Eticheta | BSG

Inel in forma de floare-Eticheta, pe lângă sensul bine-cunoscut, mai reprezintă şi anumite reguli convenționale de comportare, întrebuințate în relațiile dintre membrii unei clase, ai unei societăți etc. O astfel de etichetă era pusă şi în trecut, în ceea ce priveşte purtatul bujuteriilor.

Până la începutul primului război mondial, eticheta, care stabilea cu ce prilej, cine şi ce podoabe puteau sa poarte, a fost respectată cu fermitate. Astfel, pentru prezenţa la curtea suveranului, cu ocazii solemne, se impunea diadema, care era comandată în funcţie de vârsta şi rangul doamnei. Pentru recepţiile de seară se recomandau paruri (parură – garnitură asortată de bijuterii) compuse din inel, cercei şi brăţară. Podoabele de zi cu zi erau mai modeste.

Cel care ocupa o poziţie socială nu tocmai înaltă, chiar dacă trăia în îndestulare, nu îşi putea permite bijuterii de lux.  Apariţia omului de „rang modest”  cu bijuterii cuvenite înaltei demnităţi, putea da naştere la suspiciuni asupra onestităţii şi moralitătii acestuia.

Regulile cu privire la purtatul bijuteriilor erau în strictă concordanţă cu toaleta, vârsta şi poziţia socială a femeii. Încălcarea lor putea duce la un scandal public. Domnişoara, tânara căsătorita sau mama sub nici o forma nu puteau purta acelasi tip de bijuterii. Reprezentanţii tuturor categoriilor sociale se străduiau să pastreze buna-cuviinţă, şi fiecare „îşi ştia lungul nasului”. Excepţia de la regulă o făceau excentricii, artiştii şi intelectualii. Iar pentru a şoca publicul, nu era nevoie de cine ştie ce: trebuia doar sa încalci eticheta.

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, autor fragment: Irina Perfilieva, editura Arc, Chişinău, 2005.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate