Hefaistos | BSG

hefaistosMunca la forjă (atelier de fierărie) a fost, la începuturi, rituală – atât celestă, cât și pământeană. Această dublă legătură e atestată chiar de numele fierului, sideros, care vine de la numele stelei în latină – sidus, deoarece egiptenii se spune că au folosit fierul pentru prima dată, extrăgându-l din meteoriți. În zona Maramureșului, fierului i se spune și acum „sier”.

Tubal-Cain este descris în biblia ebraică, în Geneză, ca fiind „făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fier”. Or, în arabă, numele de Cain înseamnă fierar. În tradiția hindusă, primul fierar a fost zeul Brahmanspati, cel care a făurit lumea, nu ca și creator, ci ca și demiurg executant. La greci, în fierăriile subterane, stăpânii focului, Hephaistos, Ciclopii sau piticii făurari au fabricat armele, săbiile și scuturile eroilor civilizatori.

Armele erau simboluri spirituale. Scutul, în spatele căruia zeii își asigurau invizibilitatea, era aparența lumii. Pe scutul lui Ahile, Hephaistos a reprezentat toate mirajele cosmice: bolta cerească, dar și aspecte din viața de zi cu zi: o judecată, o nuntă, culesul viei, secerișul, o turmă atacată de lei sau o horă. Perseu o învinge pe Medusa, punându-i în față un scut lustruit ca o oglindă, iar aceasta, văzându-și propriul chip, piere.

Spada e simbolul dreptății și al păcii, armă ofensivă a divinității, care reprezenta puterea, era imaginea fulgerului, iar în plan spiritual, autoritatea îi era exprimată prin poezia în versuri.

Așadar, armele aveau o dublă capacitate, datorită originii lor celeste și terestre. Vedem în metale elementele planetare ale lumii, iar în planete, metalele cerului. S-a ajuns astfel la o corespondență, iar lui Saturn îi corespund plumbul și ametistul, lui Jupiter – cositorul și safirul, lui Marte – fierul și rubinul, Soarelui îi corespunde aurul și diamantul, lui Venus – cuprul și smaraldul, lui Mercur –  argintul viu și carbunculul, iar Lunii – argintul și piatra lunii.

Luc Benoist, Semne, simboluri și mituri, Editura Humanitas, 1995, traducere de Smaranda Bădiliță

afroditaAurul, supranumit și „metalul zeilor” îi însoțește în permanență pe zeii din Olimp. Zeița Afrodita (sau Venus, numele ei roman) era zeița dragostei și a frumuseții. Legenda spune că a fost născută din spuma mării.

Căsătorită cu fierarul Hefaistos, zeul focului, care era de o sluțenie ieșită din comun, Afrodita era învăluită de aur, Hefaistos fiind cel care făurea zeilor arme și armuri miraculoase.

Mai există o legendă care spune că Afrodita este fiica lui Zeus și Diona. Ea apare invariabil în mituri ca fiind „de aur”, „frumos încununată”, „mult aurită”. Horele (zeitele anotimpurilor, fiicele lui Zeus si ale lui Themis) au pus pe capul Afroditei o cunună de aur, au împodobit-o cu o salbă și cu cercei de aur, astfel încât zeii îi admirau frumusețea. Cununa strălucitoare a Afroditei este evocată în multe mituri. Cu ajutorul cununii, Ariadna, fiica lui Helios, l-a scos pe iubitul ei, Tezeu,din labirintul întunecat în care sălășluia monstrul Minotaur. Dar îndrăgostitii nu au putut rămâne împreuna, deoarece Ariadna fusese hărăzită drept soție lui Dionysos, zeul viței de vie și al vinului. În ziua nunții, zeii i-au daruit miresei o cunună de aur,devenita ulterior constelatie.

 

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, autor fragment: Oksana Fais, Chişinău, Editura Arc, 2005.

 

 


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate