legende | BSG

Mitologia nordică europeană are legende la fel de frumoase ca şi cea greacă. Şi ar trebui, măcar pe scurt, să le cunoaştem, mai ales că noi, românii, suntem înrudiţi, prin geto-daci, cu popoarele germanice.

Despre mitologia greacă  şi legendele ei se ştiu multe. Aici, legendele sunt ordonate şi legate între ele. În schimb, în mitologia europeană, lucrurile stau cam haotic. Fiecare regiune are câte o variantă diferită, la aceeaşi legendă. Aurul însă, la fel ca în miturile greceşti, şi în cele europene, aparţine zeilor, şi mai ales zeilor fertilităţii, denumiţi wani.

De fapt, la nordici, zeii erau grupaţi în trei „familii”: wanii, sau vanir, Aesir (din care făcea parte Thor, Tyr şi Odin) şi Jotun (giganţii, similari cu titanii din mitologia greacă).

Dintre wani făceau parte Njord şi copiii lui: Feyr, zeul recoltei şi al bogăţiei şi Freyja, zeiţa frumuseţii şi a iubirii, care era soţia zeului Wodan, după care a plâns cu lacrimi de aur când a plecat. În mitologia Scandinaviei (regiunea culturală și istorică a Peninsulei Scandinave, locuite de popoare de sînge germanic: Suedia, Norvegia și Danemarca), aurul provenea tocmai din lacrimile căzute din ochii zeiţei Freyja, aşa cum grecii credeau despre diamante că sunt lacrimile zeilor, căzute din cer pe pământ.

Thor avea un ciocan imens de aur, iar părul soţiei sale, Sif, era tot din aur. Wanii erau duşmani cu Aesirii, de când vrăjitoarea lăcomiei aurului, denumită Gullweig a venit printre ei.

Aesirii euau înconjuraţi de aur. Odin, zeitatea scandinavă supremă (similară lui Zeus) avea pe cap un coif de aur şi locuia în Asgard.

Merele de aur apar şi în miturile lor, iar zeiii care le consumau, aveau tinereţe veşnică. Acestea aparţineau zeiţei Idunn. Odin avea un inel de aur vrăjit, denumit Draupnir, iar Freyja avea un colier de aur. Aceste obiecte erau râvnite de giganţi, dar şi de pitici.

Piticii, oameni mici ai pădurii, trăiau şi sub pământ, în munţi. Având puteri supraomeneşti, ei aveau viaţa mai lungă decât a oamenilor. Ei se pricepeau la minerit şi colectau comori: pietre preţioase şi, mai ales, aur, din care confecţionau arme ferecate şi inele.

La germani şi scandinavi, piticii erau răi şi primejdioşi. La englezi, însă, erau prietenoşi, iar la irlandezi, erau nişte ştrengari şmecheri. Însă, oricum erau, ei se împrieteneau cu oamenii şi îi învăţau meşteşugurile lor.

În mitologia europeană se întâlnesc şi dragoni sau şerpi zburători, care păzeau comorile (cum erau grifonii). Beowulf, regele Geats-ilor s-a luptat cu un dragon, deoarece dragonul distruse tot din împrejurimi, din cauză că cineva a râvnit la comoara pe care o păzea. Demult, această comoară a fost descoperită de oameni, dar neamul celor ce-o descoperiră pierise, iar ultimul rămas în viaţă a îngropat comoara din nou. Acolo a găsit-o dragonul, care a stat pe aur 300 de ani. Pentru învingerea dragonului, Beowulf a plătit cu viaţa, iar trupul său a fost îngropat împreună cu comoara, în adâncurile pământului, pentru că, dacă nu ar fi fost îngropată, blestemul ei s-ar fi năpustit asupra oamenilor, ducându-i la moarte.

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, Chişinău, Editura Arc, 2004.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate