faraoni | BSG

egiptil_anticMoștenirea  „de aur” a Egiptului Antic uimește prin bogăție și varietate, prin virtuozitatea tehnicii, prin perfecțiune, rafinament și formele bine cizelate. Aurul a ocupat locul central în arta bijutierilor din Egiptul Antic și a fost, indubitabil, cel mai scump metal prelucrat, chiar dacă prețul său era cu mult mai mic decât al lazuritului (care, pe parcursul mileniilor II-III, î. Hr. , era adus aici din Afganistan). Vechii egipteni denumeau aurul Nub, denumirea raportându-se probabil la tara ce includea părțile sudice ale Egiptului de astăzi și teritoriile de nord ale Sudanului contemporan, țara căreia istoricul grec Strabon îi zicea Nubia (aici se aflau pământuri bogate în aur,de aici metalul fiind adus și în Egipt)

Vechii egipteni apreciau în mod deosebit bijuteriile. Cu ele se împodobeau toți, indiferent de clasa sociala, însă obiectele prețioase nu serveau doar pentru înfrumusețare, ci se considera că acestea conferă purtătorilor putere magică.  Producția obiectelor din aur, aflată sub controlul statului, este redată în picturile în relief, descoperite pe pereții mormintelor și e descrisă pe larg în vechile papirusuri. Se știe că egiptenii stăpâneau tehnica spălării minereului de aur, cunoșteau procedeele de topire, turnare și lipire, precum și cel de întindere a foilor de aur, care se realiza prin batere cu ciocanul pe o suprafață de piatră. Metoda cea mai îndrăgită de către meșterii vechi din Egipt era emailul cloazonat (numeroasele podoabe pentru piept și brățările faraonului Tutankhamon, inelul din mormântul faraonului Psusennes și pectoralul lui Sirharthoriunet, au fost făurite pe baza acestei tehnici).

Bijutierii Egiptului Antic foloseau, de asemenea, pe scară larga electrumul, un aliaj de aur și argint. Aurul extras din Egipt conținea până la 20% argint. Cum aliajul era un metal mult mai dur ca aurul ,din el se confecționau obiecte de uz curent, precum și elemente de întărire și de legătură pentru șiragurile de mărgele și coliere. Inițial, electrumul se utiliza în calitate de aliaj de lipit, însă, deoarece ieșea bine în evidenta pe bijuteriile de aur, bijutierii au recurs treptat la lianți ce conțineau cupru sau la combinația cu sodiul,care grăbește procesul de sudare.

Podoabele Egiptului Antic se disting prin eleganta rafinata și neîntrecută măiestrie a execuției.

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, Chişinău, Editura Arc, 2005.

 tradusa din rusa de Emil Iordache și Leonte Ivanov

 

blestem-faraoniSe spune că blestemul faraonilor i-a atins pe toţi cei care au contribuit la profanarea mormintelor acestora. Unii spun că au fost doar coincidenţe, însă, totuşi, par a fi prea mari să fie numai nişte simple coincidenţe, mai ales că se ştie că egiptenii practicau magia neagră.

Totul a început în anul 1922, cu căutarea și descoperirea mormântului Faraonului Tutankhamon,  găsit în Egipt, în Valea Regilor

Descoperirea a avut loc  sub conducerea arheologului egiptolog Howard Carter, susţinut financiar de nobilul englez, Lordul Carnarvon, lord care, la câteva luni de la descoperire, a murit înţepat de o muscă. A urmat apoi o pană de electricitate, rămasă neexplicată, care a cufundat întregul oraş Cairo într-un întuneric total. Fratele lordului Carnavon şi infirmiera acestuia au fost cei care au avut parte de o moarte brutală după aceea, urmaţi de lady Carnavon şi de secretarul ei.

Mai târziu, în 1967, cu ocazia expunerii la Grand Palais a mumiei lui Tutankhamon şi a tezaurului său,  izbucnit o furtună violentă, în timpul căreia ministrul egiptean al culturii a căzut în plină stradă şi a fost călcat de un camion. În cursul primei nopţi, seria a continuat cu paznicul de la Grand Palais, care a murit în urma unei parailzii fulgerătoare. Aproape în acelaşi timp, la Cairo, Mohamed Medhi, şeful Serviciului de Antichităţi Egiptene, a murit în urma unei hemoragii cerebrale (el a fost cel care a dat acordul pentru această expoziţie la Paris). Alt acord, pentru expunerea expoziţiei la British Museum a fost dat de Kamel Marhez, diplomatul care a fost răpus tot de o hemoragie cerebrală.

Ce ziceţi, sunt doar coincidenţe, având în vedere şi inscripţia de pe mormântul faraonului: „Moartea îl va secera cu a ei coasă pe cel ce va tulbura liniştea faraonului”?

 Bibliografie: Richard Bessiere, Comorile pierdute ale omenirii, Bucureşti, Editura Litera, 2010.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate