Filigran | BSG

filigranPoleirea, suflarea cu aur sau aurirea este o tehnică prin care un metal este acoperit cu un strat subțire de aur. În trecut, acest procedeu se efectua la temperaturi înalte. E o metodă folosită încă din secolele I – II î. Hr., pe vremea romanilor, prin care atât aurul, cât și metalul care trebuie aurit se încălzesc, pulberea de aur se amestecă în cantități egale cu mercur şi se întinde cu pensula pe suporturile respective pe care aurul se fixa prin evaporarea mercurului. Această tehnică se numește amalgamare.

În ziua de azi, aurirea se face prin metoda modernă a electrolizei. În procesul de electroliză, ionii pozitivi sau sunt dirijați înspre polul negativ, iar ionii negativi sau înspre polul pozitiv, unde își pierd sarcina și se depun sau intră în reacție chimică. Prin acest procedeu se poate acoperi un metal cu un strat foarte subțire de aur (de la 0,01 microni la 0,1 mm).

Filigranarea este o altă tehnică de prelucrare a aurului, folosită încă din antichitate,  de vechii greci. Tehnica se bazează pe faptul că aurul este cel mai ductil dintre metale, și poate fi tras în fire extrem de subțiri. Aurul se poate modela și la rece și la cald și se poate trage în fire atât de fine, încât dintr-un gram de aur se poate obține un fir de 3 km.

Prin filigranare, firele de aur sunt împletite şi lipite în diverse combinații, formând diferite modele, în general ca o broderie sau dantelă. Multă vreme, firele de aur au fost folosite pentru confecționarea îmbrăcămintelor. Multe astfel de straie țesute cu fire de aur au fost descoperite în mormintele faraonilor, ceea ce arată faptul că această tehnică era folosită chiar de pe vremea Egiptului Antic.

În prezent, firele de aur sunt obținute pe cale mecanică, fiind folosite cel mai des în prelucrarea lănţişorelor.

Pe teritoriul țării noastre fiind descoperite obiecte care datează din secolul V î. Hr.,  în prelucrarea cărora au fost utilizate cu măiestrie aceste tehnici.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

Aurul, prin plasticitatea lui, a devenit materialul de bază pentru bijutieri şi aurari. Aceste tehnici erau folosite şi pe treitoriul ţării noastre, chiar înaintea altor popoare, de către geto-daci, meşteri iscusiţi în arta aurului, şi le putem admira la tezaurele descoperite, vizitând Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Una dintre cele mai grele metode de decorare a obiectelor din aur era modelarea prin ciocănire, aurul având proprietatea de a se întinde sub lovitura unui instrument dur.

Orfevrăria este arta, meșteșugul confecționării obiectelor fine, lucrate în aur și argint; aurăria. Meşterul orfevru sau aurarul, pentru a realiza obiecte sau bijuterii prin ciocănire, se folosea de ciocan şi de un set de dălţi, care consta în câteva sute de vergele de oţel, a căror extremitate are diferite forme: de tub, de bilă, dreptunghiulară, în formă de sulă cu vârful bont etc. Dalta cu vârful ascuţit se foloseşte pentru prelucrarea decorativă, mată sau granulată a fondului. Desenul modelat prin ciocănire sau batere, creează o imagine de efect pe acest fond. Ciocănirea se efectuează fără a se tăia în metal. Prin ciocănirea tablei metalice din spate, se realiza un desen ieţit în relief, tehnică numită au repousseé.

Cizelarea, şlefuirea şi lustruirea sunt alte procedee executate pe partea din faţă a obiectelor, pentru a accentua detaliile şi umbrele, şi pentru a corecta imperfecţiunile realizate în urma ciocănirii.

O altă tehnică era gravura.  Acest procedeu constă în incizarea unor linii, modele sau figuri, pe suprafaţa obiectelor, prin îndepărtarea unor părţi din metal. Putem admira această tehnică la tezaurul Cloşca cu puii de aur. Tot aici putem observa şi ajurarea, care înseamnă, practic, traforarea obiectului prin îndepărtarea metalului, rezultând anumite modele şi decoraţiuni, efecte de culoare sau motive ornamentale.

Gravura se face cu acul, iar trasarea (un alt procedeu) se efectuează tot la fel, prin eliminare de material din metal, însă prin batere.

Turnarea se efectua încă din antichitate. Obiectul era format prin turnarea metalului lichid într-un tipar, făcut din piatră cioplită manual şi, mai târziu, din lut.

O altă tehnică, des întâlnită şi la noi este filigranul, tehnică în care aurarul foloseşte fire şi granule de metal preţios lipite în aşa fel încât să constituie un detaliu decorativ sau un întreg obiect, în general cu aspect de broderie sau dantelă.

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, Chişinău, Editura Arc, 2004.

 

 


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate