incluziuni | BSG

claritate - diamantEste foarte important ca, atunci când achiziţionaţi un diamant, inel sau altă bijuterie cu diamant, să verificaţi şi claritatea acestei pietre, pentru că valoarea depinde şi de acest aspect.

Observarea aspectului interior al diamantelor din punct de vedere al comercializării lor a început în prima parte a secolului XX în Paris, care, în acea vreme era cel mai important centru comercial pentru diamante. Până atunci, nu se punea mare accent pe verificarea interiorului diamantelor. Incluziunile mai negre, sau întunecate erau denumite „carbon”, iar cele luminoase, „gheaţă” sau „zăpadă”.

Pentru a se face diferenţa între diamantele pure, curate şi marea cantitate de diamante cu incluziuni (incluziune – impuritate în masa unui corp solid), diamantele au fost împărţite în două categorii: „pure”, adică diamante curate, şi „piqué” pentru cele cu impurităţi sau incluziuni vizibile.

Cele mai scumpe diamante sunt cele absolut clare, fără imperfecţiuni. Însă multe diamante au incluziuni care pot lua din frumusețea diamantului.

Claritatea unui diamant se stabileşte şi se determină folosind lupa care măreste de 10 ori, sub lumină controlată. Scara de gradare a GIA – Gemological Institute of America a fost stabilită la începutul anilor 1920,  pentru a stabili gradul de claritate al unui diamant. Astfel, există 11 grade de claritate, împărţite în două:

Primele denumiri ale clarităţii sunt următoarele:

  1. flawless  (fl) – fără incluziuni interne
  2. very-very slightly imperfect  (VVSI)  – există incluziuni foarte-foarte mici
  3. very slightly imperfect  (VSI) – incluziuni foarte mici
  4. slightly imperfect (SI) incluziuni apriaoe vizibile
  5. imperfect (I ) – incluziuni vizibile

În 1963 s-a făcut o modificare la sistem, dar ultima modificare a sistemului de clasificare claritate a avut loc în anul 1999, atunci când termenul „imperfect” a fost schimbat la „inclusion”.

Scara de evaluare GIA este împărţită în şase categorii şi unsprezece grade. Acestea sunt:

  1. perfecte (FL – flawless)  – diamantele nu au incluziuni sau pete vizibile în mărire de 10 ori cu lupa, sub lumină controlată
  2. perfecte în interior (FI)  –  nu au incluziuni vizibile cu lupa când sunt mărite de 10 ori, doar pete mici pe suprafaţa diamantului
  3. foarte, foarte puţine incluziuni (VVS)  – diamantele au incluziuni mici, greu de observat mărind de 10 ori. Această categorie e  împărțită în două clase: VVS1 –  un grad mai mare de claritate, şi VVS2 – incluziuni de mărimea unor ace
  4. foarte puţine incluziuni (VS) –  diamantele au incluziuni minore, care sunt dificil de văzut de către un specialist când sunt privite sub lupă, mărite de  de 10 ori. Categoria VS este împărțită în două clase: VS1  – denotă un grad claritate mai mare decât VS2.
  5. puţine incluziuni (SI)  – diamantele au incluziuni vizibile, uşor de văzut de către un specialist când sunt privite sub lupă şi mărite de 10 ori. Categoria SI este împărțită în două subcategorii:  SI1  – denotă un grad mai mare de claritate, şi  SI2, cu un grad de claritate mai mic.
  6. Incluziuni (I)  – diamantele au incluziuni vizibile în mod clar, fără mărire sau au incluziuni care ameninţă durabilitatea pietrei.Categoria I este împărțită în trei clase: I1, sau  Piqué 1 – , I2, sau Piqué 2, şi I3 sau Piqué 3.  Incluziunile din diamantele încadrate la categoria I1 pot fi adesea văzute cu ochiul liber. Cele din I2  sunt uşor de văzut, în timp ce diamantele din I3 au incluziuni mari şi extrem de uşor de văzut.

Această scară a GIA este folosită şi astăzi.

Bibligrafie: Verena Pagel-Theisen, Diamond Granding ABC, 2001.

sursa foto


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate