el dorado | BSG

Până în Evul Mediu, în toată Europa au fost extrase cantităţi enorme de aur, din nenumăratele fluvii care-şi aveau sursele pe terenuri aurifere. Cam tot acest aur a mers în completarea averilor celor bogaţi.

Fr. Engels a scris: „Acest metal preţios a fost cuvântul magic care i-a mânat pe spanioli peste Oceanul Atlantic;  aur – iată ce dorea în primul rând un alb, de îndată ce punea piciorul pe un pământ nou.”

A urmat apoi nebunia legendei lui „El Dorado”.

Spaniolii şi portughezii extrăgeau aur din minele descoperite în Peru de băştinaşi, unde aceştia, supuşi la munci de robi şi la tratamente inumane, mureau cu zecile de mii. Se spune despre conchistadorii spanioli că au fost cei mai cruzi din istorie.

Nefericirea Mexicului a început când , în anul 1520, spaniolul Cortez a primit de la Montezuma, împăratul Mexicului, primele daruri din aur. Cortez întrebă pe trimişii împătatului dacă există mult aur în ţara lor. Aceştia, naivi, au răspuns că aurul, pe care ei îl numeau „murdăria zeilor” se găseşte în Mexic din belşug. După asta, de-a lungul a 300 de ani, Spania a îngenunchiat ţara aztecilor. Le-a distrus civilizaţia şi le-a secătuit tezaurul de aur care, îmbarcat în corăbii, a luat drumul spre castelele regilor şi nobililor spanioli.

Nu pot să nu fac o paranteză şi să spun câtă cruzime poate exista în oameni şi câtă nedreptate poate exista în lume. Acum, că citim, poate ni se par doar cuvinte şi cifre. Dar gândiţi-vă ce înseamnă să distrugi o civilizaţie, de la sugar la cel mai bătrân. Milioane de oameni… Dumnezeu le-a dat lor asemenea bogăţie – aur din belşug, şi tu, doar că eşti mai puternic şi fără pic de inimă şi milă, îi omori pe toţi şi îi furi.

Se spune că, la fel ca alchimiștii, care tot încercau să fabrice aur în laborator, tot aurul a fost cel care l-a călăuzit pe Cristofor Columb în călătoriile sale. Astfel, în cea de-a treia călătorie a sa, acesta debarcă pe pământul american, la gurile fluviului Orinoc, acolo unde, după vreo 40 de ani, în anul 1538, se naște legenda lui „El Dorado”.

Cel care a născocit această poveste este locotenentul Orellana. Acesta spunea că a descoperit, dincolo de gurile fluviului Orinoc, un adevărat imperiu, numit Marele Moxo, imperiu întemeiat de Gasear, fiul lui Antabalippa, ultimul rege din Peru. Acest locotenent povestea despre capitala acestui imperiu, Manoa, că ar fi fost plină de palate învelite în aur. Mai spunea despre rege că zilnic își acoperea tot corpul cu praf de aur, iar seara îl îndepărta, spălându-se într-un lac.

În urma povestirii locotenentului Orellana, o mulțime de oameni au plecat în expediții, visând la acel aur, însă neavând nici o indicație precisă.

Cartea „El Dorado” a fost scrisă de Walter Raleigh, un aventurier englez care, ca mulți alții, a plecat în căutarea faimosului oraș de aur. Despre Raleigh se spune că „prețuia aurul mai mult decât conștiința lui”. El pleacă din Anglia cu cinci corăbii și caută aur la gurile fluviului Orinoc, dar ce găsește el va fi doar cupru, și ăla în cantitate mică.  Întors acasă, el publică întâi cartea „Descoperirea bogatului și întinsului imperiu al Guyanei și al marelui oraș de aur Manoa”, după care e închis, fiind acuzat de complot împotriva regelui. Aici, în închisoare scrie cartea „El Dorado”, care îl încântă pe rege. Regele îl eliberează și îl trimite în altă expediție, cu o caravană de 12 vase și 3000 de marinari, pentru a cuceri „El Dorado”.

Acesta a jefuit tot ce i-a ieşit în cale, a debarcat la vărsarea fluviului Orinoc, apoi a urcat pe fluviul Amazon dar tot nu a găsit oraşul de aur. Pe rând, era părăsit de marinari, care nu mai voiau să atace, plecându-i apoi, una câte una, şi corăbiile.

Constrâns de echipaj să se întoarcă în Anglia, acesta a fost în cele din urmă condamnat la moarte şi decapitat în anul 1618.

S-a ajuns la concluzia că „El Dorado” nu există, însă şi acum unii mai cred şi mai caută „ţara aurului”.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate