magie | BSG

Richard Bessière ne informează despre modalităţile de a găsi comori ascunse.

El spune că cei mai mulţi care au descoperit comori sunt cei care au cumpărat o casă veche şi au renovat-o. Ascunsă în zid, sau sub o scândură veche a podelei stătea comoara bine ascunsă de ochii oricui. Apoi, lucrându-şi ogoarele, nu mică le-a fost uimirea de a descoperi vreo lădiţă cu bani de aur, în pământul afânat.

Alteori, jucându-se prin pod, copiii erau cei care găseau vreun săculeţ cu bijuterii vechi, ale familiei care locuise înainte.

De asemenea, cei care practică scufundările, nu de puţine ori au dat peste epavele unor vechi galioane, scufundate la mică adâncime. Cele mai multe cazuri au fost în Marea Caraibilor.

Alţii, pentru a găsi comori, apelează chiar la magie şi ştiinţe oculte, pentru că se spune că majoritatea comorilor sunt păzite şi vegheate de spiritele celor care le-au ascuns. Multe legende confirmă apariţii bizare în locurile comorilor, chiar şi după ce au fost descoperite.

Paracelsus, în lucrarea „Tratat de filosofie ocultă” ne previne să fim atenţi, că în locurile în care, în toiul nopţii (mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă) apar spectre sau fantome, sau alte entităţi, acolo se pot afla comori preţioase.

 Bibliografie: Richard Bessiere, Comorile pierdute ale omenirii, Bucureşti, Editura Litera, 2010.

aquarius-amethyst-zirconia-pendant-8_silver_2Cuvântul provine de la grecescul amethystos, care se traduce „împotriva beției”. Asta deoarece, potrivit credinței din Evul Mediu, cei care beau din cupe de ametist, nu se îmbătau. Era denumit „piatra episcopală”, dar totodată era un simbol al dragostei carnale.

Ametistul este considerat a fi cea mai frumoasă dintre varietățile de cuarț și a fost cunoscut în vechime de egiptenii antici, de romani și etrusci. Se credea că cel care poartă la el ametist este ferit de vrăji și de magie neagră. De asemenea, el întărește voința, echilibrează metabolismul, tratează insomniile și nevralgiile.

Vărsătorul este zodia pe care o protejează ametistul.

Culoarea acestei pietre este violet deschis până la închis, sau roșu – violet, fiind transparent și translucid și având un luciu sticlos. Rocile – gazdă ale ametistului sunt cele metamorfice, filoane hidrotermale și aluviuni.

Încă din Evul Mediu, Brazilia este renumită pentru producția de ametist, acesta găsindu-se ca un fel de tapet în interiorul rocilor bazaltice, pe o suprafață de cca 1,5 milioane km pătrați. Se mai găsește ametist în cantități mari în: Bolivia, SUA, Canada, Mexic, Sri Lanka, India, Japonia, Coreea, Madagascar, China, Zimbabwe, Mozambic, Australia, Rusia (Munții Ural), Germania, Elveția, Irlanda, Armenia, Slovacia, Bulgaria și Republica Cehă.

Adesea, ametistele au fost montate în bijuterii de coroană, precum sceptrul Ecaterinei cea Mare sau sceptrul coroanei imperiale britanice. În tezaurul Vaticanului este păstrat inelul cu ametist al Papei.

Ametistul trebuie ferit de lumină puternică, deoarece, ca toate pietrele de culori deschise, își poate pierde culoarea.

 

La noi, turcoazul se mai numește și peruzea, cuvânt care vine din limba turcă. Este o piatră albastră ca cerul și opacă, fiind foarte iubită în Orientul Apropiat. În Evul Mediu, turcoazele erau folosite, pe lângă bijuterii, și la ornarea armelor și a cailor. În vechile credințe ale popoarelor orientale, turcoazul poseda puteri magice.
Turcoazele sunt ușor de prelucrat, având o duritate scăzută. Formula chimică a turcoazului este: fosfat bazic hidratat de cupru și aluminiu. Culoarea albastră este dată de cupru, iar dacă în compoziție se mai adaugă şi fier, culoarea lor bate înspre verde.
Printre femeile celebre care au îndrăznit să poarte aceste pietre semiprețioase și să le facă „la modă” se numără soția lui Napoleon Bonaparte, Josefina, și regina Victoria a Angliei, care a domnit între anii 1837 – 1901.
Turcoazul este piatra ce îi corespunde semnului zodiacal din horoscopul european: Săgetător.
Se spune că cei care poartă această piatră nu au așa poftă de mâncare (deci, e bun pentru slăbit), are proprietăți de dezintoxicare și accelerează regenerarea țesuturilor, revitalizând organismul. De asemenea, ajută în cazul infertilității și al impotenței.
Turcoazul acționează și asupra dezvoltării conștiinței superioare; echilibrează capacitatea de exprimare, da hotărâre, siguranța de sine și apără împotriva magiei negre. De asemenea, se mai spune că îi aduce noroc celui care îl poartă.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate