icoane | BSG

icoana maica domnuluiArta iconografica rusă a împrumutat spiritul și semnificația creștinismului bizantin.

Imperiul Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit) poate fi definit ca un stat, inițial roman, pe un substrat multietnic și multicultural, care a fost elenizat treptat și s-a dezvoltat apoi ca un imperiu creștin, încheindu-și istoria ca un stat greco-ortodox. Arta bizantină s-a dezvoltat pe teritoriile Imperiului Bizantin începând cu anul 476 până în anul 1453, caracteristicile acesteia fiind abordările simbolistice, duse către abstractizare, și nu imitarea realității, cum e la arta clasică.

Ca o continuare a tradiției bizantine, în icoanele rusești se folosea tehnica poleirii, a aplicării pe o suprafață respectivă a unei foițe subțiri de aur (suflat). Cu aceste foițe se poleia fondul icoanei, nimburile, iar câteodată și alte elemente (aripile îngerilor, straiele, detaliile arhitecturale). Foițele se aplicau pe grundul bine netezit, în concordanță cu conturul reprezentării, înainte de zugrăvirea acesteia în culori. Existau două tipuri esențiale de poleire: fără stratul de ocru rosu de la bază sau pe deasupra acestuia. În primul caz, grundul se acoperea cu un strat de ocru luminos, dizolvat în apă. După uscare, porțiunile respective se șlefuiau, se ungeau cu ulei de piele sau de pește, după care se aplicau foițele de aur, tăiate după dimensiuni. După terminarea acestui proces, suprafața metalului se netezea cu „dintele”, mai exact o bucată de cremene polizată, cu un dinte de urs sau de porc.

Din secolul al XVI-lea , poleirea a început să se aplice pe un strat de ocru. Acesta era alcătuit din argilă de ocru roșu, amestecată cu albuș de ou de găină și ceară de albine. Compoziția se întindea pe grundul de var, se lăsa la uscat,  după care se umezea din nou cu vin sau votcă și pe suprafața jilavă se lipeau foițe de aur suflat. O astfel de tehnică îi conferea aurului o strălucire metalică de efect, iar suprafeței poleite, o tentă lucioasă, sau deopotrivă, mată.

Poleirea cu aur suflat se aplica și pe grundurile cu modele în relief, după cum, uneori, suprafața aurită se împodobea cu desene cizelate. În veacul al XVII-lea au devenit populare frescele ornamentale și „glazurarea cu aur”. „Glazurarea” se obținea grație aplicării unor straturi extrem de subțiri, aproape transparente, de vopsea verde-strălucitoare, roșie, brună sau de chinovar roșu, straturi care mai apoi se scrijeleau până la suprafața aurită. În același timp, câștiga teren și zugrăveala cu vopsea neagră pe aur, ceea ce amintea de gravura cu aliaj negru pe metal. Adesea în tehnica aplicării pe cutele hainelor, pe aripile îngerilor, pe detaliile interioarelor, se trasau linii din aur suflat, denumite assist (cuvântul assist vine de la latinescul assisto – „a fi prezent” , și erau niște linii trasate cu aur, o soluție pregătită din zeamă de usturoi sau bere consistentă, care servea drept clei pentru a lipi foița de aur).

Ele se lipeau, după uscare, se îndepărtau părțile de metal de prisos,iar assist-ul se șlefuia până la strălucire. Uneori, assist-ul se trasa și cu aur preparat, o vopsea din pulbere de aur, frecată cu clei. Acest tip de aur apare în pictura de icoane rusă în sec XIV-lea. Se prepara manual, după multe ore de frecare a foiței de aur suflat cu miere sau glucoză, până la obținerea unei mase uniforme, după care amestecul se spăla pentru precipitarea metalului, se usca, se adăuga o soluție de rășină și se amesteca până la uniformizare. Cu aur preparat se făcea conturul cutelor de la odăjdii, al elementelor de peisaj, ornamentele. Detaliile fine erau schițate prin linii paralele, („sub forma de pana”), sau printr-o rețea de linii („sub forma de rogojină”). Întrucât porțiunile acoperite cu aur preparat nu străluceau după uscare, ele se lustruiau cu „dintele”.

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, Chişinău, Editura Arc, 2005, articol scris de Oksana Fais,  traducere din rusă de Emil Iordache și Leonte Ivanov.

 


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate