Faze | BSG

Moneda hârtie a apărut și a început să circule, alături de cea metalică, numai în secolul trecut. Până atunci, etalonul (etalon – unitate de măsură determinată prin lege sau impusă de practică și acceptată de toată lumea) era aurul.

aur_mijloc_de_schimbPrincipalele faze prin care a trecut aurul , folosit ca instrument de schimb, sunt următoarele:

  • faza lingourilor brute – în acea vreme, pentru fiecare operație de schimb, lingoul de aur trebuia cântărit cu balanța și analizat la piatra de încercare. Nu era o operație exactă și era greu de realizat.
  • faza lingourilor fasonate (a fasona – a da unui obiect o anumită formă); această fază corespunde cu utilizarea unor lingouri de o anumită greutate și cu titlu cunoscute, eliminându-se, astfel, operațiile de cântărire și de analiză. Această idee a fost pusă în practică de regele Lydiei, între anii 700 – 650 î.Hr. Și fenicienii au folosit bucăți de aur de o anumită mărime, pe care imprimau valoarea și ștampila emițătorului.

Cresus, regele lydian, posesorul minelor de aur din Pactole, a decretat monopolul monedei de aur, făcând-o monedă de stat, sistem care s-a generalizat, cu timpul, în toate statele.

  • ultima fază este faza monedei de aur. Moneda este, de fapt, un lingou cu titlu și greutate garantate de stat și certificate prin integritatea semnelor care îl acoperă. După ce s-a stabilit moneda, a fost de ajuns să se numere piesele și astfel să se poată exprima valoarea oricărei mărfi, în cantități de monedă, a cărei valoare era cunoscută pretutindeni.

Moneda a fost un mijloc de schimb și singurul mijloc de schimb, pentru mai bine de 3.500 de ani.

Bibliografie: Lăzărescu, Ion; Brana, Viorel, Aurul și Argintul, Editura Tehnica, București, 1972.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate