indieni | BSG

„Tracii sunt cel mai numeros neam, după cel al inzilor”, afirmă Herodot, părintele istoriei.

Tracii și indienii mai aveau în comun iubirea pentru aur şi iscusinţa de a lucra cu acest metal nobil.

În India antică, mineritul a fost foarte dezvoltat, inzii antici clasându-se printre primele popoare care au exploatat minele de aur. În secolul V î.e.n., cea mai mare parte din aurul folosit în Imperiul Persan venea din India.

Încă de acum 3500 de ani, indienii exploatau mine de argint, cupru, plumb, zinc, fier sau cositor. Tot în India se făceau, în vechime, sculpturi din fildeş (elefant viu), statuete, picioare pentru paturi, scaune, mânere sau oglinzi.

La fel ca pe teritoriul nostru, şi la ei existau meşteşugari pricepuţi în prelucrarea aurului, ştiind să tragă foiţe extrem de subţiri, cunoşteau tehnica auritului, şi ştiau să facă dintr-un aliaj de mercur, perle artificiale.

Indienii exportau fildeş brut sau sculptat, perle de Ceylon (achiziţionate pe sume uriaşe plătite în aur), dar şi pietre preţioase, precum: diamante, smaralde, rubine, agate, beril, şi acvamarin.

Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Bucureşti, Editura Ceres, 1993.

Datorită faptului că diamantul are în compoziţie un singur element – carbonul, este cea mai preţioasă piatră; este, aşadar, doar un cărbune cristalizat.

Este posibil ca locuitorii Indiei să fi fost primii oameni care s-au împodobit cu diamante, deoarece cristalele se găseau frecvent în depunerile aluvionare din regiunea Golcondei.

Din diamante se confecţionau talismane şi amulete şi, tot în antichitate s-au născut primele bijuterii cu pietre montate în metal.

În celebra poveste 1001 de nopţi se spune despre o zonă sălbatică, cu prăpăstii adânci, înconjurate de stânci inaccesibile. Fundul râpelor era presărat cu diamante. Dar mii de şerpi veninoşi colcăiau printre nestemate. Orice om ar fi încercat să coboare pe stâncile abrupte, ar fi căzut pradă veninului cobrelor, iar vulturii s-ar fi ospătat cu leşurile lor.

Totuşi, oamenii au descoperit calea de a procura preţioasele pietre. Ei au observat că aceste pietre au proprietatea ciudată de a se lipi de grăsimi. La ce s-au gândit? Tăiau oile cele mai grase şi aruncau de sus, de pe creste, bucăţi de carne cu grăsime, pe fundul râpelor. Vulturii se repezeau după pradă, coborau în zbor până în adâncuri, luau în ghiare bucăţile de carne şi se ridicau cu ele pe culmi ca să le mănânce. Acolo rămâneau şi diamantele, care se lipiseră de carne şi pe care oamenii, apoi, le culegeau.

Această poveste, spusă în diferite variante, descrisă chiar şi de Marco Polo, are un sâmbure de adevăr. Pentru că, într-adevăr, diamantele aderă cu uşurinţă la grăsimi. Şi astăzi, pentru a separa diamantele din roca de zăcământ, se folosesc substanţe grase.

Bibliografie: Galia Maria Gruder, O istorie fascinantă a pietrelor preţioase, Bucureşti, Editura Titronic, 2004.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate