Descoperire | BSG

diamante_zăcămintePână în anul 1867, când s-au descoperit pentru prima oară în Africa de Sud, diamantele se extrăgeau doar din nisipul râurilor din India și Brazilia.

Cel care a descoperit în acel an diamante se spune că e un învățător pe nume Baker care, în schimbul lecțiilor de gramatică pe care le făcea cu copiii fermierilor din zonă, a primit o bucată de pământ. În timp ce săpa pământul, învățătorul și-a proptit sapa într-o piatră care strălucea. Era un diamant de 80 de carate.

La scurt timp, pe fundul fluviului Orange (cel mai lung fluviu din sudul Africii), nu departe de ferma lui Baker, un copil a găsit un al doilea diamant, mare cât un ou. Această descoperire a făcut ca Africa de Sud să devină principala producătoare de diamante din lume, deoarece de atunci au început exploatările.

Geologii sunt de părere că „pietrele invincibile” cum li s-a mai spus diamantelor, s-au format din magmă, în timpul erupțiilor vulcanice, și s-au consolidat în adâncuri. În timpul mișcărilor de ridicare ale scoarței, ea a fost împinsă la suprafață. Această magmă a luat numele orașului Kymberley din Republica Sud Africană, oraș fondat de căutătorii de diamante care, după ce s-a răspândit vestea descoperirii lor, au năvălit în această regiune.

Mai apoi, geologii sovietici au găsit zăcăminte de diamant în pământul înghețat al Siberiei orientale, zăcăminte cantonate tot în roci kimberlitice.

Bibliografie: Lecca, Aurel, Uzina Terra, București, Editura Ion Creangă, 1973.

În secolul XIX, în unele zone de pe teritoriul Statelor Unite a început febra căutătorilor de aur. Oameni din toate părţile lumii veneau aici în speranţa că se vor îmbogăţi peste noapte, descoperind terenuri aurifere sau chiar mine de aur.

Şi chiar asta s-a întâmplat: nu puţini au fost cei care au trăit o viaţă îmbelşugată după ce au dat de metalul preţios şi atât de mult dorit.

Este celebră povestea căutătorului Tabor, din Colorado. Acesta, împreună cu un amic de-al său, şi-au propus să cumpere un teren aurifer. Bineînţeles că din start ideea nu era prea strălucită. Cine ar vinde un teren de unde poate să scoată aur de pe urma căruia să se îmbogăţească? Şi, în naivitatea lor, au mers să vadă un teren al unor oameni „certaţi cu legea”. Aceştia, înainte de a-i aduce pe posibilii cumpărători, au presărat pe teren câteva grăunţe de aur, pentru a le vinde terenul cât mai scump. Cei doi prieteni chiar au crezut că pământul de acolo e plin de aur, şi l-au cumpărat la un preţ foarte mare. Numai că nu a trebuit să treacă mult timp ca să-şi dea seama că au fost înşelaţi, şi că aurul găsit atunci a fost doar un truc. Atunci, prietenul lui Tabor i-a vândut celui din urmă partea lui de teren, la un preţ mult mai mic, ca să-şi recupereze măcar o parte din bani. Tabor însă nu s-a descurajat, şi, încăpăţânat ca un catâr, a continuat să sape săptămâni de-a rândul, în speranţa că va da de aur, totuşi. Numai că, la un moment dat a observat că terenul lui nu conţine aur, ci… argint.

În acest fel a fost descoperit una dintre cele mai importante şi mai mari zăcăminte de de aur din America, lângă oraşui Leadville. Iar Tabor s-a ales, în mai puţin de doi ani, cu o avere de 2 milioane de dolari.

Morala, aş spune eu, e să nu-ţi pierzi speranţa niciodată, chiar dacă uneori pari nebun, şi toată lumea te descurajează. Vorba aceea: nuse ştie de unde sare iepurele. :)

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

În apropierea insulei Santorini din sudul Greciei au fost scoase la lumina zilei, din adâncurile mării, vestigii ale unui oraş vechi de 3500 de ani. Oraşul şi insula au fost, practic, distruse de explozia Vulcanului Thera (astăzi Santorini) în secolul al XV – lea î.Hr. Acestă catastrofă a provocat declinul civilizaţiei cretane în doar câteva minute, fiind una dintre cele mai înspăimântătoare catastrofe naturale cunoscute în istoria omenirii.

Faptul că nu s-au găsit rămăşiţe umane demonstrează că locuitorii insulei Santorini au evacuat insula înainte de producerea erupţiei.

Printre vestigiile descoperite în adâncurile mării sunt case cu unu sau două etaje, în care se aflau diferite ustensile şi obiecte de ceramică inscripţionate. Aceasta este cea mai importantă comoară arheologică submarină găsită în secolul XX, care a bulversat toţi istoricii şi cercetătorii.

S-a descoperit aici o masă metalică fără o formă precisă, de culoare verde, cu un sistem de roţi dinţate, axuri şi balansiere, limbi lucrate minuţios în interiorul unor cadrane excentrice. Acest ciudat obiect a ridicat foarte multe întrebări în rândul oamenilor de ştiinţă. Este vorba, de fapt, despre un enorm ceas astronomic, care indică poziţia zodiacului, mişcarea mareelor, revoluţia planetelor, anul în curs, liniile şi diviziunile orare al zilei.

Aparatul a fost cumpărat şi recondiţionat de un savant, iar în prezent se află în Siria, la Muzeul din Damasc. Dar totuşi, cine ar fi putut să realizeze un astfel de aparat atât de complex şi cu ce scop? Probabil că erau destul de avansaţi într-ale ştiinţei, dacă au reuşit să părăsească insula înaintea exploziei vulcanului.

Bibliografie: Richard Bessiere, Comorile pierdute ale omenirii, Bucureşti, Editura Litera, 2010.

Trecuseră o sută de ani de la descoperirea aurului din Siberia şi de la călătoriile primului pionier rus, Alexandru Andreevici Baranov, care a cercetat Alaska.  Acesta, împreună cu câţiva vânători ruşi, au luat în stăpânirea Rusiei şi ţinuturile cu livezi de portocali ale Californiei. Aici au întemeiat multe aşezări, printe care şi colonia Ross, de la poalele munţilor Sierra Nevada.

Printre primii emigranţi care au sosit în aceste locuri în 1847 a fost şi elveţianul Jean Scutter, care a cumpărat de la ţar colonia Ross. Într-o zi, când tâmplarul său, Marshall, tocmai terminase de construit un joagăr, a observat numeroase boabe strălucitoare în nisipul din prundul unui râu. Sutter, după ce a examinat nisipul, şi-a dat seama că era plin de boabe de aur. Vestea a mers mai departe, până a ajuns la urechile unor trapperi (vânători nomazi care prind animale cu curse) şi vagabonzi. Aceştia au năvălit în albia râului şi au distrus ferma lui Sutter. La câteva luni de la descoperirea tâmplarului, 10.000 de oameni se aflau la poalele munţilor Sierra Nevada.

Pe pământurile Californiei locuiau indieni din triburile atapasci şi şoşoni. Aceştia s-au opus înaintării albilor. Dar singurele lor arme erau săgeţile de lemn şi topoarele din piatră şlefuită, aşa că au putut fi exterminaţi foarte uşor, până la ultimul, de către cruzii colonişti europeni.

Cam în acelaşi timp cu descoperirea aurului din California, un polonez pe nume Strzelocki a găsit aur în Munţii Albaştrii din Australia. Guvernatorul de atunci, l-a rugat pe polonez să ţină secret descoperirea sa, de frică să nu se întâmple şi în ţinutul său „nebunia aurului”. Secretul a fost păstrat până în anul 1851, când un cioban a descoperit un „bolovan strălucitor” de 84 de kilograme pe câmpul de la Ballart. Acesta a fost cel mai mare bulgăre de aur descoperit pe pământ până acum.

În fiecare zi, cel puţin 500 de oameni de toate naţionalităţile alergau pe câmpul Ballart, călare sau pe jos, spre noul „El Dorado” australian. S-a descoperit apoi aur şi la Coolgardie şi Kalgoorlie, iar „nebunia aurului” a întrecut orice închipuire. Populaţia albă a Australiei a crescut în câţiva ani de la 400.000 la 1.000.000 de locuitori. Iată cum a putut influenţa şi schimba aurul istoria omenirii.

Bibliografie: Lecca, Aurel, Comorile pământului, Editura Tineretului, 1962.

 


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate