musai | BSG

Când  este avantajos și necesar un împrumut? Cred că ne-am pus cu toții această problemă.

Un împrumut îl consider necesar doar atunci când ai de făcut o plată ce nu suportă amânare sau amânarea ei ar implica costuri mai mari decât cele ale împrumutului; și când ai nevoie de anumite bunuri vitale vieții (hrană, căldură, curent,etc).

Practic, împrumuturile rapide și pe termen scurt sunt necesare doar dacă sunt bazate pe o anticipare a plăților până la leafă. Dacă te împrumuți și pe baza unei garanții în  schimbul banilor, deja ești solvabil și n-ai grija dacă îți poți plăti împrumutul sau nu. Oricum rapiditatea și plata la timp iți acoperă pe deplin valoarea garanției.

În rest, pentru a împrumuta bani ce presupui doar că-i vei câștiga peste doi, cinci sau zece ani, consider că împrumuturile nu sunt necesare. Știți un vechi proverb din bătrâni: „Întinde-te cât ți-e plapuma”. În prezent nu știm ce ne rezervă ziua de mâine, darămite ce vom fi și ce vom câștiga peste douăzeci de ani.

Așa că este o vorbă în Maramureș: „Dacă-i musai, îi musai, dacă nu, nu”!

PS: Cuvântul „musai” înseamnă „neapărată nevoie”


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate