Hristos | BSG

pastele hristosSăptămâna aceasta, pe 31 martie, catolicii din întreaga lume vor sărbători Învierea Domnului, una din cele mai importante sărbători religioase din an.

Ortodocşii vor sărbători Paştele abia peste mai bine de o lună, pe 5 mai. De regulă, diferenţa dintre Paşte, la catolici şi ortodocşi este mai mică, şi arareori cade în aceeaşi zi. Iată de ce data sărbătoririi Învierii este variabilă, şi nu este în acelaşi timp: în anul 1054 s-a produs Marea Schismă a Bisericii Creştine. Biserica Ortodoxă şi cea Catolică  folosesc calendare diferite din anul 1582. Calendarul Gregorian este cel folosit de Biserica Catolică, în timp ce  ortodocşii au păstrat calendarul iulian, dar varianta îndreptată la Congresul de la Constantinopol din 1923. Astfel, catolicii calculează data sărbătoririi Paştelui bazându-se pe luna plină ecleziastică, bisericească,  o dată fixă pentru echinocţiul de primavară. În schimb, ortodocşii se ghidează după luna plină astronomică atunci când calculează data Paştelui , bazându-se pe data reală a  echinocţiului de primăvară.

Anul viitor, în 2014, atât catolicii, cât şi ortodocşii vor sărbători Paştele deodată, pe 20 aprilie. La fel şi în 2017, când va fi în 16 aprilie.

Echipa BSG Amanet doreşte tuturor credincioşilor de religie catolică, ce vor sărbători Învierea în această săptămână „Paşte fericit!” şi „Hristos a înviat!”, alături de o primăvară frumoasă în inimă şi în suflet.

Învierea Domnului să vă aducă lumină în suflete. Să aveți parte de cei dragi, timp să îi vizitați și să vă bucurați de liniștea și bunătățile acestei sărbători! Hristos a înviat!

Cu multă căldură, echipa BSG!

 

verigheteSimbol al aranjamentului marital creştinesc, verigheta este accesoriul nelipsit în ceremonia unirii celor două destine.

Simbolistica sa este legată de cercul fără început şi fără sfârşit, iar rădăcinile utilizării lor se află în istorie încă dinainte de Hristos, în Egiptul Antic, ulterior fiind preluată de greci şi de romani.

Reprezentantă a puterii, la fel ca şi sigiliul sau ca dovadă a unei apartenenţe sociale, verigheta mai simbolizează şi calitatea mirelui de a fi administrator peste averea noii familii.

Prima descriere explicită a utilizării verighetelor la nuntă este oferită de către episcopul oraşului Sevilia, Isidor de Sevilla, care afirma că verighetele sunt oferite reciproc de cei doi parteneri ca semn al fidelităţii şi al legăturii inimilor lor.

Trebuie reţinut faptul că , iniţial, logodna era un eveniment mai important decât căsătoria, iar inelul confecţionat simplu din fier era oferit familiei fetei de către mire, pentru a marca acest eveniment.

De ce se poartă pe mâna stângă?

Purtarea pe degetul inelar de la mâna stângă este datorată credinţei că aceasta este o prelungire a inimii, chiar mai mult, o venă de la mâna stângă care este în legătură directă cu inima, acest fapt lăsând loc multor interpretări şi simbolistici.

Acest obicei creştinesc cu o puternică semnficaţie a fost preluat în timp şi de alte confesiuni religioase.

Odată cu înfăptuirea căsătoriei ca ritual religios, verighetele sunt purtate de către soţi, de obicei, până la sfârşitul vieţii.

Făcând o paralelă, vreau să vă zic că mă uit cu drag la bunicii mei care încă mai poartă verighetele pe mană deşi au peste 50 de ani de căsnicie. Pentru mine acest lucru este remarcabil. Chiar dacă au trecut prin multe încercări şi, ca în orice căsnicie, au existat şi probleme, ei totuşi prin asta demonstrează că au învins tumultul vieţii de cuplu şi al vieţii în general, şi sunt încă împreună „şi la bine şi la rău”.

Verigheta a fost şi rămâne cea mai iubită bijuterie, existând şi superstiţia că dacă este confecţionată din alt material decât aur, aceasta aduce ghinion.

Acestea fiind spuse, le dorim „CASĂ DE PIATRĂ!!!„ tuturor persoanelor care se decid să facă acest pas important din viaţa lor.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate