Grecia | BSG

templul ErechteionDacă vreodată veți merge să vizitați Atena, merită să vedeți și templul Erechteion, deoarece ascunde în spate legende și mituri grecești care fascinează pe oricine.

Vechiul templu amplasat în Acropole, în Atena, Grecia, a fost construit între anii 421 – 406, fiind dedicat în aceeași măsură zeiței Atena, zeița înțelepciunii, a curajului și a inspirației, și lui Poseidon, zeul oceanelor, al cutremurelor, al mărilor și al furtunii. A fost construit de arhitectul Mnesicles, în timpul domniei lui Pericle.

Multă lume, când merge să viziteze Grecia, dă întâietate Partheonului, însă Templul Erechteion se află pe primul plan în preferințele anticilor, precum și scriitorilor greci, ca Pausanias care a scris „Descrierea Eladei”.

Între coloanele subțiri și zvelte ale Erechtionului nu erau permise sacrificii animale, ci se admiteau numai prăjituri, aduse ca ofrande zeilor. Se spune că acolo se vedea urma lăsată de tridentul lui Poseidon, atunci când acesta s-a certat cu zeița Atena pentru stăpânirea cetății. Tot aici se afla și măslinul sacru, pe care grecii l-au ars atunci când perșii au incendiat sanctuarele Acropolei și care, a doua zi ar fi dat iarăși ramuri. Aici se afla și statuia zeiței Athena, sculptată în lemn de măslin, căreia tinerele fecioare (arefore sau Canefore) îi aduceau în fiecare an un peplos (era un articol de îmbrăcăminte purtat de femei, făcut dintr-o pânză lungă, tubulară, cu marginea superioară rabatată aproximativ până la jumătatea corpului) de lemn de in, țesut de ele, și pentru care erau făcute lămpi de aur, despre care se spune că ardeau un an de zile, tot timpul cât ele țeseau, zi și noapte, lămpile arzând fără să fie alimentate cu ulei.

Numele templului vine de la eroul și conducătorul Erechtionios, a cărui naștere a rămas legendară. Se spune că Atena, zeița virgină care detesta bărbații, l-a vizitat pe semi-zeul slut și olog Hefaistos, fierarul zeilor, pentru a-i făuri niște arme. Hefaistos a vrut să o seducă în atelierul său, însă, dezgustată, zeița fecioară a fugit. Hefaistos a fugit după ea, dorind să o prindă și să o violeze, dar Atena s-a luptat cu el. În timpul luptei, „sămânța” lui a căzut pe coapsa ei, și Athena, în dezgust, s-a șters cu o resturi de lână (ἔριον, Erion), și a aruncat-o pe pământ (χθών, Chthon). Erichthonios s-a născut, astfel, din sperma care a căzut pe pământ. Athena, care a dorit să crească copilul în secret, l-a pus într-o cutie mică. A dat cutia uneia dintre cele trei fiice ale regelui de pe atunci, Cecropos, spunându-i să nu o deschidă. Dar fiicele, Herse și Aglarus nu s-au putut abține, și au deschis cutia, văzând acolo un șarpe încolăcit peste un copil. Înnebunind, ele s-au aruncat de pe Acropole.

Erechtionius a crescut, și i-a învățat pe oameni cum să pună caii să tragă la car, inventând Quadriga, pentru că era olog de picioare (carul tras de patru cai, folosit apoi la jocurile Olimpice), cum să folosească plugul și să topească argint. El a devenit regele Atenei, și a fost răsplătit de Zeus, care, după ce a murit, l-a ridicat la ceruri, pentru a deveni constelația Vizitiu sau Auriga.

Conform mitului, șarpele sacru Athena a locuit acolo, fiind alimentat cu miere și prăjituri de Canephorae, preotesele din Athena Polias. Refuzul de șarpelui să mănânce prăjituri era considerat un semn rău.

Partea de est a clădirii a fost dedicată Athenei Polias, în timp ce partea de vest a servit cultul lui Poseidon-Erechtheus.

Erechtheionul a suferit reparații extinse de-a lungul timpului: pentru prima dată în secolul I î.Hr., după arderea acestuia, catastrofal, de către generalul roman Sulla. Clădirea a fost modificată decisiv mai apoi, la începutul perioadei bizantine, când a fost transformată într-o biserică dedicată Maicii Domnului . Cu această modificare s-au pierdut multe caracteristici arhitecturale ale construcției vechi. Apoi a devenit palat și reședință a comandantului turc, și harem în perioada otomană.

În 1801, una dintre cariatide (cariaridă înseamnă „fecioară din caria” și reprezintă o statuie care susține un acoperiș) și coloana de nord a pridvorului est, împreună cu secțiunea de deasupra au fost eliminate de către Lordul Elgin , în scopul de a decora vila lui scoțiană, iar mai târziu au fost vândute la British Museum (împreună cu de frontonul și friza luate din Parthenon). Legenda ateniană spune că pe timp de noapte, celor cinci Cariatide rămase li se putea auzi plânsul după sora lor pierdută. Elgin a încercat să elimine și a doua cariatidă,  și atunci când au apărut dificultăți tehnice, el a încercat să o taie în bucăți. Statuia a fost distrusă, iar fragmentele au fost lăsate în urmă. Mai târziu a fost reconstruit templul la întâmplare, cu ciment și bare de fier. În timpul războiului de independență al Greciei, a fost bombardat și grav avariat. În 1979, cele cinci Cariatide originale au fost mutate la Muzeul Acropole și înlocuite în sit, cu replici exacte.

 Erechtheum a trecut printr-o perioadă de restaurare între anii 1977-1988, și poate fi vizitat în capitala Greciei, în Acropole, colina sacră fortificată din centrul orașului.

Bibliografie:

1. Paler, Octavian, Calomnii mitologice, București: Adevărul Holding, 2010.

2. https://en.wikipedia.org/wiki/Erechtheion

ilias lalaounis brățarăEtnoarheologia studiază societatea modernă și face legături cu civilizațiile unor epoci mai vechi.

Dacă veți călători în Grecia, Atena, aveți posibilitatea de a vizita unicul muzeu dedicat bijuteriei contemporane, creațiile întemeietorului direcției etnoarheologice din arta contemporană a bijuteriilor, meșterul și artistul – bijutier grec, Ilias Lalaounis, cunoscut în întreaga lume. Sunt expuse 24 de colecții care cuprind peste 4000 de bijuterii și ornamente mici dedicate istoriei confecționării bijuteriilor. În permanență sunt expuse 3000 de piese, create în perioada 1940 – 1992.

Ilias Lalaounis este singurul bijutier căruia i-a fost conferit titlul de membru-corespondent al Academiei Franceze de Arte Frumoase. El a început să lucreze în 1940 în atelierul unui unchi de-al său. În acea perioadă, producția grecească de bijuterii era reprezentată în principal de lucrări ornamentale, destul de stereotipice, în aur și argint. După o profundă însușire a tradiției artistice a Greciei Antice, Lalaounis și tovarășii săi de idei au contrapus propriile colecții: „Cultura Clasică și Elenă” și „Cultura Minoică – Miceniană” a giuvaergiei tradiționale. Aceste lucrări presupuneau o redare artistică originală a celor mai vechi podoabe, fresce, detalii arhitecturale, ba chiar și a instrumentelor și armelor. Spre exemplu, broșele create de Lalaounis reproduceau în miniatură decorul scuturilor cu care erau acoperii ostașii răpuși.

De un deosebit interes din partea meșterului bijutier s-au bucurat lănțișoarele de aur cu diferite împletituri, care se terminau cu capete de animale: lei, cerbi, tauri și șerpi. Lalaounis a utilizat cu succes și „nodul lui Heracle” – o împletitură elegantă a două bucle, trecute una prin alta. El a redat în aur acest element și l-a înfrumusețat cu cristal de stâncă sau sodalit.

Artistul nu copia bijuteriile antice, ci din contră, încerca să se elibereze de influența originalului. Își fixase drept scop o tratare contemporana, liberă, dar executată iscusit, a temelor antice. Arta Greciei Antice i-a folosit ca punct de pornire și pentru multe alte direcții ale căutărilor sale artistice.

În creația sa, Lalaounis utilizează în principal aurul. În ultimele stadii ale execuției, podoaba era cufundată adesea în aur de 22 carate, pentru a-i conferi o textură moale și senzația aurului pur. El este primul bijutier al secolului XX care a utilizat pe o scară atât de largă aurul de 22 carate, pe care l-a numit cel mai „uman”dintre materiale.

Bibliografie: Aurul Lumii, Frumuseți si celebrități, Autor fragment: Oksana Fais, Editura Arc, Chișinău, 2005.

În apropierea insulei Santorini din sudul Greciei au fost scoase la lumina zilei, din adâncurile mării, vestigii ale unui oraş vechi de 3500 de ani. Oraşul şi insula au fost, practic, distruse de explozia Vulcanului Thera (astăzi Santorini) în secolul al XV – lea î.Hr. Acestă catastrofă a provocat declinul civilizaţiei cretane în doar câteva minute, fiind una dintre cele mai înspăimântătoare catastrofe naturale cunoscute în istoria omenirii.

Faptul că nu s-au găsit rămăşiţe umane demonstrează că locuitorii insulei Santorini au evacuat insula înainte de producerea erupţiei.

Printre vestigiile descoperite în adâncurile mării sunt case cu unu sau două etaje, în care se aflau diferite ustensile şi obiecte de ceramică inscripţionate. Aceasta este cea mai importantă comoară arheologică submarină găsită în secolul XX, care a bulversat toţi istoricii şi cercetătorii.

S-a descoperit aici o masă metalică fără o formă precisă, de culoare verde, cu un sistem de roţi dinţate, axuri şi balansiere, limbi lucrate minuţios în interiorul unor cadrane excentrice. Acest ciudat obiect a ridicat foarte multe întrebări în rândul oamenilor de ştiinţă. Este vorba, de fapt, despre un enorm ceas astronomic, care indică poziţia zodiacului, mişcarea mareelor, revoluţia planetelor, anul în curs, liniile şi diviziunile orare al zilei.

Aparatul a fost cumpărat şi recondiţionat de un savant, iar în prezent se află în Siria, la Muzeul din Damasc. Dar totuşi, cine ar fi putut să realizeze un astfel de aparat atât de complex şi cu ce scop? Probabil că erau destul de avansaţi într-ale ştiinţei, dacă au reuşit să părăsească insula înaintea exploziei vulcanului.

Bibliografie: Richard Bessiere, Comorile pierdute ale omenirii, Bucureşti, Editura Litera, 2010.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate