Logodna | BSG

superstiții-nuntăUnirea a doi oameni este sfântă, de aceea, dintotdeauna oamenii au pus mare preț pe sărbătoarea nunții. Iată un set de superstiții din bătrâni, legate de logodnă și nuntă:

  • În zilele de marți, miercuri sau vineri, zile păgubitoare în tradiția populară, nu e bine să se facă logodne.
  • Când pețitorul vine să ceară fata, aceasta îi pune, fără să vadă, o bucățică de lemn tăiată dintr-un jug, în sticla cu țuică. Astfel, cei doi vor fi nedespărțiți, și vor trage împreună greul vieții, precum doi boi la un jug.
  • De când se face logodna și până la nuntă, nici o femeie din casa fetei nu mai toarce, ca să nu se întoarcă logodna.
  • Mirii nu trebuie să mănânce carne în ziua nunții, să fie ușori, să aibă noroc și să trăiască mulți ani.
  • Dacă se văd două mirese într-o biserică, nu vor dura căsniciile, sau una din mirese va pieri.
  • După ce mireasa se urcă în căruță, de la biserică, spune: „Un porumbel și o porumbiță”. Astfel, i se va naște și băiat, și fată.
  • Când mirii stau în biserică și preotul îi cunună, mireasa, dacă pune ușurel piciorul peste al mirelui, fără să fie observată, va avea mai multă autoritate în casă, iar soțul va fi „sub papuc”.
  • Verighetele mirilor, la fel ca inelul de logodnă, trebuie să fie din aur, pentru ca dragostea și căsnicia lor să fie la fel de durabilă ca și aurul, și timpul care trece să nu le strice iubirea, și să rămână la fel de frumoasă ca aurul, care nu se strică și nu se învechește, oricâți ani ar trece.
  • Nașa sau nuna care cunună, nu e bine să fie însărcinată, căci se spune că pruncii tinerilor căsătoriți nu vor trăi.
  • Bomboanele aruncate pe jos după nuntă, la ieșirea de la biserică semnifică faptul că cei doi căsătoriți vor trebui de acum să lase jocurile și copilăriile și să înceapă să se ocupe de lucruri serioase, pentru o viață conjugală.
  • La masa nunții, mirii vor mânca amândoi dintr-un ou ouat de puică tânără, pentru a nu le îmbătrâni iubirea, și să trăiască amândoi nedespărțiți, până la moarte.
  • Când mirii ajung acasă de la cununie, mireasa ia soacra în brațe, și, dacă o va putea ridica, tânăra va fi mai mare-n casă și va comanda, iar de nu, va fi soacra.
  • Când o văduvă se mărită cu al doilea bărbat, în timpul cununiei, o altă femeie toarnă o căldare cu apă pe mormântul soțului mort. ca să stingă focul care se spune că arde sufletul mortului pe cealaltă lume, atâta timp cât femeia lui va sta măritată cu alt bărbat.

Bibliografie: Carte de superstiții, Iași, editura Porțile Orientului, 1993.

aur_nunta_botezMomentele importante din viața noastră, din punct de vedere religios, și care au legătură cu Dumnezeu, sunt botezul, nunta și înmormântarea. Primele două, botezul și nunta sunt considerate taine sfinte, iar prin înmormântare, sufletul este predat lui Dumnezeu, iar trupul se reîntoarce de unde a venit – în pământ.

Există obiceiul ca, la botezul noului – născut, nașii să-i ofere acestuia un obiect din aur – dacă e fetiță – cercei sau brățară, iar dacă e băiat – lănțișor sau brățară. Acest obicei vine de la darul pe care l-a primit pruncul Isus de la cei trei magi de la Răsărit, care, urmând steaua, l-au găsit pe Isus și i-au dăruit aur, smirnă și tămâie. Smirna și tămâia se foloseau în trecut ca leacuri. Smirna – împotriva gripei și a guturaiului, iar tămâia – pentru un somn lin, dar și dureri stomacale, colici, ulcer și multe altele. Aurul este simbolul bogăției, atât materiale, cât și sufletești. Este cel mai nobil metal, care, purtat de copil, atrage în el deochiul și alte rele, distrugându-le, ferind, astfel, copilul de energiile negative.

Logodna, promisiunea de căsătorie, este marcată tot cu aur, cu un inel care face legătura între viitorii miri. Cununia mirilor la biserică este pecetluită de verighetele din aur pe care cei doi și le pun unul altuia, semn că legătura dintre ei e acum sfântă, și că sunt uniți în destin, până la moarte, în fața lui Dumnezeu.

Încă din vechime, aurul era prezent și la înmormântare. Toți marii conducători au fost înmormântați în sicrie ori din aur (Tutankhamon, Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, Attila, regele hunilor – mormântul lui încă nu a fost găsit). De asemenea, marile vedete sunt înmormântate în sicrie poleite cu aur – Michael Jackson, Whitney Houston.

Unele popoare își îngroapă morții cu bănuți de argint sau aur, pentru ca mortul să poată plăti „luntrașul” care îi duce pe lumea cealaltă. Și la noi există tradiția ca să se arunce bănuți în groapă, tot din acest motiv.

Există o legendă care spune că o salbă de galbeni a scăpat o fată de la moarte. Fata murise, iar părinții au înmormântat-o cu salba de galbeni pe care trebuia s-o poarte la nuntă. Noaptea, hoții au dezgropat mormântul pentru a fura banii de aur, dar când au desfăcut sicriul și l-au scuturat, fata s-a trezit, pentru că era doar în moarte clinică. Au rupt-o la fugă, crezând că e un strigoi, iar fata a plecat acasă, la părinți. Aceștia, de bucurie că fata a fost salvată, le-au oferit hoților salba ei de galbeni.

 

dragobeteDragobete era copilul Dochiei, un fecior frumos şi tare iubareţ. Această sărbătoare există la noi de pe vremea dacilor. Se spunea că Dragobete oficiază în cer cununia dintre animale şi, mai apoi, şi dintre oameni. Mulţi se logodeau de Dragobete, în 24 februarie, în această zi făcându-se legăminte care erau trainice, spunându-se că iubirea celor care se logodesc atunci  va dura o viaţă.
De  Dragobete este se făceau petreceri, sărbătorindu-se şi începutul primăverii, iar la acele petreceri se înfiripau relaţii care, de cele mai multe ori duceau la căsnicii. Dragobetele era similar zeului Eros sau Cupidon. Cei care sărbătoreau această zi erau feriţi de boli tot anul, ocrotiţi şi norocoşi în dragoste.
Mai demult, pe la sate, acum se afla ce nunţi se vor face vara şi toamna.

De dimineaţă, tinerii, îmbrăcaţi in cele în straie de sărbătoare, se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Daca Apoi porneau cântând către pădure sau pe câmpii, căutând ghiocei sau alte plante, pe care băieţii le dăruiau fetelor. Mergeau apoi pe la case, în grupuri, făceau şezători, cântau şi se veseleau.
Simbolul logodnei îndrăgostiţilor era sărutul  de faţă cu toată lumea şi un dar: o zgardă din mărgele, un inel sau un bănuţ din aur (în Banat), în funcţie de cât de avut era viitorul mire.
Ca şi pe vremuri, şi acum, darul oferit arată generozitatea bărbatului. Unii oferă inele de logodnă cu diamant, alţii un medalion sau un inel simplu şi modest, simbol al dragostei pe care o poartă.
Pentru cei care vor să ofere bijuterii frumoase, dar care nu le usucă buzunarele, le putem sugera să le caute în locaţiile BSG.
Să aveţi un an plin de iubire şi de împliniri!
sursa foto

diamant-interesantPoate că fiecare dintre noi, măcar o dată în viaţă are prilejul de a achiziţiona un diamant.  Oricum, mai nou, fetelor le sclipesc ochii după aşa ceva şi acceptă mult mai uşor o cerere în căsătorie, dacă ştiu că inelul de logodnă e cu diamant, fie el cât de mic. :))
Aşa că, iată câteva criterii după care se apreciază diamantele:

  • După defecte; într-o scară de valori simplificată, diamantele se deosebeau astfel:
  1. pietre de primă calitate – incolore şi fără defecte;
  2. pietre de calitatea a doua-incolore şi cu defecte foarte mici sau uşor colorate şi fără defecte;
  3. pietre de calitatea a treia – incolore cu defecte mari sau intens colorate.
  • După mărime; preţul unui diamant este în funcţie de greutatea lui, care este măsurată până la o sutime de carat.
  • După culoare; preţul unei pietre se diminuează pe măsura creşterii intensităţii culorii. Pentru aprecierea culorii au fost stabilite tabele internaţionale, în care fiecare nuanţă poartă o denumire:

Jager – alb-albăstrui fin
River – alb-albăstrui limpede
Top Wasselton – alb fin, cu limpezimea puţin redusă
Wasselton – alb
Top Crystal – foarte, foarte uşor gălbui
Crystal – foarte uşor gălbui
Very Light Brown – foarte uşor brun
Top Cape – uşor gălbui
Cape – gălbui
Light Yellow – galben deschis
Light Brown – brun deschis
Yellow – galben

Preţul unei pietre scade pe măsura adaosului de culoare. Doar cunoscătorii cu experienţă pot să indice exact locul în tabel al unei pietre.

 

inel-cu-diamant1Inelul cu diamant a apărut consemnat în istorie încă de pe vremea romanilor. Se spunea că diamantul are puteri supranaturale care risipesc temerile, îi alungă coșmarurile și duhurile rele. Cufundat în orice băutură neutraliza otrăvurile.  Mai târziu, medievalii au preluat aceste credințe și au spus că dacă purtăm pe mâna stângă inel cu diamant, ne va aduce noroc și bunăstare. Familia Di Medici a numit diamantul „piatra iubirii” – dio-amanto. :)

Primul inel cu diamant din istorie este atestat în anul 1477 la logodna dintre Maximilian I, arhiduce al Austriei și Maria de Burgundia. A fost promovat în epoca modernă de către compania De Beers, cei care comercializau o mare parte din diamantele extrase în Africa de Sud.

Azi, în SUA, majoritatea bărbaților tineri  economisesc primii bani câștigați pentru a putea cumpăra un inel de logodnă cu diamant. Fără inelul cu diamant n-au nici o izbândă să-și ceară iubita în căsătorie, deoarece mai mult ca sigur ar primi un refuz. Posibilitatea cumpărării acestui inel dovedește capacitatea bărbatului de a-și putea întreține familia pe viitor (un astfel de inel de logodnă costă de la 2500 de dolari în sus).

În România este mai simplu, nu?

verigheteSimbol al aranjamentului marital creştinesc, verigheta este accesoriul nelipsit în ceremonia unirii celor două destine.

Simbolistica sa este legată de cercul fără început şi fără sfârşit, iar rădăcinile utilizării lor se află în istorie încă dinainte de Hristos, în Egiptul Antic, ulterior fiind preluată de greci şi de romani.

Reprezentantă a puterii, la fel ca şi sigiliul sau ca dovadă a unei apartenenţe sociale, verigheta mai simbolizează şi calitatea mirelui de a fi administrator peste averea noii familii.

Prima descriere explicită a utilizării verighetelor la nuntă este oferită de către episcopul oraşului Sevilia, Isidor de Sevilla, care afirma că verighetele sunt oferite reciproc de cei doi parteneri ca semn al fidelităţii şi al legăturii inimilor lor.

Trebuie reţinut faptul că , iniţial, logodna era un eveniment mai important decât căsătoria, iar inelul confecţionat simplu din fier era oferit familiei fetei de către mire, pentru a marca acest eveniment.

De ce se poartă pe mâna stângă?

Purtarea pe degetul inelar de la mâna stângă este datorată credinţei că aceasta este o prelungire a inimii, chiar mai mult, o venă de la mâna stângă care este în legătură directă cu inima, acest fapt lăsând loc multor interpretări şi simbolistici.

Acest obicei creştinesc cu o puternică semnficaţie a fost preluat în timp şi de alte confesiuni religioase.

Odată cu înfăptuirea căsătoriei ca ritual religios, verighetele sunt purtate de către soţi, de obicei, până la sfârşitul vieţii.

Făcând o paralelă, vreau să vă zic că mă uit cu drag la bunicii mei care încă mai poartă verighetele pe mană deşi au peste 50 de ani de căsnicie. Pentru mine acest lucru este remarcabil. Chiar dacă au trecut prin multe încercări şi, ca în orice căsnicie, au existat şi probleme, ei totuşi prin asta demonstrează că au învins tumultul vieţii de cuplu şi al vieţii în general, şi sunt încă împreună „şi la bine şi la rău”.

Verigheta a fost şi rămâne cea mai iubită bijuterie, existând şi superstiţia că dacă este confecţionată din alt material decât aur, aceasta aduce ghinion.

Acestea fiind spuse, le dorim „CASĂ DE PIATRĂ!!!„ tuturor persoanelor care se decid să facă acest pas important din viaţa lor.

„A cumpăra”  cred că este verbul preferat al femeilor. Iar când aud cuvântul „cumpărături” cred că le bate inima cu o putere de două ori mai mare. Vă spun asta pentru că văd reacţia soţiei mele când spune că merge la cumpărături. Pur şi simplu radiază de fericire.
Sunt puţine lucrurile care pot face o femeie fericită. Momentul culminant al fericirii soţiei mele cred că a fost când am îngenunchiat şi am deschis cutiuţa unde se afla frumosul inel de logodnă. Avea o sclipire în ochi pe care nu o mai văzusem până atunci.
Dar sclipirea a revenit când am mers să ne alegem verighetele. „E din cauza emoţiei pe care o simte la gândul nunţii.” M-am gândit eu. Dar, ce să vezi? Am mers în altă parte să-şi caute un colier frumos de mireasă – aceeaşi sclipire.
Nunta a trecut, a trecut şi timpul şi a venit pe lume şi prima bucurie: o fetiţă. Ştiind dinainte sexul copilului, am mers să-i cumpărăm cerceluşi, să-i pună în urechiuşe imediat după naştere. Şi atunci am fost sigur: sclipirea din ochi şi faţa care radia apăreau la vederea bijuteriilor.
De atunci, când vreau s-o văd fericită, îi fac cadou o bijuterie, şi toată supărarea şi oboseala îi dispar. :)


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate