Monede | BSG

poza regulament LAI

Mai jos este lista cu participanții la concursul ”Investește în aur la BSG – Etapa II – lingoul de aur”.

Dintre cei care s-au înscris, au fost aleși pentru a participa la tragerea la sorți doar cei care au îndeplinit toate condițiile, specificate în Regulamentul Oficial.
Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți, cu ajutorul site-ului https://www.random.org/
Astăzi, 02.02.2015, la ora 12:00 va fi anunțat câștigătorul, printr-un articol pe blogul site-ului www.amanet.ro
Le urăm mult noroc tuturor!
  1. Beres Irina (Oradea)
  2. Minas Nela Luminita (Bucuresti)
  3. Spuma Gabriela (Vaslui)
  4. Monica Imbrea (Miercurea-Ciuc)
  5. Balog Zsuzsanna (M-Ciuc)
  6. Boier Anamaria (Tg Mures)
  7. Stoica Dana (Piatra Neamt)
  8. Enea Daniela (Botosani)
  9. Pop Aurelia (SATU MARE)
  10. Csolti Alexandra (Baia Mare)
  11. Lucia Clepce (Timisoara)
  12. Pop Cosmina (Satu Mare)
  13. Murgulet Narcis-Gabriel (Pitesti)
  14. Janos Levente (Marghita)
  15. Dozescu Adelina Georgeta (Timisoara)
  16. Aababei Dan (Gura Humorului)
  17. Teudan Ioan (Arad)
  18. Jakab David (Marhita Bihor)
  19. Steluta Istudor
  20. Roman Ovidia (Salsig, Maramures)
  21. Andrei Ramona (Satu Mare)
  22. Dan Valentin (Timisoara)
  23. Lucian Clepce
  24. Murgulet Cristian (Pitesti)
  25. Nemeth Carmen (Sfantu Gheorghe)
  26. Veres Anca Ioana (VALEA VINULUI, SATU MARE)
  27. Craciun Emilia (Iasi)
  28. Fediuc Florin – Vasile (Cândești – Botoșani)
  29. Banu Elena (Podu Iloaiei Iasi)
  30. Rusu Simona (Iasi)
  31. Stremciuc Mihaela Camelia (Suceava)
  32. Zamfir Ramona Dora (BUCURESTI)
  33. Baias Dana Aurora (Targu Mures)
  34. Murariu Olesea (jud. Botosani)
  35. Moisi Maria (BAIA MARE)
  36. Boros Ana-Cristina (Oradea)
  37. Camelia Covaci (Baia Mare)
  38. Pinczes Arpad (Baia Mare)
  39. Barsan Andreea Cristina (Bucuresti)
  40. Farcus Costin Valentin (Giurgiu)
  41. Farcus Marcela (Giurgiu)
  42. Bleotu Macrina (Bucuresti)
  43. Mihai Florin (Brasov)
  44. Tamas Janos (Marghita)
  45. Nastase Gabriela (Topoloveni)
  46. Popescu Iulian Petrisor (Giurgiu)
  47. Marin Ionut Lorin (Arad)
  48. Florica Popescu (Giurgiu)
  49. Nedea Catalin Ionut (Giurgiu)
  50. Omar Carmen (Bucuresti-Ilfov)
  51. Nica Doina Venera (Baia Mare)
  52. Lebada Lacramioara (Iasi)
  53. Kovacs Ildiko (ORADEA, Str. ITALIANA nr. 29)
  54. Elena Stangaciu (IASI)
  55. Paun Loredana (Drobeta Turnu Severin , Mehedinti)
  56. Cojan Ioana (Bacau)
  57. Mircea Matei (Targoviste)
  58. Cenghetis Mihaela (Cavnic)
  59. Cristina Iacob (Campulung Muscel)
  60. Paun Dorin Petru (Drobeta Turnu Severin , Mehedinti)
  61. Ben Ammar Cristina (Suceava)
  62. Ivan Janeta (Bucuresti)
  63. Radu Elena Alexandra
  64. Cristian Manase (Popesti Leordeni)
  65. Vasile Rotaru (Suceava)
  66. Diana Groza (Arad)
  67. Gabriela Matei (Targoviste)
  68. Ghidiu Catalin Alexandru (Topliță – Harghita)
  69. Postelnicu Mariana (Pitesti)
  70. Elena Nastase (Topoloveni)
  71. Tudor Aristotel (Oradea)
  72. Budesteanu Clara (Bucuresti)
  73. Mioara Joita (Mioveni)
  74. Mocanu Mariana (Greci)
  75. Epure Lucia (Baia Mare)
  76. Moldovan Florica (Arad)
  77. Postelnicu Ioan (Pitesti)
  78. Emilia Bobe (Alexandria)
  79. Urdea Adina (Palanca)
  80. Ciocoiu Nicoleta (Iasi)
  81. Daniela Antohe (Braila)
  82. Cristian Tudor Covaci (BAIA MARE)
  83. Paula Maria (Timisoara)
  84. Chilau Geanina (Calinesti)
  85. Scutaru Bogdan-Marian (Botosani)
  86. Capitan Evelin (Arad)
  87. Ionel Dumitru (Bucuresti)
  88. Ioan Rotaru (Suceava)
  89. Spatareanu Mihaela Florenta (Bucuresti)
  90. Aurelia Dumitru (Bucuresti)
  91. Bleotu Macrina (Bucuresti)
  92. Bleotu Gheorghe (Bucuresti)
  93. Butman Doina Ana (Bucuresti)
  94. Ilioiu Nicoleta Alexandra Florina (Bucuresti)
  95. Costin Nicoleta (Iasi)
  96. Csolti Mihaela Agafia (BAIA-MARE)
  97. Pop Simona (Oradea)

Aurul ca instrument de schimb de mărfuri

trocDe-a lungul timpului, au existat diverse produse din lumea mărfurilor, în diferite epoci şi diferite regiuni, care se utilizau ca forme de bani. Aceste produse au apărut pentru a se evita problemele şi neînţelegerile legate de troc (trocul semnifică o formă simplă de comerț, constând în schimbul în natură, caracteristică economiei primitive).

Produsele care se foloseau în trecut în locul banilor şi se puteau schimba pe toate celelalte mărfuri, erau un mijloc de a uşura schimbul sau trocul. Însă, cu timpul, numai anumite produse au mai putut răspunde cerinţelor necesare pentru a intermedia schimbul de mărfuri.

Multe dintre produse aveau dezavantaje: animalele se înmulţeau, şi deja nu mai erau un echivalent stabil şi exact; uleiul de măsline prezenta dificultăţi la transport; fierul ruginea, iar şi era o valoare mică, cu un volum mult prea mare. Astfel, trebuia găsit un mijlocitor al schimbului de mărfuri care să răspundă cerinţelor: să nu se deterioreze, să aibă valoare mai ridicată în volum mic, să fie uşor de transportat, divizibilitate, însă fără a-şi pierde valoarea etc.

Într-un final, s-a ajuns ca rolul de echivalent general să i se atribuie metalelor preţioase: aurul şi argintul, care răspundeau cel mai bine funcţiei sociale de bani. Platina, chiar dacă e un metal preţios, mai scump (în prezent este mai ieftin) decât aurul (datorită rarităţii sale) are calităţi monetare mai slabe decât aurul. Platina se topeşte la temperaturi foarte înalte, baterea monedelor fiind, astfel, prea costisitoare. Chiar şi în comparaţie cu argintul, aurul are calităţi mai  bune pentru a se folosi ca monedă; argintul, în timp, se oxidează şi se înnegreşte, în schimb, aurul nu se alterează sub nici o formă, păstrându-şi valoarea şi putând fi tezaurizat.

În comparaţie cu toate celelalte mărfuri, fie că e vorba de ceai, animale, cacao etc, care au servit în funcţia de bani, aurul nu diferă în funcţie de regiunea în care a fost extras. Fie că a fost extras din România sau din Africa de Sud,  o bucată de aur de o anumită puritate, are aceeaşi valoare cu oricare altă bucată de aur din oricare regiune a globului, spre deosebire de celelalte produse.

În plus, aurul se poate diviza, fără a-şi pierde din valoare. Chiar dacă e divizat în părţi foarte mici, aurul se poate regrupa, fără a-şi pierde din substanţă sau valoare. La acest capitol, aurul este chiar mai bun decât diamantele şi toate celelalte pietre preţioase. Diamantul, odată ce este sfărâmat în mai multe părţi, regruparea acestor părţi este imposibilă.

O altă calitate a folosirii aurului ca formă de bani este faptul că e uşor de prelucrat şi e perfect maleabil, fiind, de asemenea, uşor de recunoscut după însemnele care precizează greutatea şi valoarea. Era foarte greu să se falsifice monedele de aur, înşelătoria presupunând ca însuşi statul să facă acest lucru. Aurul era recunoscut după culoare, greutate şi după sonoritate.

Aşadar, cele mai multe avantaje de a se folosi ca formă de bani le prezenta aurul, motiv pentru care a ocupat, multă vreme de-a lungul istoriei, locul principal ca mijloc al schimbului, înlocuind toate celelalte produse utilizate mai demult în acest scop.

Ce sunt lingourile de aur

lingouri de aur

Lingoul, denumit Bullion în engleză, este o masă sau un bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. La noi, cuvântul vine din franceză, de la lingot. Forma lingoului de aur este paralelipipedică, lingoul fiind din aur fin, de obicei cu puritate de 0, 999, adică 999,9% aur sau 24 K (adică aur curat). El este marcat cu însemnul rafinăriei de la care provine, cu însemnul de puritate şi cu greutatea lui.

Există 10 mărimi standard care sunt comercializate, cu greutate/valoare diferită, accesibilbile posibilităţilor de cumpărate a fiecărui tip de investitor.

Cel mai mic lingou are aproape 8 grame, fiind o plăcuţă de o pătrime de uncie. Apoi urmează bare sau plăcuţe cu greutate mai mare, pentru cei care doresc să investească mai mult în aur.

Cel mai mare lingou de aur este cel clasic, de 400 de uncii, având greutatea de 12, 5 kg. Cu acest tip de lingou se fac principalele tranzacţii cu aur pe piaţa internaţională.  O altă denumire a acestui tip de lingou tradiţional  de 400 de uncii e “Good Delivery Bar”.

Tot acest tip de lingou, de 12 kg şi jumătate este forma sub care se ţin rezervele de aur ale băncilor centrale. Acestea deţin cea mai mare parte din totalul lingourilor existente, o mică parte aparţinând firmelor private şi persoanelor particulare. În general, persoanele particulare preferă să păstreze aurul sub formă de bijuterii, lingoul fiindu-le oarecum  incomod.

Principalele faze prin care a trecut aurul , folosit ca instrument de schimb, sunt următoarele:

  • faza lingourilor brute – în acea vreme, pentru fiecare operație de schimb, lingoul de aur trebuia cântărit cu balanța și analizat la piatra de încercare. Nu era o operație exactă și era greu de realizat.
  • faza lingourilor fasonate (a fasona – a da unui obiect o anumită formă); această fază corespunde cu utilizarea unor lingouri de o anumită greutate și cu titlu cunoscute, eliminându-se, astfel, operațiile de cântărire și de analiză. Această idee a fost pusă în practică de regele Lydiei, între anii 700 – 650 î.Hr. Și fenicienii au folosit bucăți de aur de o anumită mărime, pe care imprimau valoarea și ștampila emițătorului.

Cresus, regele lydian, posesorul minelor de aur din Pactole, a decretat monopolul monedei de aur, făcând-o monedă de stat, sistem care s-a generalizat, cu timpul, în toate statele.

  • ultima fază este faza monedei de aur. Moneda este, de fapt, un lingou cu titlu și greutate garantate de stat și certificate prin integritatea semnelor care îl acoperă. După ce s-a stabilit moneda, a fost de ajuns să se numere piesele și astfel să se poată exprima valoarea oricărei mărfi, în cantități de monedă, a cărei valoare era cunoscută pretutindeni.

investitie aur

Moneda a fost un mijloc de schimb și singurul mijloc de schimb, pentru mai bine de 3.500 de ani.

Moneda hârtie a apărut și a început să circule, alături de cea metalică, numai în secolul trecut. Până atunci, etalonul (etalon – unitate de măsură determinată prin lege sau impusă de practică și acceptată de toată lumea) era aurul.

Primele monede și de unde vine denumirea de ”monedă”. Legenda monedei

primele_monedeFuncţiile banilor, ca măsură a valorii, s-au dezvoltat odată cu apariţia monedelor, fiind prima inovaţie din  istoria multimilenară a banilor.

Primele monede au fost bătute în secolul al VII – lea, înainte de Hristos, de către un rege al Lidiei, şi anume Cressus. Acesta bătea şi monede din argint, dar a primit brevetul de inovaţie a baterii monedelor din aur.

În jurul anului 250 Î.e.n, la Roma apare prima monedă de aur, de acolo venind şi denumirea de monedă, pentru că într-un templu al zeiţei din acea vreme, zeiţa lunii, Junona,  s-a instalat primul atelier al romanilor de batere a monedelor. Monedele au fost numite Juno Moneta.

În timp, baterea monedelor a devenit un însemn al unităţii, independenţei şi suveranităţii unui teritoriu. Pe atunci, toţi regii îşi doreau să-şi bată propria monedă, care să le poarte însemnele şi efigia.

Numai în epoca modernă s-au bătut 1400 de monede şi cca 500-600 suverani şi-au pus însemnele şi efigia pe ele.

În ceea ce priveste forma şi confectionarea monedelor de aur, se spune că nu era una tocmai atractivă, deoarece aveau un aspect neuniform, ceea ce făcea imposibilă deosebirea celor autentice de cele false.

Bucăţile de aur se tăiau sau decupau în mici discuri sau lentile ovoidale, care se puneau apoi între două matriţe  facute dintr-un material mai dur şi apoi erau bătute cu ciocanul, până când însemnele respective se imprimau. De acolo vine şi expresia “batere a monedelor”, în loc de fabricare sau confecţionare.

Iată o istorioară în care salvarea patriei se datorează unor gâște (la propriu :) ):

Pe una dintre colinele Romei, Capitoliu, se afla mai demult citadela orașului, care era apărată de o mână de ostași. Aceasta a rezistat asediului galilor timp de șapte luni. Într-o noapte, pe când toți apărătorii cetății adormiseră extenuați, galii au plănuit un atac. Astfel, ei se apropiau încet și în liniște, încercând să intre în cetate pe furiș.

În cetate era un templu închinat zeiței Iunona, unde se aflau niște gâște considerate sacre. Acestea au simțit că cineva se apropie şi au început să facă gălăgie, trezindu-l pe unul dintre ostași, Marcus Manulius, care a primit mai târziu numele de “Capitolinus”. Acesta a dat alarma, iar atacul galilor a eșuat.

De atunci, zeiței Iuna (sau Iunona) i s-a spus Iuno Moneta, adică “Prevenitoarea primejdiilor”, de la verbul latinesc moneo, monere – “a preveni, a vesti”.

Tot la Capitoliu, lângă templul zeiței s-a instalat primul atelier de batere a banilor metalici în formă rotundă, în secolul al III- lea î. Hr. Acestor bani li s-a dat numele de monete, după numele zeiţei. Acest cuvânt a pătruns mai apoi şi la noi, sub denumirea de “monedă”, precum şi în multe alte limbi.

Primele monede din aur au fost făcute în anul 241 î.Hr., având greutatea de 4,5 grame, până la 8,2 grame şi purtând numele de aureus.

Bibliografie: Maria, Gruder Galia, Cartea aurului, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005.

Leul – unitatea monetară naţională

20 lei moneda aur

Prima lege monetară a României moderne a fost promulgată la 23 aprilie 1867, şi atunci s-a adoptat, ca unitate monetară naţională – leul. Până atunci nu exista cu adevărat un sistem monetar. Înainte de asta, Alexndru Ioan Cuza a încercat să facă o monedă naţională, numită “român” sau “romanat”, un “român” având 5 grame şi fiind din argint. Nu a reuşit însă, din cauza piedicilor puse de Imperiul Otoman, care nu a acceptat ca un stat vasal să aibă monedă naţională.

Dar de unde vine denumirea de “leu”?

Până în secolul XVII, inclusiv, pe teritoriul principatelor circulau multe monede străine, iar leul era o unitate de cont, şi cu ajutorul ei se aduceau la acelaşi numitor celelalte monede străine. Leul era o fostă monedă olandeză de argint, numită talerul – leu, sau Lowenthaler, care avea imprimat pe revers un leu ridicat în două labe. Această monedă avea o largă circulaţie pe teritoriul ţării noastre, datorită comerţului dintre Imperiul Otoman şi Vestul Europei. Din secolul XIII, talerul – leu a dispărut din circulaţie. Prin stabilirea leului ca unitate monetară, în 1867, nu s-a făcut altceva decât să se recunoască vasta utilizare a acestei monede pe teritoriul ţării noastre.

Leul este subdivizat în 100 de bani.

Prin acea lege din 1867 s-a introdus, practic, bimetalismul aur – argint. Unitatea monetară era leul de argint de 5 grame. S-a bătut apoi: moneda de argint de 2 lei, de 1 leu şi de 0, 50 de bani. S-au mai bătut monede de aur de 5, de 10 şi de 20 lei, şi monede de cupru de 1, de 2, de 5 şi de 10 bani.

Din cauza unor dificultăţi financiare, chiar dacă prima lege monetară a fost promulgată în 1867, numai în 1870 se bat şi se pun în circulaţie  primele monede de aur româneşti, în valoare de 100.000 lei şi primele monede de argint, în valoare de 400.000 lei. Valoarea va creşte, progresiv, de la an la an.

Când a intrat România în Războiul de Independenţă (adică  Războiul ruso-turc din 1877 – 1878), circulaţia monetară a ţării se ridica la valoarea de 34.302.030 lei. Guvernul român, pentru a finanţa războiul, recurge la sistemul hârtiei monedă, prin emiterea de bilete ipotecare, în baza legii din iunie 1877. Chiar dacă aceste hârtii, tiparite la Paris în atelierele Băncii Franţei, erau lipsite de o garanţie reală lichidă şi nu erau nici convertibile în aur, ele aveau caracter de monedă, fiind considerate primele bancnote româneşti. Cu toate că valoarea emisiunii s-a fixat la 30.000.000 lei, s-au emis bilete numai în valoare de 26.260.000 lei. După 1880, Banca Naţională Română a aplicat un supratipar roşu pe biletele ipotecare, apio au fost retrase în 1888 şi distruse prin ardere.

Tot atunci, văzând că circulă moneda străină, se stabileşte un curs de schimb, însă prea favorabil pentru rubla de argint rusească. Această măsură a dus la tezaurizarea monedelor de aur sau la scoaterea lor în afara ţării. În urma acestui război, România a obținut independența față de Imperiul Otoman.

La sfârşitul războiului, monedele de aur cotau cu o primă de 8% faţă de cele de argint sau faţă de valoarea nominală a biletelor ipotecare.

Astfel, în perioada următoare, monetăria României a început să bată mai mult monede de argint, iar cele de aur dispar aproape complet, ducând la instaurarea etalonului argint, în România, între anii 1878 – 1889. În 1884, monedele de aur cotau deja cu o primă de 25%.

Tot în acea perioadă, şi în relaţiile internaţionale, argintul s-a depreciat puternic faţă de aur, şi majoritatea ţărilor europene au trecut de la bimetalismul aur – argint, la adoptarea monometalismului aur. La noi, chiar dacă nu prea mai circula, aurul, ca monedă, era foarte căutat mai ales de comercianţii exportatori.

În condiţiile în care, în perioada 1978 – 1889 argintul se deprecia tot mai mult în lume, dar şi la noi în ţară, iar cererea pentru aur creştea mereu, autorităţile române aprobă legea din 1889, prin care se introduce în România etalonul aur. Această lege a prevăzut ca unitate monetară leul aur.

Au rămas în circulaţie şi monede de argint, însă aveau rolul de monedă divizionară, de 0,50 bani, de 1 şi 2 lei (în valoare totală de 32 milioane lei), şi puţine monede de 5 lei (în valoare de 7 milioane lei). Puterea de plată a monedelor de argint ajungea doar la 50 de lei, acest fapt consemnând renunţarea la etalonul argint.

În schimb, monedele de aur aveau putere nelimitată. Până în 1915, statul a bătut şi a pus în circulaţie monede de aur în valoare de 10,7 milioane lei. Cea mai răspândită a fost moneda de 20 lei – aur, denumită pol de aur.

În 1906 a avut loc ultima emisiune importantă de monede de aur, în valoare de 3 milioane lei, repartizate astfel: 3000 de monede de 100 lei, 28.000 de piese de 50 lei, 15.000 piese de 20 lei şi 30.000 piese de 12,5 lei.

Investiția în aur

aur-investitie-bsg

50% din aurul existent pe glob este în bijuterii şi piaţa de bijuterii. 40% e în fonduri de investiţii (investitori, fonduri de rezervă a statelor etc) şi 10% în industrie.

De-a lungul istoriei, foarte rar s-a întâmplat ca o materie primă să cunoască aşa publicitate, precum aurul. Probabil că la acest fapt a ajutat şi locul de frunte pe care l-a ocupat acest metal preţios, ca monedă. Dar iată că şi în zilele noastre, în perioada aşa – zisei demonetizări a aurului, metalul galben şi-a păstrat locul de vedetă în arena internaţională.

Pe piaţa mondială a aurului se întâlnesc cele două momente comerciale esenţiale care determină preţul său: cererea şi oferta. Chiar dacă a trecut prin perioada demonetizării, aurul a rămas o atracţie deosebită, atât pentru particulari, cât şi pentru oficialităţi.

O perioadă lungă de timp, preţul aurului, trebuind să fie etalon al valorii, a fost fixat de autorităţi la un anumit nivel. Ultima perioadă de reglementare a preţului aurului a fost cuprinsă între anii 1934 – 1971, în tot acest timp, preţul fiind relativ stabil, de 35 de dolari pe uncie – preţul oficial al aurului monetar (uncia este o veche unitate de masă, folosită încă în unele țări, a cărei valoare este cuprinsă între 24 și 33 de grame).

Din anul 1971, odată cu demararea acţiunilor pentru reforma sistemului monetar internaţional şi scoaterea aurului din relaţiile internaţionale, autorităţile au intervenit tot mai puţin asupra preţului aurului. De atunci, preţul aurului a început să fie determinat numai de situaţia pieţei, de cererea publicului şi de raportul cerere – ofertă. Atfel, preţul acestui metal mult dorit a crescut considerabil, de la an la an.

Tendinţa continuă de creştere a preţului aurului reflectă atractivitatea din ce în ce mai mare pe care o are valoarea intrinsecă, independentă de lucrătură sau manoperă, a metalului preţios, ca urmare a creşterii inflaţiei în economia mondială şi, totodată, a deprecierii continue a puterii de cumpărare a “banilor de hârtie”.

Aur argint bani

Inflaţia este fenomenul specific perioadelor de criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie aflați în circulație, ca urmare – fie a emiterii unei mase bănești peste nevoile reale ale circulației, fie a reducerii volumului producției și circulației mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor. Şi, atâta vreme cât rata inflaţiei economiei mondiale se va menţine ridicată, preţul aurului va fi ferm.

Aurul a fost şi va rămâne singura investiţie sigură. De aceea, pe timp de criză, când monedele par a fi fără nici un fel de rădăcină, multă lume investeşte în metalul preţios care nu se va devaloriza niciodată: aurul.

Bibliografie:

1. Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi  realitate, editura Junimea, Iaşi, 1981.

2. Lăzărescu, Ion; Brana, Viorel, Aurul și Argintul, Editura Tehnica, București, 1972.

3.  Maria, Gruder Galia, Cartea aurului, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005.

4. Brana, Viorel, Sunt epuizabile resursele minerale?, Bucureşti, Editura Tehnică, 1983.

Moneda hârtie a apărut și a început să circule, alături de cea metalică, numai în secolul trecut. Până atunci, etalonul (etalon – unitate de măsură determinată prin lege sau impusă de practică și acceptată de toată lumea) era aurul.

aur_mijloc_de_schimbPrincipalele faze prin care a trecut aurul , folosit ca instrument de schimb, sunt următoarele:

  • faza lingourilor brute – în acea vreme, pentru fiecare operație de schimb, lingoul de aur trebuia cântărit cu balanța și analizat la piatra de încercare. Nu era o operație exactă și era greu de realizat.
  • faza lingourilor fasonate (a fasona – a da unui obiect o anumită formă); această fază corespunde cu utilizarea unor lingouri de o anumită greutate și cu titlu cunoscute, eliminându-se, astfel, operațiile de cântărire și de analiză. Această idee a fost pusă în practică de regele Lydiei, între anii 700 – 650 î.Hr. Și fenicienii au folosit bucăți de aur de o anumită mărime, pe care imprimau valoarea și ștampila emițătorului.

Cresus, regele lydian, posesorul minelor de aur din Pactole, a decretat monopolul monedei de aur, făcând-o monedă de stat, sistem care s-a generalizat, cu timpul, în toate statele.

  • ultima fază este faza monedei de aur. Moneda este, de fapt, un lingou cu titlu și greutate garantate de stat și certificate prin integritatea semnelor care îl acoperă. După ce s-a stabilit moneda, a fost de ajuns să se numere piesele și astfel să se poată exprima valoarea oricărei mărfi, în cantități de monedă, a cărei valoare era cunoscută pretutindeni.

Moneda a fost un mijloc de schimb și singurul mijloc de schimb, pentru mai bine de 3.500 de ani.

Bibliografie: Lăzărescu, Ion; Brana, Viorel, Aurul și Argintul, Editura Tehnica, București, 1972.

cresus-2Funcţiile banilor, ca măsură a valorii, s-au dezvoltat odată cu apariţia monedelor, fiind prima inovaţie din  istoria multimilenară a banilor.

Primele monede au fost bătute în secolul al VII – lea, înainte de Hristos, de către un rege al Lidiei, şi anume Cressus. Acesta bătea şi monede din argint, dar a primit brevetul de inovaţie a baterii monedelor din aur.

În jurul anului 250 Î.e.n, la Roma apare prima monedă de aur, de acolo venind şi denumirea de monedă, pentru că într-un templu al zeiţei din acea vreme, zeiţa lunii, Junona,  s-a instalat primul atelier al romanilor de batere a monedelor. Monedele au fost numite Juno Moneta.

În timp, baterea monedelor a devenit un însemn al unităţii, independenţei şi suveranităţii unui teritoriu. Pe atunci, toţi regii îşi doreau să-şi bată propria monedă, care să le poarte însemnele şi efigia.

Numai în epoca modernă s-au bătut 1400 de monede şi cca 500-600 suverani şi-au pus însemnele şi efigia pe ele.

În ceea ce priveste forma şi confectionarea monedelor de aur, se spune că nu era una tocmai atractivă, deoarece aveau un aspect neuniform, ceea ce făcea imposibilă deosebirea celor autentice de cele false.

Bucăţile de aur se tăiau sau decupau în mici discuri sau lentile ovoidale, care se puneau apoi între două matriţe  facute dintr-un material mai dur şi apoi erau bătute cu ciocanul, până când însemnele respective se imprimau. De acolo vine şi expresia „batere a monedelor”, în loc de fabricare sau confecţionare.

Bibliografie: Aurul, mit şi  realitate, editura Junimea, Iaşi, 1981.

bijutier bancherPână la marile descoperiri geografice de la sfârșitul secolului al X V-lea, aurul era atât de rar în Europa, încât  bijuteriile şi obiectele de artă confecționate din acest metal prețios au fost monopolizate în mare măsură de curtea regală şi biserică. Bijutierii trăiau în anturajul regelui, lucra numai pentru curtea regală  şi exprima în opera sa de artă dorințele stăpânilor săi. Nu erau decât foarte puțini bijutieri, secretele acestei meserii nefiind la îndemâna oricui, şi de obicei se transmitea de regulă din tată în fiu.

În Evul Mediu şi în perioada Renașterii, bijutierii se bucurau de stimă, încredere şi respect. Atunci a început să se dezvolte practica depozitării de metal prețios, sub diferite forme, chiar şi sub formă de monede de aur. Bijutierul le lua şi le închidea în fișete (dulapuri metalice, pentru dosare, acte, sau obiecte prețioase, cu închizătoare de siguranță). În schimb, ca dovadă a păstrării aurului, bijutierul îi dădea clientului un fel de recipisă (recipisă – dovada care atestă recepționarea sau restituirea a ceva: bani, bunuri materiale etc.), un certificat al depozitului de aur pe care bijutierul îl avea în păstrare. Acest certificat reprezintă prima formă a bancnotelor. Bijutierul a continuat să fie bancher şi după formarea primelor bănci moderne, în adevăratul sens al cuvântului (cum a fost banca din Amsterdam, înființată în 1606).

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

 

Leul lydianUn om care nu cunoaşte istoria şi nu învaţă din ea, nu are viitor.

„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” spunea Nicolae Iorga.

Istoria aurului este strâns legată de dezvoltarea societăţii omeneşti. De multe ori, obiectele din aur, cu mii de ani vechime, au fost dovezi ale istoriei, ajutându-ne să ne descoperim trecutul.

În urma unor săpături făcute în Valea Regilor din Iran s-au descoperit vase, salbe, inele şi multe alte obiecte din aur, cu o vechime de 6000 de ani. Acestea sunt mărturia traiului îmbelşugat dus de clasa stăpânitorilor, datorită muncii săracilor.

Cu mii de ani înaintea erei noastre, fenicienii făceau schimburi comerciale cu aurul pe care îl transportau pe corăbiile lor, din Asia Mică. Ei au povestit grecilor despre bogăţiile legendare ale regelui Solomon şi despre cetatea de aur Ofir, care s-ar fi aflat în Nordul Etiopiei.

Etiopienii aveau aur, însă nu aveau fier. Aşa că dădeau fenicienilor aur, în schimbul fierului. Tot fenicienii sunt cei care au adus din Lydia, o ţară din Asia Mică, monede făcute din „electron” – amestec de aur cu argint. Aceste monede au apărut în urmă cu mai bine de 3000 de ani. Se pare că şi lydienii aveau ca simbol tot leul.

Acum vreo 2600 de ani, grecii au bătut şi ei monede rotunde, imitându-i pe lydieni. Acestea au fost mult mai frumoase, fiind bătute în tipare tăiate de meşteri pricepuţi, cunoscute ca fiind cele mai frumoase monede din câte a cunoscut antichitatea.

În vechiul Egipt au existat râuri cu nisipuri aurifere şi chiar mine de aur. Acestea au fost secătuite rapid de către faraonii şi preoţii egipteni. Între Nil şi Marea Roşie, într-un loc numit Valea Porumbeilor, se găseşte cea mai veche mină de aur din lume, având o adâncime de 300  de metri.  La intrarea în mină, arheologii au găsit cea mai veche hartă topografică din lume, ce reprezintă Valea Porumbeilor cu dealurile şi drumurile înconjurătoare. Pe pereţii minei se observă hieroglife şi desene dedicate extragerii şi prelucrării aurului.

Arama este denumirea populară a cuprului. Este un metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric.

Omul a început să folosească metalele native în aşa-numita epocă a metalelor, în mileniul IV, î. e.n. Aproape în acelaşi timp, în diferite locuri din Asia, nord – estul Africii şi Europa, omul începe să cunoască şi să folosească aurul, cuprul, argintul şi cositorul. Primele obiecte au fost prelucrate de om din cupru nativ.

Numele de „cyprium” a fost dat de romani cuprului, el derivând de la numele insulei Cipru, deoarece în timpul romanilor, zăcămintele de aramă din Cipru erau renumite pentru puritate minereului şi a metalului obţinut din el.

Istoria spune că omenirea a trecut întâi prin „epoca de aramă” şi apoi prin „epoca de bronz”. Şi pe teritoriul ţării noastre, metalurgia cuprului şi a bronzului era cunoscută, fapt dovedit de numeroase obiecte găsite de arheologi. Zăcământul de la Baia de Aramă este menţionat în date sigure ca fiind exploatat din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 – 1418).

Dar de la ce vine proverbul românesc „A-şi da arama pe faţă”?

Cum vă spuneam şi în alte articole, primele monede erau făcute din aur şi argint. Falsificatorii de monede le faceau din aramă şi le acopereau numai cu un strat foarte subţire de metal preţios. După un timp de folosire, când se rodea suprafaţa de aur sau argint, apărea de dedesubt arama monedelor false.

Prin analogie, acestă locuţiune se aplică persoanelor care, la fel ca monedele contrafăcute de pe vremuri, işi arată deodata pe faţă năravurile şi caracterul care până atunci stăteau ascunse sub un zâmbet prefăcut sau sub vorbe dulci. Cunoaşteţi astfel de persoane?

Aur, 34 mm lăţime, Irish Creek, Grass Valley, California, SUA

Aur, 34 mm lăţime, Irish Creek, Grass Valley, California, SUA

Cuvântul „aur” vine din latină, de la aurum.

Aurul este cunoscut ca metal prețios din mileniul IV î.Hr. A fost prețuit de sumerieni, egipteni, azteci, incași, populația maia, greci și romani, care l-au folosit mai întâi ca obiect de cult, iar apoi ca monedă. Monedele egiptenilor antici erau bătute din aliaj de aur și cântăreau 14 g. Primele monede lidiene erau făcute dintr-un aliaj de aur și argint, în secolul VII, î. Hr., cântărind tot 14 g. Monedele aureus, din Roma antică cântăreau 4,5 -8,2 g.

Efectele tămăduitoare ale aurului sunt: încetinirea procesului de îmbătrânire și transferul de energie pozitivă, alungând tristețea. Aurul se descarcă energetic în apă călduță și se reîncarcă în scurt timp la soare.

Punctul de topire al aurului este 1064 grade Celsius.

Aurul se exploatează de peste tot din lume. Printre cele mai importante depozite sunt cele din Japonia (lângă Oguchi şi Kagoshima), Filipine (Luzon), Noua Guinee (fluviul Bulolo), Rusia (munţii Ural), Noua Zeelandă şi Fiji. În Australia au fost descoperite, în secolul XIX, blocuri uriașe de aur, de 68,26 kg, 71,03 kg și 92 kg. În California, lângă Sacramento, s-a descoperit o pepită de 35 kg.În Chile s-a găsit o pepită de 153 kg, iar în Brazilia una de 62,3 kg. Alte locuri care merită menționate sunt: Canada, în Yukon și Teritoriile de Nord – Vest; Mexic (El Bargueno), Chile (El Indio), Peru sau Columbia. Aproape toate țările din Africa au produs aur. Cel mai mare producător de aur din lume este Africa de Sud, unde conglomeratele aurifere din regiunea Witwatersrand au produs mai bine de un secol până la 700-1000 de tone pe an. Din 2001, producția de aur este de până la 400 de tone anual.

Aurul a jucat un rol important în istoria multor țări, inclusiv a noastră. El a rămas un standard monetar până în zilele noastre, fiind utilizat, pe lângă confecționarea bijuteriilor, a obiectelor decorative sau placări, și în tehnologia modernă, mai ales în optică și electronică.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate