nume | BSG

legenda_muntele_găinaCine nu a auzit de Muntele Găina din Țara moților, celebru pentru târgul de fete care are loc în fiecare an de Sfântul Ilie!?

Vânzarea fetelor de măritat vine de la obiceiul pe care dacii îl aveau, de a vinde fata fecioară celui care o dorea de soție.

Multe legende legate de acest munte s-au născut, de-a lungul timpului, legate de proveniența denumirii renumitului munte,

și în toate este prezentă găina care făcea ouă de aur.

Această găină a trăit demult, tare demult, pe când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ, având cuibul în minunatul tărâm al moților, sus pe munte.

Moții o admirau și o ocroteau. Însă o puteau vedea doar o dată pe an, în ziua de Sfântul Ilie, cel care nu a murit, ci s-a înălțat la cer într-o căruță de foc, trasă de cai.

În această zi, toți moții se adunau pentru ca tinerii necăsătoriți să-și găsească soție. Fetele veneau cu lada de zestre de acasă. Găina atunci cobora din vârful muntelui și se transforma într-o zână. Aceasta venea la fetele sărace, dar cuminți, care nu aveau zestre, și le oferea un ou de aur, pentru a se putea mărita și ele, ca restul fetelor.


Apoi zâna se transforma iar în găină și se făcea nevăzută, urcând iar în cuibul ei de pe vârful muntelui.

Numai că oameni răi au existat și pe-atunci. Iar un neisprăvit a urmărit-o într-un an, vrând să-i fure ouăle și să se îmbogățească.

Iar când zâna a coborât să ofere ouă de aur fetelor sărace, acesta s-a furișat și i-a furat cuibul, cu tot cu ouă.

Când zâna a venit iar la cuibul ei, mare i-a fost supărarea când nu l-a mai găsit. Atunci s-a transformat iar în găină și a zburat în înaltul cerului, iar oamenii n-au mai văzut-o nicicând.

De atunci, în fiecare an de Sfântul Ilie, tinerii urcau pe munte, în speranța că o vor vedea, însă ea nu s-a mai arătat. Iar numele muntelui a rămas Muntele Găina.

Hoțul viclean nu s-a îmbogățit, ci a căzut într-o râpă, ouăle de aur rostogolindu-se și ajungând pe fundul râului Arieș, spărgându-se aici în mici firicele de aur. De atunci albia râului are nisipuri aurifere.

lunile-anului-in-traditia-populara-1768561Fiecare lună a anului are, în tradiţia noastră populară, o altă denumire decât cea pe cate o cunoaştem noi. Şi fiecare denumire, populară sau preluată din latină, ascunde o istorioară interesantă. Decideţi voi care denumire e mai frumoasă şi se potriveşte mai bine la noi, la români. Se spune din bătrâni că lunile care au r în denumire sunt luni friguroase, iar celelalte sunt luni cu soare.

  • Ianuarie – Gerar. Popular, nu e greu să ne dăm seama de unde se trage numele. E o lună geroasă, iar Gerar era primul din cei 12 fii ai anului. Denumirea de Ianuarie vine din latinescul Ianuaris, de la zeul cu două feţe, Ianus. O faţă era îndreptată spre anul care a trecut, şi alta înspre cel care urmează.
  • Februarie – Făurar. O lună a frigului şi a viscolului. Se spune în popor că în prima jumătate a lunii îngheaţă tot, iar în a doua jumătate se dezgheaţă. Acum, ţăranii se pregăteau pentru primăvara mult – aşteptată, şi îşi făureau unelte pentru munca câmpului. Denumirea din latină vine de la zeul subteran, Februs.
  • Martie – Mărţişor. În popor, lumea începea deja muncile câmpului în această lună. Acum, Baba Dochia urca cu oile la munte, împletind firul roşu, al soarelui, cu cel alb, al zăpezii. Mărţişorul vesteşte venirea primăverii. Denumirea din latină vine de la zeul Marte, zeul războiului, pentru că, odată cu venirea căldurii, începeau şi războaiele.
  • Aprilie – Prier. Prier vine de la primăvară, deoarece în această lună, primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi. În latină, numele vine de la Apreio, apreris, care înseamnă a deschide, deoarece acum se deschid mugurii plantelor.
  • Mai – Florar. Da, Florar vine de la flori. E luna florilor, cea mai iubită lună din an, când soarele nu e prea puternic şi arzător, când frigul s-a dus, şi când totul e plin de culoare, viaţă şi frumuseţe. Denumirea de Mai vine de la latinescul Maius, de la denumirea dată de Romulus senatorilor romani – majores.
  • Iunie – Cireşar. Nu e greu de înţeles. Iunie e luna în care se coc cireşele. Denumirea de Iunie vine din latinescul Iunius, de la zeiţa Iuno, soţia lui Jupiter şi ocrotitoarea femeilor măritate. Cele mai multe nunţi se făceau în luna Iunie.
  • Iulie – Cuptor. E luna lui Cuptor. O lună în care soarele îşi face de cap. Cea mai caldă lună din an, în care, dacă stai în bătaia soarelui, chiar ai impresia că te afli într-un cuptor. Numele de Iulie vine de la Iulius Cezar, care s-a născut în această lună.
  • August – Gustar. Gustar, ce crede că vine de la gust; gustul poamelor care se coc în această ultimă lună de vară. Numele de August vine de la primul împărat roman, Cezar August. Luna August are 31 de zile, ca şi luna Iulie, deoarece Cezar August a vrut să nu aibă mai puţine zile decât luna lui Iulius Cezar.
  • Septembrie – Răpciune. În popor, răpciunele reprezenta culesul viei. În această lună, cei care au cultivat pământul, îşi culeg roadele muncii. Denumirea de Septembrie vine de la latinescul septem – şapte, pentru că, conform calendarului roman, era a şaptea lună din an.
  • Octombrie – Brumărel. În această lună, toamna îşi intră pe deplin în drepturi. Bruma este un strat subțire care se depune pe pământ, pe plante și pe alte obiecte din natură, constând din cristale mici de zăpadă, formate în nopțile reci de toamnă prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă. Numele de Octombrie vine din latinescul octo – opt, pentru că e a opta lună din an, în calendarul roman.
  • Noiembrie – Brumar. În această lună, bruma îşi ia treaba în serios, iar toamna este pe punctul de a pleca, frigul instalându-se încet, încet. Numele de Noiembrie vine din latinescul novo – nouă, pentru că e a noua lună din an, conform calendarului roman.
  • Decembrie – Undrea sau Andrea. Denumirea populară vine de la Sfântul Andrei, sărbătorit pe 30 Noiembrie, a cărui amintire e încă păstrată. Denumirea de Decembrie vine de la latinescul decem – zece, pentru că în calendarul roman, era a zecea lună din an.

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate