descoperit | BSG

oiDiferite povestioare, unele chiar amuzante, transmise prin viu grai, s-au păstrat din perioada secolului al XIX – lea, când goana după aur era în floare.

O astfel de istorioară e cea a lui Harry Wickenburg, cel care a descoperit una dintre cele mai importante mine de aur din Arizona. Acesta, furios pe măgarul său fugar, a început să arunce cu pietre în el. Uitându-se mai atent la bucăţile de rocă cu care tot arunca, a văzut că acestea strălucesc în bătaia soarelui. La o privire mai atentă, a observat că ele aveau în ele vene de aur curat. Şi nu mică i-a fost bucuria, când a văzut că tot terenul pe care păşea era plin de aur.

O altă poveste care a rămas legendă este asemănătoare cu cea a celui care a descoperit boabele de cafea. Şi în cazul nostru, ca şi în cazul cafelei, este vorba de un cioban care îşi păştea oile. Ciobanul care a descoperit cafeaua, a observat că oile lui, după ce consumau anumite a ce consumau boabele roşii de pe un anumit arbust, deveneau pline de energie şi începeau chiar să zburde.  Într-o zi,a hotărât să le încerce şi el, şi a simţit efectul imediat: era mai plin de viaţă şi de energie. În cazul ciobanului care a descoperit aur, acesta îşi hrănea oile într-o zonă auriferă. Apa din acea regiune conţinea cantităţi considerabile de paiete de aur. Astfel, oile îşi garniseau burta cu pulbere de aur. După un timp, partea spongioasă a burţii, cunoscută în gastronomie cu denumirea de prapor, se dovedea a conţine venituri frumoase, fiind chiar mai valoroasă decât oaia care o purta.

Nu ştim cât de adevărate sunt aceste istorioare, însă cert este faptul că aduc cu ele un fapt real, cel al goanei după aur.

Bibliografie: Matei, Horia, Westul, o mare aventură, Editura tineretului, Bucureşti, 1968.

Despre renumitul tezaur „Cloşca cu puii de aur” de la Pietroasa, am mai scris aici. El a fost găsit de doi ţărani, socru şi ginere, în anul 1837 şi, până la descoperirea mormântului lui Tutankamon, în 1923, ne spune Ştefan Burda, a fost considerat cel mai mare tezaur istoric cunoscut în „lumea veche” (lumea veche este teritoriul geografic al globului terestru care era cunoscut înainte de a descoperi Cristofor Columb Lumea Nouă (America) şi cuprindea contintele Europa, Africa și Asia).

Din tezaurul descoperit atunci, care cuprindea 22 de obiecte, au mai rămas doar 12 obiecte din aur, cântărind 19 kg.Se remarcă o muncă migăloasă la realizarea acestei opere, lucrate în tehnica baterii sau a ciocănirii simple.

Cei doi ţărani care au descoperit tezaurul, l-au denumit „cloşca cu puii de aur”. Lor li se părea că fibula (agrafa) mare semăna cu o cloşcă. Şi chiar asta şi reprezintă, nu o pasăre de pradă, ci mai degrabă o pasăre de veghe, posibil o găinuşă de munte, cu aripile strânse, privită din faţă. Ea a fost făcută dintr-o placă groasă din aur, placă realizată în urma suprapunerii mai multor plăci de aur, îndelung martelate (bătute cu ciocanul). Pe faţa suportului sunt sudate casete celulare în care au fost bătute rubine, granate şi smaralde, reprezentând penajul păsării, la fel ca şi pe gâtul cilindric, evazat la bază. Din păcate, pietrele de pe gât au fost pierdute. De partea inferioară sunt suspendate patru lănţişoare terminate cu capsule în formă de ghindă, în care sunt montate aquamarine pure. De revers este sudat dispozitivul de prindere, format dintr-un ac gros, o şarnieră (balama) şi un tub secţionat longitudinal. „Cloşca” cântăreşte 863,700 grame şi are înălţimea de 34 cm.

„Puii” , adică fibulele – pereche sunt legate între ele printr-un lanţ gros, din zale împletite în V. Sunt identice ca formă şi mărime, fiind realizate prin aceeaşi tehnică, precum „cloşca”. Pandantivee au tot formă de ghindă,  doar că sunt din foaie de aur ajurată, ornamentată cu perforaţii, ca o broderie. Greutatea lor este de 1219 grame şi înalte de 33 cm.

Fibula mică, tot în formă de pasăre, însă mai stilizată, aproape abstractizată.  Are 200 g, iar corpul ei este ca un disc bombat din care se înalţă o casetă care sugerează gâtul şi capul păsării.  Pe partea inferioară are sudată o liră cu casete celulare dreptunghiulare, placate cu almandine. Casetele sunt mai adâncite decât la celelalte fibule, iar unele almandine sunt gravate cu cercuri concentrice umplute cu o substanţă albă. Are două pandantive din lănţişoare subţiri, terminate cu câte o perlă naturală. Fibula are 17 cm înălţime şi 7,50 cm lăţime.

Bibliografie: Burda, Ştefan, Tezaure de aur din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.

rhytonul-de-la-PoroinaLa formarea bazei poporului nostru, cultura şi civilizaţia geto – dacă au fost elementul cel mai important. Spuneam şi în alte articole că dacii erau meşteri foarte pricepuţi, existând pe teritoriul Daciei numeroase ateliere de orfevrărie (prelucrare a aurului), şi argintari iscusiţi. Dovadă stau obiectele care au fost descoperite de-a lungul timpului pe aceste pământuri, prezentând chipuri de oameni, animale şi diferite motive, cum ar fi soarele, frânghia sau floarea vieţii, motive care încă dăinuiesc în arta populară, fiind prezente şi acum în anumite sate din România.

Printre cele mai importante obiecte descoperite la noi, care stau mărturie evoluţiei civilizaţiei dacice dinainte de cucerirea romanilor este alături de Tezaurul de la Perşinari, brăţările Dacice, Tezaurul de la Pietroasa, Coiful de aur de la Poiana Coţofenesti, Rhytonul  de la Poroina, din Mehedinţi.

Rhytonul de la Poroina, din judeţul Mehedinţi are o vechime estimată între 2300 şi 2500 de ani, aşadar datând din anii 500 – 300 î. Hr.

Denumirea de „rhyton” provine de la termenul antic grecesc rhein – a curge. Este un vas folosit în ritualuri, la început fiind un corn, iar mai târziu având formă zoomorfă (de animal). Un astfel de vas avea două orificii, unul larg prin care se turna lichidul şi unul îngust, prin care se bea şi care putea fi ţinut astupat cu degetul mare. Cel mai adesea, din rython se bea vin.

Rythonul de la Poroina este din argint, cu unele părţi aurite având 9 centimetri în diametru la buză, înălţimea de 28 de centimetri, iar greutatea de  aproximativ 350 de grame. Are forma unul cap de taur, însă fără coarne şi urechi, găvanele ochilorfiind goale (toate acestea existau iniţial).

Pe rhyton sînt reprezentate patru personaje îmbrăcate în chiton, cu braţele şi cu picioarele goale. Două sunt aşezate pe scaune fără spătar, ţinând în mână câte un rhyton.

În realizarea decoraţiei rhytonului se întîlnesc elemente tipice traco-getice.

Astăzi, Rhytonul de la Poroinaeste expus în sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie a României, în Bucureşti.

 

Multe dintre tezaurele îngropate pe vremea migrațiilor pe teritoriul țării noastre, au fost găsite, devenind apoi celebre pentru frumuseţea și valoarea lor.

Unul dintre cele mai faimoase tezaure se găsește acum în Tezaurul istoric al Muzeului Național de Istorie a României din București și se numește „Cloșca  cu puii de aur”. Povestea lui este interesantă, chiar dacă e mai lungă și eu cred că merită să acumulați informațiile. :)

Acest tezaur a fost îngropat în pământ lângă localitatea Pietroasa, județul Buzău pe vremea goților, un popor de neam germanic, cu scopul de a fi recuperat mai târziu, dar n-a fost să fie așa…

Se spune că acest tezaur a fost îngropat chiar de regele vizigoţilor, Athanaric, în secolul al IV – lea, după ce a fost înfrânt de huni, în anul 375. Însă Ştefan Burda, autorul cărţii: ” Tezaure de aur din România” ne argumentează faptul că, privite în detalui, obiectele aparţin artei prelucrării aurului din spaţiul nord – dunărean.

Renumitul tezaur a fost dezgropat în 1837 de doi țărani ( Ion Lemnar şi Stan Avram)care lucrau la o carieră de piatră din dealul Istriţa de lângă satul Pietroasa. În loc să meargă să-l predea autorităților, cei doi au ascuns comoara de aur în podul casei unor rude și peste un an l-au vândut la preț de nimic unui antreprenor constructor. Acesta din urmă a vândut o parte din piese, iar pe restul le-a ascuns.

Dar cum gura lumii nu tace, s-a aflat de fapta lor, iar cei trei au fost arestați. Procesul lor a durat 4 ani. Cei doi „găsitori” au murit în detenție, înainte de terminarea procesului, iar antreprenorul a fost achitat, după ce a arătat locul unde a reîngropat obiectele rămase nevândute. Rudele care au ținut comoara în pod au căpătat 30 de lovituri de bâtă și un an de închisoare.

Au mai rămas 12 obiecte din aur, din 22, câte au fost găsite, cântărind 19 kg. Cel mai mare obiect este o tavă din aur masiv, de 7 kg, prelucrată prin ciocănire, care are diametrul de aproape jumătate de metru. Din cauză că era atât de mare și greu de ascuns, antreprenorul a spart-o cu toporul în patru sferturi. Tot el a mai distrus sau deteriorat și alte piese din tezaur, aplatizându-le sau spărgându-le cu ciocanul. Astfel, o parte din pietrele cu care au fost încrustate au fost strivite  Mai există încă o tavă mai mică, tot rotundă, care are o statuetă la mijloc, posibil ceva zeitate. Mai sunt două coliere inelare, unul având pe el o inscripție cu caractere runice. Mai e o cană înaltă, pentru vin și patru fibule încrustate cu pietre (fibulele sunt agrafe ornamentale, utilizate pentru a încheia o haină), cea mai mare având 27 cm, care reprezintă o pasăre de pradă (vultur sau uliu), două mijlocii și una mică, reprezentând tot păsări. De la aceste păsări i-a venit şi denumirea tezaurului: „Cloșca cu puii de aur”, denumire dată de țăranii care au descoperit tezaurul și păstrată și în ziua de astăzi.

Bibliografie: Burda, Ştefan, Tezaure de aur din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate