Ginghis-Han | BSG

Se ştie că marea majoritate a personalităţilor istorice iubeau bijuteriile şi pietrele preţioase, pe care le purtau sau le colecţionau.  La fel şi vestitul Genghis  – Han, care a fost un geniu militar incontestebil şi care a unificat triburile din Mongolia, ţară situată în nordul Chinei. După ce a unit triburile şi a format un stat puternic, el şi-a făcut o armată bine instruită şi organizată, cu care a invadat şi a pustiit oraşe şi sate, cucerind rând pe rând statele din Asia Centrală şi o parte a Europei, formându-şi un imperiu uriaş.

Marele conducător, posesor al unui tezaur preţios, purta pe mâna dreaptă, cea cu care întindea coarda arcului, un inel din aur cu un rubin, o piatră mare de culoare sângerie. Pe acesta era inscripţionată o svastică, un simbol sfânt, aducător de prosperitate, noroc şi pace, folosit în Hinduism, Budism şi Jainism. Din păcate, în Occident este cunoscut ca emblemă a mișcării fasciste și naziste, însă acest semn a fost folosit cu mii de ani  înainte de a-l prelua Hitler.

În civilizaţia cretană, svastica a fost era folosită ca simbol sacru sau ca element decorativ, iar grecii au moştenit de la ei motivele decorative de tip labirint, având svastica în centru.

Svastica aparținea cultului solar din epoca de bronz, și apare în țările în care a trăit rasa pelasgică, pe care o întâlnim de la începuturile ei și pe teritoriul țării noastre. Svastica este, în general, semnul distinctiv al raselor ariene, și în special al tracilor, din care se trage și poporul român.

Oricum, e ciudată coincidenţa că, la distanţă de şapte veacuri, Genghis – Han şi Hitler să fi avut acelaşi semn distinctiv – svastica.

Bibliografie: Galia Maria Gruder, O istorie fascinanta a pietrelor preţioase, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004.

Pentru un om obișnuit, aurul jefuit de pirați, strâns și ascuns pe o insula secretă sau într-o tainică peșteră de pe malul oceanului, reprezintă substanța unei comori. Însă asemenea tezaure nu prea au fost descoperite de către căutătorii de comori. La fel de negăsit sunt și comorile cuceritorilor continentului american, care au jefuit aurul și giuvaierele din temple și palate.
Aurul, transformat în lingouri sau monede, ce trebuia transportat în cala corăbiilor, scufundat din cine știe ce cauze, nu este nici pe departe doar o legendă. Aurul și argintul pretinse tribut au existat și ele cu adevărat. De asemenea, și minele de aur, exploatate cu pricepere, valorează o avere.
Tot acest aur, dar și multe alte obiecte de valoare istorică și nu numai, constituie comorile ascunse, căutate de sute de ani în întreaga lume. Odoarele bisericești furate sau puse la păstrare sunt de obicei, ca și podoabele regale, pierdute în vremuri de război. Nici comorile regilor de demult, adevărate tezaure naționale, și despre care astăzi se vorbește adesea în legende, nu sunt neapărat un rod al fanteziei.
De exemplu, lanțul de aur al ultimului împărat incaș Atahualpa (1502-1533), conform legendei măsoară 350 pași lungime, este alcătuit din verigi groase cât mâna unui om și a fost nevoie de peste 200 de bărbați ca să îl ridice. Toate astea și multe altele s-au pierdut.
Nu au fost găsite nici legendarele mine de aur ale regelui biblic Solomon (cca 965-926 î.H.), pierdute undeva în țara de poveste Ofir, despre care cercetătorii cred ca ar fi situata undeva pe teritoriul Arabiei Saudite.
Nici bogățiile templului Siwah, din Egipt, și nici mormântul conducătorului mongol Ginghis-Han (1155-1227) cu uriașele sale comori, nu au fost găsite nici astăzi.
În Pelopones, în Golful Pylos, care acum se numește Navarino, s-a scufundat, în anul 1827, o întreagă flotă turco-egipteană, care avea la bord aur în valoare de peste 100 milioane de euro.
Un căutător de comori ar trebui să demistifice substanța comorilor, adică în principal aurul, studiind mai degrabă în cercetările sale asupra posibilei locații a unei comori, elemente științifice, istorice și arheologice, iar legendele să fie doar un vag punct de plecare în căutarea unei comori. Nu trebuie ca pasiunea pentru căutarea comorilor să înlăture umanitatea și buna-credință a căutătorului de comori, ci din contră, să fie îmbinată această cercetare cu știința și buna-înțelegere între parteneri.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate