epoca | BSG

Arama este denumirea populară a cuprului. Este un metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric.

Omul a început să folosească metalele native în aşa-numita epocă a metalelor, în mileniul IV, î. e.n. Aproape în acelaşi timp, în diferite locuri din Asia, nord – estul Africii şi Europa, omul începe să cunoască şi să folosească aurul, cuprul, argintul şi cositorul. Primele obiecte au fost prelucrate de om din cupru nativ.

Numele de „cyprium” a fost dat de romani cuprului, el derivând de la numele insulei Cipru, deoarece în timpul romanilor, zăcămintele de aramă din Cipru erau renumite pentru puritate minereului şi a metalului obţinut din el.

Istoria spune că omenirea a trecut întâi prin „epoca de aramă” şi apoi prin „epoca de bronz”. Şi pe teritoriul ţării noastre, metalurgia cuprului şi a bronzului era cunoscută, fapt dovedit de numeroase obiecte găsite de arheologi. Zăcământul de la Baia de Aramă este menţionat în date sigure ca fiind exploatat din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 – 1418).

Dar de la ce vine proverbul românesc „A-şi da arama pe faţă”?

Cum vă spuneam şi în alte articole, primele monede erau făcute din aur şi argint. Falsificatorii de monede le faceau din aramă şi le acopereau numai cu un strat foarte subţire de metal preţios. După un timp de folosire, când se rodea suprafaţa de aur sau argint, apărea de dedesubt arama monedelor false.

Prin analogie, acestă locuţiune se aplică persoanelor care, la fel ca monedele contrafăcute de pe vremuri, işi arată deodata pe faţă năravurile şi caracterul care până atunci stăteau ascunse sub un zâmbet prefăcut sau sub vorbe dulci. Cunoaşteţi astfel de persoane?

În Praga, pe timpul domniei lui Rudolf al II – lea, în secolul XVII, a început o nouă epocă de aur; în oraș mișunau o grămadă de alchimiști, dar mai ales de șarlatani. Chiar împăratul, care, pe lângă numeroasele calități, era deseori excentric și depresiv, era înconjurat mai mereu de magicieni, astrologi sau falși alchimiști.

Acești așa-ziși alchimiști urmăreau să convingă lumea că au darul divin de a găsi comori ascunse. Ei încercau să-i păcălească pe naivi, vânzându-le diferite talismane care, spuneau ei, aduc bogăție, aur și putere.

Pe o stradă îngustă din Praga, supranumită „Ulița de aur”, trăiau toți șarlatanii, iar unii dintre ei, pentru a lăsa impresia spectatorilor că ei pot să transforme metalele obișnuite în aur, ei foloseau creuzete cu fundul dublu. Acest fund fals era fuzibil și cuprindea aur, care apărea în masa topită după operație.

Alții ascundeau bulgări de aur în pământ și, cu o așa-zisă „baghetă magică”, pe care o tot agitau deasupra locului respectiv, se făceau că au descoperit aurul. Făceau asta pentru a-și face faimă; îi convingeau pe oamenii creduli care asistau, că ei pot descoperi comori.

Dar alchimiștii n-au reușit să fabrice nici un gram de aur, dim plumb sau din mercur, așa cum pretindeau ei, iar locul de extracție al acestui metal prețios au rămas tot minele.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate