mina | BSG

În secolul XIX, în unele zone de pe teritoriul Statelor Unite a început febra căutătorilor de aur. Oameni din toate părţile lumii veneau aici în speranţa că se vor îmbogăţi peste noapte, descoperind terenuri aurifere sau chiar mine de aur.

Şi chiar asta s-a întâmplat: nu puţini au fost cei care au trăit o viaţă îmbelşugată după ce au dat de metalul preţios şi atât de mult dorit.

Este celebră povestea căutătorului Tabor, din Colorado. Acesta, împreună cu un amic de-al său, şi-au propus să cumpere un teren aurifer. Bineînţeles că din start ideea nu era prea strălucită. Cine ar vinde un teren de unde poate să scoată aur de pe urma căruia să se îmbogăţească? Şi, în naivitatea lor, au mers să vadă un teren al unor oameni „certaţi cu legea”. Aceştia, înainte de a-i aduce pe posibilii cumpărători, au presărat pe teren câteva grăunţe de aur, pentru a le vinde terenul cât mai scump. Cei doi prieteni chiar au crezut că pământul de acolo e plin de aur, şi l-au cumpărat la un preţ foarte mare. Numai că nu a trebuit să treacă mult timp ca să-şi dea seama că au fost înşelaţi, şi că aurul găsit atunci a fost doar un truc. Atunci, prietenul lui Tabor i-a vândut celui din urmă partea lui de teren, la un preţ mult mai mic, ca să-şi recupereze măcar o parte din bani. Tabor însă nu s-a descurajat, şi, încăpăţânat ca un catâr, a continuat să sape săptămâni de-a rândul, în speranţa că va da de aur, totuşi. Numai că, la un moment dat a observat că terenul lui nu conţine aur, ci… argint.

În acest fel a fost descoperit una dintre cele mai importante şi mai mari zăcăminte de de aur din America, lângă oraşui Leadville. Iar Tabor s-a ales, în mai puţin de doi ani, cu o avere de 2 milioane de dolari.

Morala, aş spune eu, e să nu-ţi pierzi speranţa niciodată, chiar dacă uneori pari nebun, şi toată lumea te descurajează. Vorba aceea: nuse ştie de unde sare iepurele. :)

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

Greutatea pietrelor preţioase a fost măsurată, încă din antichitate, în carate. Un carat înseamnă 0,2 grame. Diamantul Cullinan, considerat cel mai mare diamant descoperit până în prezent, a uimit atât de tare prin dimensiunea lui, încât, când a fost adus de către un miner managerului minei, acesta l-a aruncat pe geam, spunând că nu se poate să existe un diamant atât de mare.

Diamantul avea, în stare brută, 3.106 carate, adică 602 grame, şi era, de fapt, doar o parte dintr-un diamant şi mai mare, desprins după o faţă de clivaj (clivaj – proprietate a unor minerale, roci, cristale etc. de a se desface în foi sau plăci cu suprafețe plane).

Renumita piatră preţioasă a fost descoperită în mina Premier (Transvaal), din Africa de Sud, în anul 1905 şi a primit numele patronului minei, Sir Thomas Cullinan. El a fost generalul unei foste colonii britanice şi a oferit preţiosul diamant regelui Edvard al VII – lea regele Marii Britanii, ca dar de ziua lui, în anul 1907.

Însă diamantul nu a fost păstrat în starea lui naturală, ci a fost tăiat în 105 piese – 9 mari si 96 mici, în Amsterdam.  Cel mai mare diamant şlefuit, provenit din piatra iniţială  are 530,2 carate si a fost considerat drept cel mai mare diamant slefuit din lume, până în anul 1985, când a fost descoperit diamantul Golden Jubilee, tot în mina Premier, de 545,67 carate. Diamantul se numeşte Cullinan I, sau Marea Stea a Africi, şi a fost tăiat sub formă de pară. El împodobeşte astăzi sceptrul regal britanic.

Cel de-al doilea diamant ca mărime, şlefuit din piatra îniţială, se numeşte Cullinan II, sau Mica stea a Africii, şi are 317,40 carate, e sub formă de pernă şi se află în partea frontală, centru a Coroanei Imperiale de Stat a Marii Britanii.

Astăzi, cele noua diamante mari Cullinan fac parte din bijuteriile coroanei britanice şi sunt afişate la Turnul din Londra.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

La noi în ţară, exceptând unele concentraţii aurifere de mai mică importanţă, care, în bună parte au fost  exploatate, se remarcă două regiuni aurifere importante: regiunea Baia Mare şi regiunea Munţilor  Metaliferi.

În sudul Munţilor Apuseni, între văile Mureşului, ale Crişului Alb şi Arieşului, se află Muntii Metaliferi, cu vestitul poligon aurifer delimitat de localităţile Caraci, Baia de Arieş, Zlatna şi Sacarâmb, pe o suprafaţă de 2500 km pătraţi.

Pe acest teritoriu se găseşte una din cele mai importat zone auro-argentifere, cuprifere, plumbo-zincifere de la noi din ţară şi chiar si din Europa (de exemplu, Roşia Montană).

Poligonul aurifer al munţilor Apuseni este cea mai veche şi mai renumită regiune auriferă din Europa.

Principalele zăcăminte auro-argentifere din muntii Metaliferi  se află în:

  • grupul minier Brad (Muşariu, Brădisor-Barza, Valea Morii, Curachi-Harţagani,Caraciu)
  • grupul minier Băita-Troiţa-Măgura ( Băiţa Crăciuneti, Troiţa-Trestia-Topliţa—Măgura)
  • grupul minier Sacarâmb -Handol
  • grupul minier Zlatna (Stanija, Almaş, Hanes, Breaza)
  • grupul minier Bucium (Rodu-Frasin, Vulcoi-Corabia, Botes)
  • grupul minier Roşia Montană şi Baia de Arieş.

România ar putea deveni primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele 2 ţări din top: Finlanda si Suedia, dacă mina aurifera de la Roşia Montană ar primi avizele necesare pentru exploatare. Daca ţinem cont de faptul că Finlanda şi Suedia produc în jur de 11-12 tone de aur pe an, România ar putea produce 13 tone anuale, devenind astfel cea mai mare producatoare de aur din Europa.

 sursa foto


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate