Egipt | BSG

ochiul-lui-horusExistă în lume simboluri care sunt reprezentate de o anumită imagine și care au o semnificație foarte adâncă și, de multe ori se află deasupra înțelegerii oamenilor obișnuiți.

Un astfel de simbol este cel egiptean, cunoscut sub denumirea de Ochiul lui Horus, și reprezintă puterea atotvăzătoare a Soarelui.

Conform legendei, Horus a fost odată un zeu local, venerat în regiunea Deltei Nilului. Cu timpul, cultul său s-a răspândit în tot Egiptul, și când au venit romanii, credința în Ochiul lui Horus s-a transmis și s-a răspândit și mai mult, Horus fiind fiul zeiței Isis ( zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț) și al lui Osiris ( zeul vieții de apoi, al lumii de dincolo și al morților). Horus e asociat cu renașterea, regenerarea, sănătatea și prosperitatea continuă. Se spunea că puterea lui stătea în ochi.

Ochiul drept era alb și reprezenta Soarele, iar cel stâng era negru și reprezenta luna. Luptând cu fratele diabolic, Set, din  cauză că Set l-a ucis pe Osiris, tatăl său, Horus și-a pierdut ochiul stâng, dar l-a învins pe Set. Zeul Thoth, zeul lunii,  al aritmetici, al vorbirii și inventatorul scrisului, l-a ajutat pe Horus și i-a reîntregit ochiul prin magie. Apoi, Horus i l-a arătat lui Osiris, care i-a dat puterea să renască, însă pe lumea cealaltă.

Astfel, Ochiul lui Horus are trei versiuni, ca amuletă: ochiul stâng, ochiul drept și cei doi ochi.

Egiptenii folosesc simbolul Ochiului lui Horus ca protecție împotriva energiilor negative.

Dacă e purtat ca bijuterie de aur sau pe un lanț de aur, dacă e din argint, cu lapislazuli, din lemn sau calcedonie roșie, se crede că acesta garantează siguranța, aduce succesul, sănătate și înțelepciune celui care îl poartă.

Se mai spune că Ochiul lui Horus poate prinde viață și poate secera pe cel cu intenții și gânduri rele, pe răuvoitori.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

mormantul_lui_tutankhamonTutankhamon, faraon din dinastia a XVIII – a,  a domnit în Egipt, între anii 1333-1323 î.Hr. și a murit la vârsta de 18, 19 ani.

Mormântul lui  a fost găsit în Egipt, în Valea Regilor, lângă Teba, în 1922, de către cercetătorul englez Howard Carter, și este cel mai mare tezaur din aur, descoperit vreodată. Săpăturile au avut loc în Valea Regilor, unde, în epoca Noului Regat (1532-1070 î.Hr.) se afla o necropolă (cimitir subteran din antichitate). După numeroase căutări, Carter a descoperit nișie trepte de piatră care duceau spre o poartă sigilată în stâncă. Aceasta era intrarea în mormântul lui Tutankhamon. Vechii egipteni, încercând să își protejeze mormintele de jefuiri, săpau tuneluri complicate, care îngreunau accesul la morminte, și scriau blesteme la adresa jefuitorilor.

„Mai întâi n-am putut vedea nimic, aerul fierbinte care răbufnea din cameră făcea sa tremure flacăra lumânării, dar peste câtva timp, pe măsura ce ochii mi se obișnuiau cu semiîntunericul, detaliile camerei ieșeau încet din beznă: animale neobișnuite, statui și aur-peste tot licărea aurul.” – Howard Carter

Alcătuită din câteva încăperi interioare, din trezorerie și o cameră mortuară, cripta regelui Tutankhamon era plina cu obiecte de aur, încât, pentru sortarea și descrierea lor a fost nevoie de 5 ani. Printre acestea figurau un tron masiv de aur, o litieră și casete de aur, un pat și fotolii din lemn de abanos, încrustate cu aur și fildeș, decorate cu picturi și reliefuri, modele din aur de care de luptă, vase de alabastru, statuete aurite și o mulțime de bijuterii.

Pe relieful de aur din cripta lui Tutankhamon este reprezentată o scenă în care faraonul vânează păsări.

În camera mortuară a fost descoperit un sicriu poleit cu aur, iar în interiorul acestuia – încă trei.

Cel de-al doilea sarcofag era acoperit cu o folie de aur și încrustat cu lazurit.

În ultimul recipient se afla un sarcofag de piatră, în care, unul în altul, se mai aflau 3 sicrie de aur. Carter scria că a fost pur și simplu uimit de măreția celui de-al 3-lea sicriu interior ,care avea lungimea de 1.88 m si era un bloc masiv de aur cu o greutate de 110.4 kg. Sicriul înfășurat cu grijă în fâșiile de pânză mortuară, adăpostea mumia lui Tutankhamon, cu o splendidă masca-portret de aur. Vasele în care erau puse celelalte organe (în afară de inimă, care era lăsată în corp, deoarece egiptenii credeau că inima e cea care păstrează sufletul) se numesc vase canopice: un fel de sarcofage, dar mai mici. În pliurile fâșiilor de pânză erau o mulțime de diferite obiecte: amulete, brățări, inele, coliere, pumnale. Faraonul era de-a dreptul acoperit cu aur din cap pana-n picioare. Cripta lui Tutankhamon a fost vizitată de tâlhari, dar, nu se știe din ce cauză, aceștia nu au luat multe lucruri.

Mormântul lui Tutankhamon constituie cea mai mare sursă de informații cu privire la viața egiptenilor, obiceiurile și bogățiile lor.

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, Chişinău, Editura Arc, 2005.

 tradusa din rusa de Emil Iordache și Leonte Ivanov

Poate uneori avem impresia că în vechime oamenii nu se machiau deloc, însă nu e aşa. Farduri au existat şi în urmă cu mii de ani, numai că sub altă formă.

Femeile egiptene îşi sporeau farmecul folosind farduri pentru ochi, obraji şi buze. Ne stau mărturie chipurile fardate din fresce, dar şi vase şi cutii impresionante pentru farduri şi uleiuri, realizate artistic, din piatră sau ceramică arsă, descoperite în necropole. Fardurile erau preparate folosindu-se pietre semipreţioase pentru culoare şi strălucire. Astfel, ele îşi vopseau pleoapele cu uleiuri aromate care conţineau praf verde de malachit sau praf albastru de lapis – lazuli.

Faraonii, dar şi preoţii şi demnitarii foloseau de asemenea diferite cosmetice şi uleiuri aromate, cu care se ungeau pe trup.

Frumoasa regină Cleopatra este renumită pentru atenţia deosebită pe care o acorda aspectului estetic. Ea a fost numită cea mai frumoasă şi cochetă femeie a tuturor timpurilor.

Femeile din Roma antică se fardau cu pudră de aur, sprâncenele, pleoapele şi genele erau pictate cu negru, cu ajutorul cărbunelui, iar gura era fardată cu roşu. Bărbaţii romani îşi vopseau tălpile şi unghiile picioarelor cu roşu şi  foloseau şi ei cărbune negru pentru gene şi sprâncene.

 În Grecia antică,  femeile îşi albeau tenul cu calcar sau carbonat de plumb, îşivopseau genele cu funingine şi le fixau cu albuş de ou, iar pentru epilare se folosea un produs pe bază de arsenic.

Bibliografie: Galia Maria Gruder, O istorie fascinanta a pietrelor preţioase, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004.

Cleopatra a VII – a, regina Egiptului a urcat pe tronul faraonilor în anul 51 î. Hr., la frageda vârstă de 18 ani. Ea împărţea tronul cu fratele ei, Ptolemeu al XIII – lea, adolescentul care, după tradiţia egipteană, îi era soţ.

Farmecul Cleopatrei era de necontestat, chiar dacă romanii, orbiţi fiind de ură că o femeie i-a putut subjuga pe doi dintre şefii lor de stat, o numeau de la „şarpe al Nilului” la „monstru fatal”.

Însă nimeni nu a negat vreodată că ochii Cleopatrei erau precum smaraldele, de un verde sclipitor. Iar ca să evidenţieze culoarea ochilor, îi asorta cu preţioase bijuterii din aur în care erau bătute smaralde, pe care gravorii erau puşi să îi sculpteze chipul. Chiar şi în mobilierul sau pereţii palatului ei erau încrustate smaralde, înconjurându-se astfel de o „rmonie verde”.

Purtând o diademă şi brăţări din aur cu perle şi smaralde, având la picioarele sale pisici sfinte împodobite la gât cu smaralde, Cleopatra, pe atunci având 21 de ani, l-a întâmpinat pentru prima oară pe generalul roman Caius Iulius Cezar, în vârstă de 50 de ani, care a fost dedus pe loc de farmecul, frumuseţea şi inteligenţa reginei. Se ştie că el a ajutat-o să-l detroneze pe fratele ei, Ptolemeu al XIII – lea, astfel ea ajungând singură la conducerea statului. Împreună cu Caius Iulius Cezar, Cleopatra  va avea un fiu, pe Cesarion. Cei trei vor merge împreună la Roma, care e uluită de festinele din curtea reginei şi de uimitoarele ei bijuterii din aur, cu perle şi smaralde. Aici, în anul 44 î.Hr., Cezar e asasinat în senat, iar Cleopatra se întoarce în Egipt cu fiul ei.

Dar aici a fost proclamat faraon un alt frate de-al ei, pe care ea îl înlătură, punându-l pe tron pe fiul său, care devine Ptolemeu al XV – lea.

După moartea lui Cezar, Roma e condusă de un triumvirat. În anul 41 î.Hr, Cleopatra îl întâlneşte pe Marcus Antonius, unul din cei trei triumviri. Acesta e cucerit pe loc de frumoasa Cleopatra. Îşi repudiază soţia şi se căsătoreşte cu ea, conform ritului egiptean. Fiind delegat al Romei pentru administrarea Asiei Mici, Marcus Antonius o proclamă pe Cleopatra „Regină a Orientului”. Ea are trei copii cu generalul roman, care primesc titluri de rege încă din leagăn. Conform datinilor egiptene, toţi cei patru copii ai ei poartă amulete din azurit şi smarald, şi fiecare are lângă pat o statuetă a zeiţei Isis, ornată cu smaralde.

Bibliografie: Galia Maria Gruder, O istorie fascinanta a pietrelor preţioase, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004.

Leul lydianUn om care nu cunoaşte istoria şi nu învaţă din ea, nu are viitor.

„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” spunea Nicolae Iorga.

Istoria aurului este strâns legată de dezvoltarea societăţii omeneşti. De multe ori, obiectele din aur, cu mii de ani vechime, au fost dovezi ale istoriei, ajutându-ne să ne descoperim trecutul.

În urma unor săpături făcute în Valea Regilor din Iran s-au descoperit vase, salbe, inele şi multe alte obiecte din aur, cu o vechime de 6000 de ani. Acestea sunt mărturia traiului îmbelşugat dus de clasa stăpânitorilor, datorită muncii săracilor.

Cu mii de ani înaintea erei noastre, fenicienii făceau schimburi comerciale cu aurul pe care îl transportau pe corăbiile lor, din Asia Mică. Ei au povestit grecilor despre bogăţiile legendare ale regelui Solomon şi despre cetatea de aur Ofir, care s-ar fi aflat în Nordul Etiopiei.

Etiopienii aveau aur, însă nu aveau fier. Aşa că dădeau fenicienilor aur, în schimbul fierului. Tot fenicienii sunt cei care au adus din Lydia, o ţară din Asia Mică, monede făcute din „electron” – amestec de aur cu argint. Aceste monede au apărut în urmă cu mai bine de 3000 de ani. Se pare că şi lydienii aveau ca simbol tot leul.

Acum vreo 2600 de ani, grecii au bătut şi ei monede rotunde, imitându-i pe lydieni. Acestea au fost mult mai frumoase, fiind bătute în tipare tăiate de meşteri pricepuţi, cunoscute ca fiind cele mai frumoase monede din câte a cunoscut antichitatea.

În vechiul Egipt au existat râuri cu nisipuri aurifere şi chiar mine de aur. Acestea au fost secătuite rapid de către faraonii şi preoţii egipteni. Între Nil şi Marea Roşie, într-un loc numit Valea Porumbeilor, se găseşte cea mai veche mină de aur din lume, având o adâncime de 300  de metri.  La intrarea în mină, arheologii au găsit cea mai veche hartă topografică din lume, ce reprezintă Valea Porumbeilor cu dealurile şi drumurile înconjurătoare. Pe pereţii minei se observă hieroglife şi desene dedicate extragerii şi prelucrării aurului.

Egiptenii au fost printre cei dintâi care au început să prelucreze aurul. Încă din anul 3100 î.Hr., în timpul domniei faraonului din Dinastia întâi, Menes, pentru plăți se foloseau lingouri de aproximativ 14 grame, care erau bătute cu ciocanul. Pe când Egiptul antic folosea aurul pentru efectuarea plăților, în zona bazinului mediteranean abia peste două milenii au început să se bată primele monede din aur.

În urma cuceririi „ţării aurului” – Nubia, și mai apoi a Etiopiei, Egiptul a ajuns cel mai mare producător de aur din lumea antică. Erau folosiți mii de sclavi pentru a exploata minele de aur din Nubia. Aceștia lucrau în galerii adânci de peste 100 de metri. Astfel, în secolul I î.Hr., când romanii au cucerit Egiptul, rezervele de aur din Nubia erau epuizate.

Având atâta aur, Egiptului i-a crescut forța politică și militară, devenind cel mai puternic stat din Orientul Apropiat.

Egiptenii erau meșteri iscusiți în prelucrarea aurului, reușind, cu patru milenii în urmă să realizeze aceleași operații care se fac astăzi cu mașinării de mare precizie. Cele mai mari piese de aur  din antichitate au fost realizate tot de ei, una dintre ele fiind sarcofagul lui Tutankhamon care cântărește nu mai puțin de 1360 kg de aur!


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate