Garantie | BSG

5

Știm cu toții în ce zile trăim: salariul e magic, face trei mișcări și dispare. Asta în cazul în care apare, că de multe ori dispare fără ca măcar să apară… Cheltuielile sunt din ce în ce mai mari, la fel ca și nevoile noastre.

Odată cu sarbatorile vine și un efort financiar în plus: masa de Paste, o noua tinuta (ca asa e obiceiul ca la Paste sa-ti cumperi haine noi) etc.

Sunt cheltuieli pe care, din nefericire, nu le poți amâna de pe o lună pe alta. Și-atunci ne rămâne o singură variantă: un împrumut pe termen scurt, dacă se poate fără bătaie de cap, fără birocrație sau obligații la rude și prieteni.

Ei bine, soluția e la îndemâna tuturor. Acum, cu un singur act, o garanție din aur (o bijuterie din aur), și fără birocrație, poți lua bani împrumut, simplu și rapid.

La BSG, care stă alături de noi de 20 de ani, acest lucru este posibil. Când poți returna împrumutul, primești înapoi garanția. Nimic mai ușor!

BSGIată câteva definiţii ale siguranţei: lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. Noi,  BSG Amanet, am reuşit şi reuşim în continuare ca siguranţa să fie pe primul loc.

BSG Amanet se încadrează, respectă şi este în conformitate cu normele europene atât la capitolul siguranţă, cât şi la cel al serviciilor oferite dumneavoastră, clienţilor. După siguranţă, performanţa este cea care îşi spune cuvântul, prin faptul că suntem cea mai serioasă şi mai puternică firmă de amanet din ţară. Şi am ajuns aici deoarece am stabilit ca mulţumirea ta, a clientului să fie principala noastră preocupare.

Am oferit şi oferim cele mai bune și avantajoase servicii de împrumuturi rapide și vânzări de bijuterii din aur din România.

Garanţia merge mână în mână cu siguranţa. Garanţia înseamnă obligația în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită. Noi ne asumăm în totalitate această obligaţie. Atunci când tu, clientul nostru, îţi aduci bijuteriile pentru a lua un împrumut rapid, noi garantăm siguranţa bijuteriilor tale.

 

Pe data de 25 februarie 2012 s-au împlinit 18 ani de când suntem alături de clienții noștri. Totul a început în Baia Mare, în partea aceasta de poveste a țării, unde o echipă de tineri a avut curajul să muncească cu sârg în folosul clientului și care și-a propus să ofere cele mai bune servicii  de amanet din România. Deși afacerea în sine era privită și este percepută de către cea mai mare parte a oamenilor ca și ceva negativ, noi am avut curajul și am reușit să schimbăm prin seriozitate, devotament şi generozitate față de client, imaginea amanetului. Clienții noștri sunt cei care ne motivează, prin mulțumirea lor, să mergem mai departe și să ne perfecționăm calitatea serviciului.

La noi, bijuteriile tale din aur au cu adevărat cea mai mare valoare, iar tu, ca și client, ești cu adevărat important atunci când dorești să îți iei bani împrumut. Tot la noi, de atâția ani, găsești bijuterii ieftine deosebite din aur, cu garanție, cu bon fiscal, cu certitudinea că pretențiile tale sunt satisfăcute.

Dacă dorești să ne trimiți un gând cu ocazia împlinirii a 18 ani alături de tine, te rog să o faci dragă client BSG!  Vom premia cele mai frumoase și mai sincere gânduri. Vă mulțumim în continuare că vă putem fi de folos!

În imaginile de mai jos prezentăm premiile pe care le vom oferi celor mai frumoase gânduri pe care le veți transmite ca și comentarii la acest articol. Pentru a intra în posesia unuia dintre cele 7 premii oferite cu ocazia majoratului BSG Amanet, trebuie să postați un comentariu la acest articol: https://www.amanet.ro/blog/bsg-amanet-implineste-18-ani, să distribuiți (share) pe Facebook acest articol: https://www.amanet.ro/blog/bsg-amanet-implineste-18-ani la minim 18 prieteni și să dați Like la pagina de Facebook: https://www.facebook.com/pages/BSG/211496045568633 . Data până la care vă puteți înscrie este 31 Martie 2012, iar câștigătorii vor fi afișați pe data de 10 Aprilie 2012. Mult succes!

 

Premiul I – Colier de damă din aur de 14K, în valoare de 2913,12 lei

Premiul II – Brățară de damă din aur de 14K bătută cu pietre semiprețioase, în valoare de 2227,68 lei

Premiul III – Lănțișor din aur de 14k în valoare de 1177,76 lei

Premiul IV – Un inel din aur de 14k bătut cu frumoase pietre de zircon, în valoare de 489,60 lei

Premiul V – O pereche superbă de cercei din aur de 14K cu piatră din zircon, în valoare de 352,24 lei

Premiul VI - Un inel din aur de 14k cu turmalină, în valoare de 349,52 lei

Premiul VII – Un inel din aur de 14K cu ametist, în valoare de 348,16 lei

Alte detalii despre regulamentul acestui concurs aveți aici: Regulament concurs „BSG Amanet – 18 ani”

Fides este o divinitate romană care simboliza respectarea cuvântului dat, a jurământului făcut, încrederea, cinstea şi buna-credinţă. Era înfăţişată ca o femeie foarte bătrână, cu părul alb. Emblema zeiţei avea ca simbol  două mâini care se strâng reciproc. Cultul pentru Fides a apărut probabil în timpul regalităţii romane, când poporul roman îşi constituia preceptele de bază ale societăţii sale. Zeiţa patrona atunci fidelitatea faţă de înţelegerile şi contractele încheiate. Preoţii îi aduceau sacrificii, având mâna dreaptă (simbolul înţelegerii şi asociaţiilor) înfăşurată într-o bucată de stofă. De altfel, şi monedele, având pe avers efigia zeiţei Fides, purtau pe revers acelaşi simbol al mâinii drepte, ca garanţie pentru respectarea contractelor.
Mai demult, când doi oameni băteau palma, era un act oficial.Cuvântul lor era mai presus de orice act parafat.
Respectarea cuvântului dat merge mână în mână cu încrederea. Cine nu îşi respectă cuvântul, este catalogat ca fiind un om fără onoare. Când eram mici, şi nu eram siguri de promisiunea celuilalt, întrebam: „pe cuvânt de onoare?”, iar dacă ni se răspundea: „da, pe cuvântul meu”, eram siguri că îşi va ţine promisiunea.
Acum, în loc de a bate palma sau de a ne da cuvântul de onoare, semnăm. Semnăm un contract de vânzare-cumpărare, o declaraţie sau un contract de muncă. E o dovadă scrisă că ne-am dat acordul cu privire la ceva.
Din păcate, în ziua de azi, chiar dacă oamenii au citit un contract de câteva pagini şi l-au semnat, puţini sunt cei care îl respectă în totalitate. „Sunt doar nişte hârtii!” spun unii.
Nu sunt doar nişte hârtii. E cuvântul tău, chiar dacă conţine 10 pagini. Cuvânt pe care, dacă nu îl respecţi, de la A la Z, după ce ai semnat, înseamnă nu numai că eşti infidel înţelegerii, dar nu mai eşti demn de încredere.
Societatea de azi tinde foarte mult spre superficialitate: „Ce are dacă am întârziat jumătate de oră? Am dat cuiva în cap?” sau „Ce are dacă ai stat toată ziua în casă,aşteptând telefonul meu? Pur şi simplu am uitat. Ce, a murit cineva?”
Nu, nu ai dat în cap, doar că ţi-ai încălcat cuvântul dat mie. Şi da, cineva a murit: onoarea ta.
Haideţi să încercăm să nu mai fim superficiali! Haideţi să arătăm că suntem oameni de onoare, chiar dacă societatea nu ne mai îndeamnă la asta! Haideţi să ne respectăm cuvântul dat, oricât de mic şi neînsemnat ar fi!

Toate trec, se devalorizează, doar aurul rămâne, şi valoarea lui creşte mereu…

M-am gândit mult la ce aş putea să le ofer nepoţilor mei pe lângă dragostea de bunică. :) Mi-ar place să le dau ceva… Atunci când vor privi acel lucru, să le amintească de mine…

Am luat o decizie. Am mers la amanet şi am cumpărat bijuterii cu un preţ convenabil. Am primit bon fiscal şi garanţie. Pe lângă frumuseţea lor, ele nu îşi pierd valoarea niciodată. Dimpotrivă, valoarea bijuteriilor creşte întotdeauna.

Ce părere aveţi, am facut bine? Dacă da, faceţi şi voi la fel!!!

Cu drag, bunica Anica

Ce ne poate garanta că un produs corespunde cu ceea ce am vrut noi să cumpărăm? La prima vedere ai spune că un certificat de garanție îți poate oferi asta. Dar de curând m-am întâlnit cu amicul meu, Tudor, care era tare necăjit. O să vedeți că era pe bună dreptate. Îmi zice:

„Am tot citit ce ai scris și m-am hotărât să mă duc să-mi iau niște aur. Am căutat un magazin cu prețul cel mai mic și mi-am luat un colier din aur 14K de 12,34 grame. Toate bune și frumoase. După câteva zile rămân fără bani și mă hotărăsc să mă duc să-l amanetez până îmi intră leafa pe card. Surpriză: doamna drăguță de la amanet îmi zice că e din aur mai slab de 14K. Îi spun: doamnă dragă l-am luat de o săptămână, am certificatul de garanție, la care mă sfătuiește să ma duc la magazinul cu pricina și să îmi rezolv problema. Mă duc înapoi, iar cei de acolo mai că m-au lămurit ca e totul ok, n-au vrut să-mi dea banii înapoi așa că mă duc la o altă bijuterie să mi-l verifice. Cei de acolo îmi spun că e aur de 12K . Mă hotărăsc sa merg la OPC. Ajung acolo și ce să vezi? Mă întrebă dacă am certificatul de garanție și bonul fiscal cu care am cumpărat. Certificat aveam, bon nu. Mi se spune că n-au ce să-mi facă deoarece certificatul nu este valabil decât dacă este însoțit de factura sau bonul care face dovada că am cumpărat de la magazinul respectiv. I-am spus că nu am primit bon. Mi s-a răspuns că atunci trebuie să ma duc mai întâi să reclam asta la „Garda Financiară” și apoi să mă duc din nou la ei pentru a mă ajuta. Acum m-am cam săturat. Mă simt înșelat, ce să fac?”

L-am sfătuit și eu să meargă la „Garda Financiară” și altă dată să cumpere de la cei ce dau și bon fiscal și certificat de garanție, (la BSG Amanet sigur primește și bon și certificat) și să nu mai cumpere de la contrabandiști. Dacă chiar o face, să ceară neapărat bon fiscal deoarece el certifică și garanția și faptul că a cumpărat.

Sper să-și fi rezolvat problema… Eu unul am învățat să fiu mai atent de unde cumpăr, ce cumpăr și ce documente primesc atunci când cumpăr. Nici măcar o pâine nu o să cumpăr fără bon fiscal!

Azi m-am întâlnit cu un prieten bun care tocmai s-a căsătorit. Bucuros nevoie mare pentru că toată nunta i-a ieșit bine, bucuros că a strâns o sumă frumușică de bani, bucuros că a primit o locuință în dar de la părinți și socri. Avea însă o dilemă: „Ce să fac cu banii strânși la nuntă?; să-i schimb în valută?; să-i investesc în ceva?; să-i pun la bancă cu dobândă?” I-am răspuns fără să ezit: „Cumpără-ți bijuterii din aur!” A fost un pic reticent, dar i-am dat argumentele și m-a întrebat imediat de unde ar putea să-și cumpere la un preț bun, cu garanție și bon fiscal. BSG Amanet a fost răspunsul meu! Mă simt bine că mi-am ajutat un prieten bun…

Oare de câte ori am avut nevoie de bani pe termen scurt și n-am găsit soluția să ne finanțăm? De câte ori n-am avut pe nimeni în agenda telefonului pe cine să sunăm să ne împrumute? Și totuși avem în sertar bijuterii din aur pe care nu le purtăm. Ele sunt soluția noastră de finanțare. Aurul azi reprezintă cea mai lichidă garanție. Folosește-l!


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate