Minerale | BSG

minerale_aurGăsim în natură minereuri de aur ca fiind aliaje naturale ale metalului prețios cu alte metale, precum: argintul, cuprul, platina, mercurul și altele.

Despre aurul argintifer și electrum, care se găsesc și la noi în țară, și care sunt aliaje naturale ale aurului cu argintul, v-am vorbit în articolul trecut.

Un alt aliaj găsit în natură este aurul cu cuprul, denumit auricuprid și cuproaurid. Auricupridul – „cuprian gold” este o soluție solidă cu luciu metalic și culoare galbenă mai închisă decât la aurul pur, cu tentă clară de roșu. Capacitatea de reflexie este foarte ridicată. Formula este AuCu3, cuprul reprezentând 40%. Se găsește în Cipru, Australia, Canada, Finlanda.

Rhodit - „aur rhodian”este un aliaj de aur cu rodiu (cu 35% – 40% rodiu). Rodiul (denumirea vine din limba greacă –  rhodon, adică  „roșu”, pentru că multe săruri de rodiu au o culoare roșie intensă) este un element chimic cu simbolul Rh. E un metal de tranziție rar, din grupa platinei, având culoare alb – argintie. Se găsește în Mexic și Columbia.

Aurul platinic este un aliaj natural de aur cu platină, platina găsindu-se în proporție de 10%.

Auroamalgamul este un amalgam de aur și mercur. Se prezintă sub formă de granule și bulgări („lumps”), având culoarea de la alb la galben și luciu metalic.

Alte aliaje mai sunt: porpezit sau „aur paladifer”, aliaj natural de aur și paladiu (cu 5% – 10% paladiu), iraurit și aurosmiridiu (aur cu iridiu și osmiu  – Au, Ir, Os). Mai se mai găsește în natură și maldonit – aliaj natural de aur cu bismut (34,9 – 36% Bi) și aurostibit – aliaj natural de aur  (43,5 – 50,9% Au) și stibiu.

Acestea sunt cele mai comune și mai bine cunoscute minerale de aur.

Bibliografie: Dr. Ion Berbeleac, Zăcăminte de aur, București, editura Tehnică, 1985.

muzeul aurului BradAurul este un metal nobil, preţios, plăcut de toata lumea;  îl purtam şi îl vedem în fiecare zi, ba unii dintre noi chiar lucrăm cu el zi de zi, dar niciodată nu am stat să ne gândim, oare cum a apărut acest metal în natură, cum am ajuns să îl scoatem la suprafată din măruntaiele pămantului şi cum a ajuns acel aur să devină o bijuterie pe care o purtăm şi cu care ne mândrim.

Din acest motiv, un grup format din câteva persoane am pornit pe “drumul aurului”, să vedem ce înseamnă de fapt aurul , cum arată el în stare naturală şi cum se extrage din pământ.

Prima oprire a fost Muzeul aurului din Brad, muzeu unic în Europa, cu o vechime de peste 100 de ani, unde putem vedea mai bine de 2000 de exponate aduse din ţara noastră şi din toată lumea.

Aici am observat cum arată aurul care se extrage depus în tot felul de minerale si roci.  În minereu, aurul apare sub diverse forme: fin dispersat, liber sau concrescent cu alte minerale, şi rare combinaţii chimice naturale ale aurului cu telurul. Este expus aurul în combinaţie cu diferite minerale, cum ar fi cuarţ, calcar sau granit. Se mai pot admira minerale şi oxizi din diferite părţi ale lumii, şi sunt prezentate proprietăţile lor fizice şi compoziţia chimică. Am putut observa şi diferite forme mai speciale ale aurului, formate în mod natural, cum ar fi: cea sub formă de  hartă a României, de raţă, de pană, denumită „pana lui Eminescu”, de ferigă, de urs polar, sau cea în forma  de balerină sau dansatoare de flamenco, cum i se mai spune. Mai impresionează şi şopârlele din aur, dar toate acestea sunt doar câteva dintre cele 2000 de exponate care pot fi întâlnite aici. În Muzeul aurului sunt expuse cele mai valoroase exponate de aur în stare nativă, aproximativ 18kg de aur, iar şoparla ce se vede în imaginea alăturată a fost estimată la o valoare de 3 milioane de dolari.

Exponate unice cum ar fi aurul nativ din Munţii Metaliferi, telur, silvanit , nagyagyt din Munţii Apuseni, şi aproape 800 de exponate din alte ţări : minerale structurate după compoziţia chimică: oxizi, săruri oxigenate, sulfuri metalifere, săruri halogenate, multe dintre ele fiind descoperite la noi în ţară pentru prima oară în lume.

Am putut vedea, de asemenea şi pietre preţioase în starea lor naturală, printre care: diamantul şi rubinul, pietre semipreţioase ca şi ametistul, turcoazul şi zirconiul, metale scumpe cum ar fi platina sau argintul.

Această vizită ne-a făcut sa realizăm ce ţară frumoasă şi bogată avem.

Muzeul aurului, din Brad este un muzeu recent redeschis, după 5 ani de inactivitate, care merită vizitat .

 

Au contribuit la articol şi: Sautiut Alexandra, Munteanu Alina şi Forverszki Orsolya

inel-logodna

Pietrele preţioase şi semipreţioase se zgârie destul de greu, dar, dacă sunt lovite puternic, se pot sparge cu uşurinţă.

Prin duritate (cea mai importantă calitate a pietrelor preţioase) se înţelege rezistenţa opusă de piatră atunci când e zgâriată cu un obiect ascuţit, dur. A nu se face însă confuzia între duritate şi tenacitate, prin tenacitate înţelegându-se rezistenţa la apăsare cu o suprafaţă plană, sau rezistenţa la lovire. Din cauza acestei confuzii, înţeleptul Pliniu cel Bătrân, verificând autenticitatea unor pietre preţioase, le-a distrus, spunând că, dacă nu au trecut proba lovirii cu ciocanul, nu sunt pietre autentice.

Cea de-a doua calitate importantă a gemelor, care impreionează pe oricine, este strălucirea, luciul sau sclipirea. Această însuşire face ca pietrele preţioase să fie atât de dorite, mai ales de femei.

Ce este, de fapt, această sclipire? Luciul tuturor mineralelor, în general, e dat de modul în care acesta lasă să treacă lumina şi o reflectă. Ceea ce influenţează strălucirea pietrelor preţioase e puterea de refracţie şi de absorbţie a luminii de către acea piatră, dar şi gradul de şlefuire a unei feţe, intensitatea şi natura luminii.

Cu cât o piatră preţioasă e mai dură, cu atât îşi păstrează strălucirea mai mult timp. Pietrele mai puţin dure îşi pierd repede luciul, şi trebuie şlefuite din noi, pentru a-l recăpăta.

Luciul mineralelor poate fi: adamantin (vine de la cuvântul adamas, cuvânt de la care provine denumirea diamantului, şi înseamnă „de neînvins, indistructibil”), luciu sticlos, metalic, gras, sidefos şi mătăsos.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

De mici am fost învăţaţi că Dumnezeu a creat Pământul. Ştiinţa însă ne spune altceva. Noi putem să luăm ambele variante ca fiind valabile.

Oamenii de ştiinţă spun că planeta noastră s-a format în urmă cu 4,6 miliarde de ani, dintr-un nor de praf care s-a tot comprimat. Apoi, orbitând în jurul Soarelui, s-a încălzit, transformându-se într-o minge de foc. Astfel, substanţele din interior s-au divizat, după greutate. Fierul greu, lichid, s-a scufundat, formând miezul planetei. Celelalte substanţe mai uşoare, precum oxigenul, siliciul, aluminiul etc. erau, de asemenea, lichide. Acestea pluteau la suprafaţă, formând mantaua Pământului.

Cu timpul, această minge de foc s-a răcit la suprafaţă, iar rocile lichide, numite de noi „magme” au început să se cristalizeze, devenind solide. Astfel s-au format primele minerale şi roci, care formau scoarţa pământului. Însă, nefiind stabile, întărindu-se, au devenit mai grele, s-au scufundat iar în interior şi s-au topit iar. Temperatura miezului Pământului atinge şi azi 6000 de grade Celsius, cam aceeaşi temperatură cu cea de la suprafaţa Soarelui. Următorul strat, după miez, se numeşte manta, şi cel de-al treilea e scoarţa terestră, care e extrem de subţire faţă de celelalte două straturi. Dacă am săpa câţiva kilometri, am da de materie fierbinte.

După ce temperatura pământului a scăzut sub 100 de grade, apa, care până atunci învăluise Pământul doar sub formă de abur, a început să precipite, umplând golurile formate.

Bibliografie: Prof. dr. Werner Buggisch, Christian Buggisch, Minerale şi roci, Editura RAO, 2004.

Atât pietrele preţioase, cât şi metalele nobile îşi au originea legată (ca a tuturor mineralelor cunoscute în natură), de procese geologice complexe petrecute în scoarţa terestră cu zeci şi chiar sute de milioane de ani în urmă.

Mineralele preţioase se deosebesc de cele obişnuite prin greutatea specifică, în general mare. Una din principalele calităţi ale pietrelor preţioase este duritatea, prin ea înţelegându-se rezistenţa opusă la zgârierea lor cu un obiect dur, ascuţit.

După valoarea comercială se disting: pietre preţioase, pietre semipreţioase şi pietre nobile, folosite pentru statuete, bibelouri sau în scopuri ornamentale pentru interioare.

Valoarea comercială a pietrelor preţioase este dată de calităţile lor estetice, de greutate şi dimensiuni, precum şi de raritatea acestora.

Greutatea pietrelor preţioase se măsoară în carate, un carat fiind egal cu circa 200 miligrame de mineral (carat metric). Denumirea de „carat” provine de la faptul că, în Antichitate şi în Evul Mediu, la cântărirea pietrelor preţioase se foloseau seminţe de roşcov (Ceratonia siliqua), o sămânţă cântărind aproximativ 197 miligrame.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate