucea este simbolul de căpătâi al creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului.
Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (în anul 326), iar Constantin însuşi a adoptat crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile sale, după ce în anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxențiu, i s-a arătat semnul crucii pe cer, ca promisiune de biruinţă : „Întru acest semn vei învinge“. El a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troiţelor de mai târziu).
Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care următoarele 3 sunt cele mai răspândite: Crucea Tau, în forma de T (litera greacă Tau), fiind forma cea mai veche, cu origini în Orientul păgân.
A doua este crucea latină/catolică (crux immissa), cu 4 brate inegale:  (stâlpul vertical mai lung). Este forma cea mai răspândită la ora actuală şi mai este crucea greacă/ortodoxă, cu 4 braţe egale: + Acesta este simbolul actual al Crucii Roşii.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate