laser | BSG

Numele rubinului provine din latină, de la „ruber”, care înseamnă „roşu ca sângele, ca focul sau ca vinul”.

Rubinul este o varietate a oxidului de aluminiu, sau corindon. În vechime era considerat piatra dragostei pătimaşe, a vieţii, a puterii divine, vindeca boli şi dădea putere şi inteligenţă celor născuţi în luna iulie sau în zodia racului.

Cei ce plecau la război, purtau mereu cu ei un talisman cu rubin, în credinţa că îi va salva de la moarte pe câmpul de bătălie. Cunoscuţi pentru acest lucru au rămas în istorie ducii Burgundiei, Petru cel Mare şi Ginghis – Han.

Pe lângă duritatea foarte mare a rubinelor, care le fac să-şi menţină strălucirea şi frumuseţea mii de ani, la fel ca safirele, rubinele au o proprietate foarte interesantă, numită „asterism”. Dacă priveşti piatra prin transparenţă, se observă nişte steluţe luminoase, care se deplasează în timp ce rotiţi nestemata.

Secolul XX a adus rubinelor  o nouă îndeletnicire: crearea laserului. În mod normal, laserul se obţine prin tăierea unui cristal de rubin sintetic sub formă de bastonaş ce se argintează la capete. Asupra lui se proiectează un fascicol de lumină verde şi imediat unul de culoare roşie. Primul fascicol de lumină verde face ca atomii de crom să se deplaseze pe orbite instabile, iar lumina roşie  îi readuce brusc pe orbitele iniţiale. Astfel se obţine un fulger intens de lumină roşie, care întrece de un milion de ori intensitatea luminii emisă de o suprafaţă echivalentă din soare.

Laserii au astăzi nenumărare utilizări în medicină, radiofonie, telecomunicaţii, secţionarea metalelor şi mineralelor, radioastronomie etc. Viitorul le aparţine, vorbindu-se chiar de călătorii cosmice mai târziu, cu ajutorul laserilor.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Rubinul este o cristalizare a oxidului de aluminiu Al2O3 în amestec cu oxidul de crom CrO care dă culoarea roșie acestui cristal. Se folosește ca și amplificator al luminii la construcția laserului. Primul laser funcțional a fost construit de Theodore Maiman în 1960 și avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin. Are o duritate foarte mare, apropiată de cea a diamantului, iar temperatura lui de topire este de 2050˚C.

Rubinul este piatra corespunzătoare zodiei Rac, în horoscopul european, iar în zodiacul chinezesc este asociat anului Porcului. Se oferă cadou celor care își serbează a 15-a sau a 40-a aniversare.

Este cunoscut din antichitate, fiind considerat piatra prețioasă a fericirii. În China se spunea că este ochiul dragonilor, având un puternic rol protector, împotriva gândurilor negative. Totodată mărește curajul, dragostea, încrederea, vitalitatea, puterea, generozitatea, optimismul, sensibilitatea, energia, inspirația și entuziasmul. Rușii socoteau că este bun pentru inimă și creier și-l reprezentau ca piatra iubirii, datorită culorii sale roșii. Este foarte benefic asupra sănătății, în special în caz de diabet, schizofrenie, infertilitate, impotență, anemie, infarct, boli de ficat, inimă, splină, coloană vertebrală, timus, intestine, urechi, ochi, nas și ajută la dezintoxicare (cafea, droguri,alcool).

Eu unul aș spune că un inel care are rubin are atât de multe proprietăți benefice încât tind să cred că Arabela a avut un inel cu Rubin!


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate