metal | BSG

statueta_incașiVechiul Peru, sau mai bine zis, întregul imperiu al incașilor, Tiwantin Suyu (tara celor 4 ținuturi unite), a fost regiunea unde „cultura de aur” a Americii s-a manifestat cel mai rapid. Imperiul Incaș a fost cel mai mare imperiu din America precolumbiană.

Aici sunt concentrate uriașe rezerve naturale de aur, iar tradițiile prelucrării lui datează din negura timpului. Imperiul Incaș ridicase aurul la rangul de „metal de stat”. Până în ziua de astăzi nu este claăa atitudinea pe care o aveau incașii față de aurul lor („kori”), care era rolul acestuia în ideologie și cultură. Aurul nu îndeplinea funcția banilor, dar totuși era considerat un metal prețios și era atributul divinității supreme și al conducătorilor.

Zeitatea solară supremă a incașilor, „Zeul Unic, Omniprezent, Atotputernic și Nevăzut”, trinitar (Domnul Soare, Tatăl-Soare și Fratele-Soare) Inti Con Ticci Pachayachachi Viracocha, apărea cu nimb (cerc luminos) de aur. Incașii îl numeau „Domnul luminos al Soarelui ce se naște”, iar aurul era știut ca fiind „lacrimi ale Soarelui”.

Înlocuitorii Soarelui pe pământ, conducătorii supremi ai imperiului Sapan Inca, purtau odăjdii și obiecte de aur: scuturi, platoșe, sandale, diademe; în timp ce se desfășura „kori acnanacuna” (ceremonia de aur), a atribuirii titlului, în semn de bunăvoință, conducătorii supremi le puneau supușilor în picioare sandale de aur, care semnificau trecerea în categoria apu, adică cea a nobililor.

Aurul era considerat talisman, amuletă, simbol al veșniciei și al purității (incașii înfigeau plăcuțe de aur în dinții morților, ca să-i ferească de descompunere). Era folosit și în medicină: de pildă, în stomatologie și la trepanația ( trepanație – intervenție chirurgicală constând în deschiderea unei cavități – mai ales a cutiei craniene – prin perforarea oaselor cu ajutorul trepanului, pentru extirparea tumorilor, cheagurilor de sânge etc.) craniilor (plăcile de aur se implantau în locul segmentelor de os vătămat).

Incașii au moștenit cultura funerară a predecesorilor lor. În mormânt, indiferent de apartenența socială a defunctului,s e punea o cantitate imensă de obiecte de aur: figurine de aur ale zeilor, podoabe, cupe, topoare și cuțite rituale – tumi. Acestea au ajuns până în zilele noastre, căci cea mai mare parte a moștenirii unice a indienilor a fost retopită în mod barbar de europeni și transformată în lingouri de aur. Despre acest episod v-am povestit aici.

Din fericire, au rămas intacte câteva obiecte dăruite regelui spaniol: o fântână de aur, păsări de aur și figuri de sacagii (sacagiu – persoană care transportă apă potabilă cu sacaua), lame (figuri de animale) de aur și păstori, în mărime naturală, și un „idol” masiv de aur, de statura unui copil.

Conform credinței incașe, tot aurul, mai ales cel din morminte, era considerat ca aflându-se sub descântec, mai ales pentru „străini”.

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, Chişinău, Editura Arc, 2005, articol scris de Oksana Fais,  traducere din rusă de Emil Iordache și Leonte Ivanov.

afroditaAurul, supranumit și „metalul zeilor” îi însoțește în permanență pe zeii din Olimp. Zeița Afrodita (sau Venus, numele ei roman) era zeița dragostei și a frumuseții. Legenda spune că a fost născută din spuma mării.

Căsătorită cu fierarul Hefaistos, zeul focului, care era de o sluțenie ieșită din comun, Afrodita era învăluită de aur, Hefaistos fiind cel care făurea zeilor arme și armuri miraculoase.

Mai există o legendă care spune că Afrodita este fiica lui Zeus și Diona. Ea apare invariabil în mituri ca fiind „de aur”, „frumos încununată”, „mult aurită”. Horele (zeitele anotimpurilor, fiicele lui Zeus si ale lui Themis) au pus pe capul Afroditei o cunună de aur, au împodobit-o cu o salbă și cu cercei de aur, astfel încât zeii îi admirau frumusețea. Cununa strălucitoare a Afroditei este evocată în multe mituri. Cu ajutorul cununii, Ariadna, fiica lui Helios, l-a scos pe iubitul ei, Tezeu,din labirintul întunecat în care sălășluia monstrul Minotaur. Dar îndrăgostitii nu au putut rămâne împreuna, deoarece Ariadna fusese hărăzită drept soție lui Dionysos, zeul viței de vie și al vinului. În ziua nunții, zeii i-au daruit miresei o cunună de aur,devenita ulterior constelatie.

 

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, autor fragment: Oksana Fais, Chişinău, Editura Arc, 2005.

 

 

cheia de aurAurul, acest metal nobil, care a fascinat omul dintotdeauna, a făcut ca minţile multor poeţi să compună versuri în cinstea lui. Iată nişte versuri în care este descrisă puterea aurului, scrise de Victor Eftimiu, în piesa „Cocoşul Negru”:

„Dar aurul înseamnă putere, bogăţii…

E sufletul vieţii… E cheia fermecată,

Cu care se descuie o poartă încuiată,

Unealta ce se află oriunde, – la tâlhar, –

Pe masa preacurată a sfântului Altar,

La regele puternic, la văduva săracă,

E cântecul ce face durerile să tacă,

Sămânţa cre creşte sălbatic, fără frâu.

Nu cere plug, nici holdă ca boabele de grâu…

Din el rodeşte totul! Din grâu doar biata pâine.

O lună cere grâul să iasă. Până mâine,

Din aur faci o casă… o sută… un oraş.

De vrei, înfrângi un Rege şi cumperi un vrăjmaş.

Arunci un pumn de aur şi vezi crescând deodată

În jurul tău, palate de marmură curată. ”

Bibliografie: Eftimiu, Victor, Cocoşul Negru, Editura Flacăra, Bucureşti, 1913.

bratara-aur-inimiÎncă de la primele descoperiri, acest metal preţios a fascinat omul prin frumuseţea şi strălucirea sa. În epoca de piatră, aurul era apreciat doar ca podoabă. De-a lungul timpului,aurul şi-a păstrat „funcţia” de a fi purtat ca obiect de podoabă, sau de a servi ca obiect de cult, dar au fost descoperite şi alte calităţi ale lui, aurul îndeplinind şi alte roluri.

Mai întâi, aurul a primit rolul de monedă, iar apoi de ban universal. Mai apoi, aurul a început să fie utilizat în industrie. În prezent, el este folosit în diferite domenii ale tehnicii de vârf: în tehnica de calcul, în comunicaţii, în electronică, medicină etc. Aurul a zburat în spaţiul cosmic împreună cu primii cosmonauţi, deoarece proprietăţile sale reflective sunt vitale pentru protejarea navelor cosmice.

Dar principalul motiv pentru care a fascinat aurul au fost bijuteriile, prin care omul, de-a lungul timpului, şi-a etalat puterea şi bogăţia, şi-a exprimat sentimentele, şi-a arătat aspiraţiile. Ca monedă, aurul era o măsură a valorii şi a muncii omului.

Aurul a fascinat dintotdeauna şi datorită calităţilor fizico – chimice, fiind metalul cel mai uşor de prelucrat.

Oamenii au fost atraşi dintotdeauna de ceea ce nu puteau avea cu uşurinţă. Iar aurul i-a fascinat tocmai prin raritatea lui. Acest metal preţios e atât de rar încât,  tot aurul omenirii care a fost extras până în secolul trecut, ar forma un cub cu latura de 17 metri, cântărind în jur de 88.000 tone.

Însă, în natură, aurul, fie că îl vedem sau nu, se află peste tot în jurul nostru: în apa mărilor, a râurilor şi a oceanelor, în crusta Pământului, în plante, şi, în cantităţi infime, chiar şi în corpul omenesc.

Specialiştii susţin că, în Oceanul Planetar, ar exista peste 10 miliarde de tone de aur în suspensie, adică de 100.ooo de ori mai mult decât a extras omenirea.

Cuvântul „aur” are, în toate limbile lumii, putere de simbol, devenind un superlativ unic: „inimă de aur”, „om de aur”, „meserie de aur” etc. Aurul a devenit un mit puternic înrădăcinat în condiţia umană.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

În secolul XIX, în unele zone de pe teritoriul Statelor Unite a început febra căutătorilor de aur. Oameni din toate părţile lumii veneau aici în speranţa că se vor îmbogăţi peste noapte, descoperind terenuri aurifere sau chiar mine de aur.

Şi chiar asta s-a întâmplat: nu puţini au fost cei care au trăit o viaţă îmbelşugată după ce au dat de metalul preţios şi atât de mult dorit.

Este celebră povestea căutătorului Tabor, din Colorado. Acesta, împreună cu un amic de-al său, şi-au propus să cumpere un teren aurifer. Bineînţeles că din start ideea nu era prea strălucită. Cine ar vinde un teren de unde poate să scoată aur de pe urma căruia să se îmbogăţească? Şi, în naivitatea lor, au mers să vadă un teren al unor oameni „certaţi cu legea”. Aceştia, înainte de a-i aduce pe posibilii cumpărători, au presărat pe teren câteva grăunţe de aur, pentru a le vinde terenul cât mai scump. Cei doi prieteni chiar au crezut că pământul de acolo e plin de aur, şi l-au cumpărat la un preţ foarte mare. Numai că nu a trebuit să treacă mult timp ca să-şi dea seama că au fost înşelaţi, şi că aurul găsit atunci a fost doar un truc. Atunci, prietenul lui Tabor i-a vândut celui din urmă partea lui de teren, la un preţ mult mai mic, ca să-şi recupereze măcar o parte din bani. Tabor însă nu s-a descurajat, şi, încăpăţânat ca un catâr, a continuat să sape săptămâni de-a rândul, în speranţa că va da de aur, totuşi. Numai că, la un moment dat a observat că terenul lui nu conţine aur, ci… argint.

În acest fel a fost descoperit una dintre cele mai importante şi mai mari zăcăminte de de aur din America, lângă oraşui Leadville. Iar Tabor s-a ales, în mai puţin de doi ani, cu o avere de 2 milioane de dolari.

Morala, aş spune eu, e să nu-ţi pierzi speranţa niciodată, chiar dacă uneori pari nebun, şi toată lumea te descurajează. Vorba aceea: nuse ştie de unde sare iepurele. :)

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

formare-aurAurul se acumulează în magmele granitice, în filioane fierbinţi de cuarţ, şi împreună cu alte combinaţii sulfuroase, în special a fierului, arsenicului, zincului, plumbului şi argintului, se cristalizează la temperaturi relativ joase, de circa 150-200 de grade.

Aşa se formează marile depozite aurifere. Prin dezagregarea granitelor şi a filioanelor de cuarţ, aurul ajunge în zăcămintele aluvionare şi, graţie stabilităţii şi greutăţii sale specifice, se adună în strate inferioare de nisip. Soluţiile apoase care circulă prin straturile scoarţei pământesti aproape că nu-l influenţează.

în zăcăminte, aurul se găseşte sub formă nativă (metal liber), şi rareori sub formă de combinaţii cu telurul (un element chimic, un semi-metal ce poate fi găsit în minereurile de aur ale Transilvaniei, unde este găsit în compuși ca telururi de aur, argint, mercur, nichel, cupru, bismut, platină, etc.); îl găsim într-o varietate impresionantă de forme ce încântă ochii căutătorilor de aur, creând o pasiune pentru descoperirea lui, greu de descris .

Se găseşte în cuiburi şi vinişoare de aur, sub formă de foiţe, firişoare, plăci, cristale octaedrice, graunţi mici până la 3-4 mm, impregnaţii în cuarţ (aur bătut), grăunţi disiminaţi în rocă, agregate de cristale (care uneori iau forma crenguţelor de brad), granule asociate cu pirita, blenda, galena, cuarţul, calcite şi rodocrozitul.

Metalul, putem spune că este o parte din viaţa noastră cotidiană. Ne folosim de metale o mare parte din timpul unei zile: când folosim robinetul, când mâncăm (tacâmurile sunt făcute din metal), când mergem cu maşina, autobusul sau bicicleta; purtăm bijuterii din metal, dormim pe saltele care conţin arcuri metalice şi multe altele.

Astăzi, lumea nu ar putea fi imaginată fără materiale metalice. Dacă se va ajunge să se exploreze alte lumi, acest lucru va putea fi realizabil tot cu ajutorul rachetelor şi navelor în construcţia cărora metalul joacă un rol esenţial.

Omenirea foloseşte din ce în ce mai mult metal. Dacă stăm să ne gândim, nu cu mult timp în urmă, producţia şi consumul de metal erau foarte mici. În mai puţin de două sute de ani, industria metalurgică s-a dezvoltat enorm şi rapid.

Originea obţinerii şi folosirii metalelor este atribuită, după unele date Egiptului, iar după altele, Chinei. Chinezii foloseau, în vremuri foarte îndepărtate cuprul, fierul, plumbul şi unele aliaje, în special bronzul. Zincul este cunoscut sub numele de metal chinezesc (sin – chinez). În Mesopotamia se cunoaşte extragerea fierului, a cuprului, a argintului şi a plumbului cu 3000 de ani î.e.n.

Pe teritoriul ţării noastre, prin descoperirile făcute în Dobrogea, Muntenia, Moldova şi Transilvania, este atestată prelucrarea aurului, a cuprului, argintului şi fierului încă din secolele XIII –  IX  î.e.n.

Oricum, metalele sunt acum indispensabile omului. Am putea face un exerciţiu de imaginaţie şi să ne gândim cum ar putea fi viaţa noastră fără metale. Pe mine mă duce cu gândul la „sapă de lemn sau de cauciuc”. :)

Bibliografie: Ionescu, Sorin; Drimer, Dolphi, Aventura metalelor, Bucureşti, Editura Albatros, 1986

Aurul reprezintã unul dintre cele mai preţioase metale din lume, el fiind folosit într-o gamã largã de industrii, printre care electronicã şi medicinã.

Preţiosul metal se foloseste la scarã largã în electronicã: 150 de tone de aur sunt consumate, în fiecare an, în aceasta industrie. Aurul este un excelent conductor de electricitate şi reflectã cãldura, iar aceste calitãţi îl fac incredibil de folositor în electronicã şi telecomunicaţii. Există aur în telefoanele mobile, în calculatoarele de buzunar, în computerele de pe birou, dar şi în echipamente mult mai complexe, precum rachete sau componente ale avioanelor ori rachetelor.

Aurul este folosit în producerea multor echipamente medicale, iar unele combinaţii care conţin aur s-au dovedit deja eficiente în tratarea unor boli precum artrita, reumatismul, inflamaţiile sau chiar cancerul. Sã nu uităm de aurul folosit în stomatologie şi nici de firele de aur folosite în producerea stimulatoarelor cardiace ori implanturilor.

bratara-aur Aurul este, poate, cel mai căutat și îndrăgit metal prețios din lume. Din istorie ştim că secole întregi, acest metal nobil s-a folosit ca și mijloc de plată. Valoarea lui nu se pierde în timp; este ca o valoare eternă.
În fiecare epocă, pentru fiecare cultură, aurul a însemnat foarte mult. Națiuni întregi au luptat, au ocupat alte ţări și alte ținuturi pentru a intra în posesia aurului. Nu s-a schimbat mult din antichitate până în prezent, aurul fiind și acum la putere; este indicele economiei și al bunăstării, precum și simbolul eternității.
Utilizarea aurului datează încă din timpuri preistorice. Aurul a fost cunoscut și de omul primitiv, care a recunoscut în aur o valoare neprețuită, când l-a găsit în albia  râurilor sau pe malul acestora.
Aurul a fost foarte apreciat în civilizațiile antice, de exemplu de egiptenii antici, precum și de către romani. Dar cea mai mare dragoste față de aur a avut-o civilizația sud-americană a incașilor. Drept exemplu, Templul Soarelui avea pereți placați cu aur și argint. Spaniolii au invadat și cucerit Imperiul Incașilor, au devastat și au jefuit în totalitate templul, golindu-l de toate ornamentele confecționate din metalul prețios, adică din aur pur.
În concluzie, aurul a fost și este cea mai căutată marfă din lume, stând la baza multor conflicte și războaie în istoria omenirii. Din cauza lui au fost descoperite continente și ținuturi noi. A provocat isterii în masă, una dintre ele a fost în anul 1848, când a luat naștere mare goana după aur din California (California Gold Rush), când 300 000 de oameni au pornit după căutarea aurului pe coasta Pacificului, în speranța îmbogățirii.
Deci, repet întrebarea, de ce este aurul atât de dorit? Nu știu, poate nu o sa înțeleg niciodată, dar totuși, luând argumentele din istorie, am ajuns la părerea că merită să investesc în aur, chiar dacă mie, ca bărbat, nu îmi face o deosebită plăcere să port bijuterii.

grifon_aurGrifonii sunt niște creaturi fantastice, pe jumătate pasăre, jumătate felină, fiind descoperiți în mormintele din Micene. Aceștia au fost însoțitorii credincioși ai aurului în mitologia antică și mediteraneană. În vechile legende, grifonii dezgroapă aurul din mine și îl păzesc de hoți și de oameni răi la suflet. Ei desprindeau aurul din mine cu ciocul lor tare.

Grifonii au mărimea și puterea leilor, însă le sunt superiori datorită aripilor, biruindu-i la forță atât pe elefanți, cât și pe șerpii uriași. Aceștia erau întotdeauna asociați cu aurul, fiind special creați pentru a-l păzi pe regele metalelor, la rândul lor fiind o contopire a regelui cerului – vulturul, cu regele animalelor – leul.

Mituri despre grifon se întâlnesc în India, în minele Siberiei sau în Munții Rifea – Altaiul de azi, unde grifonii păzeau aurul sciților.

În primul rând, aurului i s-a atribuit calitatea de „metal prețios” pentru frumuseţea lui. Apoi mai e faptul că nu se alterează nici în apă (chiar dacă e sărată), nici în aer. Intervin apoi și proprietățile sale mecanice deosebite: aurul se poate modela și la rece și la cald și se poate trage în fire atât de fine, încât dintr-un gram de aur se poate obține un fir de 3 km.

Un alt factor care-l face prețios este raritatea aurului. Zăcămintele de aur sunt mult mai puține în comparație cu alte metale. La toate astea se mai adaugă și munca colosală săvârșită pentru a-l obține.

În Antichitate, procedeele de separare a aurului de steril erau mult mai simple. Însă și cantitățile obținute erau mult mai mici. Zeci de mii de sclavi munceau în condiții vitrege pentru a găsi aur atât pe râurile aurifere, cât și în mine, mai târziu.

Tocmai datorită acestor calități, aurul a ajuns în mare parte în mâinile celor din categoriile înalte ale societății, devenind un simbol al puterii și al bogăției.

Se spune că un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.

Cea mai veche atestare scrisă cu privire la locuitorii țării noastre apare tocmai la „părintele istoriei”, Herodot, care spune despre agatirşii (popor protolatin din centrul Daciei) de pe malurile râului Maris (Mureș) care „purtau mereu podoabe de aur”.

Tot Herodot descrie expediția din anul 514 î.Hr. a regelui perșilor, Darius Histaspes, care a trecut Dunărea, războindu-se cu sciții, fiind în căutare de aur. Apoi, când la nord de Dunăre s-a întemeiat statul dacilor, puterea regilor daci s-a sprijinit în mare parte pe aurul extras din apele și pământul de pe teritoriul țării lor. Despre asta au lăsat mărturii scrise istoricii greci, care spun despre Dromichetes și Burebista (secolele III – I î.Hr.) că erau suverani puternici și bogați deoarece „posedau mult aur”.

Cei mai vechi aurari de pe teritoriul țării noastre au cules aurul din apele curgătoare, din nisipul de pe malurile lor și, când au văzut fărâme sclipitoare în crăpăturile stâncilor, s-au apucat să sfărâme rocile dure ca să scoată din ele metalul strălucitor.

Apoi, impresionați de frumusețea aurului, au început să-și făurească din el podoabe, convinși fiind că, cu ajutorul acestui metal ei atrag spiritele bune de partea lor și le alungă pe cele rele.

Atât în acele timpuri, cât și în zilele noastre, aurul ocupă atât funcția de material pentru diferite podoabe, în special bijuterii, cât și cea de material pentru obiecte de cult, precum obiectele liturgice din lăcașurile de rugăciune ale zilelor noastre.

vezi partea I :

Dorothy, care este o fată săracă și curajoasă, reprezintă prototipul omului obișnuit, bun la inimă, tânăr, energic și cu speranțe. Dorothy este reprezentanta celor ce susţin argintul.
Oz este însuşi simbolul aurului, iar tărâmul Oz este America. Drumul de cărămizi galbene reprezintă de fapt măreţia şi frumuseţea oferită de acest metal preţios, aurul.
Vrăjitoarea din Est este fostul preşedinte susţinător al aurului, Grover Cleveland. La fel cum preşedintele Cleveland a fost spulberat, din punct de vedere politic, la fel şi casa lui Dorothy a fost luată de vrăjitoarea din est, lăsând în urmă doar pantofii de argint.
La început este însoţită de Sperietoarea fără creier, simbolul fermierului din vest subestimat, dar care în realitate este destul de inteligent. Omul de tinichea fără inimă, reprezintă oamenii din est, cărora le-a fost furat meştesugul, deci prin urmare şi inima.
Leul fără curaj este William Jennins Bryan, candidat democrat la preşedinţie din 1896 şi 1900, care a pierdut de fiecare dată în favoarea lui William McKinley.
Palatul de smarald unde locuia Marele Vrajitor este, desigur, Casa Albă. Marele Vrăjitor pare prietenos şi aparent cu intenţia de a ajuta, dar totuşi îi trimite pe cei patru prieteni la vrăjitorul din vest, care nu le susţine cauza. Marele Vrăjitor este de fapt, Marcus Alonzo Hanna, mâna dreaptă a preşedintelui McKinley, iar vrăjitoarea din Vest este însăşi McKinley. Vrăjitoarea nu vroia să ia pantofii de argint de la Dorothy înainte de a afla despre adevărata lor putere; şi încearcă să o omoare punând-o la o serie de încercări. Vrăjitoarea cea bună din Sud, Gilda, îi ajută pe cei patru prieteni şi le rezolvă problemele, aşa cum cei din sudul Americii susţineau argintul.
De-a lungul poveştii există o multitudine de alegorii monetare. Mai multe despre adevărul din această poveste a scris Hugh Rockoff în cartea ” The ‘Wizard of Oz’ as a Monetary Allegory”.

Mi s-a părut interesant cum o astfel de poveste despre care majoritatea cred că a fost creată în scopuri educative pentru copiii noştri, este de fapt o „imagine” a ceea ce se întâmplă în America secolelor XIX – XX, din punct de vedere economic şi politic. Oare „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, ce ascunde? :-)

Aurul este un metal care de multă vreme stârnește interesul oamenilor. Valoros dintotdeauna, a servit la un moment dat ca etalon pentru monedă. După 1890 și în prima parte a secolului XX, au existat dezbateri între cei ce susțineau aurul drept etalon pentru moneda americană și cei ce ar fi renunțat la el în favoarea argintului, sau chiar a unui amestec dintre cele două metale.

Se consideră că din 1879, de când SUA a reintrodus aurul drept etalon, a existat o deflație foarte mare, fapt ce a determinat cunoscuta Panică din 1893, „vinovatul” considerându-se a fi aurul.

Kenneth Fisher ne relatează toate acestea în cartea sa „Singurele trei întrebări care contează”, făcându-ne cunoscut și faptul că povestea lui Frank Baum „The Wonderful World of Oz” nu a fost inițial creată ca o poveste pentru copii.

Câți dintre dumneavoastră nu ați auzit, povestit copiilor despre „Vrăjitorul din Oz” ? Câți dintre dumneavoastră știați că de fapt această poveste nu a fost o poveste creată pentru a-i amuza pe cei mici? Baum și-a creat în aşa fel povestea, încât să încurajeze utilizarea pe scară largă a argintului și în acelaşi timp, pentru a-şi exprima dezaprobarea față de cei ce susțineau aurul drept etalon. De fapt, întreaga poveste satirizează societatea secoleler XIX-XX; iar personajele poveștii sunt reprezentanțe ale unor tipologii umane; şi mai mult, principalii protagonişti ai vieţii politice şi sociale din acea perioadă. (va urma)


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate